In the moonlight black boys look blue

Genul de film care te enervează de-ţi vine să-l iei pe scenarist de gât. Are nişte scene filmate la început care mi-au adus aminte de Mungiu şi al său “432”, diferenţa e că subiectele abordate de Berry Jenkins sunt cât se poate de actuale – droguri, bullying, minorităţi sexuale. Moonlight are 8 nominalizări la Oscar, vom afla dacă va câştiga vreunul în 26 februarie.

Aplicaţia de mobil care înlocuieşte pilula contraceptivă

Am râs jumătate de oră citind articolul de azi. Aplicaţia nu este nimic altceva decât metoda clasică a temperaturii bazale, împachetată mai fancy, într-o aplicaţie (că dacă nu eşti app, nu exişti). Eficacitatea ei este limitată pentru că temperatura poate fluctua şi în funcţie de alţi factori, nu doar în corelaţie cu ovulaţia, pentru că presupune o rigoare de care puţine persoane sunt capabile – mai ales adolescenţii şi tinerii adulţi targetaţi de app – câte dintre voi aveţi ciclu regulat de fix 28 de zile??, şi nu în ultimul rând pentru că pot exista şi ovulaţii spontane, caz în care aplicaţia te ajută exact la fel precum metoda calendarului sau rugatul la jesus.

Oricât de fancy ar fi aplicaţiile, nu uitaţi că prezervativele şi metodele hormonale sunt singurele modalităţi testate, cu eficacitate ridicată împotriva unei sarcini nedorite, iar prezervativul este singura modalitate de protecţie împotriva infecţiilor cu trasmitere sexuală.

Putem iubi cercetătorii britanici şi aplicaţiile, dar să nu uităm să ne iubim corpul şi să îl protejăm 🙂

Peace & love & avocado (doar din Mexic, da?!)

ză fb

Ştiu că pare greu de crezut, dar reţelele sociale aka facebook nu sunt doctori, poliţişti, psihologi, contabili, profesori, mecanici, tâmplari, moaşe, amanţi, părinţi, avocaţi şamd. Nu au cum să te facă bine când eşti stricat, nu ţin loc de dietă, nu îţi îngrijesc copiii şi nici bătrânii. Reţelele sociale sunt la fel de utile precum gaşca din faţa blocului – de mucoşi sau babe, după preferinţe. Mai schimbi o vorbă, mai afli o informaţie sau bârfă, mai dezbaţi o politică sau rezultatul meciului de ieri seară. Pentru orice altceva, apelează la specialişti 🙂 Cei adevăraţi, nu cei de pe fb 😉

 

 

Cărţi, filme sau băieţi

Adaptare după jocuri din copilărie.

Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family and Culture in Crisis, de JD Vance – Frumoasă, frumoasă de tot şi eu nu citesc memorii, că mă plictisesc de mor 🙂 JD povesteşte despre familia lui de albi săraci, despre problemele cu care albii săraci se confruntă şi despre problemele Americii actuale – şomaj, droguri, sistem sanitar şi educaţional varză. Sună cunoscut? Este una dintre cărţile recomandate de New York Times pentru a înţelege cum a ajuns Trump preşedinte. Apropo, NYT sunt pe lista neagră a bufonului portocaliu… dar zilele ăstea oricine nu-i cu Trump evident este împotriva lui 🙂

“So I didn’t write this book because I’ve accomplished something extraordinary. I wrote this book
because I’ve achieved something quite ordinary, which doesn’t happen to most kids who grow up like me.
You see, I grew up poor, in the Rust Belt, in an Ohio steel town that has been hemorrhaging jobs and hope for as long as I can remember. I have, to put it mildly, a complex relationship with my parents, one of whom has struggled with addiction for nearly my entire life. My grandparents, neither of whom graduated from high school, raised me, and few members of even my extended family attended college. The statistics tell you that kids like me face a grim future—that if they’re lucky, they’ll manage to avoid
welfare; and if they’re unlucky, they’ll die of a heroin overdose, as happened to dozens in my small
hometown just last year.”

Humans – 2 sezoane apărute deja pe Channel 4, sper să apară şi al treilea. Un show despre lumea viitorului, în care fiecare familie are în casă un Synth (un robot care seamănă cu noi, doar că are sânge albastru şi îi lipseşte conştiinţa), de voie sau de nevoie. Eu m-am şi gândit ce i-aş da să facă şi deja am probleme dacă îmi ajunge unul sau trebuie să-mi iau mai mulţi 🙂 Of course că există un grup de roboţei avansaţi şi of course că oamenilor le ţâţâie posteriorul că vin ăştia, rasă cu tehnologie avansată şi după ce ne-au luat locurile de muncă, nevestele şi geamurile de spălat, acu o să ne extermine pe toţi… dar relaxaţi-vă, până acolo o să ne termine (nervos), dragnea, trump şi prietenii lor imbecili. Şi tot din viitor, am văzut Arrival pe repede înainte, groaznic film, dezamăgire totală :)))))

Matthew McConaughey – s-a umflat humusul în el zilele trecute, iată ce a declarat:

via twitter

via twitter

CNN zică că nevastă-sa este o imigrantă din Brazilia şi că nu se ştie dacă a dat declaraţia înainte sau după ce preşedintele a semnat faimosul ordin împotriva imigranţilor. Eu zic că greşeşte amarnic şi că din păcate Trump este mult prea nebun pentru a-i normaliza acţiunile prin declaraţii publice de susţinere.

Melodii sau cântăreţi nu avem, poate tura viitoare 🙂

Ca de început de lună

Este 1 februarie, ar fi trebuit să muncim pentru patrie şi popor, că lumea nu stă niciodată în loc… Dar nu, stăm şi ne luptăm cu o gaşcă de hoţi şi nenorociţi.

Ieri când erau discuţii legate de şedinţa de guvern şi de faptul că ordonanţele nu se regăseau pe ordinea de zi, mi-am adus aminte că lucrurile importante se discută de regulă la diverse. Ceea ce s-a şi întâmplat. Mi se pare incredibil cum în mintea ăstora România lui 2017 nu este altceva decât moşia personală, unde, nu-i aşa, poţi face orice îţi trece prin cap fără consecinţe, căci tu eşti moşierul suprem, tu ai dreptul de viaţă şi moarte al sclavilor tăi…

Faza e cam următoarea: anul trecut a fost un an pierdut din multe puncte de vedere, anul ăsta va fi la fel, ba încă mai trist. Când oamenii de la UE vor realiza – aşa bătuţi în cap de birocraţie cum sunt ei – că finanţările europene au mari şanse nu doar să fie furate, dar nici măcar să nu mai fie recuperate, banii se vor opri instant. Aaaa, n-aţi ştiut asta? Un al lucru care se va întâmpla va fi retrogradarea ratingului de ţară (la ora actuală este BBB-) ceea ce va însemna împrumuturi mai scumpe şi pe termen mediu, inflaţie, creşteri de preţuri etc. Toate acestea într-un context extern plin de provocări majore: alegeri în Franţa şi Germania, dementul de Trump în US, ruşii care stau şi se distrează la o votcă şamd. Nici nu va mai conta dacă aţi votat sau ce aţi votat, una peste alta va da cu un mare minus şi nimeni nu va scăpa de efecte. Nici chiar Dragnea şi gaşca, ai căror bani se vor devaloriza la fel ca ai tuturora.

România. 1 februarie.

Întrebări

Partea bună e că în curând vor fi 8 grade afară 🙂

Anul trecut, când era balamucul cu protestele generate de conflictul de muncă de la Teatrul Sică Alexandrescu m-am întrebat cum ar fi fost ca nimeni să nu mai meargă la teatru pentru o perioadă de timp. Nicio persoană din Braşov sau altundeva să nu mai cumpere bilete vreo lună-două-trei… Ar fi transmis vreun mesaj angajaţilor teatrului, indiferent de culoarea lor politică? Sau i-ar fi durut fix la bască pentru că, nu-i aşa, sunt angajaţi de sistem public, ziua trece, leafa merge, evaluările de performanţă sunt frumoase, dar inexistente… Dar administraţia ar fi învăţat oare ceva? Ar fi priceput că în ultimă instanţă toţi suntem responsabili pentru fiecare leu cheltuit în faţa celor de la care luăm banii? Boicotarea pe termen scurt a unui produs cultural cu o valoare incertă ar fi putut duce oare la creşterea actului cultural pe termen mediu şi lung?

Zilele trecute m-am gândit la boicotarea produselor firmelor care au plasat reclamă pe România tv şi Antena 3. Din câte îmi aduc eu aminte un singur demers de acest fel a avut un oarecare efect – sau măcar a generat mai mult zgomot în societate – cel legat de OMV şi preţul benzinei; în rest nu prea ştiu exemple de succes. Pe de altă parte nici nu am văzut luări de poziţii ale companiilor pe subiecte generale, precum cel cu graţierea/ protejarea justiţiei / lupta împotriva corupţiei, la fel precum se întâmplă la ora actuală în US pe teme legate de imigraţie. alt lucru care pare caracteristic companiilor în .ro este că CSR-ul este frumos în rapoarte, dar mai are mult de muncit până va ajunge la ceea ce ar trebui să fie. Şi cred că aici presiunea publicului ar putea ajuta companiile să facă paşi mai rapizi înainte… sau dacă nu, măcar să-şi dezvolte PR-ul la un alt nivel 🙂 Ar putea boicotarea companiilor să ducă la comportamente proactive în asumarea politicilor de CSR?

Până una alta, un exemplu de peste ocean.