Cum se folosesc spațiile publice de făcut sport și mișcare

Atunci când o persoană are un comportament neadecvat, presupunem întâi că pur și simplu nu știe. De aceea un mic ghid:

– spațiul public aparține publicului, după cum îi spune și numele. Iar publicul este format din totalitatea cetățenilor unei localități. Plus cei din jurul localității, turiști și alți vizitatori. Deci un număr potențial mare dacă este să ne gândim la logistica sportivă existentă prin orașe și împrejurimi. Din fericire (stupid, nu?) numărul celor care fac sport/ mișcare nu este chiar atât de mare, astfel încât să existe premisele folosirii eficiente a spațiilor și aparatelor. Pentru mine spații publice înseamnă: parcul (zone verzi, alei), zonele de fitness (din parc/dintre blocuri), terenuri de sport diverse, alte zone de agrement (zone din jurul lacurilor, păduri etc) care pot fi folosite în mod gratuit.

– aparținând publicului, înseamnă că oricine dorește poate să le utilizeze. Drept urmare este de bun simț ca atunci când utilizezi un spațiu sau un aparat să faci în așa fel încât să nu îi deranjezi pe ceilalți. Cam ca la piscină când fiecare își folosește coridorul lui și înoată în ritmul propriu, fără să le arunce celorlalți apă în ochi…

– atunci când folosești terenuri sau aparate din spații publice, ia în considerare că e de bun simț să le folosești cu limită. Vrei să faci 5000 de exerciții pentru picioare pe aparate, bravo! Fă-le în serii, între alte tipuri de exerciții, astfel încât și ceilalalți utilizatori să poată să folosească aparatele respective. Nu e ok nici să vorbești la telefon, nici să discuți la nesfârșit cu vecina și prietenele ei care s-au oprit din drum (pentru asta s-au inventat băncile…). Nu e ok nici să-l lași pe ăla micu nesupravegheat prin zonă… asta dacă nu vrei să-l aduni cu capul spart… Nu o să-ți mai reamintesc că trasul de aparate că e fancy sau că vrei să o impresionezi pe Maricica nu te va ajuta decât la febră musculară 🙂

– vrei să joci, baschet, tenis sau fotbal? Super, dar după maxim o oră/ un meci lasă terenul și următorilor. Sau invită-i la un meci și jucați împreună (de abia înveți cum este cu socializarea în afara rețelelor sociale).

– vrei să folosești zona verde? Da, se poate, în din ce în ce mai multe zone din România. Dar păstrează curățenia, că poate mai vrei să o folosești și data următoare.

– este extrem de neplăcut ca atunci când faci efort fizic și încerci să-ți “lucrezi” întreg sistemul cardio-respirator sau muscular să trebuiască să inhalezi fum de țigară sau damfuri de alcool. Drept urmare este de bun simț să fumezi și să bei la bar, în zone amenajate special pentru asta sau pe moșia proprie. Și dacă ești dependent și nu poți rezista nicicum, ar fi de preferat să nu dai fumul în gâtul celor care fac mișcare (cu alcoolul parcă era o lege care-l interzicea în spații publice…). Ah, și semințele aruncate pe jos în parc, nu există chestie mai nasoală, sincer…

(articol care va fi actualizat și cu alte idei, când vor apărea)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s