Fundraising peste ocean

Câteva exemple mai jos, de cum se face rost de bani de la donatori individuali sau companii pentru proiecte de tot felul (da, știu, ai lor exersează filantropia de foarte mulți ani, noi mai avem încă de învățat…)

Cum să faci rost de bănci noi în parc, printr-o fundație comunitară:

DSC_0020

Cum să faci rost de bani pentru infrastructură de timp liber:

DSC_0014

 

DSC_0066

Cum să restaurezi patrimoniu cultural:

DSC_0029

Apropo de asta, 75% din bugetul organizației care se ocupă de managementul și restaurarea Central Park din New York vine din donații…

Orice muzeu are un magazin cu suveniruri, în care poți găsi orice îți trece sau nu prin minte (made in China, dar asta e deja o altă poveste…), precum și plăcuțe destinate donatorilor puse cât mai vizibil la intrare.

mulțumesc din inimă Comprest-ului

Daaaa. Să-i mulțumim din inimă companiei Comprest, mulțumită căreia eu nu mai colectez selectiv gunoiul. Deloc. Nu din cauză că tot gunoiul intră în aceeași mașină urât mirositoare, în urma căreia rămân dâre dezgustătoare pe asfalt. Nicidecum.  Partea asta îmi aduce doar aminte de copilărie, când trebuia să mă țin de nas să pot să trec pe lângă o mașină de gunoi ca să nu vomit. Ci din cauză că ghenele gestionate de această companie au devenit wc-uri publice (apropo, DSP-ul nu se sesizează pe tema asta??) și dacă vrei să nu calci în rahați, trebuie să intri pe vârfuri și să arunci sacul cât mai rapid și cât mai de departe. Și da, distinsă companie, cred că este treaba domniei voastre să securizați respectivele ghene, să le igienizați și să aveți grijă de ele, că pentru asta primiți niște sume obscene, în fiecare lună de la cetățenii orașului verde și de vis.

companii pe facebook

În ultimul an a explodat numărul companiilor care au ajuns pe facebook. Poate sunt la fel de mulți și pe twitter, dar cum această platformă nu este la fel de intruzivă precum facebook, trebuie să depui puțin efort ca să ajungi la cel/cea care te interesează. 3 comentarii legate de ceea ce mi-a atras mie atenția: foarte multe companii își fac cont de utilizator, în loc de pagină. Lucrul ăsta l-am făcut și noi, deși politica FB zice că utilizatorii sunt persoane fizice, restul putând folosi doar paginile și grupurile (FB nu știe că noi rar citim politici 😀 ). Există avantaje și dezavantaje și pentru o variantă și pentru cealalta, unele legate și de numărul limitat de prieteni pe care îi poți avea (ori interesul derivă din numere), altele legate de modul în care poți interacționa cu prietenii tăi – de ex. invitatul la diverse evenimente, care e mult mai facil pe cont de persoană. Al doilea lucru pe care l-am observat, până în momentul în care Colors, Coca Coca și Nike vor prinde viață și vor avea o conștiință proprie (asta după ce ne termină exploziile solare, al X-lea război mondial și invazia extraterestră), pe conturile de companii scriu oameni. No bine, uneori e frustrant să nu știi pe cine înjuri :)) Drept urmare mi s-ar părea decent ca pe contul oricărei companii să găsim numele celui/celei care se ocupă de el – că e proprietarul, că e PR-ista, că e un kinder de la un subcontractor, aș vrea să știu că astăzi Vasilică e cel care îmi răspunde la mesaje și nu vreun virus dubios. Și ultima constatare: au existat rețele sociale și acu câțiva ani, unele care au explodat la timpul lor – ex. hi5. Pe vremea aceea însă totul părea o “prostioară” de internet, motiv pentru care a trebuit să așteptăm facebook și twitter pentru a năvăli toate companiile pe rețele. Motiv pentru care butoanele de twitter și facebook sunt un standard minim pentru orice site/blog de companie. Dar cum plictiseala este principala caracteristică a omului modern, sunt curioasă ce va urma…

dacă i-aș înjura pe toți…

pe toți cei care au încercat să atenteze la ficații mei în ultima vreme, probabil mi-aș tripla traficul și aș ajunge să îi suflu în ceafă lui zoso… dar cum nu o să fac asta, voi dormi liniștită :)) rămânând pe această idee, nu pot decât să spun că a crescut numărul țăparilor cu care am avut de-a face – unii dintre ei companii cu ștaif – ceea ce mă face să cred că oamenii încep să simtă foamea în burtă rău de tot… doi, principiile alea europene cu solidaritate, coeziune șamd sunt doar pentru proști și pentru picii care mai prind câte un training moca. trei, lumea ăstora de scriu pe net și își zic bloggeri este similară vieții reale, adică o zoo în miniatură… așa cum văd eu lucrurile, prea multă mobilizare pentru cauze comune nu o să vedem prea curând, decât dacă motivarea este palpabilă – niște Grigorescu sau măcar o sticlă de votcă…

partea bună a lucrurilor este că dracu nu-i atât de negru pe cât pare…

la cine fac și eu un duș??

ieri după prânz nu am avut apă. subit și dintr-o dată ne-am trezit că nu mai curge nimic pe conductă. motivul clar: o conductă spartă pe Victoriei, care susura romantic încă de joi seara… asta ca să înțelegeți care este viteza de intervenție a companiei Apă Canal. am mâncat cartofi spălați în apă minerală (nu că sunt fițoasă?? :D), am înjurat și ne-am bucurat când a venit apa. acum de dimineață, ghiciți ce curgea pe țeava de apă??? NIMIC!!! nici măcar aer. și culmea, site-ul boilor nu se deschide. într-un final am dat de numărul de la dispecerat, sun, dau peste un dobitoc, care îmi spune că probabil s-a anunțat la radio că nu va fi apă (dar pe ușa de la bloc ce avea dle dacă puneați un flyer????) și că, dat fiind că e sâmbătă și oamenii vor să plece mai repede acasă (asta e cea mai performantă firmă din oraș dl. Căncescu???? că așa scriați în mizeria de gazetă pe care ați produs-o…) se rezolvă în câteva ore…

companii de top 100

ani de zile am citit revista Capital și de abia așteptam să răsfoiesc suplimentele cu top 100. apropo de asta, îl aștept cu interes pe cel de anul ăsta, să vedem cu cât au mai rămas milionarii noștri… 😛 mă întorc la suplimentul cu topul nu mai știu câte companii în care merită să te angajezi. Citind acest supliment, de fiecare dată făceam paralele cu mediul în care lucram… hmm, încă destul de departe de lumea celor care se aflau în top. Ei bine, am urmărit mailurile trimise pe blogul lui zoso, pornite de la o scrisoare a unei angajate Diverta. O companie locală de succes, aflată în top, dar care se pare că nu face altceva decât să confirme celebrul proverb: afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul (mai știu eu niște ong-uri similare :D). Odată pornit tăvălugul, mai anonimi sau nu, angajații Diverta și-au vărsat năduful privind condițiile de lucru, salarizarea în condițiile crizei și accesul “blondelor” în poziții de conducere. Cu un PR deficitar, absolut deloc interesant de managerizarea situațiilor de criză, situația s-a acutizat într-un timp extrem de scurt, ajungându-se la acuzații nasoale, precum că blogul lui zoso este blocat pentru a fi accesat de pe calculatoarele Diverta (de parcă oamenii nu ar fi putut comenta de acasă). Într-un final, patronul a intervenit, comentând destul de interesant și explicandu-și o parte din acțiuni în baza crizei care a afectat Diverta. Mă întreb cum poate o astfel de companie, văzută ca și model de succes să ajungă într-un asemenea punct. Explicația mea ar fi o combinație: lipsa unui sistem de feedback de la angajați și clienți către management, dezvoltarea prea rapidă, PR de cacao, motivare insuficientă a angajaților și scăparea de sub control a oamenilor promovați. De boala asta suferă multe companii autohtone, care, în goana lor nebună după profit, au contribuit la dezvoltarea resurselor umane ca și mercenari. Îmi crești vânzările? Îți dau 100 în plus! Nu mă interesează să îmi fii loial. Ops, e criză. Nu pot să îți mai dau atâția bani, dar te vreau loial. What???

boceala

boceala este un comportament tipic culturii românești. bocim gândindu-ne cum va pica drobul de sare, bocim în timp ce pică, că nu știm ce să facem și, of course, mai bocim o tură și la final, cu patos și aplomb, să ne audă toți vecinii ce oropsiți de soartă suntem… în acest context, puneți laolaltă mai multe bocitoare și veți avea nu doar un cor profesionist de urlătoare ci chiar guvernul care face poc… acest guvern a descoperit la începutul acestui an că s-ar putea să nu fie bani… și s-a pus pe jelit… din timp în timp, printre sughițuri, bocitoarele mai concep câte o soluție. pentru că în viața anterioară au fost cuțitari, totul începe cu tăiem: de la medicii de familie, de la administrația centrală, de la ajutoarele sociale, etc… pentru a nu se lăsa mai prejos, companiile autohtone au preluat ideea, au cosmetizat-o și transpus-o în obiective comerciale. aici boceala este mai elevată, piaristică, cu apeluri publice dar și cu concedieri (că în criză orice se poate) și angajări pe aceleași posturi, dar cu salarii muuuult mai mici… ce nu facem noi pentru profit! de boceala massmediei nu mai pomenesc, căci este un caz clasic de isterie, care nu mai trece nici măcar cu diazepam… și mai rămâne boceala românului de rând, greu încercat de aceste vremuri de restriște… însă e ciudat: nu am văzut oameni mai slabi pe stradă, nici cu haine mai răpciugoase și nici trăgând de coșuri mai goale…

PS: atâta timp cât bocești nu ai cum să găsești soluții relevante, așa că ștergeți-vă naibii lacrimile și puneți-vă neuronul la lucru!