Badminton, baby :)

No bine, m-am antrenat toată carantina. În sufragerie am niște mațe lungi, firele lămpii din tavan. În mod normal mă enervează și incomodează, dar asta până când le-am găsit scopul perfect: de fileu pentru fluturaș. 😀 Bonus: poți să arunci și direct cu racheta printre ele. :))) Și pentru că vara sanie și iarna car, cu proxima ocazie îmi iau o mașină de aruncat fluturași. Să arunce cu ei în mine din dormitor, ca să pot exersa cum se cuvine reverul cu dreapta. :)))))

Acesta fiind spuse, să ne reamintim că badmintonul este un sport care se poate juca regulamentar, în doi, sau aproape regulamentar, în patru, în aer liber, dacă nu bate vântul, sau la sală. Sincer, mi se pare una din activitățile care sunt safe pentru vremurile actuale chiar și la sală, asta dacă nu cumva partenerul se enervează și aruncă cu paleta după tine. 😀 Ai echipament propriu, în afară de schimbat adidași, poți să vii cu țoalele pe tine, nu ai nevoie de duș (folosești prosopul din dotare), poți să șezi pe teren – și ăsta se dezinfectează rapid – și în rest, cu dezinfectantul în buzunar poți face niște mișcare adevărată, cu efortul aferent.

După ani de jucat badminton prin parcul Tractorul, vă pot spune că nici nu vă trebuie echipament super profi. Rachetele ieftine de supermarket sunt rezonabile ca preț și calitate, trebuie să investiți doar în niște fluturași mai ok. Bineînțeles că la fițe merg și rachetele profi. Dar cheia badmintonului este să ai partener. 🙂 Sau măcar niște mațe încurcate prin sufragerie. :))

Dacă aveți chef de badminton (că vreți să scăpați de kilogramele extra din carantină sau doar for fun), dați de știre. 🙂 Sunt extrem de interesată. 🙂

Găsești toate resursele despre mișcare și sport aici. Și dacă te interesează altceva, nu ezita să îmi scrii 🙂

la badminton, sub Tâmpa

ce să faci într-o zi perfectă de sâmbătă? SPORT! pentru înot există 3 locații, contra cost: Paradisul Acvatic (arată cel mai bine, dar e cel mai scump), Garden Club (au o piscină mică, dar cochetă, însă în weekend se închiriază pentru evenimente) și Agrement (acoperit). dacă ai role te poți da pe lângă parcul Titulescu sau în parcul Tractorul. și dacă vrei să joci fotbal, cu siguranță găsești un teren sau curtea unei școli de închiriat (de parcă în țara asta toți sunt fotbaliști…). dacă vrei să joci badminton, no bine, devine problematic. noi ne-am dus sub Tâmpa, unde, pe unul din cele 2 terenuri, care arată destul de jalnic, am întins fileul și, la umbra copacilor am transpirat două ore cu succes. 😀 m-aș fi așteptat ca zona să fie full de oameni. că, deh, e weekend, e cald și e zona perfectă pentru a sta la aer și a te relaxa. cam slăbuță mișcarea. pe terenul de lângă, o gașcă a jucat baschet, până au obosit și au început să comenteze despre ce ar putea să facă primăria pentru ca terenul să arate mai bine (cine zicea că tinerii nu au idei??? :P). iar pe o bancă polițiștii comunitari făceau o pauză… un adevărat oraș de poveste…