colecția de chiloți rma

Îmi pare rău că am ratat finalul Romanian Music Awards de aseară. Bănuiesc că la finalul paradei de lenjerie intimă au defilat și designerii, nu? 😀 Și dacă Botezatu nu a fost printre ei, sigur a murit de ciudă. Așa show, mai rar. Sunt convinsă că și minorii care au stat până la 2 dimineața în Piața Sfatului, cu aprobarea sistemului de protecție românesc și a vajnicilor lor părinți, au apreciat showul. Mă aștept să se coalizeze și să semneze o petiție online prin care să ceară introducerea uniformei școlare, formată din tanga brazilian și eventual niște jartiere. Iar în loc de matematică vor avea o oră de mimat orgasmul și lins podeaua. Că cam așa ceva s-a mimat aseară ore întregi, în timp ce banda cânta cu intermitențe (din când în când se mai auzea câte un răget de artist autohton, asta ca să le cunoaștem adevărata valoare). Acum, în 2007 am prins și eu o ediție la Sibiu. Nu știu cum s-o fi auzit pe vremea respectivă la tv, dar în Piața Mare playback-ul făcut de trupe celebre a sunat ca pixu (explicația organizatorilor la vremea respectivă a fost delirantă, cum că de fapt a fost în beneficiul artiștilor). Știu că am rezistat până la final ca să văd recitalul lui Sean Paul, care a cântat într-o piață aproape goală, pentru că sibienii plecaseră deja acasă. Aseară am realizat că porcăria din 2007 a fost net superioară mega-show-ului de aseară, văzut online prin amabilitatea Music Channel. Lăsâng gluma la o parte, atâta vreme cât sponsori de prestigiu vor apărea pe afișul unui eveniment care promovează chiloții la vedere, playback-ul și femeia iepuraș, în timp ce de abia finanțează niște amărâte de proiecte sociale, ce pretenții să mai avem de la urmașii noștri?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s