Nicio surpriză la Emmy

(Nicio surpriză că mor oameni în furtuni, nicio surpriză că sistemul educaţional este sub atac, nicio surpriză că azi 6 asistenţi medicali din spital- pardon, 7 – s-au chinuit o oră juma să-mi recolteze 5 flacoane de sânge. Noi să fim sănătoşi. Şi vară forever.)

Partea bună a acestei zile este că majoritatea show-urilor absolut geniale care au intrat pe lista mea scurtă de vizionare au luat măcar un Emmy, dacă nu chiar mai multe. Saturday Night Live, Big Little Lies, Atlanta, The Handmaid’s Tale. Dacă nu le-aţi văzut, ntz ntz ntz… puteaţi măcar să citiţi cărţile, acolo unde există 🙂

În rest să sperăm că până în octombrie vor mai apărea ceva noutăţi interesante – momentan este cam slăbuţă piaţa şi că pe final de an vom avea şi filmele pentru Oscarurile de anul viitor.

Şi că nu dispare Daddy Trump din peisaj (yap, se pare că şi peste ocean avem un Daddy, povestim şi despre asta la un moment dat), că atunci rămânem fără fabulosul moment al lui Alec Baldwin din SNL.

 

Advertisements

Sper să n-am gura spurcată…

De vreo câteva ori în viaţă am intuit corect oareşce fenomene socio-economice. Nici eu nu ştiu cum şi de ce, o fi de la unicul neuron în viaţă sau pur şi simplu de la intuiţia feminină. Sau poate de la anii de şcoală (cine ar fi crezut că şcoala te poate ajuta la ceva? 🙂 )

În această dimineaţă în timp ce-mi plăteam facturile pe internet banking (precum oamenii normali în anul 2017), am realizat că de prea multă vreme comisioanele pe care le plătesc pe organizaţie sau contul personal sunt la minim. Şi m-a străfulgerat amintirea anilor în care plăteam comisioane la greu. Că no bine, nu a fost chiar demult… Undeva pe la ultima criză financiară… Şi cum Daddy şi prietenii lui din guvern lucrează din greu pentru bunăstarea lor personală şi o nouă criză naţională, presimt că vom vedea din nou comisioane noi… Mai ales că urmează Brexitul, o mică criză prin Spania şi nici contextul internaţional nu este tocmai liniştit.

Sper să nu am iar gura spurcată…

Ce mai citim, ce mai vedem, ce mai ascultăm

Cu ani în urmă, când citeam o carte, începeam cu primele două-trei pagini şi continuam cu ultimele două; dacă reuşeam să-mi dau seama care-i povestea, de multe ori renunţam să o mai citesc, pentru că logic, time is money şi ce sens are să citeşti romane care-s atât de evidente? 🙂

Zilele ăstea am realizat că ar fi mai sănătos să nu încerc acelaşi exerciţiu în prezent, pentru că nu o să mai citesc nimic :))))

Căci despre filme şi seriale nici nu are rost să mai deschid gura 🙂

No bine, ceva recomandări de sezon:

  • Din nou Elif Shafak. Ultima carte pe care am citit-o de la ea este “Three Daughters of Eve”; personal mi s-a părut că dacă nu eşti la curent cu temele internaţionale şi în special cele apărute peste ocean, nu vei putea înţelege o parte din discurs; şi finalul e cam simplist, dar na, văd că se poartă şi la alţi autori faimoşi…
  • Private Eyes, cu frumuşelul de Jason Priestley, este un serial cu detectivi, perfect pentru vară. Sau toamnă. Până apar restul de seriale, unele mai proaste ca altele, că se pare că doar ăstea mai supravieţuiesc. Şi Anatomia lui Grey :)))
  • Derulo, Camila sau Dua Lipa.

Şi puneţi mâna şi pe culegerea aia cu probleme de mate, că a început şcoala! :)))

Uneori e bine să aburim mai cu bun simţ în comunicatele de presă

Onor primăria Braşov s-a lăudat la acest final de săptămână cu “cel mai mare festival al familiei” blablabla, finanţat din bugetul local şi cu cele peste 2000 de activităţi realizate în 3 zile în Noua. Mi s-au încălzit diodele instant când am citit comunicatul de presă şi, roasă de curiozitate, am coborât de pe tronul de prinţesă direct în parc, cu gaşca după mine şi cele 20 de degete fiecare, să numărăm miile de activităţi. Că, noah, după matematica mea, 2000, împărţit la 3 zile, împărţit la 10 ore pe zi (maxim)  însemna aproximativ 67 de activităţi în paralel. În realitate faimosul festival este reprezentat de 10 corturi, plus nişte activităţi generale – nu discut despre calitate şi altele asociate, că în Braşov discuţiile de foarte mulţi ani încoace se poartă strict la un nivel minim superficial, că mai mult nu putem şi asta e. (Aici am putea discuta, of course, despre ce finanţăm din taxele proştilor de contribuabili, ce aşteptări avem, dacă dăm banii doar prietenilor primarului şi bucureştenilor sau finanţăm idei locale şamd, dar noah, ce sens are să ne stricăm ziua? :))) )

Dar să fim optimişti, s-ar fi putut şi mai rău, să fie 20 de mii de activităţi 😛

 

Despre costumele de baie de anul acesta

Nu ştiu voi de ce mergeţi la mare (atunci când mergeţi), dar eu am fost să-mi cumpăr costum(e) de baie 😀

Practic fiecare moment liber l-am petrecut între rafturi, căutând costumul de baie perfect. Sau decent. Sau no bine, unul care să-mi placă şi să mă încapă :))) Ce n-am priceput (încă de anul trecut) este de ce ai avea nevoie de burete la sutienul costumului de baie. Căci dacă n-ai ţâţe, nu-i bai, de abia nu mai ai nevoie de sutien – practic ar trebui să bei un mojito în plus în cinstea faptului şi nicidecum să-ţi îndeşi nişte bureţi între textile, care, by the way, nu o să te ajute dacă e să te îneci. Dacă ai ţâţe mici, no stress at all, ia mergi pe plajă şi vezi câţi bărbaţi au ţâţele exact ca ale tale şi vezi vreunul să le îndese în bureţii sutienului? Şi dacă le ai oversized… păi bureţi îţi mai trebuie ţie? :))) Este haios că nu am găsit costume de baie fără bureţi, doar costume cărora le puteai scoate buretele sau nu. Şi mai haios este că anul ăsta s-au purtat nişte modele – cel puţin pe litoralul autohton – care m-au făcut să îmi pun multe întrebări despre neuronii designerilor. Cei lipsă. Căci doamnelor le ieşeau sânii din bureţei mai ceva ca la filmele cu rating xxx… Şi pentru ca distracţia să fie maximă, costumele actuale se fac duble şi din materiale care se usucă la mama lui sfântu aşteaptă…

Ah, şi nu vă mai uitaţi pe pinterest la modelele americane că din păcate piaţa din ro suportă doar turcisme şi materiale pcp (sau ceva de genul).

via pinterest

Ar putea fi normal…

Mă gândeam ieri ce înseamnă educaţia şi de ce avem nevoie de ea pentru a creşte gradul de civilizaţie.

[Voi ăştia din Braşov sunteţi şmecheri, probabil de la aerul rarefiat de munte…]

Plaja este plină de gunoaie. La propriu. Zilnic vreo 2 tractoare şi un camion, plus o mână de oameni culeg ce pot şi văd la lumina lunii, dar este degeaba. De la primele ore ale dimineţii plaja se umple de plasticuri, sticle, hârtii şi alte deşeuri. Containere nu sunt. Şi oamenilor li se pare foarte greu să care la un tomberon gunoiul propriu şi personal. Dar nu li se pare greu să facă plajă între gunoaie. E o chestie absolut normală. Românească. Ar putea fi brand de ţară. Vino să te bronzezi între gunoaie. Mai romantic de atât nu cred că se poate… Nimeni nu selectează gunoiul. Iar reciclarea se face ceva de genul: trece maşina de gunoi şi în acelaşi timp o mămăiţă care vede vreo 2 cutii de plastic, pe care le cere şi le ia cu ea (că vor fi bune la pus nişte ceapă pentru iarnă…); reciclare bifată. Eu mă gândesc la casa mea unde gunoiul se strânge pe categorii, în pofida Comprest. Că aşa este normal în anul 2017.

La fel de normal mi s-ar părea ca oamenii să-şi pună în farfurie doar mâncarea pe care o consumă. Sau ca angajaţii să nu arunce chestii, doar pentru că se poate. Sau ca oamenii să priceapă cum e cu legislaţia şi drepturile pe care le au. Sau ca toată lumea să ştie cum e cu discriminarea, diversitatea, hărţuirea şamd. Că toţi avem iphone şi samsung ultimul model, mai rămâne să învăţăm să-l şi folosim pentru altceva decât pentru jocuri.

Şi poate atunci o să discutăm despre hegel şi freud în loc de horoscop.

Cu ce se mai joacă kinderii?

Dacă anul trecut aţi jucat pokemon go, vă anunţ că senzaţiile acestui an sunt kendama, fidget spinners şi slime.

Kendama probabil până în toamnă va fi cea mai plictisitoare jucărie. Personal de abia aştept, pentru că nu găsesc niciun scop educaţional în ea. O fi bună pentru motricitate, dar mie mi se pare o jucărie pentru copii retardaţi. Şi prefer “nu te supăra frate” că măcar acolo trebuia să-ţi faci strategie.

Fidget spinnerele cică sunt antistress. Acum de ce are nevoie un ţache de chestii antistress nu ştiu, dar am priceput că sunt încă un nimic costisitor, care va face senzaţie maxim un sezon, după care nici măcar nu o să mai ştim de ele…

Slime-ul este un maglavais care poate fi folosit în activităţi senzoriale, pentru copii mici. Doar că am văzut reţeta pe net şi mi se pare o chestie super toxică. Pentru copiii mai mărişori mi se pare o porcărie maximă, numai jucărie nu. Dacă mai ştiţi chestia aia verde din anii trecuţi care semăna a muci şi pe care o puteai folosi să îţi sperii prietenii, pe lângă şerpi de cauciuc şi dinţi de plastic? No bine aia măcar avea un scop în viaţă 🙂

Una peste alta, ăştia micii sunt privaţi de jocuri şi activităţi educative big time şi eu mă gândesc cu groază că viitorul este cam sinistru, staţi să vedeţi când vor deveni adulţi şi vor trebui să voteze…