vă plac prăjiturile?

salivez când mă gândesc la două chestii: paste și prăjituri… la paste aș mai renunța, la prăjituri nu pot, că îmi scade glicemia și leșin 😛 prăji de mai sus e făcută de Luci – super bună pentru o zi călduroasă de vară (ce-i drept, noi am mâncat-o împreună cu sibienii de la Colorează-ți comunitatea, după o zi în care nu am văzut soarele…), dietetică, nu foarte dulce (poți să îi adaugi un sos de fructe de pădure – eu am testat cu dulceață de mure… yammy) și arătând ca scoasă din revistă… asta pentru că ne-am luat tavă nouă 🙂

niscaiva schimbări

de mult timp tânjesc după o schimbare de proporții pe acest blog. problema e că wordpress nu oferă prea multe opțiuni atunci când vine vorba de template-urile găzduite pe serverul lor. așa că schimbarea nu va fi radicală: în loc de roșu, este verde, culorile sunt în primul rând pe bara din dreapta, blog-rollul și tag-urile au ajuns în footer… bonus, moi, de zici că filmez pentru știrile din prime-time 😀 nu mai rămâne decât să postez cu regularitate 🙂

patience! încă mă adun de pe drumuri…

s-a întâmplat să plec câteva zile din țară și să călătoresc vreo 4500 de kilometri… am descoperit urgent că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de pe drum, căci wifi-ul este codat peste tot, netul pe mobil costă 4 euroi MB și oricum mobilul meu sucks, iar atunci când trebuie să fii atent la autostradă, că ești pe post de traducător de gps+hartă+indicații, nu prea mai ai timp de lucrat… iar bloggingul ajunge pe ultimul loc în lista de priorități. mâine plec iar…

lasagna cu roșii :P

se iau 9 foi de lasagna și se pun într-un vas cu apă caldă, până se înmoaie – atenție să nu se lipească între ele. (ar fi de preferat să folosiți o tavă dreptunghiulară, dar, dacă nu aveți, merge și una rotundă).

umplutura de carne și legume: am tocat o ceapă mare, am dat pe răzătoare un morcov mare și le-am pus pe foc, cu puțin ulei. am adăugat carnea tocată (prefer amestec de porc și vită), am condimentat cu vegeta, piper, busuioc și oregano și am lăsat pe foc până carnea a fost gata. dacă nu îți place carnea, o poți înlocui cu soia.

am desfăcut o conservă de roșii tocate și am pus un strat în tavă, peste el un strat de paste și un strat de carne.

a urmat stratul numărul doi de paste…

un nou strat de roșii, carne și paste…

la final, deasupra, un strat de cașcaval ras…

și ultimul strat de roșii. la cuptor, la foc potrivit, vreo jumătate de oră sau până când cașcavalul capătă o crustă aurie.

poftă bună 🙂

clau + tehnologie NU = love

azi energiile mele malefice au interacționat cu tehnologia înconjurătoare și au dus la câteva evenimente absolut neîntâmplătoare:

evenimentul 1: am băgat cheia în ușa toaletei, am învârtit o dată, ușa nu s-a deschis. am mai învârtit o dată, ușa tot nu s-a deschis. am învârtit în stânga, în dreapta, iar în stânga, și tot nu s-a deschis. m-am uitat la cheie, m-am uitat la ușă, m-am încruntat la clanță și după câteva secunde de suspans… ușa s-a deschis.

evenimentul 2: am revenit la birou, ușa închisă. am apăsat pe clanță, ușa tot nimic. am apăsat clanța, care se unduia în bătaia brizei de hol, niciun rezultat. am început să studiez ușa și să mă gândesc la soluții. și exact când eram cu mâna pe mobil, soluția s-a arătat sub forma unei cartele magnetice.

evenimentul 3: la computer, am inserat usb-ul să salvez niște documente. instant mi-a apărut mesaj că nu îmi recunoaște usb-ul. am meditat, după care mi-am zis în gând: nicio problemă, pentru asta s-a inventat emailul. am deschis firefoxul, netul pauză. restul în cameră aveau net. zic nu merge firefox, încercăm cu explorer. pauză. mă uit la rețea, clipea că e funcțională. dar tot i-am dat repair. și a mers.

evenimentul 4: prin bunăvoința băieților, am ajuns să postez primul articol pe prinbrasov.ro. am deschis un anume soft mai crackuit de felul lui pentru a crea o imagine. m-a lovit inspirația nu chiar din primul minut, am realizat ce era de realizat și am dat să salvez. am văzut gri în fața ochilor. gri deschis. care colora toate butoanele de salvare, export, copiere șamd. după un strigăt nereușit pe twitter, vreo două telefoane și un google search m-am lămurit. cum e să nu ai licență.

… și totuși am supraviețuit. cu brio.

anul meu de pauză

2009 a fost anul meu de pauză. sincer, nu mi-am planificat mai nimic pentru acest an, decât câteva călătorii pe la prieteni și un an de frecat menta și filozofat despre scopul meu în viață… și migrat pe alt continent. mai cald, mai înapoiat și mai provocator. simplu în teorie, complicat în practică. mai ales când unii și altele simt nevoia să te muște de partea dorsală și să îți bage bețe în roate.

în anul meu de pauză, mi-am petrecut timpul prin tribunale și judecătorii, am făcut un postgrad la Cluj, am contribuit nesemnificativ la realizarea unor cărți de metode, am făcut 2 Gale pentru voluntari, am gândit strategia de dezvoltare pentru Colors, m-am apucat de multiplicat informație despre finanțări europene pentru tineri, am scris pe mai multe bloguri, am făcut gălăgie pe tema brandului Brașovului, am coalizat bloggerii brașoveni împotriva CET, am vândut pachete de Valentine’s și salată de boeuf, m-am îngrășat și am slăbit și am petrecut o bună parte de timp uitându-mă pe pereți. Nu mi-am vizitat prietenii, nu am filozofat, și nici nu am migrat.

din tot acest an am învățat procedură judiciară și am simțit cum e să fii discriminat de judecători pentru că ai tupeul să te aperi de unul singur, am învățat că prieteniile sunt contextuale și că a fi profesionist înseamnă a omorî capra vecinului cu orice mijloace posibile (ilegale, de regulă), că ajutorul vine de regulă de la cine nu te aștepți, că furia este mai eficientă decât deprimarea și că am o tonă de idei, pe care mai devreme sau mai târziu le voi pune în practică.

gata anul de pauză…

de Crăciun

era o vreme în care meniul meu de Crăciun consta în grepfruit. multe fructe acre, bune de tăiat greața. căci numai trebuia să mă gândesc la Crăciun și sarmale și nu puteam băga nimic pe gât. ce-i drept, pe vremea aia eram cu multe kilograme mai slabă… în fine, cu sarmale sau fără sarmale, obligatorii de Crăciun au fost dintotdeauna cozonacii bunicii, ceva prăjituri făcute de mama și un brăduț pe servanta din sufragerie. nu a contat că stăteam în Sibiu, căci în fiecare an, în 25 veneam acasă. de asta nu m-am agitat niciodată să fac altceva de Crăciun. recunosc că în ultimii ani mi-a plăcut ritualul dinainte de ajun. când făceam o oală uriașă de sarmale pentru voluntari și angajați, pe care urma să le devorăm la miezul nopții, după ce moșii își încheiau traseul la copii, stând în fața bradului și deschizând totodată cadouri. un somn bun. și o călătorie cu trenul în care se afla doar nașul și încă vreo câțiva rătăciți :)) anul trecut, cu toate modificările prin care am trecut, am fost zombie. anul ăsta însă mă gândesc deja la următorul. și am vreo câteva idei interesante 🙂 Sărbători fericite!