Aplicaţia de mobil care înlocuieşte pilula contraceptivă

Am râs jumătate de oră citind articolul de azi. Aplicaţia nu este nimic altceva decât metoda clasică a temperaturii bazale, împachetată mai fancy, într-o aplicaţie (că dacă nu eşti app, nu exişti). Eficacitatea ei este limitată pentru că temperatura poate fluctua şi în funcţie de alţi factori, nu doar în corelaţie cu ovulaţia, pentru că presupune o rigoare de care puţine persoane sunt capabile – mai ales adolescenţii şi tinerii adulţi targetaţi de app – câte dintre voi aveţi ciclu regulat de fix 28 de zile??, şi nu în ultimul rând pentru că pot exista şi ovulaţii spontane, caz în care aplicaţia te ajută exact la fel precum metoda calendarului sau rugatul la jesus.

Oricât de fancy ar fi aplicaţiile, nu uitaţi că prezervativele şi metodele hormonale sunt singurele modalităţi testate, cu eficacitate ridicată împotriva unei sarcini nedorite, iar prezervativul este singura modalitate de protecţie împotriva infecţiilor cu trasmitere sexuală.

Putem iubi cercetătorii britanici şi aplicaţiile, dar să nu uităm să ne iubim corpul şi să îl protejăm 🙂

Peace & love & avocado (doar din Mexic, da?!)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s