Brânză de Sibiu, plata cu cardul :)

Am fost toropită de căldură, recunosc, altă explicație logică nu există pentru faptul că mi-a luat aproape o săptămână să scriu despre cea mai mare realizare a sibienilor. 😀 (Ok, aveam articole programate, plus din când în când mai trece prin vizită senor Alzh) 😀

No bine, a doua zi după ce toată presa a vuit despre minunata inițiativă de plată cu cardul prin piețele sibiene, ne-am nimerit în piață la Cibin. Am cumpărat doar brânză – legumele sunt pe data viitoare – de la tanti din Rășinari, ai căror clienți fideli suntem de vreo 10 ani. Cel puțin.

I-a fost un pic greu până a băgat suma și n-a reușit să scoată bonul, dar oamenii s-au ajutat unii pe alții (foarte frumos), plata a mers, brânza a fost bună și satisfacția clientului nelimitată. 🙂

Of course că am citit pe net despre cum cardurile distrug țăranul român – eu cred că de fapt e chiar invers și că modalitățile multiple de plată sunt de fapt instrumentul care pot aduce mai mulți clienți în piață. În plus ajută la scăderea evaziunii fiscale, una din metehnele românești de care nu putem scăpa.

Frumos ar fi dacă această inițiativă ar ajunge și în metropola super-turistică-depoveste-și-de-vis Brașov.

15-15-15

Plec ieri la doctorița de familie și pe drum descopăr că este mai friguț decât m-aș fi așteptat. Adică primăvară în Brașov, brrrr. În fine, n-ar fi fost nicio problemă, că și așa spiritul meu bântuie pe undeva prin Belize de vreo câțiva ani încoace, puțin mindfulness și trece… doar că m-am trezit că-mi curg mucii dintr-o dată… Dau să caut prin buzunarele gecii, doar chei și telefon. Mă pipăi pe pantaloni, buzunare goale-super goale chiar. În rucsac, plin de hârtii, cu care nu te poți șterge la nas. Că no bine, dacă a fost o zi cu plus afară, mi-am schimbat ținuta de iarnă cu cea de sezon și șervețelele mele de nas au rămas în cealaltă geacă.

Motiv pentru care dau buzna, cu mucii aproape în freză, într-un mini-market pe Mihai Viteazul. Șervețele de nas aveți? Da, avem. Un pachet vreau și el. Un leu zice ea, scanându-l, timp în care îmi scot cardul. Aaaa, mă costă 40 de bani comisionul, ridică țâfnoasă tonul, așa mai bine vi-l dau gratis.

Of course că nu mi l-a dat gratis, motiv pentru care am fost nevoită să apelez la cash-ul de urgențe… (Bine că am avut portofelul la mine și n-am plecat ca de obicei, cu cardul și mâinile în buzunar. :))) Ca să pot să ajung la programare cu câteva minute întârziere. Și fără muci.

Ce vroiam să vă zic, faceți pauză 15 minute azi, dar nu vă întoarceți la obiceiurile vechi, bine? Și adăugați în agendă încă 15 minute pentru vot.

No bine.

Ah, comisionul meu…

S-a întâmplat să ajung la Kaufland și când mă apropiam de casă, aud anunț că din păcate cardurile BCR nu merg la casă. No bine, bani în numerar, lipsă, timp disponibil de frecat prin magazin, lipsă, întreb la casă dacă au un bancomat și primesc răspuns, că da, un BRD la intrare. Inutil de spus că habar n-am să mai bag cardul în bancomat de când cu plățile online, scot banii, plătesc, plec acasă. După o săptămână văd comisionul… 15 lei pentru 100 de lei scoși. Că dacă se poate să ardem clienții, de ce nu…

În altă ordine de idei, ce strategii ați avea pentru situații de acest fel? Ne facem câte un card la toate băncile? Revenim iar la numerar? Amenințăm furnizorul și plecăm cu marfa pe factură proforma?? Stăm în magazin, până se rezolvă problema, timp în care le mâncăm toată înghețata pe gratis?? What should we do???

PS: zice frate-miu că și prin alt hipermarket a picat rețeaua, de n-au mai mers nici posurile, nici bancomatele, nada, nichts, nimic…

3 cu supermarketuri

– Carrefour și-a deschis magazin nou pe Victoriei. Va fi interesant care va fi efectul asupra lui Profi care vindea măcar un tir de produse pe săptămână (dacă nu chiar mai mult)…

– La Kaufland se pregătește parcare cu tichet, cu timp limitat de vreo 2 ore (după cum spun gurile orașului). Pentru că cică sunt mulți care au confundat parcarea de supermarket cu parcarea free de oraș. Sunt curioasă care va fi următorul magazin care va prelua ideea. Și cum va fi de sărbători când este greu de crezut că poți umple zece coșuri de produse de care nu ai nevoie doar în două ore…

– Dacă ajungeți pe la Lidl atenție la produsele cântărite la casă. Maică-mea a fost cât pe ce să cumpere mandarine la preț de roșii și a trebuit să “negocieze” cu casierul și seful de magazin stornarea bonului, pentru ca să-și primească diferența de bani reală și nu cea imaginară din capul celor doi…

Happy shopping! 😀

despre prețuri

întotdeauna am știut prețurile la două chestii: apă minerală și pâine. pentru că le cumpăr o dată sau de două ori pe săptămână. în rest, sunt total habarnistă. deși probabil, undeva pe braindisk, informația e înmagazinată și folosită atunci când procesez elemente noi. de regulă apar scurtcircuite când un produs mi se pare mai scump decât ar trebui să fie. uneori mi se întâmplă în piață. deși stau la doi pași de una, ajung rar și foarte rar. așa că presupun că există o explicație logică pentru prețurile respective, important e să mă încadrez în buget. când ajung în fața raftului din supermarket e mult mai simplu: am mărcile pe care le folosesc de mult timp și pe care rar le schimb (de exemplu am renunțat la iaurtul obișnuit pentru că deștepții de la Covalact și-au schimbat ambalajul, moment în care și-au modificat și sortimentul, fiind dintr-o dată foarte greu să îmi găsesc produsul pe care îl consumam regulat… după vreo două vizite nereușite prin magazine le-am transmis în gând mii de salutări și am trecut la altă marcă…). așa că nu prea mă interesează cât costă, atâta vreme cât prețul pare rezonabil. iar rezonabilul depinde de ce bani posed în acel moment. 😀 voi cum vă descurcați cu prețurile?

de prin Unirea

azi am tras o fugă până la Unirea, în căutare de lămâi și cu chef de pierdut vremea prin magazine. din nefericire, oferta faimosului magazin-mall este ușor patetică. dar poate e mai bine așa, că de abia nu îmi pierd ziua prin el :P. revenind, pentru că am văzut reduceri la costume de baie, m-am apucat de probat vreo 3 bucăți la Jolidon. Mărimea L… încă sunt sub șoc :)) doar că gusturile mele și oferta Jolidon nu prea se pupă. A urmat Triumph la rând, oferta acestora ducându-mă cu gândul la faptul că în România probabil se comercializează colecțiile de acu 5 ani, cu prețurile umflate artificial… o să fac research pe net și o să vă spun dacă e o presupunere confirmată. În rest, pantofi de sport, arătând ca pixul, făcuți în China și vânduți sub brand faimos nu mă interesează… iar la ultimul etaj, bate vântul, că în afară de Diverta, toate magazinele s-au închis. Cum lămâile din XXL arătau dezastruos (chiar există nătărăi care cumpără marfă stricată????), am sfârșit cumpărându-le din piață, cu 8 lei kg. damn, cam scump se taie greața în metropolitanul ăsta 😀