Cărți, scene și manele – ediția martie 2023

Every time I find the meaning of life, they change it.

Every time I find the meaning of life, they change it, Daniel Klein citat din Reinhold Niebuhr

Se zice că lui Channing Tatum i s-a urcat celebritatea la cap și se vede făcând un remake după Ghost. Mă rog, înțeleg de ce la un anumit interval se fac remake-uri, ca să se uite și kinderii la ele. Partea proastă este că sunt puține variante ok și foarte multe proaste. Și sunt filme care ar trebui lăsate în pace. Ca de exemplu, Ghost. Până atunci, pe Channing îl puteți vedea în Magic Mike’s Last Dance, adică al treilea din serie. Dansând cu Salma Hayek.

Alert: Missing Persons Unit, Accused, Will Trent. Mediocru, interesant, bunicel. Vedem cine mai primește și sezonul doi.

Night Court, originalul este din 1984. Dacă nu aveți la ce vă uita.

Tar și The Banshees of Inisherin sunt din filmele premiante de la Globurile de Aur, care probabil vor lua și ceva Oscaruri. O dată în viață.

Extraordinary, care mie mi se pare parodie după Heroes, cu accent britanic. Va avea și sezonul doi.

Shrinking, cu psihologi sarcastici, Harrison Ford și Jason Segel. Mie mi-a plăcut.

Ultimul film al lui Richard Gere, Maybe I Do, în loc să fie comedie, este filozofic. Cam dezamăgitor, în ciuda distribuției.

Filmul despre Whitney Houston, I Wanna Dance with Somebody, are muzică bună, logic. Este interesant că Whitney a cântat compozițiile altora. Vă recomand să vă uitați și la The Bodyguard, să vedeți cum vi se mai pare la treizeci de ani distanță.

Alte filme de văzut pe repede înainte, dacă nu aveți la ce vă uita: Plane (pilotează Gerard Butler avionul nene, direct în junglă, lol), Alice, Darling (o mostră de abuz psihologic) și Your Place or Mine (Ashton Kutcher e cam plictisitor).

Aveți habar ce este cu invazia de actori dați cu atâta fond de ten, de zici că au ieșit de la solar, după ce au stat trei luni la soare prin Africa? Arată spooky de tot. Opusul lui ‘sexi’ and ‘macho’ and ‘mai vreau să mai văd un film de-al lui’.

Totul se termină cu noi sau It Ends with Us, din 2016 a lui Colleen Hoover va fi ecranizat cu Blake Lively și Justin Baldoni.

The Power, cartea sf scrisă de Naomi Alderman în 2016 primește o mini-serie cu Toni Collette într-unul din rolurile principale.

Daniel Klein a scos în 2015 o carte simpatică de filozofie, Every Time I Find the Meaning of Life, They Change It: Wisdom of the Great Philosophers on How to Live, care se bazează pe citate ale filozofilor din diferite școli, strânse de el într-un jurnal personal, de-a lungul vieții. Titlul este superb, cartea este decentă și se citește ușor.

Avem albume noi de la Depeche Mode, Jessie Ware și Pink. Yeeeei!!!

Maneskin a scos album nou. N-am fost fan când au apărut pe scena internațională, dar în ultima vreme mi se par foarte buni. 🙂 Ascultați BLA BLA BLA, o să vă placă. 😀

Cărți, scene și manele – ediția februarie 2023

Oceans rise, empires fall
We have seen each other through it all
And when push comes to shove
I will send a fully armed battalion to remind you of my love!

Hamilton, You’ll Be Back

“Elizabeth,” Harriet scolded her. “You can’t just let Mad do whatever she wants.”

“You’re absolutely right, Harriet,” Elizabeth said without taking her eyes off three test tubes. “You’ll notice I’ve moved the knives.”

“Elizabeth,” Harriet implored. “You have to watch her. I found her crawling into the washing machine yesterday.”

“Don’t worry,” Elizabeth said, still staring at the test tubes. “I never start a load without checking first.”

Lessons in Chemistry, Bonnie Garmus

Dacă tot este cu dragoste luna aceasta, luați de aici. 😀

Hamilton, puteți vedea varianta scoasă de Disney în 2020. Dacă iubiți muzicalurile, puneți-l pe listă, chiar dacă subiectul este mai puțin interesant. Imaginați-vă un spectacol rap despre pașoptiști. Exact. :)) Dar își merită premiile.

Harry & Meghan, documentarul este interesant, dacă vă pasionează celebrul cuplu și poveștile de dragoste între prinți și actrițe; dacă vreți mai mult, puteți citi și cartea lui, Spare, care există tradusă și în română și este hitul începutului de an.

Good Luck to You, Leo Grande, face parte din trendul cu “iubiți-vă corpul” chiar și după pensie, dar cred că aș fi putut fi ok și dacă nu o vedeam pe Emma Thompson în scene nud.

Emily in Paris, sezonul 3 a ieșit la final de decembrie și evident că va urma și sezonul 4, pentru că toți o iubim pe Lily Collins și suntem puțin îndrăgostiți de Lucas Bravo. Big like pentru haine colorate, locații de filmare, tocuri, haute couture (într-o vreme în care magazinele promovează treninguri și șlapi), muzee, mâncare bună, savoir faire, mers cu trenul; dar nexam acțiune, am avut senzația că e un show scris de interni, păcat.

Maybe I Do este pe listă de când era doar o idee. E cu Richard Gere, people!!! Sper să nu fie super prost. :))

Book Club 2 apare în mai.

Your Place or Mine, cu Reese Witherspoon și Ashton Kutcher, vine pe Netflix.

1883, 1923 și Yellowstone. Primele sunt derivate din ultimul, toate cu cowboy și scrise de Taylor Sheridan, care este dintr-o dată super în vogă. Toate sunt cu mega distribuții și mai urmează încă o serie, din câte am citit.

Teambuilding, regizat de Alex Coteț și care a încins spiritele pe internet, este o comedie despre corporații, practic un Nea Mărin adaptat la vremurile actuale, în care, în loc de praz, avem votcă și droguri. Noi ne-am uitat toți la el și ne-am distrat, ceea ce este ok. Și n-am învățat nicio înjurătură nouă, cu excepția “kind reminder”.

Puss in the Boots: The Last Wish, e la fel de simpatic ca primul film.

The Wedding Veil, de pe Hallmark, sunt 6 filme, că sunt 3 prietene, și fiecare are deja două episoade și posibil să mai urmeze și anul viitor altele, sunt în stilul consacrat, dar merită puse în listă pentru rochiile colorate, bijuterii și pentru rujuri. Plus promovare pentru Italia și Grecia. Și Victor Webster. LOL. 😀

Lessons in Chemistry este de pe lista de final de an cu cărți a lui Obama și va beneficia și de o ecranizare. Este genul mediocru-simpatic, ceea ce se poartă la ora actuală.

Luați cu unul din monologurile regelui din Hamilton. 🙂

Cărți, scene și manele – ediția ianuarie 2023

What if the next truly revolutionary thing is just to be totally normal?

Heathers

Mi-aș dori ca producțiile Hollywood să fie lovite de inspirație, la fel cărțile de pe raft, dar tare mi-e teamă că atâta vreme cât se pot face bani din producții mediocre ștacheta va fi coborâtă și mai jos…

Luna trecută, printre hârtii, și dezastre, și curățenii, și alte cele, m-am străduit să mă uit și la câteva filme de Christmăs, că, poate-poate, mă prinde și pe mine spiritul Crăciunului. Nope, nu m-a prins. Și, indiferent de rețea, filmele au fost atât de proaste, cu mici excepții, încât nici nu știu, o fi fost efectul Covid (că știm că cele din 2022 au fost filmate cu vreun an înainte), o fi fost de la război sau o fi fost de la industria care este în picaj…

Andor, not bad, chiar distractiv pe alocuri. Din franciza Star Wars – la un moment dat mi-am propus să revăd toate filmele. Cândva. 🙂

Three Pines, inițial m-am gândit că va fi cartea și sezonul, dar de fapt avem o carte ecranizată în două episoade, ceea ce este interesant ca tehnică, pentru că trebuie și un fir logic și scenariștii au ales pentru asta o poveste despre minoritatea nativă canadiană.

She Said, despre ancheta NYT avându-l ca personaj pe porcul, pardon, producătorul Harvey Weinstein, un porc ordinar, care a fost tolerat bine mersi de industrie ani de zile. De aici a pornit de altfel și mișcarea #MeToo, despre hărțuirea sexuală.

Dacă vă era dor de J Lo, joacă împreună cu Josh Duhamel în Shotgun Wedding, care pare genul de comedie super proastă, dar relaxantă, dacă este să ne luăm după trailer.

Ginny & Georgia are și sezonul 2. Dar luna viitoare. Și tot atunci avem ultimul sezon din Star Trek: Picard.

Am citit mai puțin anul trecut, dar am lucrat mai mult. Echilibru păstrat. 🙂 Am încheiat anul cu două cărți bunicele, Heat 2, care probabil va ajunge și film și All Good People Here, de Ashley Flowers; prima cu mafioți și cea de-a doua cu o micuță crimă. Și l-am păstrat pe Stephen King pentru început anul… 😛

DJ Bobo, dragi copii, se reîntoarce. I got the feeling somebody dance with me… 😛

Cărți, scene și manele – ediția decembrie 2022

‘Are there no ethical drug dealers?’

‘In Brighton there’s a fair-trade cocaine dealer. He gets all his wraps stamped and everything. Cocaine from family-run farms, no pesticides.’

‘Well, that seems like a start,’ says Ibrahim.

The Bullet that Missed, Richard Osman

În mod surprinzător, cărțile, care sunt scrise doar din ficționalizarea evenimentelor actuale, sunt un mare fiasco, indiferent cât de bun este autorul. Sper să treacă moda asta.

Pe de altă parte Richard Osman este genial, de abia aștept cartea următoare.

Pregătiți de noul Avatar?

Tot luna aceasta, la 10 ani de la moartea artistei, avem un film despre Whitney Houston, I Wanna Dance with Somebody, trailerul arată bine și joacă și Stanley Tucci în el.

Julia Garner, care a jucat în Inventing Anna, se pare că o va juca pe Madonna într-un film despre ea, scris și regizat de regina muzicii pop, dar momentan avem doar zvonuri.

Puss in Boots: The Last Wish, sincer, desenele animate au ajuns mai bune ca filmele. Plus inconfundabila voce a lui Banderas. 🙂

Ticket to Paradise, Julia Roberts și George Clooney, plus Lucas Bravo. Julia este foarte slabă fizic, zici că este anorexică, George își arată vârsta, peisajele sunt faine, dar filmate în Australia, nu Bali, merge de văzut o dată, dar, una peste alta, este un film slăbuț.

Inside Man sau raționalizarea crimei, distribuție bună, doar 4 episoade, lasă loc de continuare, de văzut.

Chief Inspector Gamache, faimosul detectiv al scriitoarei Louise Penny primește serial, Three Pines. Cărțile sunt geniale și sunt doar 18. :)) Vă puteți imagina potențialul serialului? 😀

Disenchanted apare la 15 ani de la Enchanted și e la fel de haios și cu aceeași echipă de actori, în rolurile importante.

Dacă vreți un muzical de sezon, puteți încerca Spirited, cu Will Ferrell și Ryan Reynolds.

Don’t Worry Darling, nu merită mai mult de 15 minute din viața voastră. Maxim. Practic un nene inventează un metaverse (că tot e la modă) din anii 50 în care femeile gătesc și spală și ei se fac că muncesc, doar că femeile sunt drogate și inconștiente și când ei merg la muncă, de fapt se reîntorc în realitatea lor de luzeri. No bine, uite că nu trebuie să mai pierdeți 15 minute. Cu plăcere. 😀

Anul viitor, la 25 de ani de la lansarea originală, vom avea în cinematografe Titanic. Pregătiți șervețelele. Și mulțumiți zeilor cinematografiei că ne-au scăpat de un remake…

Bruce Springsteen are album nou, bun. Pink va scoate album nou. Life is good. 🙂

Ai lui Bocelli, Matteo, Andrea și Virginia au scos un album de Crăciun intitulat “A Family Christmas”. Mie mi-au plăcut mai mult ai lui Backstreet Boys, cu “A Very Backstreet Christmas”. Logic.

Cărți, scene și manele – ediția noiembrie 2022

I mean, where do you go after you levitate… to cope with anxiety?

Christine Baranski la Late Night Show with Seth Meyers, povestind despre ultimul sezon The Good Fight

Now, smile, and pretend you love each other!

Dynasty

What do relaxed people do?

Chesapeake Shores

Este mare lucru să poți să îți termini serialul. Până la urmă mi se pare un lucru de bun simț să lași echipa să scrie finalul așa cum îl vede ea. Doar că, mai nou, finalul unui serial este decis de corporație, în baza unor indicatori seci, care au de-a face mai mult cu profitul generat și mai puțin cu nivelul de calitate a producției.

Mi-a plăcut finalul de la Dynasty, fix telenovelă, cu o ultimă răsturnare de situație și reîntoarcerea unui personaj de bază. Plus, există posibilitatea unui nou sezon și peste o sută de ani. 🙂 Chesapeake Shores se termină cu happy ending. Perfect. Și The Good Fight este suprarealist, precum vremurile actuale.

Toscana, de pe Netflix, am rămas cu o rețetă de sandviș cu vinete și cam atât. Dacă aveți la ce să vă uitați, puteți să săriți peste el.

în schimb mi-a plăcut noul sezon de la Cobra Kai și modul în care integrează personaje vechi în acțiunea din prezent; plus personajele adulte sunt mai simpatice ca adolescenții. Și sigur vom avea încă un sezon, anul viitor și, cine știe, un film.

Alaska Daily, Hilary Swank în rol de jurnalistă în Alaska. Pare interesant.

Fire Country, încă un show cu pompieri, care se luptă cu incendiile de pădure și au printre ei pușcăriași, dintr-un program special, de reducere a sentinței. Cel mai bun episod pilot din sezonul actual!

Interviu cu un vampir, serial, după faimosul roman al Annei Rice. Filmul este un clasic din 1994, cu Brad Pitt, Tom Cruise, Antonio Banderas, Kirsten Dunst și Christian Slater, greu de crezut că serialul se va ridica la nivelul filmului original, dar na, speranța moare ultima.

East New York, dramă cu polițiști, fix ce lipsea de pe piață, lol.

From Scratch, mini-serie pe Netflix, cu Zoe Saldana.

Lyle, Lyle, Crocodile – cu Shawn Mendez și Javier Bardem, în sfârșit un crocodil în New York! 😀

Bandit este din categoria “m-am uitat eu, ca să vă scutesc pe voi de (încă) un film prost”. Idem, Bullet Train, în care Brad Pitt are un rol de xx minute.

The School for Good and Evil, un alt film la care m-am uitat eu ca să vă scutesc pe voi. :)) Pentru că este un alt film prost, probabil va avea și continuare…

Mr. Harrigan’s Phone, după o nuvelă de Stephen King este mai degrabă filozofic, decât horror.

Raymond & Ray, cu Ewan McGregor și Ethan Hawke, tot filozofic și dacă ați văzut trailerul, puteți sări peste film.

Și – stați iar jos, da?! – vom avea biopic despre Robbie Williams, intitulat Better Man, undeva prin 2023-2024, în care se pare că se va juca pe el, adult.

No bine, și ceva cărți? Am citit ultima carte scrisă de Michael J. Fox, No Time Like the Future: An Optimist Considers Mortality, în care povestește în stilul caracteristic despre lupta lui cu Parkinson și despre provocările de a continua să joace în filme timp de 30 și ceva de ani de la diagnostic.

Maneskin, The Loneliest.

Cărți, scene și manele – ediția octombrie 2022

Success often results from positive feedback loops that amplify tiny initial variations into enormous differences in final outcomes.

Success and Luck: Good Fortune and the Myth of Meritocracy, Robert H. Frank

We might not be able to fix the economy. We might not be able to make everyone as rich as Americans. But we can design the city to give people dignity, to make them feel rich. The city can make them happier.

Happy City, Charles Montgomery

Montgomery spune că spațiul public este un fel de bun magic și este esențial pentru un oraș cu oameni fericiți. Ca să vezi chestie… 🙂

Malibu Rising, a lui Taylor Jenkins Reid, o parte din carte este ok, după care vine finalul, în care avem o tonă de personaje, care nu au niciun sens, ori cu ele, ori fără ele, cartea tot așa se termină. Am strâmbat din nas și la The Silent Patient, culmea, tot o carte premiată de Goodreads. De unde rezultă, ca la filme, că uneori premiile nu spun nimic despre calitate.

Sper că stați jos. Dirty Dancing primește o continuare, care ar trebui să ajungă pe ecrane în februarie 2024. Frances ‘Baby’ Houseman se reîntoarce în tabăra Kellerman treizeci de ani mai târziu, adică undeva în anii 90. Și o să avem și ceva din muzica originală, și ceva hiphop. Recunosc, sună interesant. Dirty Dancing a fost urmat de Dirty Dancing Havana Nights, care nu a fost chiar rău și a primit și un remake în 2017, absolut oribil. Anul acesta s-au împlinit 35 de ani de la filmul original și de fiecare dată când îl văd pe Patrick Swayze mă gândesc ce pierdere mare a fost moartea lui.

Problema cu remake-urile și continuările: pot înțelege de ce la douăj’ de ani mai filmezi o dată, că generațiile noi nu prea se uită la filme vechi; și na, uneori trebuie să adaptezi scenariul la vremurile actuale, ca să priceapă publicul despre ce e vorba în el; peste care se suprapune viziunea regizorului și felul în care lucrează echipa. Dar sunt filme – capodopere – care ar trebui lăsate în pace. Pentru că un remake prost aduce deservicii scenariului sau cărții ecranizate. Cât despre continuări, este foarte greu să îți iasă ceva ok.

Și uite un exemplu: American Gigolo, apărut în acest an, care nu continuă povestea din film, cum am crezut inițial, ci construiește pe un scenariu similar, cu o acțiune petrecută în prezent, începe atât de prost, încât am bombănit tot episodul (Jerry, păi se poate?!). Filmul original i-a construit cariera lui Richard Gere. Actorul de acum, din rolul principal, Jon Bernthal, are carisma unui câine bătut. În plus ideea de a explica opțiunea acestuia pentru a fi gigolo prin faptul că a fost traficat și abuzat de copil de către pedofili, este la 180 de grade distanță față de narcisismul personajului original.

Bad Sisters, o adaptare a lui Sharon Horgan după un serial mai vechi, este filmat în Irlanda și este delicios.

The Summer I Turned Pretty, păstrați-l pentru o săptămână în care plouă și este frig.

Wedding Season, în care se face – ce altceva? – apologia căsătoriilor aranjate între indieni.

The Outlaws, pentru că l-am văzut pe Christopher Walker în distribuție, este mai bun decât m-am așteptat.

Purple Hearts, Sofia Carson joacă atât de prost, de numai pe Netflix se putea întâmpla…

Love in the Villa, pentru când e vreme nașpa afară și dacă vreți să purtați adidași la costum și aveți nevoie de inspirație.

Mack & Rita, nu este cel mai bun film al Dianei Keaton.

După o așteptare de mai mult de jumătate de an, Monarch pare slăbuț de tot.

Where The Crawdads Sing, v-am spus că am citit cartea, filmul e și el ok, liniar și decent, fără prea mari pretenții. Plus cântă Taylor Swift pe coloana sonoră.

Cărți, scene și manele – ediția septembrie 2022

As a side effect of modern warfare, we had the peculiar privilege of watching the destruction of our country on television.

Girl at War, Sara Novic

Am citit mai mult, că nu prea am avut la ce să mă uit. Girl at War, a Sarei Novic nu a fost rea. Where the Crawdads Sing a Deliei Owens, pe care, din motive neelucidate, am ocolit-o mai multe luni, s-a dovedit a fi ok și aștept filmul. Din French Braid, ultima carte a lui Anne Tyler, nu am înțeles mare lucru, se mai întâmplă.

Apropo, mai tragic decât să faci un film prost este să fii nevoit să faci tur de emisiuni, în care să-ți promovezi filmul. Brrrr….

În 8 septembrie începe ultimul sezon, 6, al lui The Good Fight. No bine, și eu la ce mă mai uit??? Era cel mai bun serial de pe piață. Merde!

Tot luna aceasta avem sezonul 5 din The Handmaid’s Tale, va fi interesant de văzut, în condițiile în care realitatea bate filmul.

Și dacă vreți ceva mai soft, avem Central Park, două sezoane animate cântate despre Bitsy care vrea să cumpere Parcul Central din Manhattan, ca să construiască niște blocuri. Pfuai, cred că Bitsty este investitor român sub acoperire.

Pam & Tommy, care a apărut într-un moment în care Pamela Anderson își încearcă talentele pe Broadway, în muzicalul Chicago, prezintă episodul casetei video cu o partidă de sex a celor doi, casetă furată de un subcontractor, furios că nu fusese plătit pentru munca făcută la vila lui Lee. Este interesant cum a evoluat societatea în 25 de ani. Muzica anilor 90 e superbă, chiar și într-un serial. Actorii joacă ok. Și o să vreți să revedeți Baywatch. Sau nu, că ultimul film a fost dezastru. :)))))

Pe Sebică din Constanța îl puteți vedea și în Monday. Sau puteți sări peste el, că nu ratați absolut nimic, nici măcar atmosfera de film românesc turnat la Mamaia.

Honor Society, despre kinderi care vor la Harvard, de parcă n-au aflat că ultima fiță este să fii analfabet, lol.

Mrs. Harris Goes to Paris, despre o Cenușăreasa către vârsta a treia și o rochie de Dior, distribuție ok, scenariu decent, minunat…

The Bear, 8.5 din 10 pe IMDB, dar mie mi s-a părut cam science-fiction la niște faze, adică ficțiunea a fost cam nerealistă. Și nu pricep de ce urlă oamenii ăia unii la alții cam jumătate din serial. Partea bună este că am găsit niște rețete noi pentru dezastre. Drept urmare să vină și cu sezonul doi. :)))

Luck, desene animate, că la ce altceva să ne uităm? 🙂 E simpatic, dar ideea că să se schimbe, dar să nu se schimbe nimic e atât de roooooomâââââââneeeeeeeeascăăăăăăăăă. :))))

Elvis, presimt că va lua multe premii, nu e rău deloc, Tom Hanks e așa cum îl știți, muzica, superbă, are și un pic de politically correctness în el, pentru GenZ, să înțeleagă și ei despre ce e vorba în film, dar cea mai mare surpriză este Austin Butler. Nu știu cum poți ieși dintr-un astfel de rol, cred că îți trebuie vreo câteva luni să îți revii. Mi-a plăcut că a povestit cu Rami Malek, înainte. Și nu uitați că puteți avea talent cu carul, dacă nu mergeți la școală până la capăt, o să vă țepuiască toți din jur, familie, prieteni și străini deopotrivă. Și stați departe de droguri!

La finalul lunii – început de octombrie reîncep serialele de toamnă și vom avea sezon nou de Cobra Kai și Ghosts. Plus ceva noutăți.

One Republic, I Ain’t Worried din coloana sonoră a lui Top Gun: Maverick. Că cealaltă opțiune ar fi fost Lady Gaga. 🙂

Cărți, scene și manele – ediția august 2022

The smarter the person is, the dumber politics can make them.

Why we’re polarized, Ezra Klein

Ezra zice că degeaba sperăm noi că dacă îi educăm pe oameni, ei vor alege răspunsul corect într-o dezbatere. Căci unii nu vor decât să câștige dezbaterea și îi lasă rece adevărul, pentru că e mai important să arate că sunt cei mai tari din parcare. Drept urmare partizanatul scurtcircuitează inteligența. În cazul în care vă întrebați de ce sunt oameni deștepți antivaxi sau suporteri ruși.

Adrian McKinty este un irlandez, plimbat prin lume, care locuiește momentan în Australia și scrie cărți cu detectivi și thrillere. Am citit The Chain și The Island, nu sunt rele, o să iasă niște filme blockbustere, se citesc alert, dar parcă aș vrea mai mult de la cărțile pe care le citesc.

Bullet Train, cu Brad Pitt și Sandra Bullock. Seamănă a Speed, doar că e un tren, nu autobuz. :))

The School for Good and Evil, cu Kerry Washington și Charlize Theron. Zâne bune, vrăjitoare, din ăstea.

Mario Puzo, care a scris cartea și scenariul pentru The Godfather, a scris și adaptat scenariul și pentru cel mai faimos Superman, cel din 1978, cu Christopher Reeve, inclusiv The Cotton Club, cu Richard Gere din 1984. Pentru asta a meritat să mă uit la The Offer, o mini-serie deloc rea. 🙂

Richard Gere, Diane Keaton, Susan Sarandon, Emma Roberts și Luke Bracey joacă într-o comedie intitulată “Maybe I Do“, care ar apărea undeva anul acesta. Sau anul viitor. Și pentru care încă nu avem poster, doar articole de PR. 😀

The Old Man, cu Jeff Bridges și spioni în războiul din Afganistan, cel cu rușii (na, era de așteptat să vedem măcar un serial/film), primul sezon bunicel și vom avea și sezonul doi. Aduce puțin a Homeland, ca atmosferă.

Black Bird sau The Falcon’s Tale, miniserie cu 6 episoade despre povestea adevărată a lui Jimmy Keene, un traficant de droguri, care e plasat într-o pușcărie de maximă securitate pentru a obține o confesiune de la un psihopat, care kilărea fete. Este printre ultimele roluri secundare jucate de Ray Liotta (tatăl lui Jummy, fost polițist), care a murit în mai anul acesta.

Persuasion, o nouă adaptare a lui Jane Austen, not good, not bad, dar Dakota Johnson nu se potrivește deloc. Henry Golding, care a cunoscut celebritatea mulțumită lui Crazy Rich Asians este în creștere, frumos.

Dave Chappelle. Știu de scandalul iscat de The Closer, apărut anul trecut, în care comedianul face ce știe, mișto în special de lgbtq și care a fost nominalizat la premiile Emmy anul acesta. Și am văzut și What’s in a Name de anul acesta. Nu mi s-a părut foarte deplasat, dar posibil ca atunci când a apărut, să fi avut o altă semnificație în context.

Robbică scoate un album aniversar. XXV. Apare în 9 septembrie și o să avem și patru melodii noi, omgoshhhhh, de abia aștept!!!! Primul care ghicește cu cine aduce reorchestrarea, în maxim 10 secunde, câștigă o înghețată! 😀

Cărți, scene și manele – ediția iulie 2022

Would you like a glass of wine? No thanks. I never drink when I fly.

Superman

The Takedown, cu Omar Sy, este genul de film prost care se poartă la ora actuală. Dar are niște scene drăguțe filmate prin zona Alpilor.

The Valet, o altă comedie proastă, dar măcar narațiunea e clasică, binele învinge răul.

A Perfect Pairing, no bine, cred că bănuiți cât de bun e și ăsta. :)) Dar măcar are niște peisaje de zici că ar fi la noi, până când vezi că nu există niciun pet prin cadru și te liniștești, că e de fapt prin Queensland, Australia. Plus interacțiunea dintre actori e un pic mai bunicică. Și da, Adam Demos ne arată iar abdomenul gol, că doar nu vă imaginați că a fost ales să joace pentru accentul lui de australian. :)) Apropo, Sex/Life a terminat de filmat sezonul 2 și dacă nu apare în toamnă, atunci sigur anul viitor.

Father of the Bride, cu Andy Garcia și Gloria Estefan, mama a zis că s-a distrat la el, pe mine m-a plictisit rău de tot.

S-a terminat Bull după 6 sezoane, ultimul fiind printre cele mai proaste, cu un final care va permite fie un sezon nou, peste vreo 10 ani încolo, fie un alt serial cu principalul personaj, care devine secundar pentru dramele nevestei. Sau fiicei. Sau inventați voi altceva. :))

Love & Gelato a sosit pe Netflix și se bazează pe cartea cu același nume scrisă de Jenna Evans Welch. Sunt de fapt 3 cărți în serie, Love & Gelato, Love & Luck și Love & Olives și fiecare are acțiunea în altă locație.

American Gigolo, faimosul film din 1980 cu Richard Gere, primește o adaptare de 10 episoade la Showtime de către faimosul producător Jerry Bruckheimer, acum că nu mai e ocupat cu Lucifer. Jon Bernthal ar fi Julian Kay, dacă am priceput eu bine.

Westworld, Virgin River, HSMTS, All Rise au sezoane noi, plus o să avem un Ticket to Paradise cu Julia Roberts și George Clooney. Nu ne plictisim luna asta totuși. 🙂

Aaa, și să nu uit, rujurile, machiajele și țoalele din Dynasty sunt musai pe listă. 😛 Că se pare că este ultimul sezon…

Salt-N-Pepa, film despre celebra trupă de la final de ani ’80 – început de ani ’90.

Cărți, scene și manele – ediția iunie 2022

Am citit ceva drăguț, The Violin Conspiracy, despre un violonist afroamerican, care primește moștenire un Stradivarius și care îi este furat înainte de un concurs internațional. Mi-a adus aminte de Defăimarea lui Paganini, pe care am citit-o prin copilărie.

Am așteptat City on Fire, a lui Don Winslow, ca pe cozonacul de sărbători și înghețata iarna. :))) Și când am dat de ea, am citit-o în câteva ore, fără să fac altceva. Nu e rea, mai subțire ca cele din trilogia mexicană, dar o să iasă un film fain, cu multe împușcături. 🙂 Mai sunt două cărți în această nouă saga, a mafioților italieni și irlandezi din US, după care Don a zis că se lasă de scris și se va ocupa de civism & politică.

Top Gun: Maverick – OMFG!!! M-am uitat la trailere, la videoclipul lui Lady Gaga, la știri și interviuri, la filmul din tinerețe și tot ce pot să vă spun e că dacă nu e măcar la același nivel, îmi bag picioarele în cinematografia americană. :))) În altă ordine de idei, l-ați văzut pe Tom Cruise? Toată lumea a albit, s-a îngrășat, numai el arată fix ca acum 30 de ani, inclusiv culoarea la păr. Doar niște riduri subtile, de zici că-s făcute special. Să ne zică și nouă dacă s-a clonat sau dacă a descoperit fântâna tinereții. Sau măcar marca de vopsea (sunt invidioasă de mor :))) )

Nu am înțeles deloc ultimul sezon al lui Killing Eve. A fost o lălăială fără sens, care se termină cu (spoiler alert!) Eve teafără, deși cam toți de prin jur ajung mâncare la peștișori. Mare diferență față de alte seriale, ex. The Split sau preferatul meu, Private Eyes, unde ai mai fi vrut niște episoade, măcar încă 6. 🙂

Atlanta, sezonul 3 -some weird shit, my friends.

Schmigadoon! – muzical în 6 episoade. Nu înțeleg cum am putut eu să ratez un serial muzical. 🙂 Este o parodie care îți va aduce aminte de muzicalurile din anii 40-50. Dar nu vă așteptați la nu știu ce acțiune.

Sezon nou de la Only Murders in the Building, Devils, Physical (iar nu pricep de ce există continuare..).

Westworld sezonul 4, vine după 2 ani și un pic. Yeeei.

Hollywood Stargirl, de la Disney. Nu știu dacă ați observat ce se poartă mai nou, bagi câte un actor faimos în film, care apare câteva minute, dar e super vizibil în trailer. Tehnică de marketing, frate.

The Offer, despre cum s-a făcut The Godfather, dar să fiu sinceră, l-am pus pe listă pentru Matthew Goode. :))) În altă ordine de idei, Miles Teller crește frumușel în roluri. E simpatic realizat, habar n-am avut câte spirite de mafioți s-au incins ca să blocheze filmul și cât au trebuit să muncească producătorii să-l aducă în echipă pe Al Pacino, un necunoscut la vremea respectivă.

Shining Girls, să citesc cartea înainte să văd mini-seria sau să văd mini-seria înainte să citesc cartea? Greu… E cu Elisabeth Moss, trailerul arată interesant.

The Lake cu Julia Stiles, vedem ce va fi de capul lui.

Downton Abbey: A New Era, pfuaiiiii ce lună avem! Suntem la al doilea film după serial și posibil să mai vedem încă unul în viitor. Să vă zic… să nu vă zic?? (SPOILER ALERT, închideți ochii dacă nu vreți să citiți, lol) Cel mai mișto personaj moare la final, guess who?

E foarte bun Dick Wolf, nu doar că rezistă pe o piață saturată de filme și seriale, dar a reușit să termine FBI-urile cu un episod cu un personaj ucraineano-rus, afectat de sancțiunile războiului (well done mate!), un episod filmat în Pula, Croația (salutări!) și altul care ilustra un adolescent cu o pușcă, dornic să-și kilărească colegii și care ar fi trebuit să ruleze tocmai în ziua atentatului din Uvalde (creepy AF, știu). Pe lângă ele, Chicago-uri și Law and Order, mai scoate un serial nou, din toamnă, On Call.

Michael (C Fox) & Michelle (Dockery), ambii din Dowton Abbey, printre multe alte filme. Well, cine s-ar fi gândit…