Posts tagged ‘exista viata fara cet’

February 7, 2012

câteva idei, pe scurt

- pentru că este iarnă, au reînceput articolele despre cât de mari sunt facturile la întreținerea celor branșați la cet-uri sau a celor care stau pe scară cu tălâmbi din prima categorie. O spun de mai mulți ani deja, în țara asta în care hoția este valoare de bază, probabilitatea de a avea servicii de bun simț de la cet-uri este mai mică decât cea de a întâlni extratereștri pe stradă. Restul face parte din categoria “repetiția e mama învățării” – există viață fără cet!

- am citit mai multe comentarii despre ACTA pe net. Senzația mea este că majoritatea protestează pentru că este la modă și pentru că se poate… Cred că este un subiect complex, care merită o discuție separată.

- ieri am avut niște conversații interesante la telefon cu reprezentanți de agenții imobiliare. Ca de exemplu: doriți contract înregistrat la finanțe? aa, păi știți, proprietarul nu dorește așa ceva. WTF???

February 3, 2012

oameni proști branșați la cet-uri

Știți vorba aia cu frumoasă țară avem, păcat că-i populată? Să vă zic cât am plătit factura de gaz într-o lună de iarnă în care centrala a mers normal, am avut 21 de grade în casă și ger cumplit afară? Maxim 100 de lei. Fără ajutor de încălzire, subvenții de la consiliul local și altele similare. Că, pardon, pe astea le scot eu din buzunarul de contribuabil pentru idioții branșati la cet.

Dar no, e mai ușor să te plângi și să stai cu mâna întinsă în loc să cauți alternative..

November 15, 2011

deci este mult prea tare această știre :))

La centrală îi dau drumul de dimineaţă, câte două ore. Nu prea văd la cât să fixez, că nu văd mai deloc. Am un semn făcut aici de copiii mei, ca să ştiu cât să pun. Mai sunt pe scară câte 2-3 care nu au centrală”, ne spune o bătrână de pe Uranus. (…) În schimb, cei 15.000 de abonaţi ai sistemului public de încălzire beneficiază de agent termic fără întreruperi.

de aici. 

January 5, 2011

deci se poate

Vă aduceți aminte discuțiile lungi despre imposibilitatea debranșării individuale pe timp de iarnă de la sistemul CET Brașov? No bine, nu a fost nevoie decât de schimbarea denumirii firmei și minunea este posibilă :D Rămân în continuare la părerea că cine rămâne client CET (Tetkron șamd) suferă de o lipsă acută a neuronului… dar, fiecare cu opțiunea sa.

March 19, 2010

de vineri

Primăria s-ar putea debranșa de la CET

Fără programare la medicul de familie, vei plăti

Porumbeii din Piața Sfatului

January 15, 2010

rezumatul întâlnirii evfc

ultima întâlnire EVFC a fost de-a dreptul și de-a stângul surprinzătoare. :D după 4 ore și mult lichid, concluzia serii a fost: unde este ieșirea către celălalt nivel? :P

imaginile de mai jos, cred eu, sunt edificatoare ;)


.

.


.

.

.

PS: dacă nu puteți vedea imaginile, trebuia să veniți la întâlnire ;)

January 11, 2010

de-ale mele

întâlnire Există viață fără CET

Colors recrutează

November 12, 2009

rapidissime :)

l-am înscris pe Luci la concursul cautamoamenimari.ro, vă zic cât de curând ce trebuie să facem pentru a-l ajuta să câștige

caut o trupă de teatru care poate performa timp de 15 minute la Gala pentru Supervoluntari (pro-bono, of course) – idei??

am scris CET-ului o scrisorică pentru informații publice legate de baza legală a taxelor de debranșare, procedurile de debranșare, cuantumul subvențiilor și baza de clienți

îmi caut rochie :P

 

 

November 8, 2009

săptămâna asta nu am timp decât de…

ideea TiA

Gala pentru Supervoluntari

niscaiva update-uri la Există viață fără CET (da, a apărut FILMULEȚUUUUUUUUUUUUUUUUUU!) :D

și dacă mă buzz-âi, poate îmi fac timp și pentru tine ;)

update: rezolvat macheta, sigle, afișe, dar tot mai am. uffffffff.

October 24, 2009

azi am filmat

din primul moment al dimineții am știut că va fi o zi ok: soarele strălucea, păsărelele ciripeau și mie nu mai îmi venea să mă dau jos din pat :D m-am mobilizat rapid, când am realizat că era puțin târziu și că recuzita nu era gata. mi-am tras un machiaj smokey eyes – în ton cu furnalul CET :P – mi-am umplut geanta de doamnă cu markere, foarfeci și cuttere și am plecat înspre locul filmării producției Există viață fără CET – pe bune, chiar există! la fața locului, exact pe când ne pregăteam recuzita – bannerul campaniei, ne-am trezit cu mașina de jandarmi… băieții n-aveau treabă cu noi, ci cu popota de la CET :D

evfc12

după o mică discuție, echipa de producție – regizorii, cameramanii, scenariștii și artiștii, adică Clau & Aurica, Athe, Sabin, Cristi și Ionuțu au decis că iarba verde de pe cealaltă parte a șoselei oferă o ambianță mai potrivită filmulețului nostru, drept urmare ne-am mutat cartierul general peste drum de CET. ca pentru prima producție, totul a mers ok: cu repetiții, bâlbe, momente de seriozitate extremă și scene hazlii. ne-am intrat în mână tocmai la timp, pentru a presta în direct pentru Realitatea tv și Mix Tv (rezultatul o să îl vedeți probabil luni :) ).

PS: sesiuni de autografe, în curând ;) până atunci, poze de la sesiunea de filmări aici.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.