Șoboricozauri :)

Sau de ce urăsc românii animalele (Voi aveți vreo explicație? Că eu n-am.)

În cele mai proaste filme de pe Hallmark (ălea mai proaste decât cărțile Sandrei Brown și ale colecțiilor Harlequin, puse toate la un loc), unul din personaje are cel puțin un animal de companie, de regulă câine sau pisică. Și automat dacă familia are copii, animalele primesc măcar zece minute de acțiune (și o primă la final de film :)) ).

În aceleași societăți decadende, am avut ocazia de a conviețui pentru câteva ore cu un câine cu crize de personalitate, care a reușit să-mi perforeze mâna (de admirat, în condițiile în care pe mine toți câinii mă iubesc, chiar și ăia din Ștefan cel Mare, dacă ar ști de existența mea :))) ), dar și cu un cocoș, căruia îi plăcea să se uite la noi de pe terasa de la etaj și despre care am fost convinsă că va ajunge supă… Făcând abstracție de asta, precum și de veverițele întâlnite la tot pasul, toată lumea cu care am interacționat avea cel puțin un câine, dacă nu doi. Plus pisici…

Ca să nu vă mai zic de programele de terapie cu animale, pentru tot felul de dizabilități sau de câinii care îi ajută pe copii să învețe să citească la bibliotecă.

Sau de cafenele din Tokyo cu pisici, iepuri sau arici. (Și cu un sanepid al cărui ochi vigilent, of course, nu funcționează, că altfel cum să ne explicăm aceste deraieri?? :D)

Sau de animalele de birou. (Niște hipsteri, clar!!)

În timpul ăsta pe la noi animalele sunt interzise în majoritatea locurilor… bine că suntem mândri pe net că suntem o nație de țărani :)))

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s