Update #19 coronavirus

A fost un articol drăguț despre cum universitățile nu prea au promovat vaccinarea. Către deloc. Același lucru se poate spune despre toate organizațiile studențești sau cele de elevi. Dar zona de cultură? Sau reprezentații Academiei? Yup.

În schimb avem o idee clară despre mediile prin care s-au promovat toate conspirațiile antivaxilor: BOR & restul de biserici, secta yoga, tv & social media, medicii – în special cei de familie, familia & prietenii.

Am prieteni care încearcă să găsească explicații rezonabile la un fenomen incredibil: acela că oamenii preferă să moară, deși există un vaccin care îi poate proteja (pe majoritatea, nu pe toți, căci na, organismele sunt diferite; majoritatea este un concept acceptat științific).

Drame și traume. Drame personale, traume la nivel de societate. Cu cât se lungește mai mult, cu atât efectul va fi mai persistent.

“Oamenii i-au spus că nu s-au vaccinat pentru bani neapărat (bonurile de masă de 100 lei), dar că le e frică să nu fie ținuți în casă; unii se tem că nu mai ajung la păcănele” – de pe Europa FM. Cât ar fi fost de greu și/sau costisitor să trimiți 10 voluntari pe teren, să-i întrebe pe Gheo și Mari de ce nu vor să se vaccineze și să faci o listă cu toate motivele, plus un research pe grupuri de fb, după care să tragi niște concluzii și să acționezi în consecință?

Semi-lockdown de vreo lună, cea mai tragică măsură fiind intratul la mall doar cu certificat verde. Că nu e nimeni interesat de instituții publice. În teorie ar trebui să vedem creșterea procentului de vaccinați în special în rândul tinerilor. Plus multe dosare penale, că puteți fi convinși că deja se vând template-uri de certificat pe net.

În practică am avut un vârf de vaccinare, care a coincis cu un val de morți și care a murit instant când s-a anunțat că nu a trecut legea cu vaccinarea obligatorie pentru anumite meserii. În practică avem primar general al capitalei care nu vrea să se vaccineze și nu poate intra la guvern, că nu are certificat verde. Pe teren îl avem pe un dobitoc, precum Becali, care le-a interzis fotbaliștilor să se vaccineze.

Schema obligatorie de vaccinare în România – începe din maternitate, din primele 24 de ore. Calendarul oficial îl găsiți pe site-ul special al Ministerului Sănătății. Unde puteți afla și ce alte vaccinuri sunt disponibili pentru adulți. Cu excepția unui procent de kinderi proveniți din zone cu antivacciniști apăruți pe filiera americană/ autism, toți suntem vaccinați. Cu multe vaccinuri. Apropo, legea vaccinării stă în parlament din 2017, atât de praf suntem…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.