Archive for December, 2009

December 30, 2009

anul meu de pauză

2009 a fost anul meu de pauză. sincer, nu mi-am planificat mai nimic pentru acest an, decât câteva călătorii pe la prieteni și un an de frecat menta și filozofat despre scopul meu în viață… și migrat pe alt continent. mai cald, mai înapoiat și mai provocator. simplu în teorie, complicat în practică. mai ales când unii și altele simt nevoia să te muște de partea dorsală și să îți bage bețe în roate.

în anul meu de pauză, mi-am petrecut timpul prin tribunale și judecătorii, am făcut un postgrad la Cluj, am contribuit nesemnificativ la realizarea unor cărți de metode, am făcut 2 Gale pentru voluntari, am gândit strategia de dezvoltare pentru Colors, m-am apucat de multiplicat informație despre finanțări europene pentru tineri, am scris pe mai multe bloguri, am făcut gălăgie pe tema brandului Brașovului, am coalizat bloggerii brașoveni împotriva CET, am vândut pachete de Valentine’s și salată de boeuf, m-am îngrășat și am slăbit și am petrecut o bună parte de timp uitându-mă pe pereți. Nu mi-am vizitat prietenii, nu am filozofat, și nici nu am migrat.

din tot acest an am învățat procedură judiciară și am simțit cum e să fii discriminat de judecători pentru că ai tupeul să te aperi de unul singur, am învățat că prieteniile sunt contextuale și că a fi profesionist înseamnă a omorî capra vecinului cu orice mijloace posibile (ilegale, de regulă), că ajutorul vine de regulă de la cine nu te aștepți, că furia este mai eficientă decât deprimarea și că am o tonă de idei, pe care mai devreme sau mai târziu le voi pune în practică.

gata anul de pauză…

December 28, 2009

Electrica și cei 10 bani

deschid azi poșta, un maldăr de facturi și reclame, printre care 2 plicuri de la Electrica. îmi zic în sine: ce-or fi pățit ăștia de trimit 2 plicuri, se modifică contractul sau? când deschid, preaviz de deconectare. suma: 0.10 lei (adică zece bani!). că cică dacă nu plătesc până la 21 decembrie (azi fiind 28), mă deconectează că-s rău platnic… și o listă cu mega-tarife pentru reconectare… mi-a picat fața instant. stai și gândește de unde or fi ăia 10 bani, mergi repede la bancă să alimentezi cardul să-i plătești, că, no, au fost sărbători, dar dacă tâmpiții au nevoie de cash și vin și mă deconectează pe bune??? caută fax, că electrica nu comunică decât prin telefon, fax și face by face… Să nu îți vină să îi fuți în gură??? Ferească Sfântu să răcesc în urma drumurilor făcute prin mâzga de afară, că au pus-o, bomba atomică o să fie pe capul lor! Bineînțeles că le-am trimis o reclamație, că nu mi se pare normal să somezi clienții care au un istoric ok pentru o sumă precum asta, în condițiile în care între timp am mai făcut plăți, care au stins debitele vechi, că așa știu eu de la contabilitate… Ca să fie totul super, am mai dat și peste o pizdă la call center, care nu știa emailul Electrica și a mai folosit și un ton agresiv (probabil am întrerupt-o de la Zuma și bârfele cu colegele)… și azi e doar luni. noroc că se termină anul în curând…

December 27, 2009

filme și seriale

nu știu cu ce vă ocupați voi în perioada asta, eu am avut în program mâncare și filme. la greu. și o pauză de aerobic, ca să pot mânca mai mult și vedea mai multe filme :D

Alfie – tipul din rolul principal, un sexos. în rest, un film siropos prost.

seria nouă din Melrose Place – gagicile din seria veche, arată toate botoxate. colecții de sandale, rochii și pectorali… if you know what I mean ;)

Spread – Ashton Kutcher, la bustul gol. Ashton Kutcher, în curul gol. Ashton Kutcher, playboy-ul, care se îndrăgostește de varianta lui feminină și ajunge într-un final băiatul de la livrări. educativ film :D

Blind Side – când o vezi pe Sandra Bullock blondă și cu accent sudist, parcă nu îi dai credit. Însă e unul din puținele filme bune pe care l-am văzut în ultima vreme. Un adolescent negru, cu traume majore din copilărie, este adoptat de o familie de albi și ajutat să termine școala și să devină unul din cei mai buni jucători de fotbal american. true story.

Coco Chanel – varianta pentru tv. Povestea lui Chanel și a construirii afacerii sale. mi-a plăcut. Dar aștept și varianta cu Audrey Tatou.

frumușelul se numește Sebastian Stan și e mai cunoscut din Gossip Girl, deși are mai multe filme și seriale la activ…

2012 – dragi români, mâncați și beți cât încape, că vine dezastru. și vă anunț de pe acuma, pe noi nu ne salvează arca lui Emmerich… de fapt, nici măcar nu suntem pomeniți în film. incredibil, dom’le :D în rest, viitorul este Africa. știam eu :P

Knowing – vorba lui frate-miu, film care începe bine și se termină prost. tot din categoria dezastre. fiul lui Nicolas Cage (dar cine altul?)  deschide capsula timpului și descoperă hârtia cu cifre reprezentând toate catastrofele din ultimii 50 de ani. aia finală e la sfârșitul filmului, când planeta e făcută praf și pulbere de o explozie solară majoră. scapă copiii răpiți de extratereștri și duși naiba știe unde…

Avatar – efecte speciale la greu. muzică de Oscar. politică eco. o satiră a strategiei politicienilor și armatei americane. în rest, film de adormit copiii.

December 25, 2009

de Crăciun

era o vreme în care meniul meu de Crăciun consta în grepfruit. multe fructe acre, bune de tăiat greața. căci numai trebuia să mă gândesc la Crăciun și sarmale și nu puteam băga nimic pe gât. ce-i drept, pe vremea aia eram cu multe kilograme mai slabă… în fine, cu sarmale sau fără sarmale, obligatorii de Crăciun au fost dintotdeauna cozonacii bunicii, ceva prăjituri făcute de mama și un brăduț pe servanta din sufragerie. nu a contat că stăteam în Sibiu, căci în fiecare an, în 25 veneam acasă. de asta nu m-am agitat niciodată să fac altceva de Crăciun. recunosc că în ultimii ani mi-a plăcut ritualul dinainte de ajun. când făceam o oală uriașă de sarmale pentru voluntari și angajați, pe care urma să le devorăm la miezul nopții, după ce moșii își încheiau traseul la copii, stând în fața bradului și deschizând totodată cadouri. un somn bun. și o călătorie cu trenul în care se afla doar nașul și încă vreo câțiva rătăciți :) ) anul trecut, cu toate modificările prin care am trecut, am fost zombie. anul ăsta însă mă gândesc deja la următorul. și am vreo câteva idei interesante :) Sărbători fericite!

December 21, 2009

blogtweetFBhi5meet :D

Nu se poate termina anul, fără un blogtweetFBhi5meet :P . cum nu intenționăm să discutăm lucruri prea serioase, am lăsat pentru ianuarie, întâlnirea cu linkedin-tetatet-neogen-senti-etc-meet :D (asta nu înseamnă însă că nu vom bea o zamă caldă cu membrii acelor rețele, în cazul în care țin morțiș să fie prezenți :P ). Așadar, întâlnirea este în 23 decembrie, ora 18, sub copacul, sugestiv intitulat brad de Crăciun din centrul vechi aka Piața Sfatului (o mențiune utilă brașovenilor care nu știu că există și un alt centru…. civic). Dacă suntem mai mulți pun la bătaie discounturile mele de la Zile și Nopți. :) Până acum suntem eu, Carmen și SabinAlex&nevasta :)  - Silviu sunt este în plin proces decizional :D . Nu uitați să confirmați și ne vedem ;)
December 21, 2009

politică, finanțe și târguri de Crăciun

cât au durat alegerile, am comentat în barbă. din când în când mi-a mai scăpat câte un comentariu pe twitter. irosire de efort. atâta manipulare și furt pe față nu mi-a fost dat să văd de când mă știu. s-a întâmplat să fiu pe la prieteni și să mă uit și la emisiunile tv dedicate. eu nu știu cum rezistați. sincer. sentimentul meu a fost că toți cei care ajung la tv, intră într-un rol, pe care trebuie să și-l ducă până la sfârșit (de genul, eu sunt pro, până în pânzele albe), iar telespectatorii sunt tratați ca niște mici retarzi, care ar trebui să dea din palme de fiecare dată când moderatoarea isterică aruncă o replică, arătând că e cea mai inteligentă persoană de pe platou… cred că e irelevant să comentez despre tonele de alimente, date de partide prin satele patriei, ca stimulent pentru un vot “corect”… despre banii irosiți pe softul care depista votul multiplu și care e pus (probabil) la păstrare într-un sertar… despre argumentația “mușchii mei sunt mai tari.. nu puța mea-i mai fioroasă”  în locul discuțiilor pertinente despre strategii și bugete. merită comentate două fenomene: primul e legat de fraudare. anul acesta fraudarea a fost legiferată ca instrument legal decizional. mulțumită talk-show-urilor autohtone. dacă de acum înainte totul se va rezolva cu șpagă, să nu vă mire. e o continuare firească a acestei stări de fapt, care este acceptată de societate (se pare) într-o proporție nimicitoare… al doilea este legat de discuția care s-a creat vis-a-vis de dreptul românilor stabiliți în alte țări de a decide ce se întâmplă acasă. această discuție mi-a reamintit încă o dată (dacă mai era nevoie) cât suntem de arhaici și ipocriți. ne place libera circulație – principiul de bază al UE – doar când ne avantajează. ai câștigat bani în Spania și îi cheltui în România?? ești băiat gigel, că doar și eu ca stat am o parte din ei (prin tva și alte taxe). vrei să decizi ce voi face eu cu banii pe care ți i-am luat? valea baiete, ai mâncat nebunele???? cam asta-i situația…

ieri am văzut componența oficială a noului guvern. sincer, mi se pare tragic dacă am ajuns să propunem aceleași persoane care au fost demise înainte de alegeri. s-au epuizat toate resursele umane în România??? nu mai bine importăm expați? că s-ar putea să fie mai eficienți… desigur că și Videanu și gașca vor fi extrem de eficienți. probabil în următorii ani vom asista la reînlocuirea tuturor bordurilor de pe plaiurile autohtone. timp în care Roșia Montana va ajunge groapa de cianuri a Europei… cel puțin la anul tva-ul și impozitul nu se schimbă… și nici forfetarul… romantic, nu? dacă v-ați construit deja bugetul pe 2010, luați în considerare și riscul politic, căci situația nu va fi roză. și învățați cum să vă descurcați în economia subterană, că asta-i viitorul.

sunt convinsă că sunt printre noi persoane care nu sunt atât de preocupate de politică și bugete. probabil zilele ăstea fac cozonac, cumpără brad (să fie eco, da? :P ) și învârt sarmale. și când fac o pauză, ies la târgul de Crăciun. no bine, mi-a fost dat să văd târgurile din Sibiu și Brașov din acest an. în Sibiu totul se află în Piața Mare: și patinoar, și brad, și căsuțe și țigănii. în Brașov, bradul este în Piața Sfatului, căsuțele-s la Olimpia, lângă patinoar. mai multă mâncare în Brașov, decât în Sibiu, în rest nu găsești mare lucru. ba da, un ren traumatizat și un ponei. mi-a fost tare milă de bietele animale. acum, nu știu dacă ideea de târg de Crăciun a fost inventată de austrieci, deși târgul lor este unul din cele mai faimoase din lume. nu am nimic cu investitorii care vor să-și promoveze afacerile și profită de lipsa de creier a municipalităților locale. dar de aici și până la a avea târguri de Crăciun cu mâncare preponderent austriacă și olandeză mi se pare ușor exagerat… e ca și cum, din proprie inițiativă, devenim extensii ale vecinilor noștri, aruncând la gunoi tot specificul local. că deh, sașii noștri au plecat toți, pe unguri îi înjurăm, alte minorități prin partea asta de lume nu prea contează, iar românii sunt niște pârliți care nu au nimic de soi… îmi și imaginez turistul care vine la Brașov de Crăciun și vrea și el să mănânce produse locale… kurtos kolac, că în rest nu ne-a mai rămas nimic…

December 17, 2009

astăzi, Zile și Nopți

no bine, am reușit să mă adun de pe drumuri, la timp pentru a intra în posesia cardurilor de la Zile și Nopți (mulțumesc Rareș :) ). deși am ratat întâlnirea bloggerilor în care s-au dat toate detaliile necesare, am primit informații suficiente de la Ionuț, pe care le-am completat cu cele citite pe site-ul revistei. așadar, Zile și Nopți a lansat un card de discount-uri a.k.a. reduceri (în cadrul campaniei de rebranding?), pe care îl puteți folosi în locații HORECA, divertisment, health and beauty, cultură și shopping. lista completă a locațiilor, care se actualizează constant, o găsiți aici. în mod normal cardul, valabil un an de zile, costă 100 de lei pe an, care se amortizează însă rapid, mai ales dacă sunteți genul de persoană activă. eu de abia aștept să îl folosesc la piscină :)

Moșul de la Zile și Nopți le aduce voluntarilor Colors (Luci, Simona și Alina) 3 carduri prepaid (unul, donat de un câștigător de-al lui Ionuț – mulțumim :) ). Cititorilor lui Nobine, le aduce 5 vouchere cu discount de 100%, limitat la 5 utilizări. Primele 5 persoane care intră aici și introduc codul CARD-ZILESINOPTI-NOBINE vor primi gratuit cardul nominal. Succes (și nu uitați să îmi spuneți și mie dacă v-ați luat cardul și cum a fost când l-ați folosit).

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.