Pachetul de bază

Domnul Nicolaescu își freacă mâinile de bucurie. În sfârșit a reușit să ofere informațiile legate de pachetele minimale și de bază acoperite de Casa națională de asigurări de sănătate. Într-o duminică, înainte de Crăciun. Ca să ne dovedească probabil că efortul dumnealui este neostenit în asigurarea calității actului medical. Permiteți-mi să am dubii în privința asta.

Actul normativ care a fost mediatizat cuprinde o serie de standarde care mie mi se par cel puțin interesante și aș vrea să văd concret cum vor fi puse în practică. (Eu una încă nu văd avantajele).

De exemplu, pentru pachetul de bază (al persoanei asigurate), apare la un moment dat prevederea că “Pentru bolile nou apărute se vor putea acorda 2 consultații la medicul de familie/episod, maxim 4 seturi de analize și un bilet de trimitere la specialist.”

Anul acesta în jumătate de an am ajuns la doctorul de familie de o tonă de ori (adică măcar de 4 ori, ceea ce pentru mine e foarte mult); a trebuit să-mi plătesc din buzunar analizele pentru tiroidă, care nu se decontau de CASS, plus procent din celelalte analize, plus procent din medicamente, plus medicamente cu preț întreg și încă am rețetă pentru o analiză de stomac pe care încă nu am ajuns să o fac, dar urmează în ianuarie, care, din nou, nu se decontează. Am niște diagnostice prezumate și niciunul clar, după mai mult de jumătate de an și o tonă de analize, medicamente și vizite la doctori. Dacă e să mă iau după prevederea de mai sus, anul viitor voi mai avea de plătit și niște consultații, și, probabil, în continuare analize și medicamente.

Din același document rezultă că o persoană între 18-39 de ani sănătoasă are dreptul la una-două consultați succesive o dată la trei ani, după 40 de ani, la una pe an. Și un set de investigații. Să vă ajungă.

Ce m-a amuzat cel mai tare a fost exemplul dat cu o persoană neasigurată, care va primi pachetul minimal de servicii: o persoană care are o fractură, îi va fi imobilizată fractura din pachetul minimal, dar nu va primi programele de recuperare. Care ați făcut până acum recuperare, câți ați reușit să decontați ceva la CASS din buget??? Că și atunci când ți se deconta, suma era infimă față de cât era prețul în realitate… Și dacă oricum urgențele sunt asigurate fără să fii asigurat, iar pentru restul scoți o tonă de bani din buzunar, că altfel, riști să ajungi pe “listele de așteptare”, de ce să mai vrei să fii asigurat?

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s