Voi știți unde este centrul din Brașov?

Zic ai mei că în ultima vreme parchează lumea la ei pe stradă, după care, cu gps-ul pe telefonul din mână caută centrul. Aka turnurile, sau Republicii, sau știți voi, obiectivele turistice din orașul de vis și de poveste. 😀

Cea mai tare fază a fost cu un autocar care s-a chinuit juma de oră să întoarcă printre mașini și străduțe super înguste. Până la urmă fericit a reușit să dea în bulevard și să găsească ieșirea. Spre Bran.

M-am uitat pe hartă să văd dacă cumva s-a modificat ceva, dar n-am găsit nimic. Ce-i drept centrul civic apare drept centrul nou pe google maps, dar chiar și așa de la ai mei mergi pe jos de-o pită până acolo. Și cu toate acestea Tâmpa (încă) este vizibilă de peste tot din oraș și este cel mai bun punct de orientare turistică. 🙂

Singura explicație este că oamenii sunt din ce în ce mai proști. Cu tehnologia în mână.

PS: Dacă ați ajuns pe acest blog căutând centrul Brașovului, mergeți tot înainte, și mai întrebați. 😉

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.