#eurovision2019 (kill me softly, faza națională)

Cum căutam eu așa o melodie, nu-ș’ de unde, de prin boscheții netului mi-a sărit în față o știre despre Eurovision România. Sunt așa de pasionată de subiect, că habar n-am avut că au fost deja semifinalele și urmează în 17 finala. :)) Kein Problem, am ascultat pe frw înainte melodiile și, ca de obicei, sunt impresionată. Not.

Oricum, atâta vreme cât lista nu conține același Trăistariu ca opțiune, cred că deja am câștigat competiția pe jumătate. 🙂

So, din câte am priceput eu, se va alege dintre melodie patriotică românească de dat cu sapa, duet în italiană neimpresionant și patru alte melodii, drăguțele, dar cam atât (din prima semifinală) și Mamaia reloaded, Peony – best 5 seconds of a western song, un câștigător de la Cerbul de Aur de anul trecut – băiiiii, i se aude vocea total diferit pe înregistrare, cam trist, altfel melodia e drăguțică, dar slăbuță (apropo, Cerbul de Aur se ține și anul ăsta, horror) și o puștoaică (a doua semifinală).

Puștoaica, Laura Bretan, are 16 ani, locuiește în Chicago și a devenit faimoasă după ce a ocupat locul 6 la America’s Got Talent, sezonul 11, în 2016. Cum s-ar zice, very good marketing, ceea ce ar fi un plus. 🙂 Faza e că la concursul american a cântat operă, acum a trecut la pop și se cam simte diferența. Anyway, o să citim în presă rezultatele. 😉

Eat your mango and relax, cred că și pe la alții e la fel de freaky tragic. 😛 🙂

PS: No bine, n-am rezistat, m-am uitat și la nemți, interesantă selecția, din vreo 950 de aplicanți au rămas 6 pe care i-au trimis într-o tabără și i-au pus să scrie cântece noi, concursul final este în 22 februarie. Mulți de pe la The Voice, va fi interesant ce iese la final. 🙂

Advertisements

Dragă Poșta Română,

M-am gândit să-ți dau o mână de ajutor să ajungi în anul 2019 mai repede 🙂 Nu de alta, dar zilele trecute am stat jumătate de oră, la coadă, să trimit trei amărâte de plicuri cu confirmare de primire, timp în care am putut observa că mare lucru nu s-a schimbat de anul trecut și până acum. Mai puțin imprimantele (bune și ele decât deloc). În rest același spațiu nerenovat, aceeași atitudine a angajaților și cam același număr de personal. Eu merg la un oficiu central, că prin celelalte, din cartiere, am auzit că e jale.

No bine, pe lângă lavabilă – e musai zău – și reamenajat, îți propun să pui roboței în fiecare oficiu la care se pot face operațiuni. Dacă modifici și site-ul astfel încât datele să poată fi pre-completate de acasă/ birou/ mașină/ de la amantă etc., bingo, în 5 secunde clientul își lasă plicul/ coletul, face plata – cu cardul, că a învățat de la automatele Auchan sau cu cash și sayonara baby! Clienți fericiți, companie pe profit, țară europeană. 🙂

Dacă ți se pare prea avangardist, atunci măcar învață angajații să nu le mai comenteze clienților atunci când bulibășesc colete. 🙂

2 mandate

Cred că prin administrație și instituții publice regula celor maxim 2 mandate ar trebui să primeze. În 8-10 ani ai timp să demonstrezi cât ești de deștept după care la revedere, lasă-i pe alții. (No bine, combinat cu depolitizarea anumitor multor joburi).

În felul acesta deciziile nu vor mai fi confiscate de gășculițe și prin sate și orașe am mai putea vedea și ceva viziuni noi.

Luați de exemplu cătunul de poveste: cu aproximativ aceleași persoane prin cj/cl avem agrementul închis, olimpia închisă, patinoar și bazin doar pentru agreații primăriei (mai nou am citit despre scandaluri legate de banii lui corona, ce o fi pe acolo…), baza de fizio pentru vârstnici din Noua care nu poate fi accesată de vârstnici (dacă s-a modificat ceva, vă rog să-mi dați de știre), spitalul în care ai șanse maxime să crăpi, transportul public care se chinuie, spații verzi lipsă (parcul Tractorul va fi anul ăsta decimat și se pregătește parcul Titulescu), nema parcări, șamd. Din aceleași motive nu văd nicio strategie coerentă de dezvoltare, numai balast. Transparență publică? E frumoasă, dar ia caută informații să vezi din câte clickuri le găsești… dacă le găsești…

Hai că se poate fura și în 2 mandate! 🙂

Gratis sau contra cost?

Ieri mi-am adus aminte de niște situații de genul acesta:

  1. ești blogger, deci trebuie să scrii pe gratis: scrisul intră în categoria servicii, chiar și atunci când dau copy-paste la un comunicat de presă. Nasol, știu. Nu are cum să fie gratis, că time is money și scrisul consumă o tonă de timp, credeți-mă pe cuvânt. Pe lângă alte resurse, cum ar fi un dicționar de limba română/engleză etc., internet, domenii, curent, șamd. Of course, bullshit-urile personale sunt suportate din buzunarul personal. Sau al amantului, după caz. 😀
  2. ești ong, deci totul este pe gratis: adevărul gol-goluț este că ong-iștii se hrănesc din cauze, pe care le trag pe nas sau în venă, cam de două ori pe zi. În rest salariile ălea minime pe care lucrează și restul de facturi le acoperă din [mașini, copii – loc liber de introdus altceva – ] pe care le fură în mod constant. (Uneori chiar mă gândesc când naiba mai au timp de tras pe nas cauze. ) Asta când nu fac voluntariat și aduc totul de acasă, inclusiv hârtia igienică. Cel mai mișto telefon pe tema asta l-am primit săptămâna trecută, din Cluj, o organizație care vroia un partener local, care să pună inclusiv buget pentru un proiect de-al lor, pe care vor să îl extindă. Glume între ongiști din anul 2019. :)))
  3. ești consultant, deci, come on, gratis??!!: de unde expresia, show me the money first. 🙂
  4. mai completez când îmi aduc aminte, că sigur mai sunt. :))

230 depusă prin SPV

No bine, mă pregăteam de haterit, dar WOW!!! Încă sunt în stare de șoc 🙂

Anul trecut când am umblat două zile pe la finanțe și la poștă să trimit câteva fișe de 230 am înjurat printre dinți constant. Că, dacă îmi aduc bine aminte, erau niște cozi înfiorătoare la finanțe și nu ajungea timpul pentru deschiderea de conturi în SPV în termenul limită de depunere.

Ce e SPV? Spațiul privat virtual, practic modalitatea prin care comunicarea cu Anaf ar putea ajunge în secolul prezent. Pe net.

Săptămâna trecută în sfârșit mi-am făcut timp de deschis cont. Se completează super rapid, unica problemă este că a trebuit să dau de 100 de ori refresh să îmi ia codul cu litere de la final. (Update: frate-miu a completat pe telefon în weekend și a mers mai ușor.) După care am primt mesajul că trebuie să merg la ghișeu pentru confirmare – o aberație maximă, dar no bine, asta e. Am pierdut aproape o oră să ajung la ghișeul bun din cele 3 și jumătate deschise (trebuie să bifați ‘declarații’ pentru bonul de ordine), doamna respectivă mi-a verificat cartea de identitate și a descoperit că nu am scrise toate numele pe formular. Opps. Așa e când părinții nu gândesc în viitor, la vremurile când kinderii lor vor avea formulare de completat online… 🙂 M-am întors, am completat alt formular actualizat și am pus bine recipisa, în teancul de rezolvat zilele următoare, cu gândul la o nouă vizită la finanțe. Între timp oamenii cred că s-au săturat de câte formulare am completat că mi-au trimis aprobarea pe email :)) Pentru primul formular completat…

Mi-a mai luat câteva încercări să văd până la urmă care-s id-ul și parola, dar în final, mi-am deschis contul și completat 230. Online. În 30 secunde. Timp în care am trimis și formularul. No bine, WOW WOW WOW!!!

Ieri seară am intrat pe cont și am văzut recipisa confirmării depunerii. N-am priceput ce este cu arhivarea (zice că te lasă să downloadezi documentele până la data arhivării), dar orișicum este o îmbunătățire majoră!

PS: 230 pentru Colors, datele sunt aici 🙂 Peace, love, mango (că e la ofertă săptămâna asta) & SPV.

Înțeleg de ce americanii au nevoie de Kondo

Marie Kondo este o nebună din Japonia care începând cu 2011 a scris 4 cărți despre cum să faci curat. În dulapul de haine (presupunând că ai și tu 600 de tricouri, pe care vrei să le aranjezi pe nuanțe :)) ). Mai nou are serial pe Netflix și este în mare vogă, drept urmare acest articol face parte din educația voastră. #casăștiți

Ca să fie totul mișto, metoda ei de curățenie se numește KonMari și te integrează și în absolut shintoism :)) Că presimt că în curând pe lavete o să apară mesajul marketizat cu “aprobat konmari” și nu o să știți de unde vine… No bine, de aici vine, de la o nebună cu OCD înconjurată de mulți proști cu bani :))

De ce au nevoie americanii de KonMari? Nu știu dacă ați observat prin seriale, dar ăștia nu se spală nene :)) Hainele sunt la fel pe ei, indiferent câte zile trec. Nu freacă niciunul oalele cu sârma. Nici franjurii de la covoraș cu periuța. Nu îi vezi la duș decât dacă fac sex și atunci e cu acordul părinților 😀 Și, cea mai tare fază dintr-un film Hallmark: adoarme el cu capul pe masă, se trezește, dă tricoul jos, să îi vedem pectoralii, după care… ia o cămașă pe el și pleacă cu prințesa în oraș… căci jegul e atââââât de sexi :)))

Ce vroiam să vă întreb, voi faceți măcar un duș pe zi cu apă și săpun, da? 🙂