aventuri cu agenții imobiliare din Brașov ep. 1

– Bună ziua, sunt de la agenția ț, am văzut că aveți un anunț și aș avea un apartament pentru dvs. Dar chiar vă trebuie contract, că, știți, proprietarii nu doresc să încheie contract, completă el, mustrându-ne ușor…

– Ne vedem la 7 la apartament, zise primul agent de la agenția x, proprietarul este pe drum vine de la București. După jumătate de oră sună iar telefonul. Bună ziua, sunt de la agenția y, am două apartamente pentru dvs, ne vedem cu proprietarul diseară, că vine de la București. Really? :))

– Deci nu vă place acest apartament, dacă doriți putem merge mâine seară să vedem altul, pe strada z, zise agentul. Bine. A doua zi sună telefonul: bună ziua, am văzut că aveți un anunț și aș avea un apartament de închiriat pe strada z (o fi o coincidență îmi zic în gând). Mulțumim, putem veni mai târziu pentru că avem de văzut niște apartamente cu agenții înainte. Închide, sună iar: aa, știți nevasta a dat apartamentul și la agenții, dar să veniți singuri, dacă veniți, nu cu agenții, să nu le mai plătim și ăstora comision… hm, hm, hm..

– Mai căutați apartament? Că am ceva pentru dumneavoastră, numai să-mi spuneți dacă vreți ceva de lux, adică are cuptor cu microunde…

– Apartament de închiriat, 2 camere, 200 de euro. Proprietarul încheie contract? Da, încheie contract, dar nu pe toată suma, pe 300 lei.

câteva idei, pe scurt

– pentru că este iarnă, au reînceput articolele despre cât de mari sunt facturile la întreținerea celor branșați la cet-uri sau a celor care stau pe scară cu tălâmbi din prima categorie. O spun de mai mulți ani deja, în țara asta în care hoția este valoare de bază, probabilitatea de a avea servicii de bun simț de la cet-uri este mai mică decât cea de a întâlni extratereștri pe stradă. Restul face parte din categoria “repetiția e mama învățării” – există viață fără cet!

– am citit mai multe comentarii despre ACTA pe net. Senzația mea este că majoritatea protestează pentru că este la modă și pentru că se poate… Cred că este un subiect complex, care merită o discuție separată.

– ieri am avut niște conversații interesante la telefon cu reprezentanți de agenții imobiliare. Ca de exemplu: doriți contract înregistrat la finanțe? aa, păi știți, proprietarul nu dorește așa ceva. WTF???