ieurovisionu’

Am ratat prima semifinală pentru că Eurovisionul de anul acesta mă interesează la fel de mult precum…. (completaţi voi cu ce vreţi). O ratam şi pe a doua, dar s-a apucat dl. Mihulyi să comenteze pe fb şi cum aproape eram gata cu vreo 4 episoade dintr-un serial văzut pe ffw am dat repede pe youtube, ca să ascult nişte muzică de ca-calitate maximă. Am ajuns la fix. Ah, nu la lălăielile româneşti – dar relax, se poartă duetul şi cântatul dintr-o ureche în toată Europa, deci suntem în trend. Nu, am dat fix la vecinii noştri unguri care şi-au trimis reprezentantul rom să cânte pe limba neaoşă, o combinaţie de gypsy music cu rap, foarte mişto. Aproape ironic dacă ne gândim la dl. Orban şi politicile sale de kkt. (Măcar pentru asta merită să ne uităm la Eurovision). În rest super cool, Irlanda a trimis un (viitor) transsex, cu vocea încă de kinder, Croatia a trimis un nene supraponderal cu personalitate dublă (şi voce idem), Elveţia a zis “mulţumesc” la final – moment în care mi-am adus aminte că am citit o ştire că e de fapt româncă, Miruna Mănescu, un alt lucru super mişto în săptămâna în care Elveţia a restrâns drepturile românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii; tipa din Lituania a coborât direct din studioul în care se filma partea a nşpea a filmelor cu Jackie Chan (sau Ultimul samurai, nu-s sigură) şi cam atât. Sorry, n-am avut timp de rochii şi freze, poate la finală.

Pe această cale doresc să mulţumesc poporului din Israel care a trimis în concurs o bunăciune de sex masculin (cică are strămoşi români şi ucrainieni),  thank u very much 😀 (nici nu mai contează dacă are voce, lol)

Merg în finală Republica Moldova, Armenia, Australia, Belgia, Azerbaidjan, Cipru, Grecia, Polonia, Portugalia şi Suedia din prima semifinală şi (staţi că se dă cu propuneri de căsătorie în momentul în care încerc să scriu, lol lol lol, vorba aia, make love, not music :)))) Ungaria, Israel, Bulgaria, Belarus, Croatia, Romania, Danemarca, Norvegia, Olanda şi Austria din a doua semifinală, cărora li se alătură direct în finală Ucraina (o piesă rock), Franţa, Germania, Spania, Italia şi UK.

Ah, da, şi chiar dacă muzica e aşa cum e, merită să existe Eurovisionul cu toţi nebunii lui pentru a înţelege şi sectanţii Coaliţiei pentru Familie că asta e Europa, un melanj de toate naţiile, culorile, grăsimile, orientările sexuale, vocile, limbile şi că diversitatea e de bine, nu e de rău, dobitocii încuiaţii naibii.

Peace & love & Eurovision (finala, sâmbătă seara de la 10 ora României).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s