termoizolare ep. 6 – dl. Dan dă din mână

După o zi de research pe internet și după încă o zi de teren pe la instituțiile statului, am aflat numai lucruri îmbucurătoare: lucrarea de termoizolare este ilegală, efectuată la negru (doar contractul nu are valoare), neterminată, calitativ jenantă și cu garanție doar pe hârtie (igienică). În plus a costat o gramadă de bani, fraierii de la 2 camere suportând și o parte din costurile celor de la 3 camere. URAAA! Și pentru că șoimul patriei, dna. Mia lipsea la apel, l-am luat la întrebări pe dl. Dan, fost președinte (cică) al scării, care se dădea important prin discuții pe scară. Bună ziua, aș vrea să știu dacă pentru lucrare există autorizație de construcție? Nu, că nu trebuie. Hm, știți, tocmai vin de la Primărie și trebuie. Nu, că vecinii din blocul de lângă și-au făcut și ei termoizolare și nu trebuie. Dar, totuși, tocmai vă explic că trebuie, în caz contrar există riscul de a plăti amendă. Aa, păi dră, dacă tot mergi pe la Primărie, ia ajută-ne tu să rezolvăm următoarea. Ce anume? Păi, turnul de evacuare de la CET a rămas nevopsit. (hm, blocul nostru e nevopsit pe scară, pereții încă nu-s vospiți cum trebuie și ție îți arde de cai verzi pe pereți?) Păi sunați la Tetkron. Ce Tetkron? Firma care e în locul CET acum. Aaa, am sunat acolo, mi-au dat pe cineva la telefon și mi-au spus că trebuie să depun cerere. Păi da, faceți o solicitare în scris și o duceți la sediul lor. Aaa, nu, nu fac nicio cerere în scris, că știu eu, că o să ne pună la plată. Nu, eu doar le zic Dar dacă tot mergi la Primărie, zi-le tu să vină să rezolve (aha, sigur). Dar, știți, eu am venit să vorbim de altă problemă, autorizația de construcție. Și factura pentru lucrare. Aaa, nu avem factură, dar am vorbit eu cu Horațiu (făr de frică) și până sâmbătă sigur vine. Că dacă nu, la tribunal cu el. (Sâmbătă, sâmbătă, dar în care an? ) Păi știți, dacă am avea toate actele în regulă, primim reducere la impozit. Aaa, nu mă interesează, încheie dl. Dan dând din mână a nepăsare, în stilul caracteristic. No comment. (va continua)

termoizolare ep. 5 – să ne distrăm cu instituțiile statului

Furia se tratează în două episoade. Sau cu două pastiluțe roz cu bulinuțe mov. Cu aceeași față războinică, am purces pe firul documentelor, pentru a pricepe cu ce se mănâncă termoizolarea și cum se poate ca un rahat cu ochi, aka Horațiu făr de frică Gorbonov, patron al firmei Hora Termoizolații SRL să poate să o fraierească pe dna. Mia, șoimul nostru al patriei, apărătoarea drepturilor noastre, șușotitoarea scării și laolaltă cu ea, azilanți cinstiți, relaxați și nestresați ai blocului de odinioară gri cel liniștit, devenit peste noapte verde broască și neliniștit. Prima oprire Protecția Consumatorilor Brașov. O liniște de mormânt (cred că oricine intră acolo poate să fugă cu tot ce prinde, că nimeni nu o să se sesizeze). Într-un final, după încercat 2 birouri și conversat cu vreo 3 persoane, apare o doamnă, îi explicăm că vrem să depunem o reclamație, primim un tipizat, mergem să facem copie după contract, ne reîntoarcem, primim un număr de înregistrare și niște lămuriri. Dacă nu am fi avut contract, Protecția Consumatorilor nu ne-ar fi primit cererea (informație esențială pentru românii care cred că o discuție verbală are vreo bază legală). Oprirea 2, la Inspectoratul de Stat în Construcții. Dăm de un nene simpatic, care ne ascultă, ne răspunde la întrebări și ne spune că instituția pe care o reprezintă are deficit de personal (vă puteți imagina eficiența ei…) și că oricum pentru termoizolări și lucrări similare ei nu trebuie să dea niciun aviz. Ne confirmă că în metropola Brașov se dau țepe la greu cu termoizolarea. Oprirea 3, la Primărie, centrul de informații pentru cetățeni. De la biroul cu asociațiile de proprietari aflăm că unica informare către acestea s-a făcut vis-a-vis de programul guvernamental, în care principiul este: blocul să aibă partea de contribuție proprie, să nu aibă datorii și să fi fost mai demult pe listă. Dar că lucrarea se face obligatoriu în baza autorizației de construcție – pentru blocurile din programul guvernamental o obține primăria, pentru cele pe cont propriu, responsabilitatea este a lor. Ne mutăm la alt birou, unde ni se confirmă iar că termoizolarea se face în baza autorizației de construcție. Știți, dar constructorul a spus locatarilor că nu trebuie autorizație? Ba da, trebuie, în caz contrar amendă de la biroul nostru de disciplină în construcții… O-kapa. Ultima oprire, la finanțe, pe Dorobanților: cine își face termoizolare pe cont propriu, are 3 ani scutire 50% la impozit (și cu legea nouă vor fi probabil 7 ani), în baza documentelor, care cuprind facturi, chitanțe, autorizația de construcție, proces verbal de recepție a lucrării.. Yap, o lucrare executată la negru nu se încadrează.. (va continua)

termoizolare ep. 4 – furia

Azi dimineață m-am trezit cu fața la cearceaf. Sunt mai verde decât culoarea blocului broască. Și văd negru în fața ochilor. Pentru că am casa întoarsă pe dos deja de o tonă de zile. Pentru că am polistiren și în gaura fundului. Pentru că nu m-am putut căca în liniște în zilele cu schele la geamul de la baie (stresant sentiment). Pentru că nu am glafuri la geamuri. Dar am maglavais verde și tencuială care tronează ca niște vome pe termopane. Astăzi pun piciorul în prag, urlu, ameninț și rezolv situația. Ce măsa. Zis și făcut. Am stat o zi degeaba, cu părul ridicat vâlvoi (pentru impresie artistică) și cu o față furioasă (idem) și am luat problema în mână spre rezolvare. Punctul 1, făcut rost de ofertă. După 3 vizite la dna. Mia și alți vecini de azil, plus 2 vizite la doamna cu ochii mari, șefa de scara B, am obținut-o. Înarmată cu ofertă și contract, cu aceeași figură războinică, m-am apucat de căutat patronul firmei. Nea Horațiu făr de frică a apărut într-un final la geamul unui apartament, zâmbind diafan ca Julieta în scena balconului: pe mine mă căutați? Nu, pe măta. Într-un final s-a coborât și am purtat un dialog fără amenințări voalate și ironii ascunse. Rezultatul a fost montarea glafurilor. Că ele sunt ca vai de ele, n-are rost să vă zic. Și cam în stadiul ăsta am rămas… (va continua)

termoizolare ep. 3 – latina, bat-o vina…

Verba volant, scripta manent. Sau cum hârtia igienică bate strângerea de mână. Sau nu…

Lucrarea executată de faimoasa (deja) firmă Hora Termoizolații SRL a fost contractată în baza unei oferte de câteva rânduri, scrise cu Times New Roman (sau poate era Arial) pe o foaie de hârtie și păstrată de doamna cu ochii mari, șefă pe scara B. Oferta avea pe ea prețul pe apartament, faptul că apartamentele cu 3 camere primeau bonus izolarea lojelor (sâc!), că glafurile de la geam urmau a fi executate din gresie și materialele utilizate, enumerate în ordinea procedeelor de lucru, 8 la număr. În mod normal oferta ar fi trebuit să aibă un deviz justificativ (ex. 2 saci de mortar x ț lei, 20 bucăți polistiren gros 10 cm, densitate 70, 1 m2 x ț lei, manoperă ț lei, blabla total =ț lei). Azilanții blocului cei gri și liniștit trăiesc însă într-o bulă de timp, în care cuvântul dat și o strângere călduroasă de mână, dublate de profesionalismul celor care bântuie bula sunt mai mult decât suficiente pentru existența liniștită a metropolei. Doar că unde-și bagă dracu’ coada, se sparge bula temporală (clar, altă explicație nu poate fi) Din acest motiv, dna. Mia, dl. Dan, doamna cu ochii mari și toți vecinii lor au stat liniștiți și nestresați. Firma murdărește geamurile? Nu-i bai, că și așa ne plictisim și un spălat de geamuri ne-ar mai scoate din rutină. Firma poluează? Nicio problemă, dăm 10 lei țiganilor să măture ei curtea, că și așa nu avem ce șușoti când ne vedem pe scară. Firma a mai cerut niște bani extra pentru lucrarea de pe scara interioară? Dragii de ei, păi nu ne fac ei o favoare? Păi nu scrie în contract că prețul include și părțile comune? Dar cine a citit contractul? Hârtia aia e doar așa, ca să fie. Că doar Horațiu făr de frică știe mai bine. Și dna. Mia se asigură că toată lumea execută. În contract scrie că ultima tranșă de bani se dă la vopsire. Eh, dăm banii la final, că așa am vorbit. Sau, în realitate, îi dăm înainte de final, în timp ce patronul zice, păi v-am făcut o favoare că doar trebuia să vă iau banii la vopsire. Știți, domnul patron, sunt 20 de zile de când a expirat contractul și nu ați terminat lucrarea. Da, și, care-i problema? Hm, scrie în contract că datorați daune etc. Pe bune? Fii serioasă domnișoară, asta-i doar o hârtie să fie așa… Eu am o înțelegere verbală cu dna. șefă de scară Mia… (va continua)

termoizolare ep. 2 – mă vopsește azi, nu mă vopsește?

Mă vopsește azi, nu mă vopsește? Nu, suntem de abia în august, lună de concedii, ce naiba, momentan nici frunzele nu freamătă, metropola e uscată, locuitorii de la azil sunt ocupați cu gemurile, mai așteaptă și tu o țâră.

Mă vopsește azi, nu mă vopsește? Nici, azi se pun doar schele și se încasează bani (că ar fi prea evident să încasăm doar bani). Banii s-au dat pe un contract care a fost băgat sub nas, pe baza unei ștampile și sub presiunea dnei. Mia care, ca un cetățean destoinic ce este ea, s-a asigurat că tranșa 1 ajunge în buzunarele lui Horațiu cel făr de frică, în baza unui contract care nu a fost negociat și a unei oferte scrise pe hârtie igienică (că cam așa arăta).

Mă vopsește azi, nu mă vopsește? Hmm, nici azi?

Mă vopsește azi, nu mă vopsește? Uraaa, mă ceva… De fapt procedeul a fost următorul: lipit polistiren de 10 cm (specialistul de la Inspectoratul de Stat în Construcții a spus că grosimea pentru Brașov este 8.5 dar cum pe piață nu se găsește decât 10, asta-i grosimea folosită), prins polistiren, dat cu maglavais verde broască pereții și cu alb, pe la geamuri. Început cu schele de la scară, mutat schele în stânga, mutat pe spate, mutat iar în față, mutat într-o parte, mutat iar (nu căuta logica în actul artistic al termoizolării)…

Azi m-a vopsit pentru prima dată. Dna. Mia a ieșit să șușotească în fața blocului. Aprigă ca un șoim, supervizează transformarea blocului cel gri și liniștit într-o broască în 3 culori, în timp ce comentează cu competență asupra lucrării… sau asupra murăturilor. Că cam tot o amestecătură de diverse-s amândouă.

Azi m-a vopsit pe o parte, dar vopseaua s-a dărâmat, a venit ploaia și a luat…

Doamne, nu mă mai vopsește o dată? Că s-a terminat durata contractului, nu de alta.

Schelele s-au dus, dar blocul cel broască încă mai așteaptă să fie vopsit. În interiorul scării. Pe la geamuri. Pe la balcoanele care arată dubios mai decolorate. Și poate și prin alte părți pe care nimeni nu le-a inventariat, căci a venit toamna și suntem ocupați cu altceva. (va continua)

termoizolare ep. 1 – zoom

Cu ani în urmă. Prin presă apar știri despre termoizolare. Metropola freamătă. Nimeni nu pricepe nimic. E obligatoriu sau nu? Cât suportă statul, cât proprietarul? În funcție de vârsta azilanților, metropola începe să prindă culoare. Sunt blocuri care au intrat în programul primăriei și sunt blocuri care și-au făcut termoizolarea pe cont propriu. Încetul cu încetul toată lumea trebuie să facă la fel (cum de ce?). Pentru că în metropolă legea face ordinea, toți azilanții sunt abonați la MO pe care îl citesc din scoarță în scoarță (sau din FOCA în FOCA, depinde pe unde-s conectați ) și flowul de informații curge fără întreruperi, mai ceva ca șiroaiele de apă care nu-și găsesc gaura în canal la orice ploaie mai serioasă. (Pe bune, chiar ați crezut partea asta? ))))

În prezent: zoom pe președintele Asociației de proprietari – doamna Mia, căreia îi place să șușotească pe scară, zoom pe fostul președinte al Asociației- domnul Dan, care are un tic din a da din mână a nepăsare și pe doamna șefă de la scara B – pensionara cu ochii mari, al cărei nume momentan e nesemnificativ. Aceste personaje împreună cu locuitorii de la azil au hotărât într-o bună zi că blocul cel gri și liniștit trebuie termoizolat. În bunul spirit al democrației locale problema a fost dezbătută pe scară, pe palier, în fața blocului, în spatele blocului, la piață, în fața magazinului, când își trăgeau sufletul de la cumpărături și într-un final s-au decis: termoizolare va fi. Parafată bineînțeles printr-o ședință formală de la care nimeni nu are acte… Bârfa blocului zice că de fapt lumea nu a fost prea mulțumită de ofertele prezentate, dar că dna. Mia și cu dl. Dan au manipulat discuția, astfel că decizia finală a fost: termoizolare cu firma lui Horațiu cel făr de frică Gorbonov, patron al firmei Hora Termoizolații SRL, în baza unei oferte de juma de pagină, prin care toate apartamentele, indiferent de 2 sau 3 camere plăteau aceeași sumă: 2600 lei. (va continua)

termoizolare, intro (ep. 0)

Asezați-vă bine în fața monitorului, luați-vă o cafea sau un ceai și niște biscuiți cu ovăz și pregătiți-vă de serial. E o tragi-comedie, cu accente absurde (ați citit Kafka la viața voastră?) și care încă este work în progress. La anumite faze o să vă tăvăliți pe jos de râs… aș face și eu la fel, dacă nu aș avea unul dintre rolurile principale. Stați confortabil? No bine, imaginați-vă metropola Brașov. Cel mai frumos oraș din România! Cel mai verde! Cel mai de poveste! Dacă Brașovul nu ar fi, nimic nu v-aș mai povesti. Și acum dați zoom pe un bloc oarecare din metropolă. Gri, din anii 50 (sau să fi fost 60?). Comunist. Deh, telenovelă est-europeană. Acesta este un bloc liniștit, care își trăiește viața cu aceeași rutină în fiecare zi. Copii trec spre școală pe lângă el, pensionarii merg la piață, mașinile își caută locuri în parcare, păsărelele ciripesc și nimic nu pare a spulbera viața idilică a unui bloc gri din metropola brașoveană. Până când locatarii azilului se hotărăsc subit că blocul are nevoie de termoizolare. Continuarea în episodul următor

Foileton: unde se duc banii dumneavoastră

Pun pariu că nu ați învățat la școală despre bugete publice. dacă ați studiat economie, poate ați deprins câteva principii de bază ale ei (care între noi fie vorba devin din ce în ce mai puțin relevante în condițiile în care mâna extrem de vizibilă a statului face și desface). dacă v-ați născut mai recent, poate ați prins câteva ore de educație civică. indiferent de bagajul cu care ați venit din școală și familie, adult responsabil fiind ați descoperit că viața se învârte în jurul dărilor către stat. odinioară era dijma către stăpânii feudali. în epoca post-modernistă poartă numele de impozite (pe casă, pe mașină), taxă pe locul de parcare și numeroase alte taxe similare (dacă sunteți curioși, dați un search pe google sau o fugă la primărie). logica bugetelor publice zice că din toate aceste taxe și impozite se finanțează buna funcționare a urbei în care locuim – mai precis cheltuieli curente, cheltuieli de investiții și altele mai mult sau mai puțin excepționale. datorită birocrației excesive, cheltuielile curente finanțează o castă uneori supraîncărcată, în care de regulă pătrunzi doar dacă ai pile (așa zic gurile rele) și din care ieși de regulă, cu picioarele înainte (asta dacă nu vine vreo directivă FMI care zice că x% din bugetari ar trebui să plece la plimbare…) investițiile ar trebui să reprezinte nevoia de dezvoltare agreată democratic de cetățenii urbei și prioritizată. acum am o nelămurire majoră: telegondola din Bartolomeu este o prioritate a Brașovului? aduce o valoare adăugată zonei în care turismul tocmai devine istorie?? recunosc că mi se pare la fel de relevantă precum o linie de metrou…

dacă cetățenii care finanțează bugetul local ar înțelege că noi suntem principalul finanțator al sistemului, drept urmare avem dreptul să intervenim în luarea deciziilor (prin participare la dezbatere publică, prin petiții, prin lobby către reprezentanții aleși – alias consilierii locali), poate lucrurile ar sta altfel. până atunci ar fi bine să vă interesați unde se duc banii dumneavoastră…

Lady Milli caută zmeu, epis. 3 – La pescuit

(Aceasta este o ficțiune. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare )

Astăzi Lady Milli merge la pescuit. Știu, o sa spuneți că este luni, începe o săptămână de lucru, ne trezim la 7, trebuie să zâmbim frumos în fața șefilor… ei bine, Lady Milli nu are asemenea probleme. A lucrat în weekend și pentru săptămâna în curs, așa că astăzi își permite o zi de relaxare activă.

Și pentru că este o profesionistă, indiferent de ce ar face, și, mai mult decat atât, preocupată de rezultate, își pregătește momeala. Nu, nu este mămăligă cu anason, nici râme, nici peștișori, boabe de porumb, muște sau twistere. Nada ei este mai specială (și nu conține plumb, căci plumbul poluează… nu, nu, nu). Nada ei se cheamă Deep Red și nu a dat niciodată greș. Miroase a frezie și vanilie și cazi răpus imediat ce ai intrat în raza de acțiune… Este o nadă folosită doar de pescarii care își fac singuri regulile și iau singuri deciziile.

De îndată ce momeala este pregătită, Lady Milli își pregătește ținuta de pescar: niște jeansi trei sferturi, o bluză marinar, cizmele trei sferturi, la care își asortează o eșarfă colorată (căci cine mai poate ieși azi din casă fără eșarfă, fie soare, fie vânt? Nici chiar tu :D) Cu pletele în vant și smokey eyes, momeala în rucsacel și lanseta în spate, Lady Milli se indreaptă cu pași hotărâți către baltă. Pentru că este vreme bună afară, se va plimba până acolo… ce poate fi mai frumos și reconfortant decât o plimbare prin aerul rarefiat al urbei în care locuiește? Peste prima baltă va sări, căci nu e de interes, pe a doua o va ocoli, căci nu vrea să își murdărească cizmele de la Prada. Da, se topește zăpada și orașul este plin de bălți…

Într-un final ajunge și la balta care o interesează. Este o baltă mare, plină de pești. Visul oricărui pescar. Prădători, plevușcă, crapi, orice te interesează aici găsești. Și dacă folosești momeala potrivită, cu siguranță va trage… Lady Milli lansează momeala și nu îi rămâne decât să aștepte. Ea nu vrea prădători, ea vrea cărășei aurii, cu carnea albă și dulce. Așa că are răbdare. La un moment dat vor veni singuri în nadă. Din când în când se ridică, zâmbește și aruncă din nou undița. Câteodată mai aruncă câte un pumn de porumb (organic, nu din cel modificat genetic) și plevușca iese imediat la iveală. Uneori sar chiar și răpitorii, semn ca e foame mare prin baltă… O fi din cauza crizei economice sau a crizei gazului? Sau a farmecului ei indubitabil?

Cu foarte multă răbdare, Lady Milli, admiră peisajul, își încarcă bateriile (blackberry-ului) și meditează la starea naturii. Naturii umane, atât de previzibile și totuși atât de lipsită de orice logică. Atât de frumoasă în imperfecțiunea ei. Deosebită și totuși banală. Ying și Yang… Și exact când filosofa ea mai cu avânt, undița îi trase cu putere ! Da, cărășelul s-a prins în cârlig și este un exemplar deosebit, auriu . Cu finețe, Lady Milli îl pune în vasul cu apa pregătită de acasă, nu mai înainte de a-l săruta așa cum a citit în toate bancurile cu peștișorul auriu. Ea știe că dacă a dat peste adevăratul cărășel auriu, acesta îi va îndeplini măcar o dorință. Și dorința ei este să dea de Zmeu… sau Zmeul de ea Îl va transporta acasă, îl va pune pe piedestal și vor trăi împreună fericiți până la adânci bătrâneți.

Triumfătoare, Lady Milly își adună echipamentul și pleacă spre casă. Se simte deja cu un pas mai aproape de visul ei. În timpul ăsta, cărășelul auriu, ușor drogat din cauza clorul apei din vas, zâmbește din colțul gurii, își încordează aripioarele și comentează: prințeso, hîc, crezi ca așa ușor merge negocierea în ziua de azi?

Da, Lady Milli a avut dreptate, pescuitul acesta a fost cu totul special…

Lady Milli caută zmeu, epis. 2 – Începutul

(Aceasta este o ficțiune. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare )

Dimineață. Lady Milli își face un cappucino, răsfoiește teancul de reviste și ziare și mănâncă un croissant cu miere. Astăzi este o zi importantă, zâmbește ea în sinea ei. În lunile care au trecut a petrecut mult timp căutându-l pe Zmeu. A început prin a-i întreba pe cei care au fost la petrecere, apoi pe la alte petreceri, dar nimeni nu a putut să îi dea niciun detaliu. Câteodată i se spunea, că a fost, dar tocmai a plecat, dar nimeni nu știa să îi spună mai multe. Ieri seară însă o prietenă bună a anunțat-o că a auzit că Zmeul e pe net. Cică și-ar fi făcut profil, că așa-i modern. Din păcate asta a fost toată informația. Nu îmi rămâne decât să pun un anunț pe internet și o să te găsesc Zmeule, mai repede decât bate crivățul și decât crește euro, spuse Lady Milli schițând doi pași de hip-hop în ritmul muzicii de la radio. Și pentru asta, ea nu are decât trei indicii: ochii pătrunzători, zâmbetul șăgalnic (sau ironic? of, nu mai știe) și neuronii.

Cocoțată în vârful patului, Lady Milli își deschide laptopul și așteaptă cuminte să pornească wireless-ul. Azi primește semnal de la vecina de vis-a-vis că e oricum mai puternic decât conexiunea proprie prin fibră optică de la o faimoasă companie locală. Așadar, ce să scriu în anunț, gândește ea, preocupată de eficiența mesajului. “Te caut”… nu merge, ca nu va știi că îl caut pe el. “Sunt eu, Milli, de la petrecere”… și dacă nu își mai aduce aminte de mine? În final se decide pentru un mesaj simplu: “caut Zmeu”. Completează toate câmpurile, își postează o poză și emoționată, apasă butonul terminat. Acum nu îi mai rămâne decât să aștepte.

Și mesajele încep să curgă cu o rapiditate neașteptată. Plină de bun simț, căci așa a învățat la școala de bune maniere, Lady Milli le deschide pe toate. Foarte curând se vede însă nevoită să le trieze. Le dă deoparte pe cele care încep cu “un striptease pentru tine?”; la fel face și cu “nu ai nimic de pierdut, decât de câștigat” (serios?), “potent, deștept” (poate dacă ordinea era alta…), “ofertă limitată” (și doi la preț de unul.. câh), “un băiat plin de viță, vreau să ne cunoaștem” (Zmeul nu-i anagramat, știu sigur), “ încercăm” (ce?), “ai chef de nebunii” (da, și de nebuni) și își dă seama că nu are cui raspunde . Alege totuși câteva din categoria “ce faci/ cf/ ce mai faci” (oare ce aș putea face? Îl caut pe Zmeu), gândindu-se că poate Zmeul a ales să o surprindă din nou… în mod surprinzător, nu este așa. Ușor dezamăgită, Lady Milli meditează în poziția ei preferată, a lotusului și într-o fracțiune de secundă (căci mai mult nu poate sta în această poziție ) îi vine o nouă idee: îl căutăm pe Zmeu cu search! Oare de ce nu mi-a venit această idee, de la început, comentează ea ironic, aveam timp și de un shopping micuț la Viena. I se deschid vreo 5 pagini de zmeuți, zmeușori, zmeuleți, mama zmeilor, zmeul zmeilor, zmeul rău, zmeul bun, zmeul cel mai tare din parcare, zmeul înfuriat, zmeul trist, zmeul vesel, zmeul rătăcit, pui de zmeu, zmeu4u, zmeul tăntălău și gogomanul, super zmeul, batzman, wonder zmeu, rocky zmeul, zmeul și bestia, zmeul cel frumos, zmeul geoana, zmeul boc care face poc, zmeul băse, guvernul zmeilor, zmeobama, zmputin… niciunul nu este însă Zmeul, căci niciunul nu zâmbește șăgalnic și totuși ironic (poate zmeul băse în poza în care ăși dă șuvița peste cap)… de restul de indicii, nici nu poate fi vorba.

Dupa 48 de ore de citit în continuu, un litru de cafea și mai multe pizza (da, ea poate mânca ce vrea, căci nu se îngrașă niciodată), Lady Milli se vede nevoită să tragă o concluzie: va fi mai greu decât am crezut inițial. Toți se cred zmei, niciunul însă nu are neuroni! Cum să îl găsesc totuși pe Zmeu?