Vegane

Un cuplu de americani din California s-a apucat să creeze un site cu rețete vegane scrise într-un stil haios, presărat cu înjurături. Cei doi au lansat apoi o carte, devenind faimoși, moment în care lumea i-a pus la zid pentru că-s albi și folosesc înjurăturile afro-americanilor. Un articol interesant pe tema asta aici. Presupun că dacă ar fi ajuns în spațiul carpato-danubiano-pontic lumea i-ar fi disecat pentru că-s vegani. Mama lor…

OMS va introduce carnea roșie și cea procesată în categoria produselor cancerigene, alături de alcool, țigări, azbest și arsenic. De aici.

Poate știți că este o mișcare care consideră că scăderea gazelor de seră nu se poate face decât prin efect direct asupra zootehniei și implicit a consumului de carne. De aici vom vedea în anii următori o serie întreagă de modificări la nivelul industriei de profil, a politicilor publice, campaniilor de promovare și implicit a consumului.

Din alt punct de vedere, cred că OMS împreună cu reprezentanții industriilor alimentare ar trebui să explice cum este cu corelația directă între toate porcăriile de substanțe care apar în produsele de carne și incidența cancerului 🙂

Până se va întâmpla asta, să ne întoarcem la legume. Discutam cu frate-miu că în bucătăria românească legumele sunt folosite în mod uzual, deci nu pricep care-i brânza cu dezbaterile despre vegani (scoțând din ecuație filozofia cu: noi nu omorâm animale, dar mâncăm oricum hrană vie – gașca cu raw 🙂 ). În plus ortodoxii au cel puțin două perioade pe an în care e musai să fie vegani – faimosul post. Deci despre ce discutăm noi aici? 🙂

Eu sunt de părere că fiecare trebuie să-și vadă de blidul lui. Opțiunile pentru mâncare sunt uneori filozofice, alteori sunt impuse din familie, dar de cele mai multe ori sunt în directă corelație cu factorul cultural și cu capacitatea omului de a supraviețui vremurilor pe care le trăiește. Chiar dacă ne-am întors în viitor – vorba filmului – nu mâncăm din tuburi, ci tot lucruri similare înaintașilor noștri. Important este ca din ce consumăm să ne luăm energia de care avem nevoie și să ne menținem sănătoși și funcționali/ independenți. Pe tema asta vă recomand să căutați informații pe site-uri oficiale – ministere, agenții guvernamentale și abia apoi pe la diferite vedete. Și ultima idee, cred că una din cele mai folositoare abilități umane este capacitatea de a găti cu ce ai în frigider 🙂 Pe tema asta cred că aș putea genera o tonă de rețete, cu sau fără înjurăturile aferente :)) Sau poate punem de un club 🙂

656x440_ciorba-de-fasole-de-post-acrita-cu-tarhon-352539

via bucataras. ro.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s