#moveit sau cât m-am mișcat în 2021

Ce să zic, m-am mișcat de m-am rupt și în acest an. Noroc cu pandemia, că pot să dau vina pe ea. :)))) Mi-am revenit spre vară, cu ceva sesiuni de înot, dar evident că nu este suficient. Când am vrut să ies prin parc, nu prea mi-a plăcut – parc sportiv, da, dar doar cu numele, că logistica e praf. Am mai făcut ceva exerciții, dar adevărul e că am tendința de a mă accidenta foarte ușor, așa că încerc să previn să ajung iar la fizio.

Am folosit un ceas de monitorizare, pe post de motivațional. Către final de an nu a vrut să se mai încarce… de parcă ar trage el de tine, dacă tu ești putoare și nu vrei să te ridici de la calculator. :)))))

Anul viitor poate va fi mai bine, cel puțin cât e frig afară la bazin este acceptabil. Ultima oară am avut un culoar doar pentru mine, ca la vip. Vreo douăjdeminute. Lol.

Dacă vreți să ne mișcăm (mai cu talent) împreună, dați de știre.

Rochia motivațională

Mi-am luat o rochie motivațională. Știți voi, o rochie care nu prea te încape. :))) Am pus-o frumos pe umeraș și am suit-o pe ușă. Să mă uit zilnic la ea, să-mi dispară pofta de mâncare. Dacă va funcționa, o să o vedeți pe mine. Dacă nu, asta e.

Viața fără televizor – update 2021

Nu mai am televizor cam de la jumătatea anilor 2000 și din 2015 nu mai ascult niciun radio românesc. Doar cu fluxurile de știri de pe net, sunt la zi și cu știrile, și cu bârfele; nu mai știu reclame și nu sunt la curent cu toate teoriile conspirațiilor și nici cu vedetele autohtone sau prezentatori. Dar nu mi se pare că aș fi ratat mare lucru.

“Dar cum poți trăi fără televizor???”

Vitaminele S: soare și socializare

Anul ăsta nu am prea multe pretenții, dar aș vrea o doză dublă de vitamine S. Adică soare și socializare. Și observați că nu am spus nimic de surata trei, vitamin Sea. 🙂

PS: în caz că nu știați ce să îmi faceți cadou primăvara aceasta. 🙂

15 grade, marți

“15 grade, marți, 15 grade, marți”, mormăi în sinea mea de când am deschis ochii. Cele trei cuvinte ar trebui să mă motiveze să mă dau jos din pat, să mă apuc de exerciții și ce mai fac eu în fiecare zi și să mă ducă în dimineața zilei de marți, când ar trebui să fie cald și soare afară. No bine a mai fost cald și soare pe aplicația meteo și afară ușor gri. “Hai că am avut o iarnă ușoară” zice taică-miu. Și cu 50 de nuanțe de gri, aș spune eu.

Dau drumul la centrală pe mai multe grade ca de obicei și pun și telefonul la încărcat. Când m-am băgat în pat aseară, nu mai mergea netul. Când m-am trezit, a murit curentul. Am făcut pe scurt inventarul la țoale de dezastru: pulovere, polare și multe bluze cu glugă. Plus mai am o plapumă comunistă de la bunică-mea. Sunt safe și dacă rămân ca prăpădiții ăia din Texas fără curent și căldură mai multe zile. De asta e musai să ai două surse diferite de energie, de la companii diferite și dacă se poate a treia, eco-shit, care să îți ofere independență energetică. Dacă nu, măcar un bilet de avion către Cancun, precum sinistrul de Ted Cruz.

Termin niște cozonac homemade “cu mânuțele astea două” și pun de cafea. M-am apucat să mă trezesc mai de dimineață, precum oamenii normali și care nu-s în carantină de aproape un an, dar nu știu dacă e cea mai bună idee. Până la prânz motivația de a face chestii se împrăștie pe Spurcata. Când mă trezeam, precum criminalii și miliardarii, după zece, până la prânz de abia terminam de citit știrile și mă prindea întunericul făcând diverse. Ce-i drept și întunericul venea mai repede.

Mai iau o gură de cafea și mă gândesc să mă apuc de exerciții. Știu ce ar trebui să fac azi, dar am așa un cheeeeeef… Problema cea mai mare nu este cheful, ci ordinea lucrurilor. Mă gândesc la oamenii care se trezesc la șase să alerge, cum fac, sar din pijama direct în adidași și țuști pe ușă? Când se spală, când mănâncă, când fac pipi? Cum să faci sport nespălat? Și dacă trebuie să faci un duș înainte, și un duș după, plus încă unul seara, ajungi la trei obligatoriu și atunci amprenta de carbon tinde spre Marte și trebuie să îți mănânci sentimentele de rușine cu mai mulți carbohidrați și proteine și practic n-ai făcut nimic, în final ai curul la fel de mare, plus o factură dublă la apă.

Vezi de asta mai bine lași exercițiile și te apuci de emailuri. Mesaje de amor la instituții poți să trimiți și dacă nu ai făcut duș și nu te-ai spălat pe față. În plus adresele trebuie trimise repede, până nu ai apucat să citești știrile și să înjuri regulamentar guvernul, administrația locală, societatea și pe mă-sa. Și pe fb, că uite i-a blocat pe sărmanii de australieni să mai aibă acces la știri.. Nu, ei merită felicitați, practic forțează un pas înainte către normalitate. Nu-i așa că nu citiți acest blog, dacă algoritmul nu vă scoate articolul în față? Nu-i așa că habar nu aveți cum se cheamă blogul? No bine, poate e timpul să vă faceți o notiță și să îl verificați din când în când, direct la adresă. Sigur e acasă, și el, și proprietărea-sa. Cât despre știri, care este tragedia de a merge și a le citit direct pe site-uri, precum făceam acum zece ani? O să descoperiți că interfețele sunt ușor tragice, chiar și cu adblockul activat, dar poate cu ocazia asta vedem și niște rebrandinguri.

Uite că încep să mă amuz, optimismul meu tradițional a revenit la locul lui, stimulat de cafeină. Afară e tot gri, dar vine el marți, 15 grade. 🙂

Puțin răsfăț de sezon

Colecția de iarnă, care ar trebui să îmi țină sub control părul meu de vrăjitoare. 🙂 Șampon, balsam și un balsam expres, care repară și reduce efectul anti-static. Ceea ce mă interesează pe mine cel mai tare, doar că părul meu are personalitate proprie. :)))) Miros ok, la fel ca toate produsele din gama asta (cred că am încercat vreo 80% din ele) și erau la reduceri în Kauflandul din Steagu.

Pac-pac și se rezolvă

Pentru fanii lui ‘pac-pac și se rezolvă’, conceptul conform căruia pocnitul degetelor sau mișcatul nasului are proprietăți magice, de condensat timpul și birocrația, no bine, am o veste bună și o veste proastă: nu, pac-pac nu funcționează în viața reală. Dar ce dau rezultate sunt perseveranța și răbdarea. Eu stau foarte prost cu răbdarea, dar sunt o ființă axată pe rezultate.

Exemplu concret: în 18 ianuarie, anul curent am trimis la Ministerul turismului, care tocmai se desființa și integra în alt minister, un dosar cu șină ca să pot să-mi actualizez atestatul de ghid de turism. Anterior am făcut cozi la cazier și am umblat după poze fizice, că altfel nu se poate în .ro. Curierul a livrat actele în 20 ianuarie de unde începe distracția. Inițial ministerul nu a avut tipizate, ulterior a venit carantina; pe undeva prin vară mi s-a spus să mai aștept, dacă nu vreau o adeverință. În final am apărut și eu în baza de date națională (URA!), după care le-am trimit email că plătesc eu curierul, doar să îmi trimită documentele. Săptămâna trecută am primit în sfârșit actele. 🙂

Vă dați seama, 10 luni! Pentru o speță clară și simplă.

Alte chestii așteaptă rezolvare de vreo doi ani… no bine, poate anul viitor.

Concluzia: pac-pac, nu, răbdare și tutun, da. Și ochii pe rezultate!

Strategii de cum să nu mai trântesc ușa

Ultima problemă în familie – că parcă nu aveam suficiente – este că eu, micuța pisi-tănculeț roz, trântesc ușa de la mașină. Și senzorului care trimite date la chinezi nu îi place frate…

Ca să ne înțelegem. Eu nu trântesc ușa. Eu o închid. De ce mai multe ori cu forța mea obișnuită. Care se întâmplă să fie puțin mai peste medie, din cauză de ani de făcut sport. În paranteză fie spus, mă miră că încă mai am forță, că nexam sport în ultimele luni. Încheiat paranteza. Că dacă aș trânti ușa, probabil nu am mai avea cu ce să ne deplasăm, lol.

Pe de altă parte, ce fel de ușă e aia pe care să nu o auzi când se închide? :))))

Dar pentru că-s om dispus la compromisuri și training pe tot parcursul vieții, pe pereții mei a mai apărut un post-it cu “nu trântim ușa”. Deși nu știu dacă de data asta va ajunge doar o notiță.

No bine, caut strategii de cum să nu mai trântesc ușa. Ce să fac, cum să fac, ajutați o pisiroz cu idei și exemple din experiența proprie! 🙂

Motivațional

Motivaționalul de vineri: pentru atunci când veți face vreo tâmpenie, (re)citiți acest articol și cu siguranță vă veți simți bine, că uite, cineva e muuuuult mai prost ca tine. Adică eu. :))))

Am urcat în vârf de munte weekendul trecut. Ceea ce este o mega realizare în sine, lucru pe care vi-l doresc și vouă. 🙂 Înainte să plec de acasă m-am dat pe față cu o cremă de zi, care în teorie are și ceva factor de protecție solară. Și cu crema de soare cu factor 50 m-am dat pe mâini și umeri, că pe acolo mă ard eu, în general. După care am băgat-o în rucsac și am luat-o cu mine.

A fost o zi caniculară, dar n-am simțit nimic deosebit. În plus în vârf de munte am prins un nor gri, motiv pentru a căuta rapid hainele de ploaie. N-a plouat, apropo, și cafeaua băută după efort fizic are un gust deosebit. 😀

Când am ajuns acasă și m-am uitat în oglindă m-am trezit că am fața super roșie, cam ca alcooliștii (jur pe roșu pesedist că salamul de biscuiți nu avea alcool în el :P). În pozele din vârf de munte, fața arată normal. Ce han tătarul s-o fi întâmplat la coborâre nu știu, cert este că m-a prins soarele într-un mare fel… și, ca să fie super mișto, de o săptămână am nasul varză!!!!!

Acum se mai întâmplă din ăstea…

… dar voi realizați că eu m-am ars cu factor de protecție 50 în buzunar?!! :)))))))

Blond italian

M-a mâncat în posterior să mă fac blondă. În primă fază mi-a ieșit o culoare interesantă. Aproape negru. :)))) Ce-i drept pe cutie scria blond închis, doar că în capul meu a ieșit doar închisul. :)))) No bine, ca o blondă sub acoperire, am perseverat. Tura numărul doi a ieșit la fel, ba parcă o nuanță mai închis. :))) Clar vopseaua e de vină… drept urmare am sfârșit în fața rafturilor cu vopsea din asta, de amatori. M-am uitat și am plecat, că n-am știut ce să cumpăr. :)))) După vreo două-trei încercări mi-am cumpărat o cutie de praf de decolorat. Nu de alta, dar dacă nu mă vopsesc o dată pe lună, nu prea pot ieși din casă. De frică, am zis să încerc doar pe vârfuri, așa un pic. Am fost încântată. Atât de tare că a trebuit să caut restul de blond închis și să dau pe deasupra. :)))) În fine, peste acestă problemă existențială s-a suprapus carantina. Drept urmare singura soluție a rămas, din nou, raftul cu vopsea din supermarket. Am sfârșit cu alt praf de decolorat, peste care am pus ce mai aveam prin casă. Blond roșcat. Nu că aș fi vrut să fiu iar roșcată, dar blond puișor nu era pe lista mea de interes. :))))) M-a ținut aproape o lună, după care, urgență, am ajuns, iar, la raft. Cu consilierul după mine, ne-am uitat, am dezbătut, ne-am uitat iar și am plecat cu vreo 3 cutii. Bine că în ultimul moment am renunțat la roz și bleu, că situația nu s-ar mai fi rezolvat decât cu foarfeca. :))))) Am sfârșit cu o alergie la praf de decolorat (să mor dacă știu de ce :))) ) și vreo trei nuanțe de blond. Una chiar interesantă, dacă ar fi fost pe altă față. :))) Între timp a deschis la magazin și m-am reîntors la vopseaua mea italiană. După îndelungi ezitări, am optat pentru ceva nou, după principiul că blond nu o ieși, dar măcar va fi o altă nuanță. :))) A ieșit. Un blond italian, care este orice, mai puțin blond. :))))

Concluzia: deschideți naibii piscinele!!! :))))