o continuare a unei idei de ieri seară…

Și postată azi dimineață Pentru cine nu știe cu ce mă ocup în acest moment, o mică recapitulare: gestionez vreo 6 programe, 9 proiecte cu sume irelevante și birocrație invers proporțională x 10, 5 site-uri, 7 voluntari străini cărora le sunt mamă și tată până la anul, visez să am timp de niște prăpădite de abdomene și din când mai arunc câte 3 fraze pe blog. Și da, nicio șansă să mă îmbogățesc anul asta, motiv pentru care-s extrem de nefericită… Așa că ciocoflendărilor în cazul în care nu mă invitați la o prăji în oraș, evitați să-mi mai trimiteți emailuri, mesaje pe facebook și sms-uri că numa’ mi se ridică tensiunea și îmi scade glicemia de cât îmi ia să șterg toate neroziile voastre… nu că nu mi-ați fi dragi…

instituțiile publice și resursele

În dimineața aceasta m-am trezit instant citind un titlu din presă: EARTH HOUR: “Astăzi se sting luminile. Trimiteţi imagini cu instituţii care ignoră ora pământului.” Adică timp de o oră în această seară instituțiile ar trebui să facă economie de curent, pentru ca niște hipsteri să aibă orgasm ) Și da, azi e sâmbătă, ziua aia în care oricum instituțiile publice sunt închise… Ce învățăm de aici? Nimic, bineînțeles ) Câte instituții ați auzit să facă investiții pentru a folosi energie în mod inteligent? De câte ați auzit să renunțe la hârtie, capse și o parte din angajați și să-și mute birocrația online? Și exemplele pot continua. Și da, sunt curioasă câți hipsterași închid computerul și-l scot din priză atunci când nu-l folosesc Că doar toți stingem lumina, nu?

eeee

În ultima vreme s-au înmulțit articolele despre e-uri. Cât sunt ele de nasoale, nașparlii, cancerigene și alte cele. Ce nu apare în subsolul articolelor este faptul că industria alimentară actuală nu există fără ele. Și în condițiile în care nu mai producem nimic local și preferăm să importăm, viitorul este… roz de-a dreptul… Cât mă privește am 2 nelămuriri majore: dacă-s atât de nocive aceste e-uri, de ce nu le interzice organismul de profil? Și dacă absolut tot conține e-uri, ce poate să facă un consumator care-și dorește să rămână frumos și sănătos fără ele? No, să vă aud

amintiri din aeroport

Ieri am petrecut o zi între Băneasa și Otopeni, în așteptarea noilor noștri voluntari. Timp suficient pentru a-mi reaminti cum era odinioară prin aeroport. Când nu existau cărucioare pentru bagaje (sau dacă existau, nu le prea puteai folosi pe scările fixe). Când treceai de o grămadă de filtre ca să ieși sau să intri în țară, inclusiv cel cu viza. Ca să nu uităm de fauna locală, în căutarea ciubucului perfect. Asta a fost odinioară. Acum totul arată ca în Schengen și merge ca pe bandă. Cafeaua e aproape moca (18 lei), parcarea la fel (6 lei ora în Otopeni și 4 în Băneasa), halta Băneasa are toalete doar la plecări (că cei care așteaptă la sosiri pot să facă și pe ei), iar cerșetorii din Otopeni sunt super stilizați, insistă să te ajute la căratul căruciorului, după care dacă chiar nu vrei să le dai bani de o cafea micuță, te înjură neaoș… Da, suntem curat europeni!

cine va câștiga Oscarul?

Din filmele nominalizate, sunt vreo câteva pe care am reușit să le văd: The Help, Moneyball, Bridesmaids, Midnight in Paris, The Ides of March. La restul am văzut trailerele. The Help este un film bun, Midnight in Paris este excelent (ținând cont că nu sunt fan Woody Allen și Owen Wilson e un actor îngrozitor), restul sunt așa și așa. După cum probabil ați citit prin presă, The Artist și The Help au luat destul de multe premii, așa că nu cred că vor fi cine știe ce surprize în noaptea aceasta. Mai interesante mi s-au părut Albert Nobbs și The Descendands, așa că sunt pe lista pentru descărcat.

Și cum anul acesta se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Marilyn Monroe, nu uitați de My week with Marilyn și ultimul serial produs de Steven Spielberg pentru NBC, Smash.

câte ceva despre respect

Următoarele ateliere pe care le voi ține vor fi de bune maniere în conversația pe facebook. Doar pentru faptul că o rețea socială ne-a dat senzația că toți suntem “prieteni”, nu înseamnă că ne putem trage de șireturi cu toată lumea. Mai ales atunci când relația este profesională, iar tu ești la primul sau al doilea contact. Unicul feedback pe care îl am prin prisma unor experiențe recente este că nesimțirea este globală… și dacă nimeni nu îi învață pe tineri cum să se comporte, no bine, mă sacrific eu și de data asta

care-i faza cu site-ul olandez

Bănuiesc că ați citit știrile despre site-ul ultranaționaliștilor olandezi, dedicat românilor, polonezilor și bulgarilor. Pentru că sunt o ființă curioasă din fire, am intrat pe site-ul cu pricina să văd despre ce este vorba (dacă sunteți și voi curioși, linkul este http://www.meldpuntmiddenenoosteuropeanen.nl). Sunt fix 3 paragrafe, 2 linkuri și un formular de contact. Mesajele se pot trimite anonim, fiind obligatorii doar localitatea și 6 întrebări, la care ești obligat să răspunzi cu da sau nu, care includ probleme datorate zgomotului, modului de a parca, consumului de alcool, degradării și pierderii locurilor de muncă (dacă mi-a tradus google corect). Dacă astea-s problemele olandezilor, putem respira liniștiți ) Eu rămân în continuare curioasă cum vor departaja informațiile reale din masa de comentarii anonime… 

PS: dacă vreți să trimiteți salutări lui Gullit și Van Basten, puteți folosi formularul cu încredere, că nu trebuie să știți olandeză

produse românești la export

Azi, Alexandra Stan. Nu știți cine este? O blondă din Constanța căreia îi place Mr. Saxobeat. Motiv pentru care a ajuns pe locul II în clasamentul nemțesc. Cel pe 2011, de pe RTL. Înaintea Rihanei și a lui Lady Gaga. Foarte frumos. După cum se vede putem să ne promovăm țara și prin alte modalități decât clasicele ciordeală și ciondăneală. Go go girl!

 

cititorii de carduri, MISA și săptămâna îngerilor

Această postare face parte din categoria: ce face omul cu mâna lui, se cheamă lucru manual. Povestea: prietena mea m-a invitat ieri la o piesă de teatru în care a jucat, la ITC, în cadrul Săptămânii îngerilor. Poate ați văzut afișele prin oraș, că erau format A2, colorate și (cu siguranță) au costat o grămadă de bani – eu m-am distrat copios pe seama lor, pentru că la organizator apărea ceva organizație cu nume civic, fără nicio legătură cu subiectul în discuție. Organizatorul de drept este MISA – ăi de se integrează în absolut cu sprijinul gurului Bivolaru, care o duce bine mersi în Suedia (sau pe unde moașă-sa o mai fi). Să clarificăm niște lucruri de la început: sunt atee declarată, deci n-am nicio legătură cu subiectul, cred în moș Crăciun (că l-am impresariat mulți ani la rând ) și am prieteni/colaboratori yoghini de ani de zile (fără să mă intereseze dacă și-o trag în grup, dacă se spală cu urină dimineața pe față șamd). Am acceptat invitația la teatru pentru că venea din partea unei bune prietene, pentru că piesa se pare că a fost scrisă de mătușă-mea, care cică e faimoasă prin Brașov pentru piesele ei și pentru că eram curioasă să văd care-i publicul țintă. Am ajuns la 7 seara, la intrare domnișoare diafane, îmbrăcate în rochii albe, cu aripioare și cu crini în brațe – îți zâmbeau frumos și te pofteau pe scaun. În sală cam frig și publicul împărțit în două categorii: pensionari și pensionare, categoria 1, tineri și tinere – ele arătând destul de bine, ei chei și cam urâței și, culmea, semănând ciudat unii cu alții (știți cum seamănă toți iehoviștii care împart reviste pe stradă? no, același sentiment creepy am avut și aici). La pupitru o domnișoară citea de pe niște foi despre nu știu ce arhanghel care este, face și drege, în timp ce pe un ecran se proiectau imagini cu îngeri și alte lighioane. (Ăsta cică a fost programul în fiecare seară). A urmat o demonstrație cu muzică, dans și ceva meditație: un nene care părea a avea vreo 2 metri, cu o față de pedofil, îmbrăcat în niște haine cu auriu și albastru a venit pe scena improvizată, însoțit de domnișoare îmbrăcate în alb, s-au mișcat în reluare pe o muzică înfiorătoare, după care toată lumea, pe fundalul muzical trebuia să se roage la arhanghelul ț din seara respectivă. Mai puțin eu, care butonam la mobil, în așteptarea piesei de teatru (a trebuit să mai ascult și câteva explicații despre efectele curative ale trandafirului). Piesa a început la 8 și ceva, cu un moment poetic care mi-a adus aminte de cântarea României și de serbările de la grădiniță – fiecare actor spunea câte o pildă, din care probabil trebuia să înțeleg ceva… eu am înțeles doar că sunetistul a fost o loază, pentru că se făcea microfonie; la fel cel ce a pregătit recuzita și a îmbrăcat 2 actori mai sumar, de li se vedea slănina înfiorător. Ăsta a fost doar introducerea. Piesa s-a învârtit în jurul ideii de tăcere, care ar trebui să te facă să relaționezi la un alt nivel cu cei din jurul tău – mai spiritual, mai adevărat – ideea ar fi putut fi interesantă, dar din păcate mie nu mi-a smuls decât niște zâmbete ironice, pentru că scenariul a fost tras de păr, replicile absurde de multe ori și spălatul publicului pe creier mult prea evident. Iar momentele absolut comice au fost cele în care (bănuiesc) că ar fi trebuit să fiu pătrunsă de ideile promovate, de muzica de meditație și de clătinatul lor ritualic. Câteva idei promovate în piesă: persoană plecată într-o călătorie inițiatică, ajunge pe o insulă cu o cultură superioară, unde oamenii nu se mai exprimă prin cuvinte, ci telepatic (cititori de gânduri – eu le-am zis cititori de carduri); nu contează frumusețea exterioară la iubita ta, ci sufletul șamd (să vă zic că toate actrițele arătau sexi, în timp ce ei aveau niște mutre de looseri? ); personajele nu știu să vorbească, dar știu să scrie (de ce naiba au nevoie de scris dacă-s așa de talentați?); străinii veniți pe insulă, care nu au putut renunța la sentimente negative (furie etc) s-au autoexilat (auto-discriminat) pe altă insulă. S-a terminat piesa, s-a mai pus încă o dată muzica execrabilă și toată lumea a meditat în picioare (mă uitam în jur, de pe scaunul pe care care n-am catadicsit să mă ridic, că păreau toți în transă – asta apropo de secte și modalitățile de spălat pe creier) – după care au primit fructe gratis (ca la convenția psd ) și s-a încheiat cu free hugs (moment în care m-am tirat afară, împreună cu prietenul prietenei mele). Acum, am văzut vreo câteva piese de teatru la viața mea, am făcut piese cu voluntarii, am modificat scenarii, am regizat, am aplicat jocuri culturale cu procesare de 2 ore, deci atunci când emit păreri o fac în cunoștință de cauză: piesa a fost slăbuță, jocul artistic idem; spălatul pe creier se face atât de evident (și de prost), încât neuronii mei au fost insultați. Mai trebuia o invitație finală la sediul din strada x și solicitarea pentru o donație și tabloul era complet. Dar cred că merită o experiență de genul ăsta, o dată în viață, pentru a decide în cunoștință de cauză despre prostiile altora. Faza cea mai ciudată însă s-a petrecut în această dimineață: prietena mea m-a sunat la telefon să-mi ceară printre altele să nu menționez că MISA este organizatorul evenimentului, că, doar știu și eu ce imagine proastă are mișcarea etc… Mă întreb: există vreun prost care nu știe cine-i organizatorul acestui eveniment (în afară de babele care se uită doar la otv)?? Își imaginează cineva ca e o chestie organizată de BOR sau altă biserică oficială? Am făcut o căutare rapidă pe google: Săptămâna îngerilor 2011 – mențiunea despre MISA apare pe pagina 2, Săptămâna îngerilor – pagina 1, Săptămâna arhanghelilor – pagina 1. Dacă adăugați MISA în cautare, sunt peste 60.000 rezultate, începând cu primul de pe pagină. Deci, să fim serioși! Dar încep să mă gândesc serios că undeva ceva e putred rău de tot.

PS 1: neamul meu nu a fost prea încântată să mă vadă la față și a declarat că wow, ce chestie că am venit că niciodată nimeni din familie nu a venit să-i vadă piesele. Maică-mea zicea azi că niciodată nu a invitat pe nimeni la piesele ei… yap, dânsa promovează armonia maximă și nu-i deloc ipocrită … dar mă gândesc că ea fiind moașă de cititori de carduri o fi trimis invitația telepatic, doar că restul nu s-au prins ))))

PS 2: după această postare, s-ar putea să am o prietenă în minus. Îmi asum riscul.

despre lumea ong-urilor brașovene și nu numai

În 2008 mi-am propus să iau o pauză cu ONG-urile și (eventual) să mă reprofilez. Că după 10 ani simțeam că e cazul să mai fac și altceva. Din diverse motive pauza a fost mai scurtă decât mi-am planificat și am ajuns, într-un fel sau altul, să fac ce știu. Adevărul e că orice loază aflată într-un sistem, după o bucată de timp începe să performeze. Chiar și eu, o mega-capacitate care sunt Tot după momentul 2008 mi-am propus să fiu superficială și să nu mă mai intereseze nimic altceva decât persoana mea. Cu consecințele de rigoare. Prietenii mei știu cât la sută am realizat din asta ))) Drept urmare, ajuns ONG-ist, forever ONG-ist, după atâția ani în sistem am așteptări diferite de la persoanele cu care interacționez, de la proiecte, evenimente etc, indiferent că-s făcute de mine sau de alții. Și nu pot să nu mă minunez de stadiul execrabil în care a ajuns domeniul în discuție. E ca și cum tot know-how-ul acumulat în ani de zile de prin țările care au finanțat România la greu s-a dus pe Spurcata. Pe de o parte ar trebui să fie de înțeles: țara-i de căcat, de ce ar fi organizațiile mai breze? Pe de altă parte însă nu pot să concep ca în anul 2011, în care avem cadru legislativ, ne acredităm, avem o tonă de instrumente, unele mai facile ca altele, rețele etc, noi venim și spunem în plenul unui forum că poate de acum încolo ne vom promova și noi, că no, ne-a plecat finanțatorul cu banii și suntem cam lefteri… da, întradevăr, de asta trebuie să te promovezi. Aș avea multe de spus, dar sunt convinsă că o să se atace ba unul, ba altul (în afară de CET și Kronospan și prietenii ăstora, momentan nu am nimic cu nimeni). Cu ce-am rămas eu după Târgul de ONG-uri din primăvară, ONGfest de la Sibiu, Târgul de voluntariat și Forumul ONG din weekend:

- domeniul ONG în sine are deja mai multe viteze – depinde de cât ești de isteț, interesat și pe trend să sari dintr-una în alta

- nu mai contează atât de mult problematica locală, cât trendul (actualmente economia socială e la putere și eco, serviciile sociale stagnează, restul nu interesează pe nimeni)

- sunt oameni care nu au habar că dacă vrei să strângi haine pentru săraci, acesta este un serviciu social, drept urmare trebuie acreditat (auch!)

- banii sunt din ce în ce mai puțini, drept urmare bătaia e destul de mare pentru fonduri; în același timp nivelul de creativitate organizațională este destul de scăzut (odinioară orice pușcat de ONG știa să recruteze voluntari sau să se promoveze mult mai haios și trăznit, fără mega resurse)

- oamenii din organizații au o nevoie acută să se întâlnească, să povestească, să sharuiască etc – doar că nu știu să o mai facă, din diverse motive (poate că am devenit toți ușor autiști de când cu facebook și google +) – poate asta este cauza pentru care trebuie să tragi de unul sau de altul ca să vină la evenimente care-s în beneficiul lor.

- dacă vrei, se poate în continuare. Majoritatea proiectelor Colors de anul acesta sunt făcute fără finanțatori, din buzunarul nostru și cu ajutorul unor prieteni. Tot anul ăsta, au existat 2 proiecte măricele, realizate cu resurse puse la comun, pentru comunitatea locală și care au ieșit ok. Da, dacă lăsăm fițele și talentele deoparte și ne activăm creierașul, orice este posibil.

Eu cred că am ajuns la nivelul la care pot să evit evenimentele unde nu învăț nimic, de unde nu plec cu nici un feeling pozitiv sau cu vreun stimul motivațional. Mai bine stau și mă uit pe tavan, că-i mai relaxant. Dar sunt dispusă (încă) să împărtășesc și altora din ceea ce știu și să-i activez măcar pentru a vedea o dată cum este și altfel…

PS: dacă apare pe la vreun eveniment dra. Cătălina Rezeanu, mare expert sociolog, evitați-o, că e varză tipa.