FDSC a publicat recent un studiu actualizat despre sectorul ONG. Astfel în 2015 marea majoritate a organizaţiilor (65%) nu au obţinut venituri sau s-au aflat sub limita de 40.000 lei (mai puţin de 10 mii de euro anual) şi doar 20% au realizat venituri între 40-200 mii lei şi 15% peste 200 mii lei. Ca să fie şi mai distractivă situaţia, 8% din organizaţii au realizat 80% din totalul veniturilor din sectorul neguvernamental. Iar totalul veniturilor reprezintă aprox. 1,6% din PIB.
Pe scurt, majoritatea organizaţiilor sunt slab finanţate şi putem presupune că dacă au ceva rezultate, lucrul ăsta se datorează în principal ambiţiei şi mai puţin capacităţii şi sustenabilităţii sectorului. Şi ar fi interesant de văzut un studiu cu privire la impactul direct al finanţărilor existente în ultimii 10 ani – dacă au făcut bine sau rău – că eu una am nişte păreri personale contradictorii…
Un alt lucru care confirmă această stare de fapt este dat de statisticile cu privire la angajaţii din ONG-uri: majoritatea nu au angajaţi, adică 68% (wow, ce surpriză!!), 22% au între 1-5 angajaţi şi doar 2% au mai mult de 20 de angajaţi. În medie în 2015 o organizaţie a avut 2 angajaţi, majoritatea tineri şi lucrând pe salarii mici, sub minimul salariului brut pe economie. Lucru care se întâmplă peste tot prin lume – citesc zilnic articole de peste ocean pe tema asta şi care vin în contradicţie cu mitul îmbogăţirii în ONG-uri.
Acelaşi studiu confirmă faptul că peste 90% din români nu fac voluntariat şi că profilul voluntarului român de ONG este tânăr sub 30 de ani şi cu studii superioare.
Lion – povestea inspirată din viaţa reală a unui puşti indian care se pierde de familie, este adoptat în Australia de o Nicole Kidman şi bărbat’su, laolaltă cu un alt kinder, tot indian, dar cu oareşce probleme psihice/comportamentale, şi care într-un final nu se lasă până nu-şi găseşte satul natal şi pe maică-sa cu ajutorul lui google maps (de unde rezultă că aplicaţia asta chiar poate fi folosită într-un mod util, nu doar pentru a calcula deconturi la finanţatori publici). Dev Patel a crescut mult ca prestaţie de la Slumdog Millionaire încoace (pff, am şi uitat că a jucat în The Newsroom), dar mă întreb dacă va scăpa vreodată de eticheta indianului lacrimogen.
Toni Erdmann – nu cred că are şanse la Oscar, că e prea european, românesc de-a dreptul :)))
50 shades darker – un film care poate fi nominalizat doar la roşiile de aur, la fel ca predecesorul (şi probabil următorul din seria de trei), în traducere liberă, 50+ minute de chin :)) Este incredibil cum doi actori arătoşi pot să fie înfiorător de terni şi plictisitori într-un film de dragoste şi amor ghebos… cât despre bdsm, nu s-a inventat anul trecut şi va avea aceeaşi viaţă în mainstream precum pokemon go. Recomandat masochistului din tine, sătul de cărţi şi filme inteligente :))
Cred că moderația și bunul simț sunt cuvintele de bază atunci când discutăm de diplome. O diplomă fără competențe asociate nu are nicio valoare – din acest motiv sistemul educațional formal ar trebui să trateze cu mai multă seriozitate subiectul, în loc să se trasforme într-un alt sistem social. De asta e absurd să ai copii în clasa a VIIIa care nu știu să scrie și să citească. Sau absolvenți de universitate analfabeți funcțional și varză pe domeniul studiat. Cât privește domeniul extrașcolar/ nonformal, depinde de la caz la caz. Diplomele date doar pentru faptul că exiști nu vor transmite nicio lecție și vor produce în ultimă instanță indiferență. Inovația și progresul în societate nu au venit nici de la persoane indiferente, nici de la cele mulțumite să existe 🙂
Și apropo de sisteme educaționale formale/nonformale și de oficialitățile care au redescoperit școlile profesionale botezate în sistem dual (după modelul german) – asta după ce au distrus ca proștii un sistem care funcționa bine mersi – cred că viitorul este al unor sisteme flexibile, combinate și primii care vor pricepe acest lucru se vor dezvolta exponențial în detrimentul celor care vor promova birocrația și sistemele cu “nu ai voie…” Păcat că România, deși beneficiază de condiții benefice – de creier și tehnologie – nu este capabilă să genereze valoare adăugată. Adică, să mă scuzați, dar atunci când marile realizări ale democrației locale sunt obligativitatea activităților – pe bune măh comuniștilor??? :))))) – ce draq de așteptări să mai ai? Noroc că suntem albi la față și nemții și americanii au deficit de forță de muncă….
Există ceva mai tâmpit ca reclamele constipate de la radio sau titlurile irealitatea tv? Daaaaa, filmele de pe Hallmark :))) Wiki ne zice că postul este targetat pe familie, motiv pentru care toate filmele au căsoaie, și câini, și grădină și măcar o nuntă. Și eu aș fi băgat mâna în foc că postul e mega creștin, deși wiki ne zice că originea religioasă s-a pierdut pe drum, prin achiziții și rebranding. Chiar și așa toate filmele sunt variații pe teme copy-paste. Și cel mai haios, per film, protagoniștii se sărută maxim de 2 ori (de regulă spre final sau la final), pentru 5 secunde. Serios, data viitoare când vă scapă telecomanda pe post, luați și cronometrul aproape, măcar o să aveți o experiență haioasă 🙂
Cu cât văd mai multe, cu atât îmi place mai puțin.
Dacă nu mai pricepeți nimic din combinațiile de n luate câte două, gen pmp-unpr șamd (dar măcar vedeți la ce-s bune combinațiile și aranjamentele de la mate? 😉 :))) ), stați să vedeți că peste ocean lucrurile sunt și mai hazlii. not. Nea caisă Sanders care și-a construit întreaga campanie înjurând-o pe tanti Clinton, ieri i-a pupat respectuos mânușițele și i-a dat cu endorsementul, așa ca între democrații care trebuie să ia voturile lui neica nebunul Trump.
Deci o înjuri pe cucoană și buzunarele largi corporatiste care o susțin chiar și înaintea convenției democrate, după care la 16 ore o dai cotită, păi să nu facă Trump mișto de tine pe bună dreptate? Scârbos, big time.
Uitați-vă la mine dacă nu o să ne fie dor de Obama…
PS: Apropo de alegerile locale brașovene, ce părere poți avea despre o persoană proaspăt aleasă consilier local care se plange pe fb de starea orașului? Dar de un altul fost și reales consilier local care miorlăie pe fb de oraș, de primar și de CL? Exact ce ziceam…
Buuun, avem filme nominalizate la Globurile de Aur (posibil o parte să le regăsim în curând și în lista Oscarurilor) plus alte filme de sezon 🙂 Posibil spoilere și hatereală :))
Brooklyn – Dacă nu ar fi fost ușor lălăit, ar fi fost un film drăguț. Povestea unei imigrante irlandeze, sosită în Brooklyn în anii 50, care sfârșește măritată cu un instalator italiano-american 🙂 Nu o să vedeți prea mult din New York (spre dezamăgirea mea), dar accentul irlandez compensează. Plus ochii actriței principale, Saoirse Ronan, care are o nominalizare la Globuri. Filmul are nota 8 pe imdb, probabil jumătate de la irlandezi și jumătate de la italienii din Brooklyn 😀 Povestea e banală, partea interesantă este să încerci să te pui în pielea personajelor anilor 50… cum puteau să trăiască fără skype? Comunicau doar cu scrisori? Tulai, niciun whatsapp? :)))
via pinterest
Run All Night– M-am uitat la el că e film cu Liam Neeson :)) Să recapitulăm: Liam fuse la viața lui criminal profesionist pentru un nene mafiot, actualmente a rămas cu traumele, alcoolul și capacitatea de a împușca oameni ca în Matrix 🙂 Și pentru că regizorului îi place foarte mult de el, i se oferă ocazia de a-și spăla toate păcatele în noaptea în care aleargă să-l salveze pe fi-su de răzbunarea stupidă a mafiotului, rămas și ăsta fără fiul narcoman, kilărit de prost ce era. N-ați priceput nimic? No bine, uite un motiv bun pentru care trebuie să vă uitați la film :))) Ce mai putem vedea mișto în afară de Liam? Un 1985 Chevrolet Camaro Z28 și faza în care îi crapă gangsterul în brațe.
Jimmy Conlon: Then we do like you always said. We cross that line together. Right now…
Carol – Offf, genul de film la care trailerul e mai bun decât filmul; și care primește o tonă de nominalizări pentru că-i un film cu gagici care se iubesc, regizat de un Todd. Pe de altă parte orice film care naște o reacție, chiar și una de draci, este un film cu potențial, nu-i așa? :)) Și pentru că se poartă filmele cu acțiune în anii 50, avem o cucoană cu prea mulți bani și o mimică afectată – serios Cate, arăți ca și cum ai înghițit fiolele de botox, în loc de zanax – și o mucoasă care nu știe nici să fumeze, darmite să gestioneze o relație – motiv pentru care toată lumea o cere de nevastă și la final o mai și angajează pe post de fotograf la Times. Și totul se termină cu I love you, că deh, filme despre lesbience. Evident, 5 nominalizări la Globurile de Aur.
Joy – Asta doar pentru că nu am văzut încă ultima parte din Hunger Games, dar promit să nu mai fac :)) Jennifer Lawrence, din nou cu Bradley Cooper (fără număr, daaaaa :D), plus De Niro. Film biografic despre blonda care a inventat mopul acela care curăță bucătăria singur 😛 Și familia ei de ciudați. Filmul ăsta cred că face parte din noua generație de filme feministo-empowering și evident că mopul era o piesă de bază (următorul film va fi despre doamna care a inventat aragazul care se spală singur și vom avea și un pre-sequel al 50 shades of Grey filmat în debara).
The Intern– Că am zis de Robert De Niro, iaca încă un film în care este protagonist, în rol de senior de 70 de ani care moare de plictiseală acasă, drept urmare se angajează ca intern la o companie care vinde online rochii de miresică și alte zorzoane. Ar fi fost o comedie drăguță dacă nu ar fi fost lălăit și ăsta (iar??? ce v-am zis că e constanta sezonului). Mi-a plăcut ideea de a fi activ la orice vârstă, mi-au plăcut toate fazele în care se face puțin bășcălie de corporațiile din noul val în care social media ține loc de comunicare, mamă și soacră laolaltă. În rest clasicul: cine nu are un bătrân, să-și cumpere combinat cu nevastă carieristă, bărbat la cratiță și amantă, că-i la ofertă.
A Perfect Day – Și ăsta e puțin lălăit (o fi trendul anului?) dar mi-a plăcut. Și eu nu mă uit la filme regizate de spanioli, da? :)) Că o fi spiritul balcanic, umorul negru pe care-l recunosc și cu ochii închiși, apropierea de spațiu și timp, combinația de engleză-franceză-spaniolă și sârbo-croată, este un film la care m-aș uita și a doua oară. N-avem poveste de dragoste, n-avem six packs, doar război, echipe umanitare internaționale și situații de Kafka. Este pentru o zi perfectă 🙂
The Danish Girl – dramă biografică despre artista daneză Lili Elbe, considerată unul dintre pionierii mișcării transsexuale. 3 nominalizări. Două faze scary movie: una care seamănă cu o secvență din Tăcerea mieilor și o alta în care tipa se află pe o stradă cu clădiri identice (mai știți filmele ălea americane în care toate casele sunt la fel? și ălea-s de speriat, zău :)) ). În rest cred că e mai ok societatea actuală – așa nebună – în care poți fi orice vrei și nu interesează pe nimeni / în teorie – decât una plină de drame și intoleranță.
Sau combinația ciudată dintre cimitire, armată și turism.
În cultura americană orice este de vânzare. Mai știți cum este în filme, când unul se aruncă de la etaj și în jumătate de oră apare întreprinzătorul care vinde tricouri pro și contra la locul faptei? 🙂 Ceva de genul ăsta se întâmplă și în realitate. Din punctul meu de vedere cea mai bună școală de vânzări nu este cu coatele pe bancă, ci pe teren, învățând din exemplele practice… care-s oriunde întorci capul.
Cimitirul național Arlington înseamnă 253 de hectare dedicate eroilor din războaiele duse de SUA, 151 de ani de istorie, al doilea cimitir național și aprox. 30 de înmormântări pe zi ( există o listă lungă de criterii pentru persoanele eligibile, în general membri activi ai armatei, veterani și familiile acestora). Cea mai vizitată zonă este dedicată familiei Kennedy.
Turistic vorbind, este una din locațiile aglomerate din Washington, pentru că un tur de capitală nu este complet fără o vizită în Arlington. Intrarea este gratuită, însă este atât de imens încât este de preferat să îți achiziționezi un tur cu trenulețul. Pentru suveniruri există bineînțeles magazinul dedicat; plus în zona principalelor monumente de pe Dealul Capitoliului poți găsi niște chioșcuri care vând toate insignele și emblemele folosite în armata americană.
Cât despre armata americană, este o componentă importantă a societății americane actuale. Am intrat în multe cârciumi în care trona poza unui erou de-al localității. În aeroportul din Dallas, prioritatea la îmbarcare o aveau vreo două-trei categorii de soldați și veterani. Iar birourile de recrutare sunt în licee, abordarea fiind cică extrem de agresivă în special în zonele defavorizate, pe principiul că vino la un tur-două și după ce te întorci îți plătim noi facultatea… dacă te mai întorci, dacă nu ajungi cu traume pe stradă, că nu te mai poți integra în societate șamd. Un subiect cât se poate de interesant 🙂
Revenind la Arlington, m-au impresionat dimensiunea, simplitatea și geometria.
