ziua protestelor împotriva SOPA

Stop Online Piracy Act. O propunere de lege vis-a-vis de copyright, internet și piraterie care se află în dezbatere la americani și care, dacă va fi adoptată, va avea efecte și asupra noastră. Așa că dacă de azi încolo nu o să vă meargă anumite site-uri, să nu vă mirați, că-s la protest…

Îs furioasă rău

Spre deosebire de cei care folosesc internetul strict pentru amuzament, eu îl folosesc profesional. De asta am ajuns blogger, pentru că pe vremea când s-a inventat conceptul nici dracu nu era capabil să-mi facă și mie un site pentru organizație, fără sa-mi ceară niște sume astronomice. În timp am învățat și puțină parte tehnică, că, deh, ce faci tu cu mâna ta e sigur (da, știu, nu le am cu delegarea). Tot de asta am ajuns utilizator de rețele sociale. Pentru a putea transmite mesaje, cu costuri reduse unei audiențe interesată de proiectele organizației. Dar deja costurile sunt din ce în ce mai mari. Și mai nou, trebuie să știi programare ca să poți fii un utilizator mediu. WTF??? Facebook a ajuns să-și bată joc la propriu de utilizatori, iar google vrea să-i țină isonul. De am am ajuns să-mi încep dimineața tot cu expresii din categoria: ba pe-a mătii…

viața cu social media

Până s-a inventat telefonul, oamenii comunicau în scris. Caligrafia era la mare preț și mesajele erau extrem de plastice… s-au scurtat în contextul telegramelor. Pe la începutul anilor 2000, comunicarea instituțională se făcea prin adrese trimise cu poșta sau livrate direct destinatarului și prin faxuri. Era o adevărată plăcere să trimiți un comunicat de presă sau o adresă primăriilor din județ. Dar cel puțin după ce se termina programul de lucru, erai liber să-ți ocupi mintea cu altceva. Lucrurile se întâmplau greu și foarte greu, mai ales în miezul Transilvaniei, cunoscută pentru lentoarea tradițională. Emailul a revoluționat întreg procesul. Chiar dacă la început nu a fost acceptat ca formă de comunicare oficială (adică, bre, unde-i ștampila, unde-i confirmarea de fax, unde-i sudoarea muncii? ), ulterior, datorită ușurinței transmiterii mesajelor și diminuării costurilor, rețeaua a explodat. Chiar și așa, mai aveai o scăpare… nu ți-am răspuns pentru că nu am primit emailul, că s-a oprit pe server, nu am net acasă, îți răspund când ajung la servici… perioada asta a durat prea puțin, pentru că omul, în dorința sa de a comprima timpul și spațiul, a lansat device-uri după device-uri: webcam-uri, skype, chat, twitter, facebook… facebook. Locul unde un mesaj trăiește câteva minute. Locul de unde nu te poți ascunde, căci, nu-i așa, toți ne expunem free pe social media. De multe luni primesc mai repede mesaje instituționale pe facebook sau twitter decât pe clasicul (deja) email. Ai mobil cu net/wifi? Păi te bântuie mesajele de nici nu-ți poți imagina. Te prinde miezul nopții la un film la computer? Fă bine și răspunde-le oamenilor, că până mâine sunt impacientați. De când cu social media nu mai avem limite și nici bun simț. Nu atât pentru ceilalți, cât pentru noi. Viața se învârte cu atâta rapiditate, că creierul meu a amețit cu totul. Și mi-e dor de vremurile în care așteptai liniștit cu săptămânile după un răspuns la o adresă…

nunta lui Kate și William

Ieri toată presa a făcut rating cu nunta regală de la Londra. Trebuie să apreciați marketingul Casei Regale care a scos din casă un puhoi de oameni, mândri că-s englezi și că pot asista la un astfel de eveniment. După ce am văzut pozele am fost curioasă câți ani au cei doi – 29 (și își cam arată vârsta). Ce mi-a plăcut: pălăriile doamnelor, buchetul de mireasă și simplitatea rochiei. Aștept ca de acu înainte Kate și William să devină faimoși și pentru lucrurile nemaipomenite pe care le fac, nu doar pentru înrudirea cu regina…

Cât e de necesar mobilul unui puști de 10 ani?

După evaluarea de azi (copii clasele II-VI, cu risc social):

- aproape toată lumea are propriul mobil

- începând cu IV-V, mai toți sunt pe rețele sociale (deși vârsta minimă e 13 ani); mai mulți folosesc messul decât emailul; sunt copii care declară peste 100 de prieteni virtuali

Știu că tehnologia fură ochii și e trendy. Și totuși am două dileme majore: la ce îi trebuie unui copil mobil și ce mai înseamnă risc social în ziua de azi…

upgrade

Uneori upgrade-ul e folositor. Mai ales atunci când te ajută să economisești timp și să fii mai relaxat. Alteori, este doar o bătaie de cap în plus. Și să nu uităm că simple is better. No bine, realitatea: ieri laptopul meu s-a upgradat la win 7. Teoretic am scăpat de coșmarul vista. Practic am dat de măsa ) O fi win 7 mai intuitiv, dar pentru cineva care a plecat de la DOS și a trecut prin toate variantele anterioare de win, mi se pare că nu mai găsesc nimic. Plus bara de meniu, care este cea mai mare porcărie de la dinozauri încoace. Bineînțeles că odată cu reinstalarea, cam tot softul s-a upgradat… cred că degetele următoare o să mă vedeți cu degete roase, că altă soluție pentru controlul furiei nu găsesc (practic ar fi trebuit să trec deja de pasul ăsta, pentru că win 7 și ceva upgrade am pe alt laptop… pe care nu prea l-am folosit…) Tot procesul nu a rezolvat probleme cu netul, viteza e tot mică, rds-ul e tot o companie care ar trebui să falimenteze plătindu-mi daune și în continuare caut soluții…

a mea e mai mare

Lista prietenilor din facebook, blogroll-ul, lista urmăritorilor pe twitter… lista alora de-mi lasă mesaje de lma (n-au încotro, că așa le zice softul că e frumos)… lista celor de îmi lasă comentarii pe hi5, unde pozez șăgalnic, doar-doar m-o băga cineva în seamă… lista celor care îmi trimit mesaje copy-paste de Paște, Crăciun și Anul nou… cu atâta tehnologie care ne înconjoară, am ajuns să valorizăm mărimea, în detrimentul calității. Ce contează că atunci când ai o problemă majoră nu mai ai cu cine discuta?

filmul unei zile obișnuite de luni

Sună ceasul telefonului mobil. Cu ochii pe jumătate deschiși mă îndrept către laptop, îi dau drumul și…. nicio supriză, netul de la rds nu merge… că doar nu a mers tot weekendul, de ce ar porni acum? pentru că e luni? come on! comut pe orange, rezolv câteva emailuri și la picior… traseu administrativ și gura de oxigen local (îmbunătățit cu gaze de eșapament și multe elemente deloc cancerigene ). revin pe plantație, apare și bucătarul șef și, când să ne apucăm de dat telefoane, crapă orange-ul! ocazie de a descoperi că rds-ul tot nu merge (SVF!), telefonul fix de la rds așișderea… noroc cu Vodafone, că reușim să discutăm cu un sponsor… după care pauză, că și așa am muncit prea mult cum naiba să produci pentru societate fără net și mobil?? într-o zi cu 1001 culori de postat și vacanțe de rezolvat… poate e momentul pentru meditație asupra rostului vieții blablabla??? sau poate nu, că și-a revenit orange-ul fuga la lista de task-uri, să vedem ce putem bifa… pot să vă zic că după muuuuuulte ore, de abia am bifat 10 poze postate, așa de bună rețea am… dar să zic mersi și pentru asta, nu?? și asta a fost o zi obișnuită…

despre presă

am renunțat la tv pe la jumătatea anilor 2000. nu simt că am pierdut ceva. ok, documentarele pe travel, dar cred că, dacă mă mobilizez, le găsesc pe internet. habar n-am cine-s Ciutacu, Gâdea, Crudu sau alții asemenea, nu mă interesează ce a mai zis Badea (care cred că s-ar potrivi mai degrabă la otv) și sunt scutită de a vărsa lacrimi la telenovele sau show-uri românești (de cât de proaste sunt, nu de alta). atunci când mă interesează ceva nu iau de-a bună ce a zis un bezmetic la tv, ci încerc să ajung la sursa informației și să o judec prin prisma neuronilor mei.

pentru că am învățat să citesc din cărți și nu din sms-uri, am valorizat puterea hârtiei de a transmite informații. până în momentul în care la pachet veneau și cerneala care ți se impregna pe degete, și fata de la pagina 5 (de ce nu băiatul? întotdeauna am avut o frustrare pe tema asta ), și morții și răniți din paginile de publicitate. am apreciat momentul în care ziarele au trecut pe online, pentru că mi-au ușurat sarcina de a face monitorizare de presă zilnic, fără a mai irosi timpul de a merge până la băieții de la ziare și a-mi face o gramadă de datorii (morale) pentru consultarea rapidă a presei…

radio ascult nici eu nu mai știu de când. și acum îmi aduc aminte de cotele Dunării pe care le prindeam de fiecare dată când ajungeam la buni. sau de muzica country pe care am prins-o prin 91, de pe un post străin. sau de dedicațiile de la radio Brașov, în care puștii transmiteau câte o melodie profei preferate (da, pe bune, chiar se întâmpla asta)… și de cum învățam seara cu Pro fm-ul în urechi. practic am trecut de la un radio la altul, în funcție de playlistul pe care l-au avut, de nevoia de a avea știri (așa am ajuns să ascult jumătate de an Info pro) sau de capacitatea dj-ilor de a-mi trezi interesul. ultima mișcare de trupe a fost după ce m-am mutat în Brașov: am migrat de la Kiss la Radio 21 datorită playlistului.

din nefericite în toți acești ani presa a suferit un proces intens de tabloidizare, până la nivelul în care, de ex. Capitalul a început să publice articole fără substanță (mda, e unica revistă la care am fost abonată cred aproape 10 ani). și atunci vă mai mirați că trusturile dau faliment? când moderatorul de radio este agramat frate și declară că el nu a ieșit din capitală (bine măcar că a ieșit de la el din cartier), atunci ai înțeles frate (ticul deprins de la radio, of course) că situația este maro. când în loc de informare practici dezinformarea, iar opiniile unor neaveniți le ridici la rang  de specialitate, atunci îți meriți soarta. partea proastă este că nici internetul nu mai e ce a fost odată. este deja atâta trash și spam, încât, uneori, mă gândesc că ideea celor care sugerează sinuciderea online este genială…

personal cred că viitorul este al celor care vor fi capabili să informeze în timp real, decent și al celor care vor furniza opinii fundamentate (ex. dacă tot comentezi efectele unei legi, caută propunerea, vezi ce a existat înaintea ei, vezi care sunt efectele preconizate și apoi apucă-te și comentează). și a secțiunii de decese, că aia nu dispare niciodată

2 chestii importante pe care trebuie neapărat să vi le zic

1. Prima chestie e legată de dezvoltarea socio-economică a faimosului județ Brașov. Pol de dezvoltare pe regiunea Centru. Viitoare metropolă (poate când ne-or invada chinezii ). Din buricul târgului, viața tinerilor se vede în ciripeli pe twitter, vrăjeli pe diferite rețele sociale, înjurături pe bloguri și participat la acțiuni voluntare de-s fancy… de nu, (măcar) la o miuță… De la vreo 60 de kilometri mai către limita județului – adică Rupea – viața capătă o altă culoare. Albă de la zăpada din ultimele zile și cam gri-verzuie de la nemaipomenitele oportunități locale. Care-s după cum urmează: liceul în vârful dealului, lângă cimitir, un microbuz pe zi, cu tarif umflat, pentru navetiștii din satele din jur (care nu au internet acasă?????), zero barat posibilități de a face sport (dar ce, urcatul dealului nu-i sport??) și … cam atât. Îmi povestea azi o profă că noroc că s-a deschis o piscină privată de curând și astfel au și copiii posibilitatea de a urma un curs de înot. Dar asta nu a fost cea mai tristă descoperire. Cea mai tristă a fost atunci când copiii de liceu au spus că Spania = locuri de muncă… eu aș fi zis sangria….

2. A doua chestie… nu e atât de importantă, așa că o lăsăm pe altă dată…