câte ceva despre respect

Următoarele ateliere pe care le voi ține vor fi de bune maniere în conversația pe facebook. Doar pentru faptul că o rețea socială ne-a dat senzația că toți suntem “prieteni”, nu înseamnă că ne putem trage de șireturi cu toată lumea. Mai ales atunci când relația este profesională, iar tu ești la primul sau al doilea contact. Unicul feedback pe care îl am prin prisma unor experiențe recente este că nesimțirea este globală… și dacă nimeni nu îi învață pe tineri cum să se comporte, no bine, mă sacrific eu și de data asta

Îs furioasă rău

Spre deosebire de cei care folosesc internetul strict pentru amuzament, eu îl folosesc profesional. De asta am ajuns blogger, pentru că pe vremea când s-a inventat conceptul nici dracu nu era capabil să-mi facă și mie un site pentru organizație, fără sa-mi ceară niște sume astronomice. În timp am învățat și puțină parte tehnică, că, deh, ce faci tu cu mâna ta e sigur (da, știu, nu le am cu delegarea). Tot de asta am ajuns utilizator de rețele sociale. Pentru a putea transmite mesaje, cu costuri reduse unei audiențe interesată de proiectele organizației. Dar deja costurile sunt din ce în ce mai mari. Și mai nou, trebuie să știi programare ca să poți fii un utilizator mediu. WTF??? Facebook a ajuns să-și bată joc la propriu de utilizatori, iar google vrea să-i țină isonul. De am am ajuns să-mi încep dimineața tot cu expresii din categoria: ba pe-a mătii…

o zi proastă începe cu modificări de FB

Teoria conspirație zice că facebook ne omoară cu atâtea modificări inutile, pentru a ne distrage atenția de la problemele importante din domeniul economico-social… ziua mea de azi începe sub auspicii proaste. Pentru că domnii cu scârța au ajuns pe partea mea de bloc. Și ieri mi-au mâzgălit geamul de la bucătărie (paranteză: desigur, față de alte lucrări, asta e destul de curățică. Însă, pentru că nu se folosesc materiale de protecție – ex folie, rezultatul nu are cum să fie ok. închidem paranteza). Problema majoră va fi alta: pentru că trăim în România, geamul meu are plasă contra gângăniilor. Pe care am dat-o jos. Și risc să nu o mai pot pune sus, dacă zevzecii de constructori îmi îngroașă zidul… drept urmare, de ieri sunt crizată și pe punctul de a intra în război. (paranteza nr. 2: dacă vecinele mele de la azil nu semnau contractele ca primarul, toată partea asta o treceam cu mai multă grație… dar așa, caut prin dicționare după amenințări cu efect ). Și taman azi, facebook s-a apucat iar de modificări… gosh, such a shitty day…

pe scurt + colorate

în pofida soarelui de afară și a faptului că este august, de abia aștept să se termine luna. pentru că după o zi de trimis zeci de emailuri, actualizat site-uri, rețele, modificat formulare și proceduri și făcut jumătate de broșură (nefinalizată din cauza laptopului meu stupid), am impresia că de fapt nu am muncit nimic. mai tragic de atât, nu cred că se poate…

apropo de facebook, nu se mai poartă numele normale pe zona 16-22 de ani? că în stilul ăsta, în curând va trebui să-mi schimb și eu numele cu cla-the-one sau clauyyy-bubu-bibi…

din câte am văzut prin știri, încă puțin și băieții încep să și-o dea oficial și fără jenă, în prime-time. ca de campanie electorală neoficială…

fie ce-o fi, cele colorate-s mai importante ultimele săptămâni de Hippo, Jocuri pentru voluntari în Brașov și Festivalul culorilor în Sibiu.  Mult a fost, puțin a mai rămas… Și, ca să nu uităm de mare, un atelier de bijuterii din fimo și scoici.

cum să te prezinți

Să presupunem că vrei un job sau un internship sau o poziție de voluntariat. Instrumentele de bază (încă) sunt CV-ul și scrisoarea de intenție. Problema CV-ului a rezolvat-o UE care a gândit un model european, destul de ușor de utilizat… dar dacă te vei apuca să enumeri toate grădinițele prin care ai trecut și toate joburile anterioare, fără detalierea competențelor dobândite, CV-ul nu îți va folosi la nimic… De ex. ieri am primit un CV pentru voluntariat de la o persoană care are ca obiectiv să ajungă manager de bancă… Îi urez succes, problema e că nu am găsit nicio informație relevantă care să mă ajute să-l consider ca și candidat pentru poziția de voluntariat. Ce ar fi interesant să treci: lucruri care au relevanță pentru poziția pentru care ai candidat, competențe, surse suplimentare de informații (știi să faci poze? ar fi folositor să treci contul de picassa sau flickr).

Scrisoarea de motivație. Început, cuprins și încheiere. Clasic. Doar că formulările de odinioară nu prea mai folosesc la nimic. În loc de asta ai putea să spui de ce ne-ai contactat și de unde ai aflat de noi (început), de ce să te alegem pe tine (cuprins) și alte lucruri relevante (sfârșit). Am primit tone de scrisori generale, nepersonalizate și din care nu am putut afla nimic interesant…

Pune-te în locul celui care face selecția și gândește-te cum să nu îi irosești timpul. Fii creativ și arată-i că ești o resursă valoroasă, indiferent de poziția pentru care vei candida. Dă-i suficiente informații sau surse de informații, astfel încât procesul de selecție inițială să fie cât mai rapid. Și da, chiar dacă nu ți-ai trecut contul de facebook, fii sigur că recruiterul va căuta date și acolo

domnul Ionel

Domnul Ionel are profil pe Facebook. Mândru în fălcuțe, la cei +50 de ani declarați, este însurat (are poze cu nevasta pe cont) și lucrează ca inspector (este irelevant unde). Domnul Ionel face greșeala fatală de a-mi cere prietenia pe Facebook. Eu interacționez pe FB cu următoarele categorii de persoane: una bucată frate, foști colegi de prin diferite școli și organizații, colegi de-ai colegilor și câteva cunoștințe cu relevanță pentru cercul profesional. No bine, fată cu bun simț cum sunt eu, îi trimit un mesaj politicos domnului, cerându-i mai multe detalii despre scopul solicitării… domnul Ionel însă a învățat că pe FB iei la per-tu pe toată lumea, că așa-i modern. Drept urmare primesc două mesaje, unul după altul: primul în care aflu că am fost targetată că “poate se leagă ceva”; secundo, în care, domnul, extrem de nerăbdător, e curios să afle despre mine, cităm “Cum de ai mai avut timp și de viața ta..că de școală..am văzut că ..ți-ai sacrificat mai toată tinerețea..” Ceea ce domnul Ionel nu știe este că eu obișnuiesc să scriu mult și să vorbesc și mai mult, uneori folosind expresii precum Mai du-te mă în p.. mătii de libidinos împuțit!!

Și ca să teoretizăm din acest studiu de caz: FB va începe să atragă tot mai multe gunoaie, în contextul hiper-mediatizării lui și scăderii de trafic pe vechi rețele de dating; să adaugi un prieten în listă e mai simplu decât să ajungi să îl deletezi (1 click vs. 2-3 click-uri) – tendința e de a adăuga persoana, a schimba 2 vorbe cu ea (timp în care deja ești agresat) și de abia apoi de a o deleta; mi-am adus aminte de butonul de panică care ar fi trebuit să existe pentru adolescenți… dar nu l-am găsit (dacă îl găsiți, dați-mi și mie link, vă rog); ar fi util ca butonul de “add a personal message” atunci când adaugi pe cineva să fie obligatoriu (că teoria cum că fiecare adaugă doar persoane cunoscute e depășită de realitate). În concluzie, o seară plină de învățături… Apropo, dacă vreți id-ul domnului de mess, e disponibil… l-am primit fără să îl cer

 

prietenii virtuali

De când cu internetul și utilizarea intensă a computerului, petrec destul de mult timp în fața acestuia. Și cum vista funcționează cu pauze lungi, timpul acela trebuie umplut cu ceva, respectiv știri, info de pe twitter și conversații via net. De când cu rețelele sociale, conversațiile se poartă nu cu utilizatori ai aceluiași serviciu, ci cu “prieteni”… pe unele rețele poți avea chiar fani… ce mai, toți suntem lady gaga în devenire ) De principiu la mine business-ul și distracția sunt separate, drept urmare am preferat să adaug pe FB persoane cunoscute sau persoane noi, care mă interesează. Tot de principiu, mă gândesc că dacă aș devia cu totul de la comportamentul meu zilnic, cineva m-ar trage de mânecă virtual și m-ar întreba de sănătate… nu?? Știu că ne-am obișnuit să nu ne mai intereseze cei de lângă noi, dar parcă nu îmi vine să cred că suntem cu totul alienați. De aceea o știre precum aceasta mă face să îmi pun tot felul de întrebări.

băgatul nasului în viața altora

Pentru că de bună voie și nesiliți de nimeni (decât poate de presiunea vremurilor) ne-am pus viața pe internet și rețele sociale, trebuie să suportăm și consecințele. Majoritatea provin din felul în care fiecare percepem realitatea, care percepții sunt înfiorător de subiective. O poză postată pe facebook, pe care eu o privesc prin contextul în care a fost făcută, poate însemna altceva pentru privitor; un rând pe care îl trimit pe twitter, poate suna diferit la cei care mă urmăresc… șamd. Și cum nouă, ca specie ne place să analizăm, disecăm și concluzionăm, doar ca să ne aflăm în treabă sau să facem rating, viitorul se va umple de articole precum acesta. Vorba unui prieten: dacă nu ești pe facebook, nu exiști.. dar oare merită să exiști acolo?

cum am făcut proiecte fără FB? :D

În ultima vreme am ajuns să mă întreb cum am făcut noi atâția ani proiecte fără facebook și twitter? Căci am ajuns să comunicăm cu instituții și organizații pe rețele sociale, mai degrabă decât prin email. Pe de altă parte telefonul rămâne baza. Și faxul pentru instituțiile publice care-s în secolul trecut… Rămâne de văzut însă în ce condiții se vor mai putea folosi instrumentele online pe viitor, căci de vreme ce toți visează să se îmbogățească din asta, mai toți devin pro… și pentru cineva ca mine, devine nerentabil…

PS: votul online pentru Gala pentru Supervoluntari este activ de azi până în 30 noiembrie! Deci, votați!

companii pe facebook

În ultimul an a explodat numărul companiilor care au ajuns pe facebook. Poate sunt la fel de mulți și pe twitter, dar cum această platformă nu este la fel de intruzivă precum facebook, trebuie să depui puțin efort ca să ajungi la cel/cea care te interesează. 3 comentarii legate de ceea ce mi-a atras mie atenția: foarte multe companii își fac cont de utilizator, în loc de pagină. Lucrul ăsta l-am făcut și noi, deși politica FB zice că utilizatorii sunt persoane fizice, restul putând folosi doar paginile și grupurile (FB nu știe că noi rar citim politici ). Există avantaje și dezavantaje și pentru o variantă și pentru cealalta, unele legate și de numărul limitat de prieteni pe care îi poți avea (ori interesul derivă din numere), altele legate de modul în care poți interacționa cu prietenii tăi – de ex. invitatul la diverse evenimente, care e mult mai facil pe cont de persoană. Al doilea lucru pe care l-am observat, până în momentul în care Colors, Coca Coca și Nike vor prinde viață și vor avea o conștiință proprie (asta după ce ne termină exploziile solare, al X-lea război mondial și invazia extraterestră), pe conturile de companii scriu oameni. No bine, uneori e frustrant să nu știi pe cine înjuri ) Drept urmare mi s-ar părea decent ca pe contul oricărei companii să găsim numele celui/celei care se ocupă de el – că e proprietarul, că e PR-ista, că e un kinder de la un subcontractor, aș vrea să știu că astăzi Vasilică e cel care îmi răspunde la mesaje și nu vreun virus dubios. Și ultima constatare: au existat rețele sociale și acu câțiva ani, unele care au explodat la timpul lor – ex. hi5. Pe vremea aceea însă totul părea o “prostioară” de internet, motiv pentru care a trebuit să așteptăm facebook și twitter pentru a năvăli toate companiile pe rețele. Motiv pentru care butoanele de twitter și facebook sunt un standard minim pentru orice site/blog de companie. Dar cum plictiseala este principala caracteristică a omului modern, sunt curioasă ce va urma…