Folia de aluminiu de pe aragaz

Motto: Nu ești român dacă nu ai folie de aluminiu pe aragaz!

Nu știu a cui a fost invenția. Poate este geniul creativ românesc, capabil să inoveze în cele mai mici detalii. Sau poate e doar un semn al puturoșeniei care ne caracterizează uneori. Cert este că și noi am trecut prin faza acoperirii aragazului cu folie de aluminiu. Nu atât pentru că se murdărea aragazul (come on, toate se murdăresc, chiar și atunci când nu gătești… cum ar fi să tapetăm toată bucătăria cu aluminiu??? :D), ci pentru a acoperi un aragaz vechi, ars, din vremuri comuniste, căruia nu mai aveai ce să îi faci, decât să îl arunci la fier vechi. Până ne-am permis să-l schimbăm am apelat la metoda aluminiu. Din fericire am trecut de ea cu brio 🙂 Nu același lucru pot să spun despre compatrioți de-ai noștri, unii ajunși pe meleaguri îndepărtate (chiar și la regină :D) din pozele cărora răzbate cu mândrie aragazul cu folie de aluminiu.

Și să-mi bag picioarele că până nu am scris acest articol n-am știut că se comercializează ca atare :))))))

Folie-Protectoare-Aluminiu-Pentru-Aragaz-Va-ajuta-sa_j1209_1369596566

Advertisements

One thought on “Folia de aluminiu de pe aragaz

  1. De notat ca folile de aluminiu comercializate in acest scop, plitele din inox, fac parte din larga gama de produse care sa usureze sa zicem, munca femeilor in bucatarie. Priobabil ca utilizarea lor este semn de lene. Si tot asa este si utilizarea mixerului inlocul lingurii la prepararea maiinezei, sau chiar a aragazului cu gaz pe teava in loc sa punem lemne pe foc la soba de gatit.
    Ce sa mai spunem de faptul ca avem tupeul sa mergem cu masinile in loc sa mergem pe jos, iar faptul ca exista masini cu cutii de viteze automate in loc sa invartesti colo de schimbator e chiar scandalos.
    Exista slava Domnului libertatea de optiune. Poti folosi sau nu folie de aluminiu pe aragaz, si libertatea asta nu iti e alterata de alegerea celorlalti (lenesi) Nu e minunat? Nu-ti vine sa-ti bagi picioarele… de bucurie ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s