Şi te poţi îneca în piscină de 1,80 dacă eşti şmecher?

Yes, you can!

Sună ca în bancurile cu bulă, dar este din realitate. Se ia o piscinuţă care are maxim 1,80 şi ceva şi doi şmecheri, prieteni, care păreau normali la cap până în momentul în care unul se apucă să demonstreze ce muşchi are făcând ceva tracţiuni pe scara piscinei, după care se mută pe margine, moment în care prietenul lui îi dă un ghiont şi îl aruncă în apă. În fracţiune de secundă începe să dea din mâini, se panichează şi până sare prietenul lui să îl scoată din apă e cât pe ce să mai tragă şi persoane din jur în drama lui personală.

Pentru că tatuaje, şi pentru că muşchi, şi pentru că mai puţin creier, că suntem din Ct…

PS: Dacă speraţi că salvapiscinele ştiu prim ajutor în apă (sau de alt fel), forget about it, evaluaţi-vă riscul personal că e mai sigur.

PS2: Dacă credeţi că cei de la Paradis sunt mai breji, aş putea paria o ladă de bere pe tema asta 😀

PS3: Pentru cine are urechi de auzit, există cel puţin o oportunitate de educaţie şi/sau business pe tema asta…

Ce să mai citeşti când faci o pauză de fb :)

Article Five: If you have no reason or ability to accomplish anything, then just practice the art of
becoming. Article Six: If you have no reason or ability to practice the art of becoming, then just be. (The Bastard of Istanbul)

Am citit două cărţi scrise de Elif Shafak, “The Bastard of Istanbul” şi “The 40 Rules of Love”, raportându-mă la un alt scriitor turc celebru, Orhan Pamuk, dar şi la multitudinea de scriitoare din zona anglo-saxonă cu care am făcut cunoştinţă în ultimii ani. Scrie mişto, are personaje colorate şi cred că ar fi o lectură mai interesantă pentru liceeni decât ameţitul ăla care a scris plumb 🙂

“Thank you for being late” scrisă de Thomas L Friedman, editorialist de la New York Times este o carte genială. Spre surpriza mea, nu este o carte motivaţională – mă şi pregătisem cu un rating cu minus – ci despre noile tehnologii care deja ne-au afectat viaţa şi care constituie actuala revoluţie tehnologică: baze de date, reţele sociale, softuri, roboţi etc. Singura parte plictisitoare este finalul, în care autorul o coteşte în păreri personale despre politică şamd, dar una peste alta este o carte musai de citit.

Rataţii care ne conduc

Ministrul ne zice că nu renunţă la impozitul pe gospodărie, dar că nu se poate momentan logistic – wow, ce descoperire!!! – aşa că de la anul vrea să globalizeze venituri. Ce globalizare măi dobi, dacă toate veniturile sunt cu acelaşi impozit şi cu reţinere la sursă?????

În plus, nu mai avem nevoie de consultanţi, căci vom avea încă o aplicaţie informatică… Deci ăştia care lucraţi cu e-finanţe, e-guvernare, seap şi alte mizerii informatice guvernamentale, aveţi liber la râs. Până la următoarele ştiri 🙂

Cât de mare este sectorul ONG

FDSC a publicat recent un studiu actualizat despre sectorul ONG. Astfel în 2015 marea majoritate a organizaţiilor (65%) nu au obţinut venituri sau s-au aflat sub limita de 40.000 lei (mai puţin de 10 mii de euro anual) şi doar 20% au realizat venituri între 40-200 mii lei şi 15% peste 200 mii lei. Ca să fie şi mai distractivă situaţia, 8% din organizaţii au realizat 80% din totalul veniturilor din sectorul neguvernamental. Iar totalul veniturilor reprezintă aprox. 1,6% din PIB.

Pe scurt, majoritatea organizaţiilor sunt slab finanţate şi putem presupune că dacă au ceva rezultate, lucrul ăsta se datorează în principal ambiţiei şi mai puţin capacităţii şi sustenabilităţii sectorului. Şi ar fi interesant de văzut un studiu cu privire la impactul direct al finanţărilor existente în ultimii 10 ani – dacă au făcut bine sau rău – că eu una am nişte păreri personale contradictorii…

Un alt lucru care confirmă această stare de fapt este dat de statisticile cu privire la angajaţii din ONG-uri: majoritatea nu au angajaţi, adică 68% (wow, ce surpriză!!), 22% au între 1-5 angajaţi şi doar 2% au mai mult de 20 de angajaţi. În medie în 2015 o organizaţie a avut 2 angajaţi, majoritatea tineri şi lucrând pe salarii mici, sub minimul salariului brut pe economie. Lucru care se întâmplă peste tot prin lume – citesc zilnic articole de peste ocean pe tema asta şi care vin în contradicţie cu mitul îmbogăţirii în ONG-uri.

Acelaşi studiu confirmă faptul că peste 90% din români nu fac voluntariat şi că profilul voluntarului român de ONG este tânăr sub 30 de ani şi cu studii superioare.

Studiul întreg poate fi citit aici. 

Care şi pe care

Recunosc, sunt grammar nazi. Dar ştiţi de ce ar trebui să fim toţi, nu doar eu (pe lângă faptul că gramatica este sexi)? Pentru că în curând vom ajunge toţi nişte analfabeţi mulţumită rataţilor care au ajuns să monopolizeze discursul public peste tot, în parlament, în guvern şi pe facebook.

Mulţumită lor nu o să mai ştim să facem declinări, să punem cratima acolo unde trebuie sau să folosim semne de punctuaţie. Mda, am văzut anunţuri de angajare în care se cereau bune abilităţi de comunicare cu greşeli de redactare, îngrozitor! Ştiu vedete tv care au probleme cu spaţiul şi virgula, groaznic!

Este un efort fizic şi mental să corectezi oamenii din jur în permanenţă şi vine la pachet cu înjurături, dar no bine, mi le asum, cred că este un preţ mic pentru a păstra un dram de decenţă limbii române.

Pe care v-o doresc şi dumneavoastră 🙂

Una cu Olguţa

Olguţa are o problemă cu indemnizaţiile destinate mamelor. Cu minusculul procent al indemnizaţiilor mari. Din această cauză nu poate dormi noaptea şi dă declaraţii în presă, una mai stupidă ca alta.

Nu are rost să comentăm pe fond, că oricum indemnizaţia asta a fost pentru guvernanţi un fel de bambilici din curtea şcolii, au modificat-o şi răsmodificat-o de stai să te întrebi ca prostul care naiba mai este scopul ei?

Duamna Olguţa (cică asta e formula corect gramaticală cf. partidului) are simptomele clasice româneşti de invidie. Ea moare de invidie că un român (sau zece) au putut primi o sumă pe care ea încă, probabil, nu a putut-o şmangli din sistem. Adică cum, un român obişnuit poate beneficia de o asemenea sumă???? Motherfuckers, adică oricine din ţara asta ar putea beneficia de o indemnizaţie mare fără să fie membru de partid şi fără să fure din sistem??? Nu, aşa ceva este incredibil, nu se poate ca rataţii ăştia care cotizează cu sume inimaginabile la bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale să strice piaţa. Păi dacă toţi românii pot primi indemnizaţii mari, ea, Olguţa cu ce se mai poate mândri? Ce o mai diferenţiază pe ea Olguţa de restul pulifricilor români?

Da, problema este clasic românească, descrisă şi în Mioriţa.

Ieee-euro-visionu’

Am fost atât de pătrunsă de finala Eurovision că nu mi-am revenit nici la această oră. (S-ar putea să fi fost doar efectul ploii de ieri 🙂 )

Pot să vă zic doar că ediţia din acest an a resuscitat twitterul românesc doar pe la finalul votului, ceea ce era de înţeles că cine ar putea rivaliza cu cei doi de H, Hagi şi Halep? Nici măcar virusul ăla de computer…

În rest a fost aşa cum am previzionat, muşchiuleţi bine asezonaţi, israelo-suedezi, multe mirese şi rochii albe, o gorilă, un cal pe scară, darth vader sau tacsu’ şi unul rătăcit din Game of Thrones, sezonul care încă nu s-a turnat. Moldovenii ne-au făcut de kkt când ne-au dat 12 puncte, precum australienii pe UK şi a câştigat melodia atipică, precum în ultimii nu mai ştiu câţi ani. Portughezul are cică şi o poveste lacrimogenă în background cu o inimă mai puţin funcţională – deşi unele site-uri zic că e bullshit – plus un strop de civism declarat prin conferinţele de presă, în susţinerea refugiaţilor. În speech-ul de final a dat de pământ cu toţi cei care fac muzică fast-food (practic toţi ceilalţi concurenţi :)))) ) şi a declarat că “music is not fireworks, music is feeling”. No bine, fiecare cu părerea lui, că de aia e diversitate 🙂

Aşa că apucaţi-vă de portugheză, la anul mergem la Lisabona 🙂