Provocările vieţii actuale

Viaţa contemporană se împarte în: înaintea erei internetului şi în era internetului.

Oamenii făceau tâmpenii şi înainte de inventarea internetului. Doar că pe vremea aia nu stătea nimeni cu telefonul să te fotografieze sau să te filmeze şi să te pună pe net. Ştiai tu şi grupul tău de prieteni şi în cel mai rău caz episodul rămânea o amintire de care să-ţi aduci aminte la bătrâneţe. Şi chiar dacă cineva era pe fază şi imortaliza momentul, poza se regăsea într-un album privat, văzut în general de aceeaşi gaşcă de prieteni şi eventual cunoscuţi şi mai rar de către străini. Că probabilitatea de a vinde pozele şi a ajunge pe paginile unei reviste sau pe sticlă a tins întotdeauna către zero pentru majoritatea covârşitoare.

Diferenţa este că în prezent orice ai face sau zice, în orice moment al vieţii tale, poate ajunge subiectul unor postări sau poze sau al unor filme, care, odată urcate pe marele www, nu mai pot fi controlate. Informaţia se viralizează, dar problema nu e doar asta – există o tonă de indivizi care o descarcă şi o re-postează, drept urmare dacă nu eşti super hacker sau prieten intim cu Mark şi şefii lui Google, nu prea ai cum să mai kilăreşti informaţia online. În plus mai trebuie să faci faţă la două presiuni la fel de puternice precum presiunea de grup – de a distribui tu singur informaţia, că altfel eşti mort în algoritm, îşi pierzi relevanţa şi cum să exişti dacă nu eşti relevant pe reţele sociale; şi a doua, presiunea subconştientă de a genera cât mai mult, cantitate nu calitate, pentru că netul este nelimitat şi poate duce, motiv pentru care nimeni nu-şi sterge arhiva – chiar şi dacă ai vrea să ştergi, o să descoperi că e puţin mai greu decât să o generezi. Doar că oricine poate căuta arhiva de pe net şi ups, şcoala, angajatorul sau viitoarea nevastă s-ar putea să aibă un atac de inimă când o să descopere tâmpeniile pe care le-ai făcut în tinereţe. Şi dacă ţi se pare irelevant mai gândeşte-te că ai putea pierde o viză pentru ceva ce ai postat în online sau pentru ceva ce a fost postat despre tine în online – cum ţi se pare acum? Sunt puţine persoane care ştiu să îşi seteze setările de securitate pe reţele sociale şi încă şi mai puţine care le actualizează regulat. O altă problemă este că în cazul viralizării tâmpeniilor tale pe net, vei avea surpriza unor comentarii pe care este greu de crezut că le-ai putea auzi faţă în faţă. Una e să îţi zică prietenii că băi, alcoolistule, ce-ai făcut aseară şi alta e să citeşti câteva zile cum te fac troacă de porci zeci de necunoscuţi pe net, başca să mai ajungi la ştiri.

Dar lucrul asta l-au ştiut până şi înaintaşii – romanii, nu dacii – că de la ei vine expresia: verba volant, scripta manent. 🙂

Care sunt soluţiile? În primul rând responsabilitate în ce postezi şi ce distribui, chiar şi în grupuri de prieteni – în special în rândul adolescenţilor, relaţiile sunt destul de fluente. O altă idee ar fi întâlniri sau party-uri fără folosit camera foto sau video – până la urmă toţi o putem lua razna la un moment dat şi nu ar trebui să ne fie ruşine forever pentru aşa ceva. Apoi de a găsi alte modalităţi de a-ţi consuma hormonii şi adrenalina.

Şi dacă aveţi copii, discutaţi cu ei despre presiunea de grup şi cum să facă faţă acesteia – fie că e vorba de alcool, droguri, sex, balena roz sau alte năzbâtii şi încercaţi să demitizaţi informaţiile.

 

 

Că tot vine Paştele şi o să daţi iar haine la sărmani

Nici nu mai contează dacă o să le agăţaţi prin copaci (!!??), le puneţi în mijlocul mall-ului sau le duceţi direct la beneficiari (cazul cel mai fericit). Nici nu discutăm dacă donaţia va răspunde nevoii tale sau a sărmanului, că subiectul este tocat anual, de două ori pe an, cine are urechi, să audă şi cine are ochi, să citească.

Doar respiraţi adânc şi reflectaţi asupra următorului fapt: care ar fi impactul unui sistem care preia haine, alimente, mobilă şi altele pe toată durata anului – sistem care include atât organizaţii funcţionale, cât şi donatori educaţi versus care este impactul sistemului actual.

Love & peace & donatori educaţi 🙂

Politica de luni dimineaţă

Sincer, sper ca Cioloş să nu cedeze presiunii de a intra în USR sau PNL şi să-şi transforme organizaţia într-un partid nou. Cred că politica suferă major la ora actuală de lipsa unor platforme în care să se regăsească şi oamenii care încă îşi mai folosesc creierul şi care sunt capabili să gândească în viitor, nu doar în trecut sau prezent. Poate aşa reuşim puţină dinamizare şi profesionalizare. Ca să nu ne ducem naibii cu totul. Că eu la alegerile următoare nu mai am cu cine să votez. Gata. Mi-am epuizat toate ideile şi toate strategiile. Că de răbdare nici nu mai poate fi vorba :))) Şi în cazul în care aţi uitat mâine-poimâine (2018) votăm la europarlamentare, unde riscăm să trimitem iar nişte looseri precum actorul ăla de a fost faimos în comunism că-şi căuta buletin de bucureşti şi care ne reprezintă interesele naţionale într-un moment în care se negociază strâns viteze diferite prin UE şi sincer aş vrea ca Ro să prindă viteza aia de net, nu viteza căruţei. If you know what I mean…

Din alt punct de vedere aş vrea ca băieţii şi fetele de prin partide să se pună la o masă cu cafeaua aia luată de la Starbucks şi să ia o hârtie refolosibilă şi nişte creioane în mână şi să-şi clarifice doctrina politică. Scrieţi bă muppeţilor clar cum vedeţi voi indivizii, statul, comunitatea, relaţiile dintre ei, capitalul, cyborgii, colonizarea lui Marte şamd. Să nu ne mai trezim în mijlocul mandatului că şefa de partid susţine familia tradiţională când partidul susţine pe site că “liberalismul are în centrul său individul”. După care rezumaţi în propoziţii simple, pe înţelesul kinderilor de clasa a V-a şi tipăriţi-le pe pe copiuţe pentru toţi membrii de partid (opţional le puteţi da extemporal după ce i-aţi pus să memoreze şi să mănânce copiuţele). Da, ştiu, va fi un exerciţiu nasol, la finalul căruia se va lăsa cu sânge şi maţe răsfirate, dar măcar veţi avea proprietatea rahatului pe care îl promovaţi. Că dacă nu v-a învăţat la corporaţie până acum, vă învăţ eu: atunci când promovezi lucruri în care nu crezi, comunicarea suferă; atunci când nu ai valori comune, comunicarea suferă; atunci când nu ştii pe ce lume trăieşti, comunicarea suferă.

Şi vreau ca următoarea duminică să fie fără spălări de rufe şi contre de şcoală generală pe fb, dacă se poate, săru-mâna.

Uleiuri de corp

Teoria zice că ce e ok de băgat în gură, e ok şi de pus pe piele şi că pielea este cel mai mare organ al corpului, drept urmare este interesant de urmărit ce substanţe se absorb în corp pe această cale.

Eu am o piele cam uscată drept urmare m-am apucat de experimentat cu uleiuri. De salată :))

Pentru corp, dintre uleiul de măsline şi cel de sâmburi de struguri, îl prefer pe al doilea, pentru că se absoarbe mai repede şi nu lasă pielea atât de grasă.

Pentru faţă, cel puţin pe perioada iernii, uleiul de migdale dulci a fost super ok, intră repede în piele şi are efect vreo 2-3 zile.

Uleiul de cocos este solid ca textură, dar se lichefiază rapid, în contact cu pielea sau la temperatura camerei, are un parfum puternic specific şi este super ok pentru corp, faţă sau mască de păr (precum şi în ciocolată bounty :)) )

Peace & love & piele hidratată 🙂

Consultare publică europeană pe tema competenţelor cheie

Comisia Europeană vrea să actualizeze cadrul competenţelor cheie europene, drept urmare a lansat o consultare publică care are ca termen limită 19 mai. Orice persoană sau organizaţie poate completa formularul online sau poate trimite sugestii. Comisia este interesată în a primi feedback în special de la autorităţi şi organizaţii din domeniul educaţiei, furnizori de training, firme, cercetători sau practiţioneri în educaţie, instruire şi lucrători de tineret.  Mai multe informaţii aici.

 

 

Liane Moriarty şi violenţa domestică + nişte web PR

Pentru cine nu ştie sunt un mare fan al australiencei Liane Moriarty (pe HBO rulează o mini-serie inspirată din penultima ei carte Big Little Lies). Liane a scris 7 cărţi destinate adulţilor şi 3 cărţi de copii; am citit 3 cărţi, care-s toate super faine, au acţiune, au intrigă, au dialoguri, personaje savuroase şi umor; şi mai au câteva teme care apar în toate romanele, printre care şi violenţa domestică. Măi să fie, aşa mare-i problema în Australia, ia să căutăm noi nişte informaţii pe sfântul google 🙂

În mod deloc surprinzător dintr-o singură căutare am ajuns aici, de unde am aflat că 1 din 3 femei din Australia a experimentat violenţă fizică de la 15 ani, 1 femeie pe săptămână e kilărită de un partener şi 8 din 10 femei tinere au fost hărţuite pe stradă în ultimul an (2015). Nu ştiu dacă o fi de la prea multă căldură (să ne dea şi nouă!!!), dar situaţia sună suficient de serios pentru a fi reluată în mai multe romane care pot crea awareness şi o dezbatere proactivă pe subiect. Şi dacă asta nu e suficient – atenţie, spoiler alert!! -, alegerea australiencei Nicole Kidman în rolul de nevastă bătută de frumosul ei soţ ar trebui să fie un motiv întemeiat pentru a discuta despre abuzul în cuplu, fizic şi emoţional.

No bine, dar cum o fi la noi, mai bine sau mai rău? Dacă e să luăm în considerare cazurile raportate la poliţie stăm mai bine, dacă e să ne gândim că de fapt multe cazuri nu sunt raportate, situaţie e cam tot pe acolo – în teorie 1 din 4 femei a fost la un moment dat abuzată sexual sau fizic de partenerul său. De aici. Poliţia colectează date doar din 2014, serviciile sociale sunt frumoase, dar insuficiente, iar educaţia… mda, educaţia…

Bonus, partea de web PR: aveţi plăcerea de a arunca un ochi pe cele 2 site-uri şi de a reflecta asupra felului în care sunt prezentate datele – unde vi se pare informaţia prezentată simplu, clar şi eficient? 🙂

Uite pos/ul, nu e pos/ul

Atunci când guvernanţii se joacă de-a alba neagra cu legislaţia, prezentul sună grotesc, iar viitorul depăşeşte imaginaţia lui Kafka.

În toamna anului trecut a apărut o nouă lege care obliga comercianţii care depăşesc 10 mii de euro anual cifră de afaceri să-şi instaleze pos-uri astfel încât clienţii să poată face plăţi cu cardul. Deci avem aşa: Legea 209/2016 din 9 noiembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, emitent Parlamentul României. Legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie, băncile fiind obligate să asigure infrastructura în maxim 90 de zile de la data intrării în vigoare.

Care ar fi logica măsurii? Promovarea mijloacelor moderne de plată – discutabil dacă la ora asta cardul de debit sau credit mai este un mijloc modern, când deja prin alte părţi poţi plăti direct cu telefonul mobil, dar na, să zicem; scoaterea cash-ului din circulaţie, cu toate costurile aferente, scăderea evaziunii fiscale şi concomitent creşterea veniturilor anaf etc.

No bine, au strâns comercianţii din dinţi, au aşteptat după bănci – că astea s-au văzut cu stocurile de aparate depăşite de cerere, s-au apucat să le instaleze cu toate costurile aferente ca să se conformeze cu noua lege că e deja martie şi teoretic din aprilie toată lumea trebuie să fie ok şi când colo la începutul lunii martie parlamentarii români realizează la presiunea nu ştiu cărui grup de lobby din rural că de fapt costurile sunt prea mari pentru comercianţi şi legea trebuie modificată!!!

Deci avem 60.000 de magazine care intră sub incidenţa legii actuale şi care ar putea lua din nou nişte … de la domnii guvernanţi, care vor creşterea pragului de la 10 mii la 50 mii de euro, astfel încât magazinele de cartier şi cele săteşti să fie oarecum scutite (ajungi să te întrebi de ce naiba să mai respecţi legea în România atâta vreme cât nu ştii nici măcar dacă va fi implementată… păi nu mai bine în loc să te conformezi, îţi bagi picioarele şi mergi la risc, dacă nu ţine, plăteşti amenda şi dacă ţine… bafta ta, că doar nu eşti tâmpit ca restul celor care cred că legea există pentru a fi respectată şi că un stat normal la cap se bazează pe predictibilitate legislativă şi nu pe documente făcute de nărozi, documente care se schimbă de la o zi la alta…. sau trei luni prezumtive, precum în cazul de faţă). O decizie absolut înţeleaptă pentru un stat care se pregăteşte să dubleze salariile celor lucrează la stat, să mărească pensiile şi să pună pe butuci o ţară care oricum este în derivă. Păi nu mai bine îi dăm foc direct că şi aşa e sezonul curăţării miriştilor? :))

Acu, sincer, pe parlamentarii români nu îi bănuieşte nimeni de prea multă inteligenţă (nici măcar pe cei de la usr, fie-mi iertate comentariile subiective şi personale) dar Anaf obişnuia odinioară să fie mai rapid în reacţii. Am văzut că anul ăsta nu-s capabili nici măcar să actualizeze pdf-urile mai din timp, nu doar în ultimul moment, dacă lucrurile continuă în acelaşi stil în curând nu văd din ce naiba o să mai strângă bani. De la mine sigur nu, că eu sunt în grevă totală de la finalul anului 2015.