Kronospan este controversata companie cu 2 facilități de producție, prima în Sebeș și cea de-a doua în Brașov. Kronospan pare momentan cea mai activă companie privată pe piața din ce în ce mai subțire a sponsorilor locali… cu foarte mici excepții, mai toate ONG-urile au primit cel puțin o sponsorizare din partea firmei. Și acum vine întrebarea, care face obiectul dezbaterii: ar trebui să procedăm și noi ca restul ONG-urilor? (noi, adică Asociația Colors) Aștept argumente pro sau contra.
2 dezbateri de sezon: căței și Codul muncii
Care-i legătura o să întrebați? Sunt două subiecte importante, care ar merita atenție și niște soluții luate cu cap, care să producă rezultate pe termen lung… plus, amândouă sunt legate de o problemă de mentalitate.
Cățeii: mai toate orașele mari sunt sufocate de câini fără stăpâni, dintre care unii devin agresivi cu sau fără stimul, iar administrațiile nu au găsit nicio soluție de bun simț pentru a gestiona fenomenul. Centrele finanțate de stat sunt cam varză, animalele fiind tratate destul de rău, iar ong-urile de profil sunt insuficiente. Ultima soluție legislativă găsită lasă la latitudinea primăriilor rezolvarea problemei, iar acestea, prin HCL tind să decidă kilărirea câinilor, dacă nu-s revendicați într-o săptămână. Din punctul meu de vedere aceasta va fi doar o rezolvare barbară și pe termen scurt a efectelor problemei, fără a se interveni asupra cauzelor. 1. Dacă eu ca stăpân de animal, nu îmi asum niște responsabilități clare, în caz contrar fiind amendat cu succes, atunci problema se va perpetua la nesfârșit. 2. Nu am înțeles niciodată de ce există câini pe șantiere. Amendați firmele posesoare și problema e pe jumătate rezolvată. 3. Educația care lasă de dorit… un copil trebuie să învețe de mic că a avea un animal, presupune mai mult decât a-l trage de urechi pentru o oră. 4. să ne lamentăm pro sau contra pe site-uri diverse nu este dezbatere…
2. Codul muncii: din experiența mea, majoritatea angajaților habar nu au care sunt prevederile Codului muncii, ce drepturi sau obligații au sau care este diferența între salariu net și brut. De aceea nu mă miră sloganele actuale folosite de sindicate… nici faptul că nu am văzut un singur articol despre productivitate, competențe, calitatea muncii. În domeniul în care lucrez, contractele determinate au mai multă logică decât cele nedeterminate. Pentru că finanțările vin pe proiecte, eu am posibilitatea de a asigura un salariu pe o perioadă limitată… pe un contract limitat pot să stabilesc mult mai ușor criterii de performanță… iar la final, pot discuta de un contract nou sau ne putem strânge mâinile și să ne vedem în continuare de drum. Cred că cine dorește să muncească pe bune și este performant nu va avea probleme să lucreze, indiferent de tipul de contract și clauze. Bineînțeles că tot timpul vor exista angajați care vor să o frece (și ar fi frumos să poți avea instrumentele legale pentru a face față abuzurilor lor), la fel cum vor exista și nenorociți de angajatori, care vor profita de orice chichiță legislativă pentru a abuza de angajați. Și în acest caz Codul Muncii ar trebui să creeze premisele necesare pentru a contracara comportamente de acest fel… Din păcate în România ultimilor ani s-a promovat ideea că numai proștii muncesc și că banii adevărați vin din șmechereli… nu văd ce modificare s-ar putea face Codului Muncii pentru a modifica această mentalitate deficitară…
gafele din promovarea turistică a Sibiului
credeați că doar în Brașov se cheltuie banii aiurea pe promovare turistică? nope, au învățat și alții să o facă la fel de bine și frumos. directorul muzeului Astra Sibiu atacă noua broșură de prezentare a Sibiului cu argumente cât se poate de detaliate, în stilul inconfundabil. puteți citi scrisoarea lui pe blogul mazemania.
nu am văzut broșura, dar mi-ar place să fac o comparație între ea și materialele editate pentru județul Brașov
pe când dezbateri argumentate economic??
vă aduceți aminte de faimoasa dezbatere privind plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului primite de mămici?? azi am citit un articol prin care se arată că la primele estimări din Brașov, doar 1.5% din totalul mămicilor vor beneficia de maximul de 4000 lei… nu cred că dacă s-ar extrapola la nivel național, procentul ar fi mai mare de 10% (în cel mai opimist scenariu). mă întreb reprezenta acest proces un efort atât de mare vis-a-vis de sumele colectate, astfel încât să fie nevoie de plafonarea sumei???
logo-ul județului Brașov. ce vă inspiră?
după multitudinea de comentarii venite din partea celor care implementează campania de branding a județului Brașov, am așteptat cu mult interes data de 10 martie, dată la care ar fi trebuit să apară muuuulte informații relevante pe această temă… cum ele nu au apărut, vă invit la dezbatere:
ce vă inspiră logoul și sloganul de mai jos?

cartierul verde al lui carabulea
nea Carabulea vrea să își tragă ditamai cartierul pe locul fostei fabrici Sitex din Dumbrava Sibiului, în caz contrar amenințând că va face o altă fabrică poluantă (să mori tu???
)… cartierul va fi verde, conform nu știu căror chestii similare văzute de musiu prin Germania, prin plimbările lui cu Attlasibul pe care îl patronează. am văzut și eu o poză cu proiectul, dar nu m-am prins care e partea verde… vopseaua de pe fațade?? Într-un oraș în care posibilitățile de entertaiment & health sunt reprezentate de 2 teatre, 2 piscine și un ștrand și în care pietrele, betoanele și praful sunt atotcuprinzătoare, acest Bulă local vrea să mai taie o bucățică din pădure pentru încă niște praf… de lux, probabil, dată fiind locația. Eu știu că Cara-Bulă mai are puțin și dă colțu, dar chiar nu se gândește la condițiile în care vor trăi nepoții lui??
N-are rost să insist acum asupra dezbaterilor și feedbackului în derulare. mi se pare ciudat totuși: chiar nu există un plan urbanistic al orașului și o viziune de dezvoltare pentru următorii ani, astfel încât să nu se mai ajungă la o situație penibilă precum aceasta, în care posesorul unui teren amenință public că va face ce are chef, indiferent de consecințele negative asupra urbei??
Și apropo de asta, azi am citit un titlu într-un ziar local cum că județul Sibiul are cu 0.4% mai multă pădure decât media pe UE și cu 8% mai mult decât media pe țară… so what? este un județ cu o suprafață montană întinsă, e normal să fie așa. se simte în calitatea vieții băștinașilor?? mă îndoiesc. este o justificare pentru a se da liber la defrișări?? sper că nu… la fel cum sper să nu fie un articol plătit…
de ce ar trebui să (mai) existe mass-media
zilele ăstea am început să îmi pun serios întrebarea care e rolul mass-mediei și de ce ar trebui ea să mai existe… nu mai urmăresc programe tv de câțiva ani, datorită silei pe care mi-o provoacă emisiunile de 2 lei, non-dezbaterile și știrile macabre. ziarele și revistele le citesc doar în format online. ce-i drept ascult radio nonstop, pentru că trebuie să îmi bâzâie ceva la urechi
când se întâmplă ceva extrem de important mă uit la clipuri online (de regulă pe cnn). de câteva luni, prefer să citesc bloguri și să primesc știri pe twitter, decât prin alte mijloace tradiționale… eu fac parte din generația dependentă de online. sunt convinsă că majoritatea sunt încă consumatori de media tradițională, la fel cum puștii care îmi calcă pe urme vor deveni posibil consumatori ai unor alte canale, căci ei se nasc direct cablați
care este însă rolul mass-mediei?
- să informeze: obiectiv, scurt și la obiect
- să educe: cred că datorită acoperirii avute, este una din funcțiile cele mai importante; de asta cred că e important ca moderatorii să vorbească corect românește și să își țină părerile personale pe blogurile personale
- să provoace dezbateri pe teme care ne preocupă – dezbateri, nu circ pentru audiență… din păcate, în ultimii ani ne-am obișnuit să fim serviți cu legi, hotărâri, reglementări, modificări și alte aberații și nu ne mai folosim de mijloacele democratice pe care înaintașii noștri s-au chinuit să le obțină… vorba aia, dacă nu mă afectează, ducă-se dracului… întrebarea e ce faci când ajung să te afecteze efectele conexe???
Din păcate momentan totul este tabloidizat… și dacă o rețea de știri națională, care se autoproclamă prima în domeniu trasmite în mai mult de jumătate din știri, bârfe și alte inepții, de ce să mai consumăm media???
vremea tâmpiților
ieri seară am reușit să mă uit în diagonală pe câteva bloguri. via zoso am ajuns pe blogul lui Ionut, care scrie la revista Tango și care prezenta cazul unor chinezi, veniți în România să lucreze în construcții – nu au fost plătiți vreo 2 luni, au rămas fără job și de 2 săptămâni stau lângă ambasada proprie din București pentru a primi ajutor și eventual repatriere. Ionuț cerea sprijin pentru aceste persoane.
Și acum mă întreb de ce naiba nu funcționează sistemele?? Într-o situație de genul acesta ar trebui să intervină, după cum urmează:
- firma care i-a adus la muncă în România, împreună cu angajatorul – în mod normal prin contractul de muncă și cel de prestări, cele două ar trebui să aibă o serie de responsabilități… dar din păcate în secolul 21 încă promovăm sclavia pe plantați…
- ITM – tot legat de contractele mai sus menționate
- ambasada Chinei – cum pzda măsii e posibil ca ambasada să nu facă nimic pentru proprii cetățeni??
- SPAS – pentru că este o urgență socială, ar trebui să existe servicii de suport specializate… da, și pentru imigranți, dacă tot i-am adus în România să ne crească PIB-ul…
Apoi urmează:
- comunitatea locală chineză prin asociații de profil – din câte știu, în București există comunitate chineză… nu știu dacă au o asociație care să îi reprezinte, dar cu siguranță există o Cameră de Comerț Comună, unde-s reprezentanți oareșce investitori…
- asociații care se ocupă de imigranți – avem oare așa ceva??
- oamenii binevoitori
Din păcate presa a preluat fragmentul de senzațional, dar în rest pauză, nu știm nimic despre cum și de ce s-a ajuns la această situație… și, atunci de ce ne mai miră cazurile de discriminare și rău-tratament față de românii din alte țări, când noi nu suntem cu nimic mai prejos??
libertatea de blogging??
azi zoso a postat știrea de pe protv cu radu, bloggerul care a intrat în belele pentru că a criticat/ persiflat universitatea în care învăța. despre radu am mai scriu un post aici. și acu’ cele două valențe ale acestei postări:
- știrea cu radu vine în contextul în care, la presiunea outsiderilor din universitate (în special presă), decanatul l-a iertat pe student (pfiu, ce chestie), iar el își poate încheia sesiunea cu bine (și, să sperăm, fără frecușuri suplimentare). mă bucur, sper ca această poveste să rămână la acest nivel și să nu se transforme ulterior într-o reglare perpetuă de conturi.
- chestiunea numărul doi este necesitatea (sau nu) a unui organism de cenzură pentru bloguri, inclusiv a celor anonime. hmmm, orice exercițiu de imaginație aș face, nu mă face să mă simt confortabil. eu credeam că autocenzura, ca principal instrument al bunului simț este suficientă. nu de alta, dar chiar și în media (radio, de ex.) am început să aud o grămadă de inepții, multe care depășesc cadrul deontologic, în graba de a face rating… teoretic CNA veghează și uneori ia acțiune… mă gândesc totodată că majoritatea blogurilor par a avea viață destul de scurtă. dacă nu îți place conținutul sau te agresează (cum am găsit eu o mulțime pe net), nu citești, treci mai departe. și fără trafic, majoritatea mor cu repeziciune… și atunci de ce ar trebui să avem un organism extern care să ne dojenească atunci când nu suntem cuminți și să ne pună la colț??







