La cădițe, în Herculane

Dacă sunteți doritori de senzații tari, Băile Herculane este una dintre locațiile care face cinste spiritului daco-tragic. Uitați de bungee-jumping, uitați de rafting pe Cerna sau de yoga pe dealul din care iese energia bulbuci (bănuiesc că cea care vine din tunelurile săpate de babele din Bucegi 😀 ). Mai tare decât toate cele adunate (și o ședință de partid la pesedeu după ce a pierdut alegerile europarlamentare) este zona intitulată La cădițe. Sau cloaca.

Nouă ni s-a prezentat ca fiind o zonă magico-mitică din pădure, în care te îmbăiezi la ceas de seară în căutarea sulfului & a altor minerale și a elixirului pentru viața veșnică. Aia a lui Ispirescu. Am găsit-o pe soare, la plecare către casă, printre oameni de vârsta a treia, în șlapi și halate de baie. Halate de genul celor cu care te îmbraci la spa, doar că aici în loc de băi în ciocolată și masaj cu pietre calde, sunt îmbăieri la comun, în văzul publicului trecător, între noroaie autohtone și o Cerna ușor verde și plină de peturi și gunoaie.

În afară de cele 2 cădițe, cu acces liber, mai sunt vreo 2 gropi săpate chiar la baza apei. De pe plăcuțe cu Regio înveți că izvoarele termice, unele datează de pe vremea dacilor, altele din anii 70 și că au fost reabilitate în 2012.

În teorie toate hotelurile mari au bază de tratament, în practică se zice că unul dintre ele a cumpărat izvorul principal și că a pus monopol pe el. Nu știu cât este adevăr și cât abureală, dar piscina pe care am văzut-o eu era tot un fel de cădiță mai mare. Singurul strand pe care l-am văzut deschis se află pe drumul care duce către zona istorică.

Ce pot să vă mai zic este că am coborât din bulă într-o zonă în care este ok să mănânci pe capota taxiului din dotare, îmbrăcat doar în chiloți și cu lanțul la gât (în timpul ăsta eu eram în blugi și cu fâșul pe mine)… 😛 Că la final de săptămână este întrecere între cele 2 birturi cu muzică live – din cea care cred că se ascultă pe taraf.tv. Că mâncarea este la fel de proastă ca în Orșova și Drobeta Turnu Severin.

Și că este singura localitate din țară în care primăria cere taxă de parcare pentru parcatul în noroaie și gunoaie. (Ca să nu vă mai plângeți de parcările din Brașov și Sibiu, bine? :))) )

Din nefericire, deși o locație superbă, actuala stațiune este depășită de vremurile actuale. Hotelurile mari, chiar dacă au capacitate de cazare, nu au locuri de parcare aproape deloc – că no bine, comuniștii se deplasau cu trenul și autocarul, nu cu mașina personală. Deși majoritatea cu 3 stele, nu prea au aer condiționat, drept urmare vara cred că mori încet. Baza de tratament pe care am văzut-o eu într-un hotel de 3 stele acum se renova și era bătaie pentru prosoapele de baie, cu care aveai acces la piscinuța din dotare (în care oricum nu puteai să înoți). Facilități nexam. În schimb la restaurant se intra în două serii, exact cum era odinioară la mare. :)))

După cum spuneam la început, dacă nu ești doritor de senzații tari, maxim 2 ore în zonă, pentru poze cu ruinele istorice, cred că sunt suficiente. Altfel, caută cazare la particulari sau în hotelurile mai mici. Și cară-te la sârbi, s-ar putea să fie mai interesant. 😉

Round trip: Orșova – Bigăr – Timișoara – Oradea – Cluj (2)

Accesul către Băile Herculane se face din E70, la intrarea în Parcul Național Domogled-Valea Cernei. Drumul dintre Hunedoara – Caransebeș este foarte frumos, deși aglomerat. Stațiunea este faimoasă pentru două lucruri: ruinele romane și austriece și yoghinii care își fac veacul pe acolo, în fiecare primăvară (platoul Coronini, zice pe net, dacă treceți pe acolo și simțiți ceva să-mi spuneți și mie, săru-mâna). Și pentru băile sulfuroase, că am uitat de ce era plin de pensionari :)))

Acum, pentru cei care vor ajunge în zonă și vor pleca ușor nervoși și scârbiți din cauza patrimoniului făcut praf, deși semnalizat frumos cu indicatoare finanțate prin Regio, chiar nu este cazul. Așa cum mergem să apreciem niște pietre la Sarmizegetusa, la fel o să facem și la Herculane. Of course, patrimoniul ar putea fi refăcut (și se pare că se renovează ușor) – deși mie mi-e extrem de frică de rezultatul final, dacă fiecare clădire va avea alt proprietar…

Partea bună este că Centrul Imperial istoric dezvoltat de austrieci în sec. XIX este o zonă destul de compactă, cu diferite clădiri care au avut funcționalități diverse și băi. Și ușor de străbătut la pas.

În mijloc de află statuia lui Hercules, montată în 1847 (autori Rammelmayer și Glantz, Viena). În stațiune mai există clădiri din perioada regală interbelică și ruine de pe vremea romanilor, plus un centru de vizitare al parcului național. De asemenea diferite izvoare publice, cu apa specifică.

Există parcare contra cost în zona ruinelor și cel puțin un magazin cu magneței și alte suveniruri. De asemenea cel puțin un hotel și cred că și ceva terase prin parc/ malul Cernei, noi n-am avut prea mult timp la dispoziție. Este o zonă în care te plimbi, faci ceva poze, meditezi (nu prea mult că începe să te doară capul…), după care te sui în mașină și, după caz, te oprești mai jos, în zona actuală de hoteluri comuniste și muuulte pensiuni private, înghesuite una în alta sau pleci mai departe. În cazul nostru, către Drobeta Turnu Severin.

Dar despre asta mâine 🙂