Primăria Brașov te vrea anorexic

Făcând abstracție de deșteptul care a parcat pe trotuar, ca să te poți deplasa din zona pieței de la Dacia către 13 Decembrie, pe str. Crișana ești nevoit să folosești una dintre cele 2 variante: un trotuar dimensionat pentru persoane anorexice – că eu în teorie cu kg normale nu prea încap pe acolo nici în zilele de iarnă – sau pe carosabil. Acum, în weekend, varianta doi mai este posibilă, în cursul săptămânii, doar dacă ești ușor sinucigaș, pentru că este un trafic de te doare…

Și pentru că în ultima lună a plouat constant – un lucru desigur excepțional în Brașov – gardul viu a crescut atât de mult că practic nu prea mai ai cum să folosești trotuarul, orice ți-ai suge (burta, coastele, posteriorul sau degetele ălea de arătat onor primăriei).

Recunosc că aș vrea și eu să știu dacă domnii de la spații verzi știu doar să ciopârțească copaci sau își fac timp să redea trotuarul pietonilor???

PS: Bănuiesc că infuzia de verde din ultima vreme este ca să nu ne mai plângem că Brașovul nu e verde, de poveste și de vis….

Dezastru în bucătărie, ep.61 – paste cu ton sau broccoli

Cu foarte mulți ani în urmă i-am povestit unui italian cum noi mâncăm paste cu pesmet – o chestie absolut de neînchipuit :)) – și el mi-a dat la schimb o rețetă de paste cu ton. 

Se ia o tigaie, se aruncă în ea conținutul unei conserve de ton, niște căței de usturoi, busuioc, sare, piper, ulei de măsline, roșii tocate sau roșii din bulion și se pune pe foc. La tura asta eu am mai adăugat și niște ardei roșii.

Sosul se amestecă cu paste scurte, fierte al dente.

Nu are cum să iasă dezastru, dacă nu strici pastele 🙂 

Varianta a doua de paste, este și mai simplă 🙂 Fierbi niște broccoli, după care îl arunci într-o tigaie, cu ulei de măsline și niște căței de usturoi tocați. Dacă vrei și carne, no bine, poți să fii creativ 🙂 Sau poți vedea ce ai prin frigider. La final adaugi busuioc și pastele fierte. 

Oricât ai fi de dezastru, nu fierbe pastele până devin lipici 🙂 Și nu fierbe legumele până devin pastă 🙂 

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂

Stafia lui D bântuie bine mersi

Eu îmi plătesc întreținerea la 3 luni pentru că încă nu am reușit să fac rost de cont ca să pot face plăți online lunare… Da, știu, WTF Claudia!!!! În ultimele luni am reușit să mă enervez puțin câte puțin – dar constant – pe alte teme conexe, motiv pentru care asociația de proprietari și srl-ul care o gestionează tocmai au sărit pe locul unu, pe lista cu rahaturi de rezolvat.

No bine, altceva vroiam să vă zic: îi zic azi casierei că vreau să dau de administrator că vreau să văd documente și răspunsul individei este că vai, nu se poate, în ce calitate cer eu acte? :))) Că voi nu știți, dar proprietarii nu au dreptul să ceară documente administratorului, doar președintele asociației…

Presimt o săptămână mișto de tot…

Ah, da, mai am niște restanțe, de povestit despre lucrările Electroprecizia. Urmează și asta…

Cărți, seriale, melodii

M-am gândit să luăm o pauză de la ars chestii prin bucătărie. No bine, câte ceva de citit, văzut și ascultat, în ton cu vremea de afară.

Madonnica, care are o față lucrată de-s invidioasă, zău (sau poate e doar clonată, wtf knows… :)) ), care nu prea mai poate să cânte melodiile vechi (trebuie să o auziți la Eurovision), dar care a prins șmecheria sound-ului lucrat pe computer la greu. Și/sau duete. (Oare Adelle mai scoate vreun album nou? 🙂 ) (Ziceți mersi că nu v-am pus să ascultați duetul dintre Bieber și Sheeran 😛 )

Maid, o carte scrisă de Stephanie Land, recomandată în special celor care comentează nonstop despre săracii care trăiesc din ajutoare sociale. O autobiografie a unui tinere mame, care se angajează menajeră și trebuie să combine mai multe burse și tipuri de ajutoare sociale pentru a supraviețui. Cu greu. Despre stigmatizare și munca pe minim pe economie. Sau un fel de curs rapid de asistență socială americană. (Nu că la noi ar fi cu mult mai bine….)

The Farm, de Joanne Ramos, ne transpune în viața babysitterelor și menajerelor filipineze și a celor care devin surogat pentru copii de bogătași. Este ficțiune, desigur, că probabil realitatea bate filmul.

Catch-22, pe Hulu, mini-serie bazată pe cartea lui Heller apărută în 1961. Din categoria birocrația nu moare niciodată, ea doar se transformă. 🙂 Eu sunt convinsă că Heller a fost neam de-al lui Caragiale. Nu mă credeți? Luați de aici:

KORN: We give you a $6,000 bombsight and apparently you don’t wanna look through it. Oh, and you lost your tail-gunner. Nice fucking flying, soldier. Do you have any idea how much each 500 pound bomb is worth? – I do not, sir. – Well, neither do I, but they don’t grow on trees. I took out the bridge, sir. The bridge is gone, that was the objective. It was a goddamn thorn in our side, that bridge. So what to do now? KORN: We punish the hell out of him. Well, you goddamn right we punish the hell out of him. Although, if we punish him, we’d be admitting something went wrong. Something did go wrong, they lost a goddamn tail gunner. What I mean to say, sir, is that if we punish him, that would be sending a message that the mission didn’t go right. We don’t want that. The mission did go right. Exactly. So what to do? We could give him a medal. What would we give him a goddamn medal for? For going around twice. Well, I suppose it did take some courage to go around the target twice, and he did hit the target. [WHISPERING] This is good, this is very good, act boastful about something we should be ashamed of. That’s a tremendous idea, sir. That’s good, very good. And we’ll make him a captain, too. Do we need to do that? Well, if we’re gonna do this, we’re gonna do it with gusto, Korn. Besides, what’s a goddamn captain anyway? Lieutenant, you’ll be pleased to know that we have made the decision to promote you to the rank of captain. Uh – O-Okay. – Effective immediately. Colonel Korn, here, organize a medal ceremony. – KORN: Yes, sir. De aici.

Și un citat care mi-a plăcut foarte mult zilele acestea, despre distincția între training și educație: “we distinguish training, which is oriented to production and survival, from education, which is oriented to making survival meaningful”. Din The Tyranny of Metrics.

Dezastru în bucătărie, ep. 60 – clătite cu banane și sos de mere

O variantă pentru zilele în care nu știi ce să mănânci la micul dejun 🙂 Clătitele cu banana sau banana pancakes sunt varianta cu aluat gros, dar care totuși curge ușor. V-am amețit, știu! :))

No bine, cantitățile sunt aproximative, pentru că nu măsor niciodată ingredientele. Sorry 🙂

O banană coaptă, zdrobită cu furculița, un vârf de sare, un ou, vreo două linguri de făină și vreo două linguri de apă. Amestecate cu furculița sau telul. Dacă vreți să puneți lapte în loc de apă, este perfect. Zahăr nu e cazul că bananele coapte sunt foarte dulci. Iese un aluat gros care se toarnă într-o tigaie, unsă cu puțin ulei.

Clătita (sau clătitele, că s-ar putea să vă iasă vreo două) se prăjesc la foc mic pe ambele părți. Dacă se arde ușor, nu e dezastru. :))

Se consumă cu furculița simple sau cu sos de fructe. Eu am avut niște mere pe care le-am dat pe răzătoare, le-am fiert cu scorțișoară și puțină zeamă de lămâie și le-am făcut sos cu blenderul.

Carbohidrați cu fructe, dar merită. Pe cuvânt de dezastru 🙂

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂

Inteligență artificială marca La Roche-Posay

De regulă nu dau click pe reclamele de pe fb, dar cu vremea asta turbată de afară, am zis că ia să vedem ce vrea LRP de la mine. 🙂

Ideea e în felul următor: intri într-o aplicație pentru a-ți face 3 poze ale feței (din față și lateral), în pasul următor inteligența artificială urmând să-ți identifice problemele feței și să îți recomande niște produse. Ioi ce fain, în teorie, poate LRP știe mai bine decât ultima zuză de doctoriță dermato la care am fost. 😀

Problema numero 1 este că mi-a luat cam mult timp să stabilizez telefonul ca să-mi pot face pozele – ar trebui niște mesaje adiționale care să ajute omuleții; problema numero 2 este că inteligența asta sofisticată mi-a văzut alunițele pe post de coșuri, dar nu mi-a văzut celelalte porcării de pe față… și ca să fie totul super mișto, mi-a pus pierce-ul tot în categoria coșuri. Yeeee.

Eu aș prefera ca LRP să-și folosească inteligența pentru a scădea prețurile prohibitive. 🙂 Că de fiecare dată când mă uit pe un site de dermato-cosmetice mă întreb ce organ să vând pentru un produs de-al lor. (valabil și pentru concurența lor) Altfel drăguță ideea.

Anyway, pentru fanii AI, luați cu popcorn că mai durează…

(No bine și nu ne arăți pozele? Nope.)