o societate nu se ridica doar prin bun simt, cum zicea reclama unei celebre companii private. ea se ridica in primul rand prin educatie. si cand toata energia ti-o irosesti pentru a-ti umple burta, nu prea mai ai chef de educatie. lucru acesta l-au uitat distinsii guvernanti… sau este doar o alta strategie de dezvoltare pe invers… uneori ma gandesc ca desteptii aia din parlament, guvern, ministere si agentii ar trebui scosi din birourile lor fancy si trimisi pe teren, in lumea reala. lumea celor a caror educatie o face otv-ul, si nu scoala. cei care au drepturi doar pe hartie, caci in viata reala, acestea le sunt incalcate cu stoicism, sub lozinca: ziceti mersi ca exista si pe hartie. cei care au invatat ca trebuie sa fii descurcaret pentru a reusi in viata, mai precis sa furi, sa minti, sa smecheresti, fara sa fii prins. atatea chestii aberante am auzit in ultima vreme, incat ma gandesc care e limita de suportabilitate.
totul are o logică
pe care uneori nu o simt, deși e evidentă. lucruri, persoane, întâmplări se înlănțuie într-o spirală de cauze și efecte. până unde sau până când, mi-e greu să spun/ pricep. știu, nu înțelegeți nimic. sentimentul ăsta îl am și eu. și atunci când mă uit peste analize, și atunci când trebuie să interacționez cu nesimțirea unor instituții sau organizații (multe din cele cu ștaif). chiar și atunci când am de-a face cu minciunile fără rost ale unora și altora (partea asta e chiar amuzantă, mai ales atunci când persoana zice ceva la telefon și o dă twitterul de gol 
). visul meu cu insula pe care nu există picior de român redevine în actualitate. ieri povesteam cu un prieten care se visa în Noua Zeelandă, la vânat de canguri din elicopter… la ideea că ar putea ajunge alți conaționali înainte, ne-am reprofilat pe Africa, la canibali… ăia măcar te lasă să respiri o tură, după care fac supă din tine…
lumea se mișcă cu viteza luminii
n-am avut timp de scris. m-am întors de la Cluj și am intrat direct la șpaclu… singurul lucru pe care l-am reușit a fost să citesc știrile seara târziu, căci de twitter nu am avut timp. am găsit multe subiecte interesante, însă am realizat că informația se mișcă deja cu o viteză atât de mare, încât știrea de dimineață până seara nu mai este de actualitate. eventual ce apare azi pe net și în presa scrisă, mai produce un val-două pe radio și tv… dacă subiectul este de impact, se mai discută la servici, în pauza de prânz și poate la o bere (pentru cine mai are obiceiul să iasă în gașcă). din nefericire subiecte importante, care ar merita dezbătute, dispar în neant. și rămânem să suportăm consecințele superficialității. și dacă informația se mișcă cu viteza luminii, la fel o facem și noi… mă întreb cum ar fi viața care se mișcă ca un melc…
(ne)rezolvări
mie îmi plac filmele cu pac pac, pentru că știu că la final actorii care cică au murit se ridică și trec la următorul film 
nu îmi plac decedații. nu îmi plac înmormântările. mi se face o silă de nedescris când din greșeală nimeresc la știri și văd cum transmite reporterul de lângă rudele îndoliate. cretinilor, cum v-ar place să facă jobul vostru rating din moartea voastră? pariez că nu v-ați gândit la asta… cred că sunt momente extrem de personale, care trebuie trăite ca atare. nu văd nimic educativ în știrile de la ora 5. nu mă fac mai bună. îmi cresc doar indiferența față de lucruri care în mod normal trezesc niște emoții de nedescris. nu văd ce lucruri a rezolvat toată mediatizarea înmormântării handbalistului decedat. k, poate a folosit orgoliului tatălui. rezolvă această șaradă problema violențelor din barurile ungurești? nu cred. dar a violențelor din țara noastră? nici atât. dar a violenței din sport (teren sau tribune)? nici măcar. discută oamenii despre ce măsuri să își ia pentru a contracara așa ceva? nope. ei fac grup pe hi5, pe care trimit mesaje de tot felul… nu cred că asta e rezolvarea. problemele rămân acolo și data viitoare va fi mai rău. că s-ar putea ca unul dintre noi să fie printre cei afectați. și deh, nefiind handbaliști nu vom fi în prime-time neapărat… iar indiferența va fi atât de mare încât nimănui nu îi va păsa… și nici nu vom primi o decorație postmortem… deși, e interesant să fii decorat, doar pentru că ai fost în momentul nepotrivit într-un loc nepotrivit…
probleme filozofice
astăzi m-a apucat filozofia, datorită anumitor situații prin care am trecut. mi-am reconfirmat părerea că orice problemă sau dilemă nerezolvată la timpul ei, te lovește exact când ți-e lumea mai dragă, cu o putere crescută, provocând pagube mai mari. am conștientizat din nou faptul că e foarte ușor să pierzi din vedere eficiența demersurilor. că e mai greu să provoci o schimbare de unul singur. că e mai important ce vreau eu decât ce vor alții. asta e. și că am nevoie de timp să îmi clarific niște lucruri, timp pe care momentan nu îl am…
da, și mă mai roade ceva de un timp încoace: cum faci diferența între prietenii adevărați și cei falși? și cât de superficial să rămâi în relații după ce ai descoperit că lumea există doar pentru a ți-o trage în momentul oportun?
what a day!
soare. căldură. hmm, i like it curațenie. it’s not pleasure, but a must. oricum toată lumea de pe scară se pare că face același lucru apă caldă… aș vrea eu, dar CET se pare că nu (bipbipbipbipbipbipbipbipbipbipbipbip). yap, dacii nu’s de la Sarmisegetuza ci din Brașov 
cum trece termometrul de 5 grade, ei se spală cu apă rece și nu mai au nevoie de încălzire. da, unii chiar duc dorul frecțiilor cu zapadă 
primesc doar o frecție cu fâs pe țeavă… mâncare. de la cateringul familiei. rai, nu alta și nu a trecut decât juma’ de zi…
mă doare-n cur de criza voastră!
și de emailurile pe care le primesc zilnic cu sfaturi despre ce să mănânci, cum să te angajezi, cum să te f… pe timp de criză… și de știrile crizate, că deh, morții și răniții nu mai fac rating, meteoritul nu vine decât în 2029 și Diavolul e ocupat, joacă o miuță cu God și echipa lui… gogo girls! sau or fi boys??
pentru oricine a ajuns în liceu și a avut de a face cu materia numită economie nu este nicio noutate că ciclurile economice cuprind perioade de recesiune (când economia o ia la vale) și perioade de expansiune (când economia crește); momentul cel mai de jos este depresiunea și încă nu am ajuns la el… imaginați-vă un tablou cu dealuri și văi care se succed, niciuna nearătând la fel… ei bine, economia de mai mulți ani încoace dă semne că a început să obosească, iar oboseala aceasta s-a propagat cu repeziciune în toată lumea, căci economia mondială actuală este globală și incredibil de interdependentă. nu a fost nevoie decât de o criză pe piața americană, un balon de săpun care a crescut până a făcut bum, iar efectul a fost cel al bulgărelui de zăpadă… care iată că ajunge și în România. trebuie să devenim isterici??? eu cred că nu. dar mă întreb câți dintre voi sunteți învățați să economisiți? să puneți lunar ceva bani deoparte cum făceau bunicii noștri odinioară? câți ați învățat să nu vă întindeți mai mult decât vă ține plapuma și atunci pe riscul vostru asumat? câți luați decizii bazate și pe judecăți raționale economice și nu doar pe baza impulsului sau a presiunii celorlalți? câți știți să vă adaptați? no bine, dacă ați răspuns pozitiv la aceste întrebări bine ați venit în clubul celor pe care îi doare în partea dorsală de criză și de toți dobitocii care vor sa facă rating cu ea!!
revelațiile unei zile
am prostul obicei să mă pierd în detalii. mă entuziasmează lucruri mărunte și uit să privesc imaginea de ansamblu. noroc că uneori planetele se aliniază și mă trezesc la realitate. și atunci am revelații. e ca și cum descopăr cel mai important lucru care era de descoperit
