Ministerul Sănătății a reușit – într-un final – să-și facă meseria, respectiv să dea un comunicat de presă privind situația epidemiei de rujeolă din România, din care aflăm că în primele 8 luni ale anului curent au existat 675 de cazuri în 23 de județe și 3 decese (din care pentru unul se așteaptă confirmarea). Comparativ, în anul anterior, au existat doar 7 cazuri și niciun deces. În Brașov au fost 33 de cazuri, în Sibiu doar 3 încadrate la sporadice și cele mai multe în zona Bistrița – Cluj – Mureș – Arad – Timiș.
No bine, și acu ce facem, o linșăm pe madam Steer, vârful de lance al campaniei anti-vaccin? Nu cred că este o soluție – și din punctul ăsta de vedere ar fi interesant de văzut care-s soluțiile juridice – dar dacă aș fi ministru:
- m-aș asigura că toate ministerele, direcțiile și instituțiile publice din țara asta vorbesc aceeași limbă atunci când vine vorba de vaccinare. Că de exemplu eu am văzut zilele trecute distribuită pe fb o adresă de la nu știu ce Direcție de protecția copilului care spunea că nu e nicio problemă dacă un kinder nevaccinat merge la grădiniță – era sharuită de o madamă din Bv, super mândră de descoperirea ei (yap, pentru asta s-au inventat comisiile ălea interministeriale și adresele trimise pe fax și email);
- aș crea pe site o secțiune/ un site dedicat vaccinării, cu un link mare și frumos pe prima pagină și cu campanie pe fb (habar n-am dacă se plătește sau nu o campanie publică, dar zău că merită banii); și aș vorbi cu CNA să mă lase să promovez un mesaj pro-vaccinare gratuit pe tv și radio;
- m-aș asigura să informez lumea despre vaccinuri – care-s ele, la ce vârstă se fac, care-s beneficiile, cum se crapă dacă nu se fac șamd (cu fluturași, dacă cu altceva nu suntem capabili!!!);
- aș colecta de la doctorii de familie și cine dzeu se ocupă de vaccinare în mod direct argumente contra ca să pot crea mesaje targetate;
- m-aș da jos curul de pe scaunul din biroul de la capitală și aș pleca în județele cu risc mare, să discut pe teren, față în față, cu mamele și tații;
- aș pune câteva persoane să comenteze pe rețele sociale – cu argumente științifice – de fiecare dată când o madamă precum Steer și prietenele ei mai debitează câte o tâmpenie.
Ăstea-s câteva idei care nu necesită buget special și care se regăsesc oricum în job description-ul angajaților MS. Din păcate nu avem date statistice despre profilul celor care refuză vaccinarea (dacă le găsește cineva, link vă rog), pentru că în funcție de ele, se pot genera o mulțime de alte soluții (chiar și clasicul pachet de stimulare cu vouchere financiare sau produse). O listă cu instrumente care pot fi adaptate și folosite – aici.
PS: La nivelul UE, între august 2015 – iulie 2016 au fost raportate 1891 cazuri, cele mai multe în Italia, UK, România și Germania; țara noastră e pe primul loc la creșteri; la fel, la decese unul a fost raportat în România și unul în UK. Sursa. În USA au fost 52 de cazuri anul acesta, majoritatea provenind din persoane nevaccinate. Sursa.