Tina Turner, My Love Story

And you know what I say to people who ask, “What do you do when all the odds are against you?” I say, “You keep going. You just don’t stop. No matter, if there’s one slap to the face, turn the other cheek. And the hurt you’re feeling? You can’t think about what’s being done to you now, or what has been done to you in the past. You just have to keep going.”

Tina, cea care este faimoasă pentru muzică, pentru picioarele fenomenale și pentru că la 69 de ani încă ținea concerte și dansa, și-a scos a doua carte autobiografică.

Este una din cărțile care povestește despre reziliență, curaj și optimism. De citit în loc de purici și motivaționale de fb. 

De pus pe repeat la genZ care cresc cu muzica proastă de youtube și sutienele cu burete de pe instagram.

Advertisements

La câte filme de Crăciun te poți uita?

Am încercat, zău, să intru în spiritul Hallmark & Netflix, dar de pe la al patrulea în sus, m-a apucat greața de sezon :)) Nici măcar faptul că din iarna aceasta au apărut actorii afro-americani ca personaje principale nu a reușit să-mi crească interesul pentru zăpadă, brazi, decorații, concursuri, iar decorații…. 

Așa că am dat-o pe seriale și cărți cu buhuhu:

Dirty John, un serial despre un nene plecat cu biscuiții. Connie Britton e perfectă pentru rol. 

The Romanoffs, sau ce ar fi fost urmașii Romanovilor în zilele noastre. Sunt niște faze atât de stupide în unele episoade că presimt că prinde și sezonul 2.

American Gods, Neil Gaiman, am preferat să citesc cartea, că m-am uitat la trailer sau am încercat primul episod – nici nu mai știu – și am regretat. Dacă te ții de firul logic, no bine, mai treacă-meargă. Altfel e plină de bullshit metafizic :))) Îmi și imaginez un book club care începe cu tradiționalul: ce credeți că a vrut să spună de fapt autorul când și-a intitulat personajele Shadow și Mr. Wednesday? 😀

The Outsider, Stephen King, care o să fie ecranizată de HBO. Îl iubesc pe nenea King de când eram în liceu. Este totodată super haios de urmărit pe twitter, ceea ce este o realizare dacă ne gândim ce vârstă are 🙂 Până de anul nou sper să o termin 🙂

Tu la ce te uiți sau ce mai citești zilele ăstea? 

Ce mai citim, ce mai vedem

Deep State – despre instituții corupte aka CIA & MInuștiucât și corporații jegoase care îți decid viața. Pasionații de conspirații o să fie pe deplin satisfăcuți, mai ales că urmează și un sezon 2 😀 De urmărit într-un weekend.

Vodka Politics – despre alcoolicii care ne-au decis viața. Recunosc, m-am apucat să o citesc pentru că mi-a plăcut titlul (dar eu îmi cumpăr și șampon pentru că-mi place ambalajul :)) ). Spre surpriza mea am citit-o fără oprire, făcând o incursiune în istoria rusească și în argumentația că dependența rușilor de votcă nu este o chestie de adn și doar o opțiune politico-economică (pentru că bani mulți la bugetul de stat). Partea absolut dureroasă nu este despre rușii care beau carburant de avion (wtf) ci despre cum Stalin și prietenii lui erau super mangă atunci când au împărțit Europa în 2. Sigur nu ați învățat la istorie despre asta…

Dar ceva fără jegoșenii nu ai Claudia? No bine, sezon nou din Younger și orice carte de Kotler ❤

Ce mai citim, ce mai vedem…

De citit:

Factfulness: Ten Reasons We’re Wrong About the World, Hans Rosling – sau statistica pe post de terapie, cum zice el la un moment dat 🙂 Domnul Rosling ne explică simplu și la obiect că lumea stă de fapt mai bine decât credem, că toți suntem depășiți de informație, motiv pentru care din când în când ar fi bine să mai trecem pe la școală și că lumea poate fi împărțită în patru zone economice, în funcție de venituri (conceptul de țări dezvoltate și țări în curs de dezvoltare este perimat), majoritatea țărilor fiind undeva la mijloc. Tot el mai spune că sărăcia de pe la noi nu este sărăcia din prima zonă de venit (cea cu 1 dolar pe zi) și că oportunitățile economice vor fi în Asia și Africa (Africa va crește populația cu 3 miliarde, combinat cu creșterea economică, înseamnă profit); și că singurul lucru care contează sunt veniturile, care transcend cultura și religia.

“So how could policy makers and politicians solve global problems if they were operating on the wrong facts? How could business people make sensible decisions for their organizations if their worldview were upside down? And how could each person going about their life know which issues they should be stressed and worried about?”

Julia Quinn & Lisa Kleypas – scriitoare de romane istorice de dragoste, un fel de Sandra Brown (pentru cunoscători :D), doar că nu cu texani, ci cu englezi, de pe vremea când femeile nu aveau drept de vot, nu aveau drept la educație sexuală, nu aveau venituri, nu munceau, nu mergeau la școală și singurul scop în viață era măritatul cât mai repede, ca să nu rămână pe drumuri. Și făcutul de plozi, cât mai mulți, că o parte nu apucau viața de adult (puteți face o paralelă cu Rosling și zonele de sărăcie care mai există prin lume…)

De văzut:

Humans, sezonul nou.

For the People, noua dramă Shondaland, dacă nu l-ați văzut, este decent.

Ce mai citim zilele ăstea?

Martin-Lugand a fost o lectură surprinzătoare, mai ales că nu am citit rezumatul înainte și m-am așteptat să fie ceva carte motivațională 🙂 Mă și pregăteam să văd o listă cu zece motive pentru a bea cafea :))) Este o lectură ok, de vreo două-trei ore, cu o traducere ușor dubioasă – de asta uneori te avantajează când știi limbi străine și poți citi originalul.

Tahar Ben Jelloun este un autor marocan descoperit de mama. Zice-se că musulmanii marocani atunci când plecau cu business câteva luni în Senegal își luau o a doua nevastă de plăcere, pe care, uneori, o aduceau în țara natală și care devenea un mic sclav, căci marocanii sunt la fel de rasiști ca [înlocuiți cu ce altă nație vreți]. Între timp am mai citit încă o carte de el, A Palace in the Old Village, pe care v-o recomand – despre marocani emigrați în Franța în anii 60, ca ajutor în industria de autovehicule, despre diferențe culturale, despre persoane care semnează cu degetul că nu știu să scrie și să citească, despre rasism, despre dezrădăcinare, despre relația cu copiii care sunt prima generație de francezi și nu mai vor să aibă de-a face cu țara de origine. Nu știu de ce, dar tind să cred că s-ar putea scrie o carte despre turcii din Germania și ar suna aproximativ la fel.

Cartea lui Moyes este o poveste de dragoste de la finalul celui de-al doilea război mondial, despre nevestele australience ale soldaților britanici și călătoria acestora cu vaporul către mama Anglie. Plus finețuri despre nave și condiția de femeie într-o societate în care bărbații fac regulile.

“Cel care mă așteaptă” care mi s-a părut mai bună decât “Tatăl celuilalt copil”, ilustrează societatea clasică musulmană, în care femeile valorează mai puțin decât o cămilă.  Dacă o să vi se ridice ușor tensiunea în timpul lecturii, este o reacție normală; eu pățesc constant lucrul ăsta, de prin liceu sau facultate, de când am citit “Nu fără fiica mea” scrisă de Betty Mahmoody.

Small Great Things

Jodi Picoult a ales să scrie acest roman de ficțiune plecând de la cuvintele atribuite lui Martin Luther King Jr. “If I cannot do great things, I can do small things in a great way.” Este o carte bună, despre problematica rasială în America, despre ură și despre discriminare instituțională.

Probabil ai văzut știrea despre cum H&M s-a gafat postând pe site un copil afro-american îmbrăcat într-un hanorac pe care scria “Coolest monkey in the jungle” și ți s-a părut încă o exagerare a corectitudinii politice actuale. Dacă trăiești într-o societate precum cea românească, unde dacă vezi un negru pe stradă cu siguranță este jucător de baschet sau student la medicină, îți va fi greu să înțelegi care-i faza cu negrii ăștia și fițele lor.

Dar poate o să înțelegi mai multe din cartea scrisă de Picoult. (Musai de citit dacă ești la școală, după ce ai învățat de pe net rezumatul la plictisitoarele Ion și Răscoala 🙂 )

Mai mult nu înseamnă neapărat mai bine

Goodreads îmi recomandă să citesc mai multe cărți anul acesta. Din motive neelucidate mi s-a părut absurdă recomandarea 🙂

Cam o cincime din populația UE citește mai mult de o carte pe lună – altele decât cele pentru servici sau școală – practic oricine depășește cele 20 de cărți sugerate de goodreads pentru acest an face deja parte dintr-o minoritate selectă a pasionaților de cărți. Anul trecut am citit cam de trei ori pe atât, dar nu știu dacă acest lucru mi-a crescut neapărat și calitatea vieții.

Una peste alta, în cazul meu cred că ar fi mai interesant să citesc cărți mai bune sau să citesc mai targetat; mai am vreo câteva cărți începute anul trecut, poate le termin anul ăsta…

Alte chestii unde mai mult nu înseamnă neapărat mai bine:

  • prietenii – dacă cei 5000 de prieteni de pe facebook vă duc gunoiul, vă bat covoarele și vă masează de două ori pe săptămână, atunci felicitări, veți câștiga probabil și la loz în plic. Pentru restul dintre noi cred că e valabil să relaționăm cu prietenii din când în când și nu doar pe fb.
  • țoale – un dulap plin de haine nu înseamnă că te și încap/ îți vin bine/ ești Coco Chanel deghizată. Damn girl!!!
  • prăji – mai multe prăji nu te fac mai slabă, nici mai deșteaptă…

… categoric mai multe prăji :))))