N-au câștigat cangurii, ci ucrainienii #eurovision

Cum am ratat ediția de anul trecut, habar n-am avut că Australia a devenit parte din concurs (sau poate am citit pe undeva, dar n-am reținut informația…), de anul acesta participând în semifinalele de calificare. Alte noutăți ale competiției 2016 au fost transmisia în direct pe youtube (peste 300 mii de utilizatori), extinderea transmisiei în SUA și jurizarea diferită, în doi pași – votul tradițional al juriului și votul publicului, cuantificate separat. Pe lângă rochiile sclipitoare la propriu (serios, parcă și-au turnat toate glitter pe ele :))) ) și ținutele picate din Game of Thrones, tonele de efecte speciale și soundul pop – au prins finala 2 melodii rock și una country – Eurovisionul de anul acesta a fost de bun simț, cu foarte mulți soliști tinerei. Un alt efect al Europei unite (da, știm toți, sunetele pe computer sună cam la fel peste tot în lume) a fost utilizarea excesivă a limbii engleze. Yap, ladies and gentleman, cu excepția Italiei, Franței și Ucrainei (ultimele două cântând fifty-fifty) toată lumea a cântat în engleză, mai puțin tipa din Austria care a cântat în franceză. De unde rezultă că în viitorul apropriat va fi mai folositor să înveți întâi engleza și abia apoi limba țării tale. În rest, s-a votat politic, un prezentator a apărut cu un câine (URA!!), grecii au dat 12 puncte rușilor și toată lumea a fost convinsă că va câștiga Australia, care a luat majoritatea punctelor voturilor naționale, dar, surpriză, votul publicului a mers către Ucraina și Rusia. Drept urmare la total voturi ucrainienii au câștigat ediția din acest an cu o melodie politică și diferită ca ritm (nicio noutate din acest punct de vedere, cam toate melodiile care au câștigat au avut ceva diferit față de majoritatea celor intrate în competiție). Nu cred că a înțeles nimeni cum s-a contorizat votul publicului și de ce au fost diferențe atât de mari între minimul și maximul de puncte, dar nici nu mai contează, Eurovizionul nu pleacă la canguri, el rămâne în Europa :)))) Sunt curioasă de unde se vor împrumuta ăștia de bani pentru organizare, dar noah, poate îi ajută prietenii ruși :))) Ah, da, și Justin Timberlake a fost super-ultra-meseriaș!!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s