Manechinuite

Franța tocmai a adoptat o lege care interzice industriei modei să recurgă la modele excesiv de slabe, încercând în felul acesta să combată anorexia în rândul adolescentelor. Mai precis ar fi vorba de de ce află sub indice de masă corporală 18, echivalentul a 55 de kilograme la o înălțime de 1,75 (cu aproximație, pentru că în lege se precizează că nivelul va fi propus de miniștrii sănătății și muncii, deci s-ar putea să cunoască modificări în anii următori).

No bine, eu nu prea mai sunt la curent cu dimensiunile fetelor care defilează pe podiumuri la prezentări, dar am crescut cu generația Lindei Evangelista și a Claudiei Schiffer, iar tipele respective aveau toți mușchii pe ele, nu doar oase și carcase 🙂 Nu știu ce s-o fi întâmplat în toți acești ani de mai toți creatorii de modă s-au apucat să promoveze oasele ambulante de 13-14 ani drept panaceu femeilor din lumea largă cărora le-a crescut posteriorul indirect proporțional cu kilogramele promovate pe podium… Însă întotdeauna m-am întrebat cum își imaginează cineva că va avea aceeași siluetă la 20-30-40-50, similară cu cea de la 15 ani? Chiar dacă kilogramele sunt aceleași, corpul trece printr-o serie largă de modificări, care-s absolut normale și care fac parte din procesul normal al vieții. 🙂

Cred că industria modei are nevoie în acest moment (pe lângă designeri cu țiglele pe casă :)) ) de o lege care să interzică photoshopul și de de una care să interzică folosirea copilelor pentru a promova hainele adulților și viceversa.

PS: Pentru anorexie și alte boli de alimentație nu am găsit decât un grup de suport în București – click aici; dacă mai știți și altele, dați de știre.

via focusur.fr

via focusur.fr

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s