City Break în zona Bran – Cheile Grădiștei

Zona Bran este frumoasă, dar păcat că-i populată. 🙂 Iar Cheile Grădiștei este pentru turism specializat. Rezumatul, dacă nu aveți chef să citiți, dați mai departe. :))

Adevărul este că zona Brașov este una dintre cele mai spectaculoase din lume, motiv pentru care 1, este buricul și scama turismului băștinaș, 2, cei din Brașov suntem cu nasul cu sus și nu înțelegem entuziasmul românilor pentru urbea noastră super poluată și 3, este loc pentru muuuulte îmbunătățiri, mai ales pe axa Brașov – București – Constanța.

Da, avem o țară frumoasă, cu peisaje deosebite, mai puțin pe la câmpie unde te apucă plictiseala instant. Dar nivelul de trai și cutumele locale influențează diferit dezvoltarea locală și turismul. Partea absolut interesantă este că provocările încălzirii globale și cei 50 de ani în urmă la nivel de dezvoltare sunt niște oportunități fantastice, dacă tălâmbii din administrație și-ar folosi cei 1% neuroni din dotare.

Până atunci însă să vedem cum stăm în prima zonă turistică a țării: no bine, ca pe litoral, în zona Bran este plin ochi de hoteluri și pensiuni, dar infrastructura este tragică. Cu excepția unei porțiuni de la intrare și a zonei de la castel, în Bran nu există trotuar pentru pietoni!!!! Pistele de biciclete? Uitați. Motiv pentru care mă întreb ce fac turiștii tipici din zonă? Că ok, pierzi juma de zi la castelul Bran, pentru poze și prin bazarul plin de kitchuri de la bază, mai mănânci o prăjitură la Paner și după aia??? Spre deosebire de Valea Prahovei unde mai poți ieși să te plimbi, aici pare zona în care ai intrat la cazare și mai ieși când pleci. Sau te sui în mașină ca să te plimbi de colo-colo… super eco și mega bio. Și din păcate construitul haotic taie la jumătate impactul peisajului.

Traseul din Brașov către Cheile Grădiștei: există varianta veche, în care treci prin Râșnov și varianta de centură + autostradă (yeeeeiiii!), de pe care vezi cetatea Râșnov, Bucegii și Piatra Craiului – în perioada asta, dacă nu plouă, ninge sau nu este ceață, se vede zăpada din vârf de munte, absolut superb! Mai departe treci prin Bran și prin Moieciu de Jos o să o cotești la stânga.

Cheile Grădiștei sunt de fapt două resorturi private, cu zone de cazare (hoteluri și vile) și restaurante: Moieciu, la bază, targetat către turismul de familie și Fundata, în vârf de munte (1300m altitudine), pentru sportivi și pasionați de adrenalină, care conține singura bază de biatlon omologată internațional din țară, o sală de sport multifuncțională și mai multe terenuri de sport. Drumul între cele două este de 5 kilometri, asfaltat, cu două benzi înguste, niște serpentine de raliu și Piatra Craiului care îți ține companie și la urcare, și la coborâre.

Pentru vizitatori, parcarea este 20 lei și se află în zona sălii de sport, a terenului de fotbal și a arenei de biatlon și schi fond.

Revenind la zonă ca atare, turele cu atv-uri cred că ar trebui interzise sau permise doar în areale marcate ca atare. La fel motocicletele de teren. Și turismul de liniște, ultima fiță în zona Bv, ar trebui extins prin toate satele din zona metropolitană și nu numai.

Într-o altă viață am fost cu turiști la Bran, care au fost duși cu căruța, iarnă fiind, să experimenteze tradițiile zonei, iar finalul a fost cu mâncare locală, respectiv tochitură, bulz șamd.

În viața actuală, printre comenzi tipice cu cartofi prăjiți (lol), mama și-a comandat un bulz și a rămas dezamăgită.

Ieșirea noastră s-a finalizat cu prăjituri de la Paner.

Pentru alte hatereli și strâmbături din nas, nu ezitați să mă contactați. Vin și cu mama. :)))

Sfânta parcare

DSC_0001 DSC_0002

Parcare în stațiunea turistică Bran, pe șosea, lângă castel. Gestionată de BOR.

Bran e localitatea în care tocmai a fost săltat primarul pentru șpagă. Drumuri varză până acolo, un centru care arată ca la balamuc, dar na, buricul turismului românesc.

BOR e instituția mamut care primește subvenții de la stat, plus beneficiază de facilități fiscale de l-ar face pe Trump să-și mănânce unghiile de oftică. Doar pentru prezumția liniei de credit nelimitat deschisă la Jesus.

E normal ca biserica să gestioneze parcări publice???

—-

Update: Am găsit o știre din ianuarie, anul acesta din care reiese că parcarea are 100 de locuri și că terenul este al bisericii. Doar că în practică, respectivul teren este de fapt marginea șoselei principale…. Pe site-urile BOR nu apare niciun cuvințel despre afacerile private.

brand de țară | turism | oportunități

Primele trei locuri pentru România, în ordinea notorietății:

1. Dracula. Nimeni nu știe dacă România este în Africa sau Europa, dar toată lumea știe de Dracula, Branul de lângă Brașov și Transilvania. Să-i mulțumim lui Bram Stoker (și filmelor cu vampirițe)!! 😀

2. Ceaușescu! Deși pare incredibil pentru unii dintre noi, străinii sunt curioși să afle cât mai multe despre Ceaușescu și comunism. Am primit întrebări interesate de la tineri de vârste diferite, provenind din țări diferite… Și cu toate acestea, încă nu știm să tăiem bilete la mormântul dictatorului…

3. Rrom aka țigan. Eu bag mâna în foc că ăștia ar face o grămadă de bani dacă ar fi suficient de deștepți să-și ofere casele cu turnulețe pe post de cazare pentru străini…

despre castelul Bran

castelul-bran

nu poți spune că ai vizitat Brașovul, dacă nu ai tras o fugă și până la Bran. zona a devenit faimoasă datorită brânzei de burduf în scoarță de brad, agroturismului și zgârceniei localnicilor (ce-or fi scoțienii, dar stați să îi vedeți pe brăneni :D). și bineînțeles datorită castelului Bran și istoriei contelui Dracula. pe vremea când făceam ghidaj în Poiană, turiștii se înghesuiau să prindă un loc în excursia la castel, combinată cu o tochitură cu mămăliguță, niscaiva țuică și o plimbare cu sania sau trăsura. în castel nu existau prea multe exponate, însă combinația de austeritate, pasaje înguste, glume cu Dracula și fântâna cu monede din curtea interioară creau o atmosferă de neuitat. între timp castelul s-a umplut de exponate, după care a fost retrocedat faimosului Dominic de Habsburg (o fi el faimos, dar eu nu am auzit de el până la momentul scandalului retrocedării)… acum, același individ face gură că Ministerul Culturii a scos mobilierul, care se află în patrimoniul național… e ca și cum mătușa Tamara (alta :P) îmi lasă moștenire o casă, iar eu comentez că de ce nu mi-a lăsat și mobila… cică muzeul va rămâne deschis în continuare… pe cât pariem că Herr Dominic nu va face nicio investiție acolo și că mare va fi minunea dacă nu ne trezim cu vreun manelist care răscumpără castelul pentru a și-l face reședință privată (că se poartă castelele)…