Ce mai citim, ce mai vedem, ce mai ascultăm

Cu ani în urmă, când citeam o carte, începeam cu primele două-trei pagini şi continuam cu ultimele două; dacă reuşeam să-mi dau seama care-i povestea, de multe ori renunţam să o mai citesc, pentru că logic, time is money şi ce sens are să citeşti romane care-s atât de evidente? 🙂

Zilele ăstea am realizat că ar fi mai sănătos să nu încerc acelaşi exerciţiu în prezent, pentru că nu o să mai citesc nimic :))))

Căci despre filme şi seriale nici nu are rost să mai deschid gura 🙂

No bine, ceva recomandări de sezon:

  • Din nou Elif Shafak. Ultima carte pe care am citit-o de la ea este “Three Daughters of Eve”; personal mi s-a părut că dacă nu eşti la curent cu temele internaţionale şi în special cele apărute peste ocean, nu vei putea înţelege o parte din discurs; şi finalul e cam simplist, dar na, văd că se poartă şi la alţi autori faimoşi…
  • Private Eyes, cu frumuşelul de Jason Priestley, este un serial cu detectivi, perfect pentru vară. Sau toamnă. Până apar restul de seriale, unele mai proaste ca altele, că se pare că doar ăstea mai supravieţuiesc. Şi Anatomia lui Grey :)))
  • Derulo, Camila sau Dua Lipa.

Şi puneţi mâna şi pe culegerea aia cu probleme de mate, că a început şcoala! :)))

Advertisements

Ce să mai citeşti când faci o pauză de fb :)

Article Five: If you have no reason or ability to accomplish anything, then just practice the art of
becoming. Article Six: If you have no reason or ability to practice the art of becoming, then just be. (The Bastard of Istanbul)

Am citit două cărţi scrise de Elif Shafak, “The Bastard of Istanbul” şi “The 40 Rules of Love”, raportându-mă la un alt scriitor turc celebru, Orhan Pamuk, dar şi la multitudinea de scriitoare din zona anglo-saxonă cu care am făcut cunoştinţă în ultimii ani. Scrie mişto, are personaje colorate şi cred că ar fi o lectură mai interesantă pentru liceeni decât ameţitul ăla care a scris plumb 🙂

“Thank you for being late” scrisă de Thomas L Friedman, editorialist de la New York Times este o carte genială. Spre surpriza mea, nu este o carte motivaţională – mă şi pregătisem cu un rating cu minus – ci despre noile tehnologii care deja ne-au afectat viaţa şi care constituie actuala revoluţie tehnologică: baze de date, reţele sociale, softuri, roboţi etc. Singura parte plictisitoare este finalul, în care autorul o coteşte în păreri personale despre politică şamd, dar una peste alta este o carte musai de citit.

Sapiens (2)

How did Homo sapiens manage to cross this critical threshold, eventually founding cities comprising tens of thousands of inhabitants and empires ruling hundreds of millions? The secret was probably the appearance of fiction. Large numbers of strangers can cooperate successfully by believing in common myths. Yet none of these things exists outside the stories that people invent and tell one another. There are no gods in the universe, no nations, no money, no human rights, no laws, and no justice outside the common imagination of human beings.

Ever since the Cognitive Revolution, Sapiens has thus been living in a dual reality. On the one hand, the objective reality of rivers, trees and lions; and on the other hand, the imagined reality of gods, nations and corporations. As time went by, the imagined reality became ever more powerful, so that today the very survival of rivers, trees and lions depends on the grace of imagined entities such as gods, nations and corporations.

Why did people make such a fateful miscalculation? For the same reason that people throughout history have miscalculated. People were unable to fathom the full consequences of their decisions.

One of history’s few iron laws is that luxuries tend to become necessities and to spawn new obligations. Once people get used to a certain luxury, they take it for granted. Then they begin to count on it. Finally they reach a point where they can’t live without it.

History is something that very few people have been doing while everyone else was ploughing fields and carrying water buckets.

Most people claim that their social hierarchy is natural and just, while those of other societies are based on false and ridiculous criteria. Modern Westerners are taught to scoff at the idea of racial hierarchy. They are shocked by laws prohibiting blacks to live in white neighborhoods, or to study in white schools, or to be treated in white hospitals. But the hierarchy of rich and poor – which mandates that rich people live in separate and more luxurious neighborhoods, study in separate and more prestigious schools, and receive medical treatment in separate and better-equipped facilities – seems perfectly sensible to many Americans and Europeans. Yet it’s a proven fact that most rich people are rich for the simple reason that they were born into a rich family, while most poor people will remain poor throughout their lives simply because they were born into a poor family.

Unjust discrimination often gets worse, not better, with time. Money comes to money, and poverty to poverty. Education comes to education, and ignorance to ignorance. Those once victimised by history are likely
to be victimised yet again. And those whom history has privileged are more likely to be privileged again.

Most sociopolitical hierarchies lack a logical or biological basis – they are nothing but the perpetuation of chance events supported by myths.

Ever since the French Revolution, people throughout the world have gradually come to see both equality and individual freedom as fundamental values. Yet the two values contradict each other. Equality can be ensured only
by curtailing the freedoms of those who are better off. Guaranteeing that every individual will be free to do as he wishes inevitably short-changes equality.

 

Money is also the apogee of human tolerance. Money is more open-minded than language, state laws, cultural codes, religious beliefs and social habits. Money is the only trust system created by humans that can bridge almost any
cultural gap, and that does not discriminate on the basis of religion, gender, race, age or sexual orientation. Thanks to money, even people who don’t know each other and don’t trust each other can nevertheless cooperate effectively.

(Sapiens A Brief History of Humankind, Yuval Noah Sarari)

Sapiens

Archaic humans paid for their large brains in two ways. Firstly, they spent more time in search of food. Secondly, their muscles atrophied. Like a government diverting money from defence to education, humans diverted energy from biceps to neurons.

Today our big brains pay off nicely, because we can produce cars and guns that enable us to move much faster than chimps, and shoot them from a safe distance instead of wrestling.

In contrast, humankind ascended to the top so quickly that the ecosystem was not given time to adjust. Moreover, humans themselves failed to adjust. Most top predators of the planet are majestic creatures. Millions of years of dominion have filled them with selfconfidence. Sapiens by contrast is more like a banana republic dictator.

Some scholars believe there is a direct link between the advent of cooking, the shortening of the human intestinal track, and the growth of the human brain. Since long intestines and large brains are both massive energy consumers, it’s hard to have both. By shortening the intestines and decreasing their energy consumption, cooking inadvertently opened the way to the jumbo brains of Neanderthals and Sapiens.

Homo sapiens is primarily a social animal. Social cooperation is our key for survival and reproduction. It is not enough for individual men and women to know the whereabouts of lions and bison. It’s much more important for them to know who in their band hates whom, who is sleeping with whom, who is honest, and who is a cheat.

(Sapiens A Brief History of Humankind, Yuval Noah Sarari)

 

Cărţi, filme sau băieţi

Adaptare după jocuri din copilărie.

Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family and Culture in Crisis, de JD Vance – Frumoasă, frumoasă de tot şi eu nu citesc memorii, că mă plictisesc de mor 🙂 JD povesteşte despre familia lui de albi săraci, despre problemele cu care albii săraci se confruntă şi despre problemele Americii actuale – şomaj, droguri, sistem sanitar şi educaţional varză. Sună cunoscut? Este una dintre cărţile recomandate de New York Times pentru a înţelege cum a ajuns Trump preşedinte. Apropo, NYT sunt pe lista neagră a bufonului portocaliu… dar zilele ăstea oricine nu-i cu Trump evident este împotriva lui 🙂

“So I didn’t write this book because I’ve accomplished something extraordinary. I wrote this book
because I’ve achieved something quite ordinary, which doesn’t happen to most kids who grow up like me.
You see, I grew up poor, in the Rust Belt, in an Ohio steel town that has been hemorrhaging jobs and hope for as long as I can remember. I have, to put it mildly, a complex relationship with my parents, one of whom has struggled with addiction for nearly my entire life. My grandparents, neither of whom graduated from high school, raised me, and few members of even my extended family attended college. The statistics tell you that kids like me face a grim future—that if they’re lucky, they’ll manage to avoid
welfare; and if they’re unlucky, they’ll die of a heroin overdose, as happened to dozens in my small
hometown just last year.”

Humans – 2 sezoane apărute deja pe Channel 4, sper să apară şi al treilea. Un show despre lumea viitorului, în care fiecare familie are în casă un Synth (un robot care seamănă cu noi, doar că are sânge albastru şi îi lipseşte conştiinţa), de voie sau de nevoie. Eu m-am şi gândit ce i-aş da să facă şi deja am probleme dacă îmi ajunge unul sau trebuie să-mi iau mai mulţi 🙂 Of course că există un grup de roboţei avansaţi şi of course că oamenilor le ţâţâie posteriorul că vin ăştia, rasă cu tehnologie avansată şi după ce ne-au luat locurile de muncă, nevestele şi geamurile de spălat, acu o să ne extermine pe toţi… dar relaxaţi-vă, până acolo o să ne termine (nervos), dragnea, trump şi prietenii lor imbecili. Şi tot din viitor, am văzut Arrival pe repede înainte, groaznic film, dezamăgire totală :)))))

Matthew McConaughey – s-a umflat humusul în el zilele trecute, iată ce a declarat:

via twitter

via twitter

CNN zică că nevastă-sa este o imigrantă din Brazilia şi că nu se ştie dacă a dat declaraţia înainte sau după ce preşedintele a semnat faimosul ordin împotriva imigranţilor. Eu zic că greşeşte amarnic şi că din păcate Trump este mult prea nebun pentru a-i normaliza acţiunile prin declaraţii publice de susţinere.

Melodii sau cântăreţi nu avem, poate tura viitoare 🙂

Filme, cărţi, fluturi

Cum zilele ăstea nu se ştie cât ţine o minune, una rapid, de sezon. Nu, nu este despre gunoaiele pesediste, come on people, am pretenţii mai mari de la voi (şi încă unele şi mai mari de la tastatura mea cu fiţe în cap…) 🙂 Este despre filme, cărţi şi fluturi 🙂

Am pus La, La, Land pe lista de vizionări, deşi nu mă dau în vânt după Gosling (are 11 nominalizări la premiile Bafta şi probabil va avea la fel de multe şi la Oscarurile din februarie); mă bucur că Atlanta a fost premiat, aştept sezonul 2; idem pentru The Night Manager, o serie excepţională.

Şi dacă tot vorbim de februarie, probabil vă tremură chiloţii de emoţie pentru următorul film 50 Shades, care va fi mai prost decât primul 🙂  Cât de curând începe pe HBO o serie cu Nicole Kidman, Reese Witherspoon şi alţii după romanul australiencei Liane Moriarty. Big Little Lies are şanse să fie o mini-serie drăguţă – cartea e faină şi autoarea este pe val 🙂

Şi dacă tot am citit vreo 10 cărţi în câteva zile – apropo, câte pagini pe zi citiţi? – am ajuns la concluzia că romanele anilor 80 – mă refer la Sheldon, Grisham sau Archer – sunt mai mişto decât ce se scrie în ultimii ani, au acţiune şi personaje puternice; aşa că să nu ne mai minunăm de ce noi mergeam iarna pe zăpadă la şcoală, că n-are niciun sens 🙂

Fluturi în stomac şi puţină multă magie vine de la vizionat cele trei sezoane din Mozart in the Jungle… te îndrăgosteşti instant de personajele principale ❤ Sper să ţină efectul măcar până trece frigul şi zăpada 🙂

În rest, bine, sănătoşi?

Cine nu are prieteni filologi, să-și facă rost de ei :)

dsc_0001

Hosseini are trei romane publicate, eu am citit ultimele două, A Thousand Splendid Suns și And the Mountains Echoed (primul, The Kite Runner, a fost ecranizat în 2007); ultima carte mi se pare mai slabă decât cea de-a doua, dar no bine, este oarecum normal, și Pamuk mi s-a părut mai previzibil în cărțile mai recente, și mai comercial. Probabil vine la pachet cu celebritatea și presiunea de a scoate cărți pe bandă rulantă. Hosseini este afgan și scrie despre războiul din țara sa, eu l-aș pune pe lista de lecturi obligatorii școlare. Măcar la literatură universală 🙂

Apropo de zona musulmană, când eram kinder, una din cărțile care m-a impresionat maxim a fost Not Without My Daughter (Numai cu fiica mea) – dacă nu ați citit-o, puneți-o pe listă (este și ecranizată, cu Sally Field în rolul principal). Din anii 80 și până în prezent mi se pare că toată zona a luat-o razna, dar na, poate că e doar o percepție eronată…

Doerr a câștigat Pulitzerul pentru ficțiune în 2015 pentru All the Light We Cannot See. Este genul de carte pe care dacă ai început-o nu o poți lăsa din mână. Și care te face să fii recunoscător vremurile demente pe care le trăim care totuși sunt decente față de cele prin care au trecut bunicii sau părinții noștri.