Mic jurnal al fericirii. La înot.

Bănuiesc că dacă m-aș fi născut la Constanța, aș fi învățat să schiez… așa, dacă sunt de la munte, s-a întâmplat să învăț să înot 🙂 Prost, ce-i drept – tot am pe listă să dau de un instructor care să îmi corecteze greșelile – dar suficient cât să nu mă înec și să pot face efort o dată pe săptămână.

Dacă vreți să învățați să înotați, căutați un instructor care zâmbește, care nu urlă ca prostul, care lucrează cu grupe mici, nu cu 20 de persoane și care este organizat (când dați de el/ea, spuneți-mi și mie 🙂 ) La Paradisul Acvatic, unde înot eu, n-am văzut decât grupe de copii, dar recunosc că nu am făcut research elaborat. Pe de altă parte, extrem de rar am văzut persoane care înoată așa cum cred eu că ar înota o persoană care știe – fără mult zgomot, ture legate, respirație corectă, fără să arate efortul. Ceea ce mă face să îmi pun multe semne de întrebare față de ce naiba se învață la cursurile de înot din ro…

Eu n-am făcut curs, am învățat singură. Taică-miu a încercat să mă învețe la mare, știți voi, metoda clasică “eu te țin pe mâini, tu te faci că înoți”, dar el nu apuca să-și tragă mâinile și eu eram deja în picioare :))) După care îmi aruncam mingea în apă și mă chinuiam să înot după ea 🙂 Eram prin școala generală sau liceu… în facultate am avut un semestru de sport la bazin, dar cred că am făcut 2-3 ore, după care s-a închis bazinul… tipic. No bine și cum ai reușit totuși să înveți? În Sibiu am avut la un moment dat ceva abonament la bazin și mergând regulat, o dată pe săptămână la un moment dat am început să leg turele de bazin. După 10 ani de mers la piscină cu pauze destul de lungi am ajuns la marea realizare de a înota 40 de ture într-o oră (aprox. 1,6 km). Da, știu, e puțin, dar pentru moment e super ok.

Înotul contează atât pentru efort cardio, cât și pentru partea musculară. Toate activitățile de mișcare în apă, inclusiv înotul ajută articulațiile, musculatura, slăbitul (discutabil) și sunt bune pentru persoane cu probleme de mobilitate, artrită, inclusiv probleme cardio-vasculare, Parkinson etc. (dar discutați cu medicul înainte). Înot, mers, alergat, aqua fitness sunt opțiuni dintre care puteți alege, după caz.

Pentru înot, ideal e să găsești un culoar liber sau nu foarte aglomerat, unde să poți face ture numărate sau integrate într-o perioadă de timp. Poți înota într-un singur stil sau mai multe, poți alterna ritm mai rapid cu ritm mai lent. Și poți crește gradual efortul. Contează mai puțin să te iei la întrecere cu ceilalți înotători și mai mult să înoți respectându-i! Din păcate în Brașov nu sunt foarte multe alternative (Paradisul Acvatic și Bazinul olimpic) că restul sunt piscine private de mici dimensiuni. Vara ar mai fi strandurile, care din păcate sunt mult prea aglomerate – eventual Sfântu Gheorghe mai poate fi o posibilitate, că parcă și-au deschis și bazinul mare.

Pentru alergat, mers în apă sau gimnastică, ideală este apa care îți acoperă cam 2/3 din corp (până la piept). Aqua fitness sau zumba în apă sunt ok dacă instructorul știe să adapteze rutinele pentru apă (asta presupune să le fi încercat în apă înainte). Plus că îți trebuie spațiu, că dacă e prea full piscina riști să nu poți face mișcările că îl lovești pe cel de lângă tine 🙂

Nu uita de încălzire înainte să intri în apă și de relaxarea de după (eventual ceva hidromasaj, dacă ai unde) 🙂

Găsești toate resursele despre mișcare și sport aici. Și dacă te interesează altceva, nu ezita să îmi scrii 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.