Ce i se pregătește robotului telefonic, click aici să afli!

Firmele obligate să răspundă clienților la telefon în cel mult 5 minute. În caz contrar, amenzi între 50-100 mii de lei. Noua legislație actualizează OG 49/2009.

Dacă ați fost puși în situația de a interacționa cu diferite companii la telefon, bănuiesc că ați trecut și voi prin situații în care ați așteptat muuulte minute să vă răspundă cineva, v-ați chinuit să apăsați butoanele, ca să dați de o persoană fizică șamd. Practic, pentru reducerea costurilor și maximizarea profiturilor, multe companii și-au extins serviciile, dar concomitent și-au redus sau externalizat comunicarea cu clienții, folosind filtre, ca de exemplu “pentru limba română apăsați 1” sau roboței (cei care preiau indecsi etc.) și subcontractori.

De principiu nu am nimic cu cei din call center – m-am distrat și eu văzând Teambuilding – dar este clar că sistemul are multe limitări. Unele sunt legate de cunoașterea serviciului/ produsului – dacă Georgel din call center nu folosește serviciul sau produsul; altele sunt legate de calitatea interacțiunii – Georgel este motivat de indicatori, să bifeze că a rezolvat problema pe hârtie, multe și repede și să nu aibă multe reclamații și cam atât, îl doare pe el în paișpe de persoana de la celălalt fir. Bineînțeles că, o dată cu mărirea distanței între producător/prestator și client, crește și birocrația.

Așa că în practică, avem situații absolut hilare, care trec clientul prin grade diferite de furie.

Exemplu concret recent: din cauză că nu îmi sunt livrate niște produse Elefant de către Cargus, încerc să dau la telefon de o persoană, ca să reclam situația. Nu reușesc să dau de o persoană la Cargus, dar discut cu una din callcenter Elefant. Pentru că ea se ocupă de retururi, toate soluțiile înseamnă retur. Și nici nu are capacitatea (inclusiv mentală) de a mă transfera la o altă persoană. Pe email, este și mai tragic. În final compania suportă tot felul de costuri adiționale, strict din cauza prostiei lor și a colaboratorilor din call center, eu variez între furie-nemulțumire-nu mai cumpăr în veci de la voi și planeta se încălzește în continuare.

Un alt exemplu din pandemie: nu mi-a funcționat semnătura electronică într-o zi cu depuneri de proiecte, când conta viteza de depunere; firma nu mi-a răspuns la telefon toată ziua (de nesimțiți ce au fost); în final mi-am stricat stickul, încercând să-l fac singură să meargă (nu era de la el, of course).

Știu că unii dintre voi credeți că tehnologia va salva planeta. Eu cred că tehnologia poate ajuta, dar că are și limitări, drept urmare este cazul să ne temperăm. Și bunăstarea societății trebuie să bată profitul.

Din acest motiv cred că modificările legislative sunt binevenite. Dacă eu ajung să sun compania, înseamnă că situația este serioasă și este absurd să aștept o oră, după care să ajung să discut cu un roboțel, ar fi odios…

Decizii, decizii, decizii

BOR & friends vrea religie la bac și diversitatea la gunoi. Deși, după cum bine spunea o prietenă pe net, și discuțiile despre ortodoxism, tot diversitate sunt.

Toți știm că religia nu are ce căuta în instituții, inclusiv cele de învățământ, într-un stat laic. Ceea ce Ro încă este, că ultima oară când am verificat, Constituția încă nu se modificase.

Într-un sistem science fiction, kinderii ar putea învăța la școală câte în lună și în stele, inclusiv despre creșterea viermilor de mătase, jucatul la loto, horoscop și motivele pentru care zacusca nu este de post (că are ulei!!!). În același sistem, ziua ar avea 72 de ore și kinderii și-ar folosi creierul la 200%, făcând multitasking și mindfulness în același timp și depășind atenția unui peștișor de acvariu (cea de 7 secunde).

Sistemul actual nu ne permite atâtea lucruri, din motive de lipsă de timp, de spațiu, de utilizare a creierului și atenției și pentru că resursele sunt limitate. Csf ncsf, de asta statul prioritizează anumite competențe, de preferat unele care să te ajute să te angajezi pe piața muncii, pentru că existența ta trebuie să producă măcar 0.0000000001% din PIB, dacă nimic altceva.

Odinioară oamenii învățau să scrie, frumos, cu penița, poezii și scrisori de amor; să cânte la pian, să picteze; și, dacă erau de sex masculin, să producă bani la visterie, dând copy-paste din ce a făcut și tactu. Săracii învățau să lucreze, cu cât mai tineri, cu atât mai bine, că pensia oricum nu o prindeau. Și biserica a învățat să facă mișto și de unii, și de alții, băgându-le mâna frumos în buzunar, în timp ce le-a vândut povești de adormit copiii. Doar că la un momentat dat sărăntocii s-au răsculat (oare de ce?), toată structura societății s-a dus pe pustiile capitalismului și marxismului, astfel că am ajuns să trebuiască să învățăm matematică și științe, în loc să filozofăm despre sensul vieții (și dacă uleiul din pateul vegetal o fi desfătare sau nu) și să scriem poezii, pe teme inventate de Bacovia.

Una peste alta, pierdem timpul și resursele cu non-subiecte. Banii irosiți pe profesori de religie, ar putea foarte bine să acopere o arie mai largă de subiecte, care să includă istoria religiilor, filozofie, diversitate etc. Educația de sănătate ar fi mai mult decât binevenită, inclusiv înțelegerea conceptului de prevenție și a temelor de igienă, planificare familială, sănătate mintală. Educația financiară, birocrația, digitalizarea, antreprenoriatul, identificarea fakenews și naiba știe ce o mai apărea, sunt toate necesare pentru a face față vieții de azi. Și da, cred că avem persoane sănătoase la cap care pot decide ce să învețe kinderii la școală – competențele de bază & informațiile principale, ce să învețe în contexte nonformale – subcontractate la organizații și instituții și ce să învețe în familie – promovate prin cursuri parentale. Și nu, politicienii și biserica nu sunt cei mai indicați să decidă pe subiect, că vedem ce rahat cu bici au făcut în ultimii zece – cincisprezece ani.

Bineînțeles că atunci când nu o să mai ai apă și ce mânca, din cauza încălzirii globale care nu există, măcar o să crăpi fericit, că ai terminat diversitatea și porțile raiului imaginar o să-ți fie largi deschise. Plus 7 cadâne, că în viața de apoi nu ne încurcăm în dileme dogmatice.

Puțin despre Regulamentul 1169/2011

Suntem în 2023, deci Regulamentul 1169/2011, cel cu etichetarea produselor alimentare, adoptat la nivel european, se aplică deja de 7 ani (din 2016) și a suferit și ceva actualizări între timp. Textul aici.

Pentru că la 15 martie era termenul (prelungit) pentru etichete nutriționale pe toate meniurile de restaurant, catering și săli de evenimente, bineînțeles că au început și miorlăielile mioritice pe tema asta.

Faza absolut interesantă este că 1, absolut toate produsele alimentare vândute în RO au etichete nutriționale, plus lista de ingrediente, alergeni, proveniență etc. și nicio firmă nu a urlat că este prea mult; 2, cofetăriile au etichete nutriționale, aproape imediat după implementarea obligatorie a regulamentului, dacă vroiau să vândă în magazine și toată lumea s-a conformat.

Și vine anul de grație 2023, când, în sfârșit și restul de pe piață trebuie să respecte aceleași reguli și ce avem? Miorlăieli.

Eu sunt consumator și vreau să știu ce mănânc, mai ales în vremurile actuale, când chimia bate biologia (carnea artificială, anyone??).

În ciuda a ce spun unii și alții, lista de ingrediente nu e o filozofie – chiar și producătorii de prafuri îți dau detalii despre produsul lor, inclusiv calorii șamd; rețetarele trebuie să existe și, spre deosebire de moi, șef dezastru în bucătărie, profesioniștii chiar trebuie să respecte rețetele și nu le pot modifica de la o zi la alta, după cum li se scoală dimineața – apropo, uite o oportunitate să vă faceți curat prin meniuri; și, dacă nu știți să adunați singuri, există calculatoare online gârlă, inclusiv firme care vă calculează etichetele. Care este o competență a oamenilor calificați din industrie, apropo, că nu vă trimite OPC la laboratoare, că nici ăia nu sunt atât de tâmpiți.

Dar știți ce lipsește din toată piața publică? O discuție sinceră despre nivelul jalnic al industriei, despre preferința pentru chimicale, despre gradul de calificare și competențe, despre viitorul hranei, șamd. Asta ar ajuta mai mult decât miorlăielile autohtone.

Vă las spre lectură meniul de la McD – aici (informațiile se regăsesc, într-o formulă combinată de marketing + info și pe pagina fiecărui produs). În cazul în care vă apucați de replicat pe acasă rețetele, că nu vă mai trebuie carte de bucate, după cum spunea un idiot celebru de pe twitter.

Vegan

Noi ne amuzăm că pe sticlele de suc de fructe stă scris cu litere bolduite “vegan”. Este clar, în primul rând, că și vegan a ajuns doar o etichetă de marketing și nu una de informare, că-i pe trend. După care vine întrebarea: dacă știi ce înseamnă termenul, cât de prost să fii să ai nevoie de etichetă pe sucul de fructe?

Dar noi evaluăm situația în funcție de ce am învățat la școală, în familie și la societate. Și adevărul este că, deși este plină societatea de tot felul de discuții, majoritatea habar nu avem cine ce învață.

Așa că, acolo unde este un vid informațional, vine compania și pune eticheta.

Și consumatorii sunt mai educați și mai deștepți? No bine…

Aveți venituri din chirii?

Felicitări! ANAF le vrea iar înregistrate. 🙂

Din motive independente de voința mea, am ascultat ieri un webinar ținut de niște doamne simpatice de la o direcție fiscală din București privind înregistrarea veniturilor din chirii la ANAF.

Cu ani în urmă, mergeai frumos cu contractul la ghișeu, îl înregistrai și o dată pe an îți venea decizia de impunere acasă. Ulterior s-a inventat declarația unică, prin care se declară și se plătesc veniturile și, la un moment dat, statul a spus că nu mai este nevoie să înregistrezi contractul, decât dacă vrei tu – că, de exemplu, chiriașul vrea să deconteze la servici chiria și are nevoie de semnături și ștampiluțe oficiale.

Cum necum, statul a regândit situația, drept urmare de la 1 ianuarie anul curent toate contractele trebuie înregistrate iar prin declarația 168, chiar dacă ele apar frumos în declarația unică. De ce facem asta, adică dublăm înregistrarea, a întrebat un contribuabil pe chat, primind clasicul răspuns “pentru că asta vrea ANAF/ pentru că lumea nu a mai înregistrat contracte la ANAF” (parafrazare, și na, logic că oamenii nu au mai înregistrat contractele, dacă nu a mai fost obligatoriu). Of course că în backgroundul deciziei stă fiscalizarea economiei negre, doar că creșterea birocrației nu este metoda potrivită de răspuns.

Buun, timp de mai multe ore ni se spune că toate contractele, indiferent dacă erau sau nu înregistrate, trebuie înregistrate din nou cu formularul 168, la care se atasează pdf cu contractul de închiriere scanat, cu număr și dată de închiriere și mențiunea conform cu originalul plus semnătura olografă (dacă v-a bușit râsul, no bine, bine ați venit în digitalizare!). Și dacă sunt mai mulți proprietari, fiecare face asta dacă nu cedează veniturile prin act autentificat la notar (nu mai merge doar cu o declarație simplă). Atenție, până la finalul lunii martie 2023!!! Sau în maxim 30 de zile, pentru contractele noi/ modificări survenite la contract.

După care, bomba zilei, cineva spune că a sunat în call center la ANAF și i s-a spus că de fapt contractele deja înregistrate nu ar mai trebui reînregistrate… ceea ce ar fi logic. Și vine reacția oficială: nu știm să vă răspundem momentan, am transmis și noi mai departe și vedem ce mai apare în zilele următoare… Mai sunt două săptămâni, în condițiile în care foarte mulți oameni nu au SPV sau nu știu să lucreze cu el. Deci va fi super amuzant. 🙂

Și cică la Brașov s-au trimis deja mii de notificări, pentru că baza lor de date este cam varză.

În altă ordine de idei, deși bună ideea webinarului, nu înțeleg de ce ANAF, cu departamentul lor de proceduri și cu toate direcțiile fiscale, nu se pun de acord pe teme din acestea importante astfel încât 1, să promoveze aceleași X mesaje pe temă cu 2, aceleași materiale care 3, au fost testate în prealabil.

Creează 5 situații ipotetice sau câte o fi cazul și testează formularul vieții. Că să îi ajuți pe contribuabili și să nu mai ridici din umeri la întrebări.

Pe lângă faptul că una din problemele interacțiunii cu fiscul este chiar interpretarea diferită a legislației, de la o direcție fiscală la alta.

No bine, până una alta, dacă vă încadrați, spor la hârtii. Căci ce ar fi viața fără ele? 😀

5R de reducere a risipei, astăzi refolosire

Cei 5 R ai reducerii risipei sunt Refuse-Refuză, Reduce-Redu, Reuse-Refolosește, Recycle-Reciclează și Rot-(lasă să) putrezească. (de pe net)

M-am gândit să vă povestesc rapid cum refolosim noi ambalajele, în loc să le trimitem la gunoi, din prima. Tot la gunoi ajung, la un moment dat, dar după ce le-am folosit până la degradare.

Borcane de sticlă: de la iaurt, conserve de legume, conserve de fructe. Sunt perfecte pentru refolosit la pus conserve (fructe și legume, logic), plus clasicele murături și gemuri; pentru ținut unt de arahide și chutney; pentru condimente (nu e musai să cumpărați borcane speciale); pentru sosuri de salată.

Sticle de sticlă: de la bere, compot, bulion de roșii, iaurt. Cele de bere Grolsch sunt perfecte pentru suc de roșii. Cele cu gura mai mare, pot fi folosite pentru compoturi. Cele de iaurt, mai mici, sunt perfecte pentru sosuri de salată.

Cutii de plastic: cele din plastic mai tare, de dimensiuni diferite, ex. de la brânză de vaci, salate asortate, înghețată – sunt foarte bune pentru păstrat alimente sau pot fi refolosite pentru diferite utilizări casnice (păstrat nasturi etc). Cele care sunt de unică folosință, unele dintre ele, mai pot fi refolosite, dacă plasticul poate fi spălat și nu s-a deteriorat.

Peturi sau cofrage de ouă – dacă aveți în anturaj persoane de la țară, le puteți strânge pentru ele (peturile au utilizări diverse, de la lapte, la vin și palincă… după preferințe).

Pungi de hârtie: avem o glumă cu prietenii pe tema pungilor de cadouri, dacă ți-am dat-o de sărbători, probabil o să o primesc înapoi de sărbătorile următoare. Win(k)-win(k). 🙂

Sticluțele de la soluția de curățat ochelari: sunt perfecte pentru Mona. :))

Ambalajele când nu mai pot fi folosite, le spălați, uscați, unde este cazul, și le trimiteți la containerul potrivit, pentru a fi reciclate.

Bineînțeles că le puteți folosi și în proiecte creative, dar eu m-am gândit să centralizez aici utilizările obișnuite, casnice. Dacă aveți și alte idei, le aștept cu interes. 🙂

Presiunea publică funcționează

Auchan. S-a isterizat lumea pe tema caselor de marcat automate – o să scriu separat pe tema asta – și ce credeți că apăruseră ieri în Auchan Coresi, la o oră fără prea mulți clienți? Casieri. 🙂 Unul stătea chiar pe un scaun, drept urmare, cel puțin până trece valul de comentarii, aveți cine să vă scaneze cumpărăturile.

Ordonanța care lua în colimatoriu ONG-urile: momentan zice-se că s-a retras. Vedem pentru câtă vreme.

Da, presiunea publică făcută pe diferite canale – de la rețele sociale la asociații profesionale, proteste în stradă și campanii de tot felul – poate avea rezultate.

Dar presiunea publică nu este panaceu pentru problemele nerezolvate ale societății și nici nu este soluție. Și, la fel ca învățarea, este un efort pe termen lung, pe tot parcursul vieții.

Cred că asta este unul din lucrurile pe care trebuie să le învățăm, pe lângă igienă (de toate felurile) și gândire critică.

Dezbaterile sunt bune în societate

Dezbaterile sunt foarte bune într-o societate democratică și sunt esențiale pentru dezvoltarea acesteia. Da, prioritățile poporului băștinaș sunt discutabile, dar asta nu înseamnă că trebuie să luăm toate deciziile publice sau private de bune și nici că trebuie să facem bășcălie de absolut orice. Și da, tot timpul vor fi oportuniști, care se vor agăța de orice subiect pentru a-și promova cauza. Mai ales în contextul actual. Mai ales de grupări extremiste. Vorba aia, prost nu e ăla care deschide gura, ci cel care merge după fentă.

În altă ordine de idei, o dezbatere sănătoasă despre case de marcat automatizate ar putea să includă o discuție despre felul în care se face shopping în ziua de azi și încotro se îndreaptă; despre calitatea produselor și a serviciilor; despre inclusivitate în societate (că tot ne stau în gât pensionarii, cu excepția zilei în care vrem să voteze ce vrem noi și a rapoartelor anuale de sustenabilitate & shit); despre educație versus piața muncii versus roboței; despre lanțuri scurte de aprovizionare etc. Și, în ultimă instanță, despre societatea în care vrem să trăim.

Cărți, scene și manele – ediția martie 2023

Every time I find the meaning of life, they change it.

Every time I find the meaning of life, they change it, Daniel Klein citat din Reinhold Niebuhr

Se zice că lui Channing Tatum i s-a urcat celebritatea la cap și se vede făcând un remake după Ghost. Mă rog, înțeleg de ce la un anumit interval se fac remake-uri, ca să se uite și kinderii la ele. Partea proastă este că sunt puține variante ok și foarte multe proaste. Și sunt filme care ar trebui lăsate în pace. Ca de exemplu, Ghost. Până atunci, pe Channing îl puteți vedea în Magic Mike’s Last Dance, adică al treilea din serie. Dansând cu Salma Hayek.

Alert: Missing Persons Unit, Accused, Will Trent. Mediocru, interesant, bunicel. Vedem cine mai primește și sezonul doi.

Night Court, originalul este din 1984. Dacă nu aveți la ce vă uita.

Tar și The Banshees of Inisherin sunt din filmele premiante de la Globurile de Aur, care probabil vor lua și ceva Oscaruri. O dată în viață.

Extraordinary, care mie mi se pare parodie după Heroes, cu accent britanic. Va avea și sezonul doi.

Shrinking, cu psihologi sarcastici, Harrison Ford și Jason Segel. Mie mi-a plăcut.

Ultimul film al lui Richard Gere, Maybe I Do, în loc să fie comedie, este filozofic. Cam dezamăgitor, în ciuda distribuției.

Filmul despre Whitney Houston, I Wanna Dance with Somebody, are muzică bună, logic. Este interesant că Whitney a cântat compozițiile altora. Vă recomand să vă uitați și la The Bodyguard, să vedeți cum vi se mai pare la treizeci de ani distanță.

Alte filme de văzut pe repede înainte, dacă nu aveți la ce vă uita: Plane (pilotează Gerard Butler avionul nene, direct în junglă, lol), Alice, Darling (o mostră de abuz psihologic) și Your Place or Mine (Ashton Kutcher e cam plictisitor).

Aveți habar ce este cu invazia de actori dați cu atâta fond de ten, de zici că au ieșit de la solar, după ce au stat trei luni la soare prin Africa? Arată spooky de tot. Opusul lui ‘sexi’ and ‘macho’ and ‘mai vreau să mai văd un film de-al lui’.

Totul se termină cu noi sau It Ends with Us, din 2016 a lui Colleen Hoover va fi ecranizat cu Blake Lively și Justin Baldoni.

The Power, cartea sf scrisă de Naomi Alderman în 2016 primește o mini-serie cu Toni Collette într-unul din rolurile principale.

Daniel Klein a scos în 2015 o carte simpatică de filozofie, Every Time I Find the Meaning of Life, They Change It: Wisdom of the Great Philosophers on How to Live, care se bazează pe citate ale filozofilor din diferite școli, strânse de el într-un jurnal personal, de-a lungul vieții. Titlul este superb, cartea este decentă și se citește ușor.

Avem albume noi de la Depeche Mode, Jessie Ware și Pink. Yeeeei!!!

Maneskin a scos album nou. N-am fost fan când au apărut pe scena internațională, dar în ultima vreme mi se par foarte buni. 🙂 Ascultați BLA BLA BLA, o să vă placă. 😀

Pasiunea pentru frumos versus poliester reciclat

Am dat o tură prin magazine de tot felul și constanta, indiferent că discutăm de haine sau covoare, este poliesterul reciclat. Poliester reciclat înseamnă peturi combinate cu diferite chimicale și transformate în diverse. Care diverse sunt promovate ca singura cale eco – bio – de salvare a planetei și sufletului băștinașilor.

Acum este adevărat că bem apă din peturi și că este facil să păstrezi mâncarea în cutii de plastic, dar eu trăgeam speranța că încet-încet ne revenim la obiceiurile din anii 80, când plasticul se folosea doar pe ici, pe colo și nu în locurile esențiale.

În același timp am o problemă majoră cu hainele din plastic. Care put, indiferent că-s tratate cu nu știu ce substanțe pentru miros. Și nu doar că put, dar pentru multe persoane sunt calea cea mai sigură de a ajunge la tratamente dermatologice. Care sunt costisitoare și de lungă durată.

Mie mi se pare că marketingul bate bunul simț și că profitul bate sustenabilitatea. Și sper să treacă trendul ăsta, că în caz contrar o să fie cam nasol.

În același timp cu ubicuitatea poliesterului reciclat, dar invers proporțional, stă frumosul. Haine frumoase, n-avem. Decorațiuni frumoase, n-avem. Mobilă, lămpi, clădiri, totul pute a ieftin chinezesc, de cea mai slabă calitate și nexam design. Lucru care se extinde în toate domeniile, inclusiv cel cultural, monopolizat de manele (*termen generic) și producții la kilogram.

Poate că dacă ne-ar pasiona partea aceasta de frumos, nu am mai arunca lucrurile după 2-3 folosiri, indiferent ce ne spun influencerii și alti guru ai capitalismului sălbatic.

Și i-am salva pe băștinași de ei înșiși. Și-s absolut convinsă că planeta ne-ar mulțumi.