Hotel President, 4 stele cu gândaci

Mama a cumpărat un last minute în Băile Felix, la Hotel President, la recomandarea agenției de turism, cu care au fost și anul trecut în zonă, punctul de interes fiind apele termale. Am avut o cameră dublă și una single, demi-pensiune și acces la toate piscinele, inclusiv Aqua Parc. Și bonus gândaci, în toate camerele în care am stat.

President Hotels & Resort **** se află la intrarea în Băile Felix și constă în vreo 5 hoteluri diferite, cu un restaurant comun, mai multe piscine cu apă termală, un Aqua parc, un spațiu pentru evenimente și o biserică. Fiecare hotel este specializat pe tratamente medicale, spa, business și centru de conferințe. Cel puțin o parte din ele sunt construite pe fonduri Regio – cel în care am stat avea plăcuță din 2010-2012.

Cazarea

Am primit 2 camere similare, față în față, dintre care una era marcată pentru persoane cu dizabilități – aveau uși mai mari la intrare și la baie, duș fără cadă și bări de susținere și un spațiu relativ ok în cameră. În plus camerele se aflau aproape de un lift. În prima noapte m-am trezit cu gândaci care mișunau prin baie, pe biroul din cameră și în momentul în care m-au apucat nervii total, pe pereți și în patul vecin. Motiv pentru care la 1 noaptea am mers în recepție și rezolvarea a fost să mă mut în altă cameră, în care logic că nu prea am dormit. În a doua noapte au apărut la ai mei în cameră, drept urmare taică-miu a găsit un tehnician din hotel să dea cu spray în cameră; și lor li s-a propus să schimbe camera, ceea ce ar fi fost mai greu pentru ei, din motive de mobilitate. În plus câte camere să schimbi în 5 zile de sejur? În ultima noapte i-am văzut pe mititei și în camera nouă, ieșeau de sub tocul de la ușa băii, ceea ce nu m-a mirat, statistic vorbind o dată ce ai probleme în 2 camere diferite, de pe părți opuse, șansele sunt că tot hotelul este infestat. În paranteză fie spus, ni s-a părut nouă că parfumul de cameră miroase puțin cam tare, dar cred că de fapt era sprayul de gândaci.

Gândaci din două filmări separate

La recepție ni s-a spus că este un caz izolat. Mă rog, 3 camere un caz izolat, mă mir că nu ne-au spus că i-am adus noi de acasă. Am 2 filmări cu gândaci mișunând, dar nu le postez, pentru că sunt traumatizante – am postat capturi de ecran, mai sus.

Mobilierul din camerele în care am stat este uzat, mocheta în a doua cameră în care am stat era pătată, bateriile de la baie, deși Grohe, nu sunt optimizate astfel încât atunci când deschizi apa, ea să nu ajungă pe tine, lenjeria de pat este din cea obișnuită, cosmeticele de la baie sunt dintre cele ieftine, una peste alta nu mi s-au părut condiții de 4 stele. Ne-au fost schimbate prosoapele folosite și gunoiul zilnic și halatele de baie la cerere, o dată am avut patul făcut și maică-mea spune că la ei s-a și aspirat.

Mobilier, mochetă, un pat făcut la 4 stele (mai puțin chestia maro de deasupra, care este de pe celălalt pat), cosmetice de baie

Mâncarea

Pentru că am ajuns la prânz, am comandat a la carte, zemurile au venit călâi și prăjiturile nu au fost cine știe ce. Și am primit ardei iute la supă (probabil el ar fi trebuit să încălzească mâncarea, lol)… Ulterior ne-am lămurit că mâncarea caldă era servită aproape rece, de fiecare dată, pentru că din linia caldă funcționau doar două cuve, la intrare. Opțiunile pentru vegetarieni/vegani erau niște legume făcute praf și o salată asortată, care într-o singură zi a arătat comestibilă. Pentru o zonă în care jumătate de clienți sunt vârstnici și oamenii vin la tratament pentru poliartrită reumatoidă, murături super sărate, brânză ocnă de sare, preponderent carne și cartofi prăjiți, plus slănină prăjită la mic dejun nu mi se pare un meniu tocmai adecvat. Una peste alta, mâncarea slabă calitativ, unele preparate arătau destul de tragic (ex. omleta de la micul dejun sau untul aruncat pe o farfurie), eu greu am găsit ce să mănânc.

Faimoasa supă cu ardei iute (ar fi fost ok, dacă ar fi fost caldă); în stânga, sus: ce am putut mânca la micul dejun (batonul Nestle este de acasă), stânga, jos: prăjituri și înghețată imposibil de mâncat; dreapta: cină, cu paste cu brânză, imposibil de mâncat, pentru că erau reci și legume făcute praf.

În plus am primit veselă ciobită, iar prima opțiune la pahare, indiferent că era vorba de apă, ceai, cafea sau bere erau pahare de plastic de unică folosință… la 4 stele!!! Mama a cerut într-o zi un vas pentru gem și i s-a recomandat să folosească un carton. Când am ajuns acasă și i-am spus lui frate-miu că atunci când intrai la masă îți luai tavă ca la autoservire, a făcut ochii mari…

Veselă ciobită, meniu a la carte și meniu bufet suedez

Plasticuri

Am apreciat că, pentru a nu arunca mâncare, resturile au fost refolosite; pâinea de seara a fost făcută frigănele, mezeluri folosite într-un fel de tochitură, măslinele de dimineața folosite în salată seara (deși cu un gust oribil, probabil pentru că au fost ținute prea mult afară, în căldură), legumele făcute seara supă cremă (care arăta oribil), etc.

Apa termală

Complexul are două zone de piscine, în fața hotelului și în spate, la etajul 1, plus o piscină acoperită, cu două saune și sală de forță. Piscina din față era tot timpul super full, a mers tata acolo de vreo câteva ori. Am folosit una din cele două piscine din spate, pentru că avea înălțimea potrivită pentru mama, acces cu bară și scări și am prins-o mai liberă. Din păcate accesul la ea însemna urcat și coborât scări, printr-o terasă cu bar. Piscina acoperită, în care se făceau și sesiuni de 30 de minute de gimnastică, avea înălțime mare a apei și o atmosferă cam horror, de la combinația dintre miros de saună cu plante, mobilier rupt și iluminat problematic. În plus ne-am ținut de nas când am folosit toaletele, miroseau și arătau fix ca buda publică de pe autostradă!

Cele două piscine cu apă termală din spatele hotelului; între ele există un bar; o parte din șezlonguri sunt pe un gazon cu probleme.

Ca să ajungi la sala de forță trebuia, logic, să urci scări și ajungeai într-o cameră cu vreo câteva aparate, care arătau super tragic și pe care nu m-am încumetat să le încerc.

Partea bună este că piscinelor li se schimba apa noaptea.

Ce nu mi-a plăcut este că se bea alcool și se fuma din piscină.

În plus, oamenii ar fi trebuit să stea doar 20 de minute în apa termală, după care să facă pauză, dar nu am văzut ceasuri niciunde.

Personal

Am citit și eu că hotelurile au probleme de personal, dar realitatea bate articolele. Cei din restaurant păreau a lucra nonstop și la felul cum debarau mesele, cu tăvile cu veselă una peste alta, nu cred că aveau niciun fel de calificare formală. Cel din recepție, destul de grețos, începând cu șeful și terminând cu front-deskul. În plus nu am reușit să cunosc directorul, pentru că duminica nu lucra și lunea subit era plecat în altă parte… Și ca să fie totul superb, într-o zi o cameristă ne-a făcut morală că folosim liftul de personal, cu care de altfel călătorea toată lumea din partea noastră de hotel.

Ar fi fost interesant ca cineva să vină să șteargă șezlongurile de apă după ploaie, dar cred că poziția respectivă era liberă…

La 4 stele, angajații trebuie să comunice într-o limbă de circulație internațională; barul interior nu funcționa.

Parcări

Ditamai resortul, cu 5 hoteluri, construit în câmp și fără parcări suficiente. Asta înseamnă să ai viziune și competențe în horeca.

Facilități pentru dizabilități

Rampa dintr-un singur hotel mi s-a părut construită aproape ok. Coridoarele mi s-au părut cam înguste. Dar hai să zicem că omul se poate deplasa în hotel, are cameră ok și merge și în restaurant. Dar n-am aflat cum naiba ar fi putut să folosească piscinele, pentru că peste tot accesul era cu scări. Muuuulte scări. Hotel construit pe Regio acum 10 ani, despre asta discutăm!!!

Baia unei camere pentru persoane cu dizabilități, relativ ok, dar i-ar mai fi trebuit o scurgere, pentru a nu aluneca pe apa cursă de la duș; în stânga: ca să ajungi la un lift, aveai de urcat o treaptă; un culoar de la Aqua parc care se termină în scări (idem, piscina din fața hotelului); în dreapta: Aqua parc, acces la terasa exterioară, cu treaptă, zonă de trecere printre bazine, cu trepte.

Aqua Parc

Aqua Parcul are două zone, în prima sunt câteva bazine în interior și vreo două la exterior; plus mii de șezlonguri puse fără spațiu între ele. În cea de-a doua zonă, cam la fel, un bazin la interior și unul sau două la exterior. Fiecare bazin are două-trei zone, dar apa este aceeași. Plus câte un bar, căci ce ar fi viața la apă termală fără bere, gogoși și înghețată Corso?

Problema nu a fost că era destul de aglomerat, ci că în interior se făcea economie la curent, drept urmare atmosfera era cam tragică, iar afară accesul în bazin se făcea foarte greu și temperatura apei era mai rece.

Idee bună, implementare deficitară. Maximul zilei: șezlonguri puse unul lângă altul, să nu poți să treci prin complex, deși, în spate, sunt băncuțe construite…

În concluzie

A fost o experiență. Unică. Pe care sper să nu o mai repetăm. Vreodată. Dacă ăsta este standardul în industrie, zic să ne lăsăm de meserie și să ne apucăm de crypto sau prostituție pe net. Pe de altă parte, acesta este rezultatul practic al unei țări care se laudă cu turismul ei, dar nu mai are minister al turismului.

PS: Am cerut și am primit înapoi banii pentru o noapte de cazare. Doamna de la agenția Eximtur a fost drăguță și și-a cerut scuze. Traumele rămân.

Lotusul turismului românesc

Dacă vreți să experimentați un giratoriu mai mare decât cel din Centrul Civic din Brașov, atunci este musai să vizitați Băile Felix. Mulțumită dezvoltării finanțate prin fonduri europene, “Lotusul turismului românesc” cum apare pe pancardele lui UE, s-a umplut de străzi cu sens unic, cu stâlpișori din beton (Videanu ar fi fericit aici) și cu parcări asfaltate și aliniate, contra cost. Cam 1 euro ora, prin sms. Hotelurile vechi, toate aparținând de Turism Felix SA sunt în stadii diferite de renovare. Pe lângă ștrandul vechi, de lângă parcul cu nuferi, a mai apărut ștrandul Apollo – peste drum de el, parcarea este în renovare. În rest, fiecare casă este pensiune și din loc în loc vezi hoteluri de mai mici dimensiuni. În centru există două talciocuri cu marfă de Turcia și Polonia, niște restaurante, o autoservire mai veche, în care se mănâncă decent și ieftin, un Carrefour Express și un La doi pași, în fața cărora băștinașii vând fructe, smochine proaspete, țuică, cârnați și slănină ținută în soare. Practic când o cumperi e gata prăjită. Natural.

Este fix ca la Herculane, cu mai multe piscine și apa (termală) cu alte caracteristici.

Lacul cu nuferi, care de fapt sunt 5 lacuri diferite, din care două cu flori de lotus, avea mai multe broaște țestoase decât nuferi. Și turiști imbecili care le hrăneau cu pufuleți. Mai jos, aproape de gardul ștrandului vechi, era un anunț cu “mâncare pentru broaște, x lei”. Doi pași mai încolo, puteai citi un anunț oficial “nu hrăniți animalele”. Logică de vestul țării.

Mâine vă povestesc cum am găsit gândaci la 4 stele, în cel mai fițos complex construit prin fonduri Regio.

City Break în zona Bran – Cheile Grădiștei

Zona Bran este frumoasă, dar păcat că-i populată. 🙂 Iar Cheile Grădiștei este pentru turism specializat. Rezumatul, dacă nu aveți chef să citiți, dați mai departe. :))

Adevărul este că zona Brașov este una dintre cele mai spectaculoase din lume, motiv pentru care 1, este buricul și scama turismului băștinaș, 2, cei din Brașov suntem cu nasul cu sus și nu înțelegem entuziasmul românilor pentru urbea noastră super poluată și 3, este loc pentru muuuulte îmbunătățiri, mai ales pe axa Brașov – București – Constanța.

Da, avem o țară frumoasă, cu peisaje deosebite, mai puțin pe la câmpie unde te apucă plictiseala instant. Dar nivelul de trai și cutumele locale influențează diferit dezvoltarea locală și turismul. Partea absolut interesantă este că provocările încălzirii globale și cei 50 de ani în urmă la nivel de dezvoltare sunt niște oportunități fantastice, dacă tălâmbii din administrație și-ar folosi cei 1% neuroni din dotare.

Până atunci însă să vedem cum stăm în prima zonă turistică a țării: no bine, ca pe litoral, în zona Bran este plin ochi de hoteluri și pensiuni, dar infrastructura este tragică. Cu excepția unei porțiuni de la intrare și a zonei de la castel, în Bran nu există trotuar pentru pietoni!!!! Pistele de biciclete? Uitați. Motiv pentru care mă întreb ce fac turiștii tipici din zonă? Că ok, pierzi juma de zi la castelul Bran, pentru poze și prin bazarul plin de kitchuri de la bază, mai mănânci o prăjitură la Paner și după aia??? Spre deosebire de Valea Prahovei unde mai poți ieși să te plimbi, aici pare zona în care ai intrat la cazare și mai ieși când pleci. Sau te sui în mașină ca să te plimbi de colo-colo… super eco și mega bio. Și din păcate construitul haotic taie la jumătate impactul peisajului.

Traseul din Brașov către Cheile Grădiștei: există varianta veche, în care treci prin Râșnov și varianta de centură + autostradă (yeeeeiiii!), de pe care vezi cetatea Râșnov, Bucegii și Piatra Craiului – în perioada asta, dacă nu plouă, ninge sau nu este ceață, se vede zăpada din vârf de munte, absolut superb! Mai departe treci prin Bran și prin Moieciu de Jos o să o cotești la stânga.

Cheile Grădiștei sunt de fapt două resorturi private, cu zone de cazare (hoteluri și vile) și restaurante: Moieciu, la bază, targetat către turismul de familie și Fundata, în vârf de munte (1300m altitudine), pentru sportivi și pasionați de adrenalină, care conține singura bază de biatlon omologată internațional din țară, o sală de sport multifuncțională și mai multe terenuri de sport. Drumul între cele două este de 5 kilometri, asfaltat, cu două benzi înguste, niște serpentine de raliu și Piatra Craiului care îți ține companie și la urcare, și la coborâre.

Pentru vizitatori, parcarea este 20 lei și se află în zona sălii de sport, a terenului de fotbal și a arenei de biatlon și schi fond.

Revenind la zonă ca atare, turele cu atv-uri cred că ar trebui interzise sau permise doar în areale marcate ca atare. La fel motocicletele de teren. Și turismul de liniște, ultima fiță în zona Bv, ar trebui extins prin toate satele din zona metropolitană și nu numai.

Într-o altă viață am fost cu turiști la Bran, care au fost duși cu căruța, iarnă fiind, să experimenteze tradițiile zonei, iar finalul a fost cu mâncare locală, respectiv tochitură, bulz șamd.

În viața actuală, printre comenzi tipice cu cartofi prăjiți (lol), mama și-a comandat un bulz și a rămas dezamăgită.

Ieșirea noastră s-a finalizat cu prăjituri de la Paner.

Pentru alte hatereli și strâmbături din nas, nu ezitați să mă contactați. Vin și cu mama. :)))

Round trip: Siriu – Valea Prahovei (6)

De fapt am fugit de ploaie și frig. Că fix când a ajuns mașina la scară, țuști și stropii de ploaie. 😀 Planul era să mergem până la Siriu, că sigur nu sunt așa mulți turiști pe acolo și să ne întoarcem înapoi. No bine drumul a fost destul de aglomerat, căci și alții au avut probabil o idee similară. 🙂

Barajul Siriu este un baraj de pământ, construit pe râul Buzău între 1972-1994, are o înălțime de 122 m și o lungime de 570 m. Lacul de acumulare artificial, cu același nume, are vreo 10 km lungime, este sursa de apă potabilă și pentru irigații și alimentează o hidrocentrală.

Drumul până acolo este cât de cât ok, deși are porțiuni de “cad pietre” și este mai pușcat din momentul în care intri în județul Buzău. Plin de serpentine și cu un peisaj spectaculos, cu porțiuni cu semafoare, căci se lucrează pe el.

Sus pe baraj este un birt, cu toaletă cu 2 lei fisa, pe care o iei de la bar (yup…), micișori cu pâine și muștar și mese de plastic.

Ce ar mai trebui ar fi mai multe zone de belvedere, cu asfalt pe ele. Că no, de asta ajunge turistul în zonă, să se oprească și să se uite la peisaj și lac.

N-am găsit covrigi de Buzău, dar drumul e plin cu anunțuri de cârnați de Pleșcoi (cârnați afumați de oaie). Și peturi cu vin multicolor, pe porțiunea de Valea Călugărească, înainte de Ploiești.

Pentru o zi cu soare merge de o excursie.

Dacă vreți să scurtați drumul, undeva după Pătârlagele este o scurtătură către Mizil. Noi am ratat-o. :))

City-break la Miercurea Ciuc

Într-una din zilele cu soare, gașca noastră cea colorată și veselă s-a suit în mașină și s-a cărat la Miercurea Ciuc. Obiectivul nostru declarat, pizza. 🙂

Miercurea Ciuc nu este un oraș mare, nu este plin de obiective turistice (dacă scoatem din ecuație echipa de hochei 🙂 ), dar este o zonă curată, liniștită și ok de vizitat când te-ai plictisit de bucureștenii din Brașov.

Partea și mai mișto este drumul până acolo, plin de kurtoși, peisaje pitorești și asfalt neașteptat de bun (din momentul în care părăsești județul Brașov).

Mi-a plăcut că e plin de kinderi cu skate-ul pe stradă. Mi-a plăcut cafeaua, pe care am băut-o la o crâșmă mică. Pizza nu mai este cum era odinioară, că a murit italianul care era patron, dar măcar nu are o tonă de aluat precum ce se găsește prin stabilimente faimoase din Brașov (aia nu e pizza, măi, e pită cu topping 😀 ).

Sincer, nu cred că un city-break este reușit atunci când îl îndeși cu o tonă de activități, ci atunci când la final te simți relaxat și fericit. Din punctul ăsta de vedere am ajuns să prefer locațiile care nu se află pe ruta aglomerată a traseelor turistice.

No bine, de-a lungul anilor am ajuns în zonă de mai multe ori, am lucrat cu oameni de-ai locului și am amintiri extrem de plăcute. 🙂

Din Brașov se ajunge prin Tușnad, din Sibiu se ajunge prin Sighișoara – Odorheiu Secuiesc și poate fi o altă variantă de mers către Piatra Neamț și Bucovina – dacă preferați un traseu mai lung.

Post-scriptum

Am stat să mă gândesc zilele ăstea dacă merită să pierd timpul și să scriu despre locurile prin care am fost. Până la urmă în ziua de azi lumea preferă să dea like la poze, wordpress-ul merge ca o cizmă, a devenit un coșmar să sharuiești articole de când facebook nu mai acceptă linkuri programate șamd. În plus niciodată nu știu cine ce citește. Dar ați încercat să căutați informații pe diferite site-uri oficiale atunci când planificați o excursie?? Majoritatea sunt înfiorătoare, făcute pe bani publici sau fonduri europene, neactualizate și nefolositoare. De exemplu la Orșova site-ul conține 4 posibilități de croazieră, din care una sigur este doar pentru grupuri organizate, iar la fața locului oamenii te trag de mână să mergi cu ei în croazieră că nu au clienți, când ar fi normal să fie promovați pe site-ul turistic al orașului!! Ca să nu mai vorbim că Billa s-a făcut Carrefour, că la useful information ai obiective turistice în loc de parcări și toalete șamd. Ca să nu mai vorbim de sutele de centre de informare turistică închise sau care oferă două pliante și cam atât…

Așa că printre multe site-uri și bloguri care povestesc frumos despre obiective turistice, mă gândesc că e ok și unul care povestește despre parcări, toalete, magneței și papa 🙂 Cu tot efortul asociat 🙂

Până la următoarea excursie, kisses & hugs & mango ❤

Round trip: Orșova – Bigăr – Timișoara – Oradea – Cluj (5)

Ultima parte din această serie este cu cele 3 orașe fabuloase ale Transilvaniei, Timișoara – Oradea – Cluj Napoca. Din motive neelucidate Arad-ul este mult în urmă – poate și pentru că e distanța foarte mică între el și Timișoara, nu știu.

Toate trei sunt cosmopolite, culturale, renovate sau în curs de renovare, turistice, pline de evenimente (poate Oradea stă mai prost). O fi apropierea de granița de vest, minoritățile – inclusiv cea maghiară, aerul de Transilvania, influențele fostului imperiu austriac, ceva în apă, nu știu. Toate au tot felul de probleme cauzate de migrația internă actuală, de dezvoltare, cu administrație așa și așa (primarul din Timișoara e faimos pentru tâmpeniile scoase pe gură), dar una peste alta se întâmplă chestii. Spre deosebire de Brașov care începe să semene cu Bucureștiul, mama ei de treabă…

Bineînțeles că una este viața de turist și alta cea de localnic. Din perspectiva turistului, parcările sunt ușor problematice și costă (5 lei juma de oră în centrul Clujului, dacă am reținut bine); am nimerit seara în Cluj cu eveniment și străzi blocate, am dat roată de trei ori să putem găsi unde să parcăm… și eram lihniți de foame… în Oradea sunt zone în care poți parca doar 2 ore, după care trebuie să te cari, că dacă nu îți ridică mașina, not nice at all… Din perspectiva asta, parcări suficiente pentru turiști, semnalizate ca atare, ar fi cam necesare.

Timișoara

În Oradea sunt multe clădiri renovate care arată foarte fain, păcat de clădirea care a ars zilele trecute. Prin Timișoara se renova, dar nu prea mult, nu sunt convinsă că până la Capitala Culturală 2021 vor reuși să termine tot. În Cluj nu știu ce mai e nou, că am stat prea puțin… și nici nu ne-am făcut selfie la sala polivalentă și la stadion :))

Oradea

Ce-am văzut mișto sunt bărcuțele de pe Bega – pentru data viitoare; Grădina botanică din Cluj (care are nevoie totuși de mai multe indicatoare și niște activități interactive, intrarea e 10 lei pentru adulți). Am mâncat bun pleșcăviță din Timișoara, gulaș la Oradea și am testat prăjituri cam peste tot :))

Cluj Napoca

Despre tramvaie, un articol separat 🙂

Un singur cuvânt… ok, poate mai multe, despre terase și servicii: problema cu lipsa de personal se pare că este general valabilă, la fel cea cu personal slab calificat și/sau necalificat. Din punctul ăsta de vedere în Timișoara a fost cel mai tragic și mă întreb cum o să facă față la 2021…

No bine, poze mai multe o să apară pe instagram (nu mă urmăriți, vai, se poate așa ceva??? :P)

Round trip: Orșova – Bigăr – Timișoara – Oradea – Cluj (4)

Astăzi despre drumul către Timișoara 🙂 Din întâmplare o cunoștință din Brașov a fost la Herculane în weekendul de dinainte și cineva i-a sugerat să viziteze ansamblul de mori din satul Eftimie Murgu. Combinat cu faptul că am fi vrut să vedem și cascada Bigăr, ne-am modificat traseul și am luat-o spre Timișoara prin Reșița.

Drumul este ok cât de cât, mai puțin cei aproape 7 km către Eftimie Murgu, care sunt plini de gropi, și trece printre două parcuri naționale, Cheile Nerei – Beușnița și Semenic – Cheile Carașului. Peisajul este fabulos, sincer 🙂 Până treci dealul după Reșița și te apropii de Timișoara, de vezi numai câmpie oriunde te uiți :))) Noroc că bucata respectivă nu e foarte lungă… Și nu prea există semnal la Orange 🙂

Morile de apă de la Rudăria se află la ieșirea din Eftimie Murgu, la intrarea în Cheile Rudăriei. Sunt specifice pentru tehnica populară tradițională din Banat de la începutul sec. XX. Se mai păstrează 22 de mori, așezate de-a lungul apei.

Au fost renovate în cadrul unui proiect cu ajutorul muzeografilor de la Astra din Sibiu. Cred că erau deschise vreo 3, noi am văzut două, la una se măcina porumb și la cealaltă grâu. Morile funcționează pe baza unui sistem cu roată orizontală.

Se vizitează gratuit – deși poate ar trebui o taxă simbolică, din care să se curețe peturile din zonă și o toaletă publică… Oamenii locului sunt din sat, răspund frumos la întrebări. De la ei am aflat că la fiecare moară erau arondate aproximativ 25 de familii și fiecare avea o zi pe lună în care-și putea măcina produsele. La ora actuală 160 de case sunt goale și mai este locuit vreun sfert din sat.

Nu există magneței – minune cerească!!! – dar poți cumpăra pe post de suvenituri mălai sau făină, plăsuțe (super eco, cred :P), papucei de pus pe pereți, sirop și țuică de prune 🙂 Noi am cumpărat de la o tanti prune bio (parol, cu tot cu viermi :)) ); am nimerit una atât de bună că și acum îi simt gustul… Chiar la ieșirea din sat sunt un restaurant și o terasă.

Obiectivul numărul doi al zilei a fost Cascada Bigăr, intitulată cea mai frumoasă din țară – recunosc, am fost cam dezamăgită, dar poate după ce voi vizita toate cascadele faimoase din țară voi putea reveni asupra opiniilor 🙂

Cascada se află înainte de intrarea în Cheile Nerei și se poate vizita gratuit – au existat două proiecte, unul al Coca Cola și altul al lui Mol care au renovat și amenajat zona – din punctul ăsta de vedere nu am prea multe comentarii. Există niște scări de lemn și o zonă semnalizată din care se poate fotografia cascada. Cea de jos 🙂 Care e mult mai mică în realitate decât orice ați văzut pe site-uri.

Ca să vedeți izvorul Bigăr, o grotă și încă o bucățică de pădure plus apă, se plătește o taxă de 5 lei. Faza distractivă e că am prins o zi full de turiști – nu aveai loc să respiri. Zona e amenajată drăguț, dar nu e cine știe ce pentru cineva care stă la munte 🙂

De la cascadă la parcarea amenajată se merge pe drumul național, pe o zonă extrem de îngustă, maxim câteva minute. N-am înțeles dacă parcarea respectivă costa 10 lei indiferent de cât stăteai, noi am parcat pe lângă tarabele cu magneței. Și da, muuuulte tarabe cu prostii de cumpărat – nu dați banii pe prostii, luați slime și magneței pentru copii 🙂 Plus kurtos (nu are sens, dacă nu îl cumpărați de la mama lui, zău) și un restaurant cu toaleta 2 lei, dacă nu erai client.

Mai frumos a fost drumul prin Cheile Nerei, urmat apoi de Semenic, se schimbă peisajul cu totul cum treci dintr-un parc în altul, foarte interesant. La Anina, înainte de Reșița mai sunt niște resturi de clădiri industriale – nu știu dacă mai funcționează mineritul în zonă.

În următorul episod revenim la Timișoara 🙂

Round trip: Orșova – Bigăr – Timișoara – Oradea – Cluj (3)

Trebuie să recunosc că cine a avut ideea grozavă de a merge la Orșova în loc de altele, merită toată recunoștința și muuultă bere (sau prăji, după caz) ❤

Drumul este fabulos, după cum spuneam. Noi ne-am cazat în Drobeta Turnu Severin, iar partea dintre Orșova spre Dubova am vazut-o din mijlocul Dunării – drumul se continuă până la Baziaș, pe malul Dunării, dar după Moldova Veche o poți coti către Oravița și Timișoara; în partea opusă este un drum care merge către Porțile de Fier 2 (1 sunt între Orșova și Drobeta, fiind punct de graniță către sârbi) și un altul care continuă către Calafat, dar la distanță de fluviu (bănuiesc că nu mai vezi mare lucru…). Poate fi o idee de traseu de făcut în viitor 🙂

Orșova se află într-un golf, la confluența dintre râul Cerna și Dunăre și este zona principală de unde pleacă bărcuțele în croazieră pe Dunăre 🙂 Pe net o să găsiți informații despre excursia cu vaporul Danubius, dar la fața locului este plin de bărcuțe cu capacitatea de maxim 15 persoane și de localnici dornici să facă un ban din excursii de o oră jumătate 🙂 Spre deosebire, excursia cu vaporașul durează 3 ore și costă 50 lei. Costul s-ar putea să fie similar la toți, la care se adaugă intrarea prin peșterile și/sau bisericile de pe drum.

Călătoria cu vaporașul Danubius a fost o experiență interesantă. Am luat prima cursă a zilei, care a plecat cu o ușoară întârziere, dar a ajuns înapoi la timp; asta după ce am căutat puțin punctul de îmbarcare care se află către capătul final al mini-portului, sau cum s-o chema zona respectivă de faleză și pontoane. Oamenii locului mi-au spus că în zilele bune au și 6-8 curse pe zi și se face rezervare cu o zi înainte. Parcarea este pe partea opusă falezei și nu se plătește. Așteptatul bărcuțelor se face fie pe faleză – sunt ceva bănci publice, ar mai trebuie niște toalete și o mai bună semnalizare, fie pe pontoane – cea a vaporului are o terasă amenajată, super îngrămădită, dar unde poți să bei o cafea la preț ok. Pe vapor există toalete, un restaurant în partea de jos și o terasă de vizionare, în partea de sus. Din nou ușor cam îngrămădit și cam inaccesibil pentru persoane cu mobilitate redusă. Nu îți lua prea multe lucruri la tine, că nu o să ai unde să le pui, dar musai apă, loțiune de soare sau jacheta de ploaie, după caz, și eventual vesta ta de salvare, că nu primești.

Toate traseele merg până după Dubova, prin Cazanele mari și mici, pe lângă Mănăstrea Mraconia, Tabula Traiana, statuia lui Decebal, peștera Vânători și Ponicova. Cu puțin noroc o să vezi peștele cum sare prin apă (true story :D) și nu o să te mai focalizezi asupra peturilor din apă…

Prin zonă oamenii nu sunt învățați să dea bon fiscal și nu știu cât se plătește cu cardul, dar măcar sunt politicoși. Cu excepția chelnerilor de pe terasele din Orșova și Drobeta :))

Și acum, puțină heităreală 🙂 Tind să cred că evaziunea fiscală e maximă prin zonă – și stau să mă întreb cât se fură prin toate județele ăstea care apar cu pib-ul jalnic… Apoi, vii tu ca turist, cu mutră de turist, și te așezi la o terasă, că ești mort de foame sau de sete, că noah, căldură mare mon cher și infrastructură turistică varză, și apare chelnerul și te întreabă ce vrei… și am pățit-o în 3 locuri… Momentul culminant a fost în Drobeta, în port, pe o terasă, cu un moment impromptu de teatru absurd, cu chelnerița nr. 1, o puștoaică, certându-se cu un client care i-a urlat că o aruncă în Dunăre dacă nu îi aduce berea după care aștepta de multă vreme și cu chelnerul nr. 2, un puști, care vorbea singur despre cât de pușcați sunt patronii și serviciile din seara respectivă :)) Mă întreb dacă aveau contracte legale de muncă, de training, echipament de lucru, ecusoane sau altceva nici nu are rost să discutăm…

No bine, vă trebuie cash, tupeu nesimțit pentru cerut meniuri și bonuri fiscale – că altfel primiți niște note de plată scrise de mână de vă puneți mâinile în cap și lăsat fițele deoparte și net mobil, că wifi e frumos, dar eu nu l-am prins… În port în Drobeta sunt 3 restaurante/terase, în centru mai sunt vreo câteva opțiuni ușor mai ok; în Orșova nu am găsit unde să mâncăm altceva decât cartofi prăjiți și grătar…

Ce mai poți vizita în Drobeta? Un muzeu într-un turn de apă (renovat cu aproape 1 milion de euro din exterior arată cam dubios) și cetatea. Dacă lași mașina printr-una din parcările din centru (parcă nici acolo nu am plătit), mergi pe jos în centru și în port, la Dunăre, că sunt aproape. Partea bună e că nu au fost țânțari (spre deosebire de Giurgiu).

Din Orșova am plecat spre Timișoara și am trecut prin două parcuri naționale și pe lângă cea mai frumos supraevaluată cascadă din România. Data viitoare 🙂

Round trip: Orșova – Bigăr – Timișoara – Oradea – Cluj (2)

Accesul către Băile Herculane se face din E70, la intrarea în Parcul Național Domogled-Valea Cernei. Drumul dintre Hunedoara – Caransebeș este foarte frumos, deși aglomerat. Stațiunea este faimoasă pentru două lucruri: ruinele romane și austriece și yoghinii care își fac veacul pe acolo, în fiecare primăvară (platoul Coronini, zice pe net, dacă treceți pe acolo și simțiți ceva să-mi spuneți și mie, săru-mâna). Și pentru băile sulfuroase, că am uitat de ce era plin de pensionari :)))

Acum, pentru cei care vor ajunge în zonă și vor pleca ușor nervoși și scârbiți din cauza patrimoniului făcut praf, deși semnalizat frumos cu indicatoare finanțate prin Regio, chiar nu este cazul. Așa cum mergem să apreciem niște pietre la Sarmizegetusa, la fel o să facem și la Herculane. Of course, patrimoniul ar putea fi refăcut (și se pare că se renovează ușor) – deși mie mi-e extrem de frică de rezultatul final, dacă fiecare clădire va avea alt proprietar…

Partea bună este că Centrul Imperial istoric dezvoltat de austrieci în sec. XIX este o zonă destul de compactă, cu diferite clădiri care au avut funcționalități diverse și băi. Și ușor de străbătut la pas.

În mijloc de află statuia lui Hercules, montată în 1847 (autori Rammelmayer și Glantz, Viena). În stațiune mai există clădiri din perioada regală interbelică și ruine de pe vremea romanilor, plus un centru de vizitare al parcului național. De asemenea diferite izvoare publice, cu apa specifică.

Există parcare contra cost în zona ruinelor și cel puțin un magazin cu magneței și alte suveniruri. De asemenea cel puțin un hotel și cred că și ceva terase prin parc/ malul Cernei, noi n-am avut prea mult timp la dispoziție. Este o zonă în care te plimbi, faci ceva poze, meditezi (nu prea mult că începe să te doară capul…), după care te sui în mașină și, după caz, te oprești mai jos, în zona actuală de hoteluri comuniste și muuulte pensiuni private, înghesuite una în alta sau pleci mai departe. În cazul nostru, către Drobeta Turnu Severin.

Dar despre asta mâine 🙂