Comunicarea de criză

Cred că PR-ul de criză devine una din competențele de bază ale unei organizații, indiferent de forma sa de organizare (că-i un mic srl, o companie multinațională sau un ong). În ultimele luni am văzut mai multe exemple de “așa nu” venite din zone diverse, inclusiv de la organizații cu PR-iste angajate să comunice intern și mai ales extern. Problema majoră e că oamenii încă au impresia că dacă sharuiești trei poze cu pisici și mai faci un concurs micuț pe facebook, ți-ai asigurat o imagine pozitivă a companiei și brandului, drept urmare atunci când criza va lovi nemilos, toată lumea va scoate batista, va stoarce două lacrimi pe la colțul ochilor și va suspina “vai sărmanii, sunt efectul….” (și aici puteți completa cu ce vreți voi, de regulă conspirații, soros, băsescu, extratreștrii, dacii și romanii, oamenii hâtri șamd).

7a06553566d8363ac2b55bdb23b6fbbb

Ce faci când apare o situație de criză? Clienții tăi și nu numai se vor aștepta la un feedback și cu cât acesta întârzie, cu atât riscul ca imaginea ta să o ia la vale crește exponențial. În lumea interconectată a telefoanelor deștepte și a rețelelor sociale 24 de ore sunt cât o viață. De aceea normal ar fi să ai o reacție, cu cât mai repede posibil. Ștersul comentariilor pe facebook reprezintă tot o reacție și ne spun multe despre felul cum comunică entitatea respectivă (caz concret al unui ong care a șters comentarii timp de o zi, în loc de a posta două-trei vorbe despre situația în care se afla; în momentul în care a decis la presiunea publicului să posteze mesajul oficial, era deja prea târziu). Apoi indiferent cât de rahat este situația, onestitatea este, zic eu, cheia comunicării. Chiar și atunci când acest lucru presupune să te incriminezi, relaxează-te, nu vei fi nici primul, nici ultimul. Eu aș vrea să văd care-s măsurile pe care le iei să remediezi situația (vrei să remediezi situația?), dacă ai identificat cauzele reale ale problemei, dacă ai învățat ceva din asta, dacă ești dispus să îți depășești stările de vulnerabilitate etc. Vedem zilnic companii internaționale care recheamă produse înapoi, din cauza unor probleme, mai mari sau mai mici, și nu le sărim la beregată și nici nu le ținem minte; spre diferență cazul celebru al unei companii auto care s-a apucat de modificat softuri pentru a trișa la testele de emisii ne va rămâne multă vreme în cap și posibil, ne va afecta opțiunile de cumpărare pe viitor. Pe de altă parte nici auto-victimizarea nu mi se pare ok, așa cum am văzut-o ieri în cazul companiei de lactate din centrul scandalului cu e-coli. Și nici tupeul, care riscă să amplifice starea de criză (exemplu concret de prin ong-uri).

Una peste alta, ce trebuie ținut minte este că fiecăruia i se poate întâmpla să se afle într-o situație de criză și că dacă nu poți preîntâmpina (deși poți planifica, poți face planuri de backup, dar depinde și nivelul la care te afli organizațional și cât de calificați sunt oamenii cu care lucrezi), măcar să gestionezi situația cu calm, grație și cu puțin umor, atunci când e cazul 🙂 Cel puțin în cultura românească dacă nu am face haz de necaz, am lua-o razna cu toții 🙂

Mi-a plăcut infograficul de mai jos, mi se pare că sumarizează elementele importante ale unei reacții adecvate

bab0235078862186f6a4cfd7859cccb9

 

 

Advertisements

executarea firmelor și greva fiscală

Ialomițeanu, proaspăt uns ministru de finanțe, a schimbat presa locală pe cea națională și a început să dea din PR… pardon, gură, despre cum va executa ANAF-ul firmele private… aș vrea să îl întreb pe dl. ministru ce a oprit ANAF până acum în a executa firmele cu mari datorii la stat?? să fie cumva și apartenența politică (cum umblă zvonurile pe la noi prin provincie)? în altă ordine de idei sunt curioasă când va ieși dl. ministru la rampă cu declarații despre: 1. datoriile statului la firmele private 2. reglarea harababurii declarațiilor și situațiilor instituțiilor de kkt din subordinea sa sau a altor ministere 3. strategia MF pe următorii 5 ani (da, știu, în 2012 vine sfârșitul lumii, dar să presupunem că trecem și de asta…)

Greva fiscală. dinainte să plec în tabără cu copiii, unii și alții începuseră deja să comenteze despre greva fiscală; bineînțeles că există o petiție online (băi, arătați-mi și mie o petiție care a dat rezultate!!!) și pe care o semnează toți lătrătorii, care își vor uda pantalonii atunci când se vor trezi cu somația de plată la ușă… dacă aveți relații cu statul, știți că executarea de către acesta se face în procedură de urgență – nici nu apuci să citești somația și javrele ți-au blocat conturile și se apucă să te execute. Chiar dacă uneori datoriile rezultă din greșelile angajaților lor, tu tot trebuie să plătești penalizări ca prostul… Pentru această situație există o unică soluție: să-i diminuezi statului încasările până când începe să vomite verde și (poate) îi vine mintea la cap… vă urez să fiți cât mai creativi 😉

ce va urma

nu trebuie să fii mama Omida, ca să faci câteva previziuni despre ce va urma în lunile care vin, din punct de vedere economic. creșterea economică previzionată se va realiza doar dacă guvernanții vor măslui toți indicatorii macro 😀 drept urmare vom avea greve, declarații, iar greve, măriri de prețuri, tot felul de anunțuri manipulatoare șamd. bugetarii nu vor mai lucra nici cât au lucrat până acum, la previzionatele reduceri de personal primii dați afară vor fi cei buni și în sistem vor rămâne pilele și loazele care știu să pupe dosuri, iar în mediul privat, mulți vor sclavagi ca și până acum, căci e criză și altfel nu se poate. cine a furat până acum, va fura și mai departe, căci magistrații, DNA și alții vor fi ocupați cu propriile salarii… și oamenii cinstiți se vor trezi noaptea și vor deveni brusc mafioți (a se citi evazioniști), căci nici dracu nu va mai dori să dea vreun leu statului hapsân și nesimțit.

mai tragice sunt 2 tendințe care mie îmi ridică părul pe ceafă: mediul ONG, care odinioară, chiar dacă nu avea mare putere de negociere, avea cel puțin capacitatea de a instrui o parte a societății, este în comă profundă. majoritatea organizațiilor mai există doar cu numele și, dacă tendința se păstrează, în curând vor mai apărea doar în paginile îngălbenite de prin arhivă. cealaltă este legată de generațiile care vin din urmă: fără principii, fără bun simț, crescuți dependenți și cu ideea că totul sucks și nimic nu contează… când or să descopere că shootingul real e mult mai excitant decât toate emisiunile tv + jocurile de pe ipod, atunci să vă văd cine o să le mai facă față.

în rest, vine vara 🙂

salarii

într-un sistem economic normal, salariile sunt corelate cu performanța. în România ultimilor ani ele au ajuns să fie invers proporțiale cu performanța, dar direct proporționale cu mușchii prestatorului, tupeul sindicatului și nesimțirea comercianților. mai adăugați la aceasta, presiunea ocazionată de intrarea în UE și aveți imaginea completă. și dacă nu venea criza… de unde o fi venit ea… România intra în recesiune. pentru că ai cum să susții un asemenea sistem pe termen mediu, ce să mai vorbim de termen lung. lucrul acesta încep să îl înțeleagă cei din presă. cei din presa locală l-au simțit deja, căci salariile au fost tăiate și oamenii concediați. cei din presa națională, care poate își imaginau că o să scape, au intrat și ei în joc. dl. Vântu a descoperit subit că nu rentează să plătești o armată de oameni, doar pentru ego-ul propriu și bătăliile politice, așa că acu joacă foaia falimentului care-va-să-vină… salariile încep să sune mai aproape de realitate – ex. 1000 lei (de la cât or fi scăzut???)… ce e amuzant este faptul că în unele redacții, angajații vor fi testați la cultură generală și limba română… adică i-ați angajat analfabeți și acu iî testați… cool. dacă o să mai avem răbdare vreo 2 luni, o să înceapă să înțeleagă același lucru și bugetarii… căci instituțiile statului deja au probleme de cash-flow și sunt pe muchie de faliment. iar politica dlor. Videanu și Pogea nu este una care să avantajeze economia. sau salariile.

bafta ajofm-urilor

Ajofm-urile (adică Agențiile Județene de Ocupare a Forței de Muncă) sunt instituții care s-au dezvoltat în anii 90, ca organisme de mediere a cererii și ofertei de salariați. încetul cu încetul au început să își diversifice activitățile, ocupându-se și de calificare, recalificare, credite pentru șomeri, tot felul de subvenții, târguri de locuri de muncă etc. normal că și infrastructura proprie s-a dezvoltat: sedii noi, mai mulți angajați… cu vreo 2 ani în urmă, când șomajul era minim, m-am întrebat care va mai fi rolul acestei instituții… și cu ce s-or mai ocupa bieții angajați, că s-or fi săturat de jucat zuma și descărcat muzică de pe net 😀 bănuiesc că or fi făcut oareșce incantații, căci într-un timp scurt au iar de lucru… măcar de gestionat miile de hârțoage inutile pe care le cer oamenilor atunci când vor ajutor de șomaj sau cursuri de recalificare (mda, știați că dacă ești șomer depui un dosar, iar dacă vrei curs, mai depui unul…)