Ce mai citim, ce mai vedem

Deep State – despre instituții corupte aka CIA & MInuștiucât și corporații jegoase care îți decid viața. Pasionații de conspirații o să fie pe deplin satisfăcuți, mai ales că urmează și un sezon 2 😀 De urmărit într-un weekend.

Vodka Politics – despre alcoolicii care ne-au decis viața. Recunosc, m-am apucat să o citesc pentru că mi-a plăcut titlul (dar eu îmi cumpăr și șampon pentru că-mi place ambalajul :)) ). Spre surpriza mea am citit-o fără oprire, făcând o incursiune în istoria rusească și în argumentația că dependența rușilor de votcă nu este o chestie de adn și doar o opțiune politico-economică (pentru că bani mulți la bugetul de stat). Partea absolut dureroasă nu este despre rușii care beau carburant de avion (wtf) ci despre cum Stalin și prietenii lui erau super mangă atunci când au împărțit Europa în 2. Sigur nu ați învățat la istorie despre asta…

Dar ceva fără jegoșenii nu ai Claudia? No bine, sezon nou din Younger și orice carte de Kotler ❤

Advertisements

Ce mai citim, ce mai vedem…

De citit:

Factfulness: Ten Reasons We’re Wrong About the World, Hans Rosling – sau statistica pe post de terapie, cum zice el la un moment dat 🙂 Domnul Rosling ne explică simplu și la obiect că lumea stă de fapt mai bine decât credem, că toți suntem depășiți de informație, motiv pentru care din când în când ar fi bine să mai trecem pe la școală și că lumea poate fi împărțită în patru zone economice, în funcție de venituri (conceptul de țări dezvoltate și țări în curs de dezvoltare este perimat), majoritatea țărilor fiind undeva la mijloc. Tot el mai spune că sărăcia de pe la noi nu este sărăcia din prima zonă de venit (cea cu 1 dolar pe zi) și că oportunitățile economice vor fi în Asia și Africa (Africa va crește populația cu 3 miliarde, combinat cu creșterea economică, înseamnă profit); și că singurul lucru care contează sunt veniturile, care transcend cultura și religia.

“So how could policy makers and politicians solve global problems if they were operating on the wrong facts? How could business people make sensible decisions for their organizations if their worldview were upside down? And how could each person going about their life know which issues they should be stressed and worried about?”

Julia Quinn & Lisa Kleypas – scriitoare de romane istorice de dragoste, un fel de Sandra Brown (pentru cunoscători :D), doar că nu cu texani, ci cu englezi, de pe vremea când femeile nu aveau drept de vot, nu aveau drept la educație sexuală, nu aveau venituri, nu munceau, nu mergeau la școală și singurul scop în viață era măritatul cât mai repede, ca să nu rămână pe drumuri. Și făcutul de plozi, cât mai mulți, că o parte nu apucau viața de adult (puteți face o paralelă cu Rosling și zonele de sărăcie care mai există prin lume…)

De văzut:

Humans, sezonul nou.

For the People, noua dramă Shondaland, dacă nu l-ați văzut, este decent.

Ce mai citim zilele ăstea?

Martin-Lugand a fost o lectură surprinzătoare, mai ales că nu am citit rezumatul înainte și m-am așteptat să fie ceva carte motivațională 🙂 Mă și pregăteam să văd o listă cu zece motive pentru a bea cafea :))) Este o lectură ok, de vreo două-trei ore, cu o traducere ușor dubioasă – de asta uneori te avantajează când știi limbi străine și poți citi originalul.

Tahar Ben Jelloun este un autor marocan descoperit de mama. Zice-se că musulmanii marocani atunci când plecau cu business câteva luni în Senegal își luau o a doua nevastă de plăcere, pe care, uneori, o aduceau în țara natală și care devenea un mic sclav, căci marocanii sunt la fel de rasiști ca [înlocuiți cu ce altă nație vreți]. Între timp am mai citit încă o carte de el, A Palace in the Old Village, pe care v-o recomand – despre marocani emigrați în Franța în anii 60, ca ajutor în industria de autovehicule, despre diferențe culturale, despre persoane care semnează cu degetul că nu știu să scrie și să citească, despre rasism, despre dezrădăcinare, despre relația cu copiii care sunt prima generație de francezi și nu mai vor să aibă de-a face cu țara de origine. Nu știu de ce, dar tind să cred că s-ar putea scrie o carte despre turcii din Germania și ar suna aproximativ la fel.

Cartea lui Moyes este o poveste de dragoste de la finalul celui de-al doilea război mondial, despre nevestele australience ale soldaților britanici și călătoria acestora cu vaporul către mama Anglie. Plus finețuri despre nave și condiția de femeie într-o societate în care bărbații fac regulile.

“Cel care mă așteaptă” care mi s-a părut mai bună decât “Tatăl celuilalt copil”, ilustrează societatea clasică musulmană, în care femeile valorează mai puțin decât o cămilă.  Dacă o să vi se ridice ușor tensiunea în timpul lecturii, este o reacție normală; eu pățesc constant lucrul ăsta, de prin liceu sau facultate, de când am citit “Nu fără fiica mea” scrisă de Betty Mahmoody.

Small Great Things

Jodi Picoult a ales să scrie acest roman de ficțiune plecând de la cuvintele atribuite lui Martin Luther King Jr. “If I cannot do great things, I can do small things in a great way.” Este o carte bună, despre problematica rasială în America, despre ură și despre discriminare instituțională.

Probabil ai văzut știrea despre cum H&M s-a gafat postând pe site un copil afro-american îmbrăcat într-un hanorac pe care scria “Coolest monkey in the jungle” și ți s-a părut încă o exagerare a corectitudinii politice actuale. Dacă trăiești într-o societate precum cea românească, unde dacă vezi un negru pe stradă cu siguranță este jucător de baschet sau student la medicină, îți va fi greu să înțelegi care-i faza cu negrii ăștia și fițele lor.

Dar poate o să înțelegi mai multe din cartea scrisă de Picoult. (Musai de citit dacă ești la școală, după ce ai învățat de pe net rezumatul la plictisitoarele Ion și Răscoala 🙂 )

Mai mult nu înseamnă neapărat mai bine

Goodreads îmi recomandă să citesc mai multe cărți anul acesta. Din motive neelucidate mi s-a părut absurdă recomandarea 🙂

Cam o cincime din populația UE citește mai mult de o carte pe lună – altele decât cele pentru servici sau școală – practic oricine depășește cele 20 de cărți sugerate de goodreads pentru acest an face deja parte dintr-o minoritate selectă a pasionaților de cărți. Anul trecut am citit cam de trei ori pe atât, dar nu știu dacă acest lucru mi-a crescut neapărat și calitatea vieții.

Una peste alta, în cazul meu cred că ar fi mai interesant să citesc cărți mai bune sau să citesc mai targetat; mai am vreo câteva cărți începute anul trecut, poate le termin anul ăsta…

Alte chestii unde mai mult nu înseamnă neapărat mai bine:

  • prietenii – dacă cei 5000 de prieteni de pe facebook vă duc gunoiul, vă bat covoarele și vă masează de două ori pe săptămână, atunci felicitări, veți câștiga probabil și la loz în plic. Pentru restul dintre noi cred că e valabil să relaționăm cu prietenii din când în când și nu doar pe fb.
  • țoale – un dulap plin de haine nu înseamnă că te și încap/ îți vin bine/ ești Coco Chanel deghizată. Damn girl!!!
  • prăji – mai multe prăji nu te fac mai slabă, nici mai deșteaptă…

… categoric mai multe prăji :))))

Ce mai citim, ce mai vedem, ce mai ascultăm

Cu ani în urmă, când citeam o carte, începeam cu primele două-trei pagini şi continuam cu ultimele două; dacă reuşeam să-mi dau seama care-i povestea, de multe ori renunţam să o mai citesc, pentru că logic, time is money şi ce sens are să citeşti romane care-s atât de evidente? 🙂

Zilele ăstea am realizat că ar fi mai sănătos să nu încerc acelaşi exerciţiu în prezent, pentru că nu o să mai citesc nimic :))))

Căci despre filme şi seriale nici nu are rost să mai deschid gura 🙂

No bine, ceva recomandări de sezon:

  • Din nou Elif Shafak. Ultima carte pe care am citit-o de la ea este “Three Daughters of Eve”; personal mi s-a părut că dacă nu eşti la curent cu temele internaţionale şi în special cele apărute peste ocean, nu vei putea înţelege o parte din discurs; şi finalul e cam simplist, dar na, văd că se poartă şi la alţi autori faimoşi…
  • Private Eyes, cu frumuşelul de Jason Priestley, este un serial cu detectivi, perfect pentru vară. Sau toamnă. Până apar restul de seriale, unele mai proaste ca altele, că se pare că doar ăstea mai supravieţuiesc. Şi Anatomia lui Grey :)))
  • Derulo, Camila sau Dua Lipa.

Şi puneţi mâna şi pe culegerea aia cu probleme de mate, că a început şcoala! :)))

Ce să mai citeşti când faci o pauză de fb :)

Article Five: If you have no reason or ability to accomplish anything, then just practice the art of
becoming. Article Six: If you have no reason or ability to practice the art of becoming, then just be. (The Bastard of Istanbul)

Am citit două cărţi scrise de Elif Shafak, “The Bastard of Istanbul” şi “The 40 Rules of Love”, raportându-mă la un alt scriitor turc celebru, Orhan Pamuk, dar şi la multitudinea de scriitoare din zona anglo-saxonă cu care am făcut cunoştinţă în ultimii ani. Scrie mişto, are personaje colorate şi cred că ar fi o lectură mai interesantă pentru liceeni decât ameţitul ăla care a scris plumb 🙂

“Thank you for being late” scrisă de Thomas L Friedman, editorialist de la New York Times este o carte genială. Spre surpriza mea, nu este o carte motivaţională – mă şi pregătisem cu un rating cu minus – ci despre noile tehnologii care deja ne-au afectat viaţa şi care constituie actuala revoluţie tehnologică: baze de date, reţele sociale, softuri, roboţi etc. Singura parte plictisitoare este finalul, în care autorul o coteşte în păreri personale despre politică şamd, dar una peste alta este o carte musai de citit.