Ro-Alert și pregătirea pentru un dezastru anunțat

Ca să putem interpreta corect eficiența viitorului sistem național de alerte care acum se află în teste, ar trebui să știm mai întâi de toate ce o fi în capul celor care au creat sistemul (sau copiat și implementat de prin alte țări în care deja funcționează). Eu nu am așteptări prea mari în condițiile în care lună de lună ne kilăresc neuronii cu alarmele vieții, pe care nici dracu nu le bagă în seamă. Dar dacă poporul a cerut și bugetul a marcat, ar fi bine să discutăm măcar despre cum putem avea un sistem funcțional.

Ce înseamnă Ro-Alert? Înseamnă mesaje de tipul Cell Broadcast, pe unde radio, trimise în situații extreme, pe telefonul mobil. Există o listă de telefoane mobile care sunt compatibile, altele care nu-s și unele care trebuie setate manual.

De exemplu la prietenii mei Orange, toate telefoanele lor Orange și Alcatel nu sunt compatibile… Frate-miu, care are un telefon luat din emag, nu a primit alertele – probabil ar trebui să le seteze automat – deși are un telefon super smart… (în timpul ăsta eu am primit vreo 3 alerte, pe care nici nu le mai citesc…)

Ce nu știm în momentul de față este cât la sută din telefoanele de pe piață pot primi alertele. Potrivit ANCOM, la finalul lui 2017 în România erau 22,4 milioane de utilizatori activi (cartele prepaid și abonamente) și 3,37 milioane abonați telefonie fixă. Știm că alertele nu intră în zonele fără acoperire de telefonie mobilă – nu știm cât la sută din teritoriu; dar ce facem cu restul de telefoane care nu-s compatibile și mai ales cu cei care nu știu să își seteze telefoanele??? Preocuparea mea este pentru rural și pentru zonele defavorizate, pentru că acolo impactul oricărui dezastru este maxim…

Și acum ajungem la setări. Pot să reduc alertele la tăcere cu excepția alertei prezidențiale (v-am zis că Trump testează FEMA taman acum în prag de alegeri mid-term? :D). Pot să scot mesajul vorbit (rezolvat). Deși, dacă scot canalele, probabil va fi liniște. Și atunci, care mai este relevanța sistemului???

Eu  nu-s foarte tehnică, dar ce înțeleg dintr-un sistem de genul ăsta este că mesajul trebuie să se propage la oricine dintr-o anumită zonă afectată, indiferent că vrea sau nu să primescă alerte, că știe sau nu să-și configureze telefonul, prin toate căile posibile. 

Până una alta, testările continuă și săptămâna asta. Și poate la final vom avea și niște statistici de la DSU????? Vorba aia, speranța moare ultima 🙂 

Lucruri mai importante decât luptele interne ale pesedicilor

 

Sau cum uneori e cazul să lași partidul deoparte și să îți pui prioritățile în ordine.

Puerto Rico a fost măturat de uraganul Maria pe la finalul lunii septembrie anul trecut. Insula are 3,4 milioane de locuitori, plătitori de taxe și impozite de-ai lui “America first”. După ce a trecut uraganul  oamenii s-au trezit cu casele mai mult sau mai puțin distruse, după cum le-a fost norocul și infrastructura; fără apă curentă, fără curent, fără rețele telefonice, fără benzină. La mai mult de 3 luni, după contre pe la tv între Trump&friends și oficialitățile din Puerto Rico, după intervenția post-dezastru a lui FEMA, oamenii încă nu au curent și alte facilități; companiile care și-au permis și-au adus generatoare ca o soluție temporară și poate prin vară o să se ajungă la o situație cât de cât pentru toată insula; business-uri închise, turism mort.

No bine, gândiți-vă câte zile ați supraviețui voi la temperaturi caniculare de vară, fără curent, fără frigider, fără aragaz electric sau microunde, fără apă curentă, cu benzina și mâncarea pe rație, și posibil din economii, căci joburile sunt pa…

Cum s-a ajuns la această situație? Infrastructură veche și fără prea multe investiții (penele de curent, vă zic ceva??), companie falimentară (tetkron??), corupție și birocrație (ah, wait, parcă am mai auzit undeva cuvintele ăstea….).

FEMA a declarat că a primit peste 1 milion de cereri pentru ajutor financiar, de la persoane care și-au pierdut casele și joburile; aproape 300 mii de oameni s-au cărat la neamurile din Florida; plus cereri de la oficialități locale pentru reconstruit drumuri, școli șamd. Doar că banii sunt în cantitate limitată, inclusiv piesele necesare pentru sistemul electric și evenimentele extreme sunt din ce în ce mai multe (încălzirea globală, după cum știm de la președintele Trump, este doar un mit).

De fiecare dată când citesc despre ce a mai debitat câte un limbric pesedic (sau pedeli-penelist-udemerist, că niciunii nu-s mai breji) mă gândesc cum va fi la următorul “uragan” de la noi.

două cutremure, un singur twitter

într-o perioadă relativ scurtă, două cutremure de intensitate mare au afectat părți ale lumii. primul, în Haiti, a provocat peste 200.000 de morți și a dus la asistarea de către agențiile internaționale umanitare a unui număr însemnat de persoane rămase fără case și logistica de supraviețuire. în zilele respective am urmărit pe twitter efortul făcut de câteva organizații în a răspunde situației de urgență și rapiditatea cu care s-au mișcat. practic, pe lângă fluxurile de știri am avut acces în timp real la informații de primă mână de la fața locului. ieri, în contextul cutremurului din Chile, am petrecut câteva ore bune în fața calculatorului cu flux de informații de pe usgs, două site-uri de știri americane, o organizație internațională și comentariile unora și altora. din când în când verificam și site-urile de știri. concluzia? știrile au ajuns să circule mult mai rapid via twitter, decât via site-uri. practic twitterul a ajuns o combinație de rss, știri, bârfe și mult garbage. dacă reușești să extragi lucrurile importante, este un instrument extrem de util.

și apropo de comentariile legate de impactul unor cutremure similare în România: puteți evalua și singuri rezultatele dezastrului din Haiti, o zonă asistată social într-o proporție înfiorător de mare, cu investiții mici în structuri de rezistență și interes minim în educația populației și efectul cutremurului din Chile.

Haiti și viteza de reacție a românilor

Cutremurul din Oceanul Indian, din 2004, care a provocat o serie de tsunami a avut 150.000 morți și a afectat 8 țari asiatice. Cutremurul din Haiti nu a fost la fel de puternic, dar, datorită localizării a avut efecte devastatoare. Se discută deja de 3 milioane de persoane afectate și cu mult peste 100.000 de morți.

În mai puțin de 24 ore, Crucea Roșie Americană strânsese deja 800.000 USD prin sms (update: azi la ora 15, suma ajunsese la 3 mil USD), iar principalele organizații internaționale aveau cu toatele campanii de donații online sau prin sms. Pe twitter principalele subiecte erau toate legate de Haiti.

Astăzi am verificat rapid site-urile Crucii Roșii, Salvați Copiii, Unicef și FDSC (primele 3 lucrează și în intervenție la dezastre, iar ultima este implicată în activități pe Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului). N-am găsit nici măcar o știre despre apelul colegilor de la nivel internațional…. ceea ce nu mă miră. Haiti e la mama dracului, țară de negri sărăntoci, ce treabă avem noi cu ei, când tâmpiții din guvern încă nu au votat bugetul și suntem în criză economică, sub-bugetați și cu raportări pe cap?? Bașca a început să ningă… trist, dar adevărat.

Dacă vreți să donați, nu vă rămâne decât să căutați site-urile internaționale și să aveți un card valid. Și între timp, puteți bate obrazul guvernului, care, dacă tot are detașament de poliție în Haiti, ar putea să trimită măcar niște apă, alimente și produse sanitare de urgență sinistraților. Că nu o să sărăcească România din cauza asta….

un dezastru natural

dacă vreodată va fi vreun dezastru major în România, vă rog spuneți-i Pogea. da, la fel cum denumesc americanii uraganele. după ce a inventat impozitul forfetar (pe care eu una nu l-am plătit, asta e, aștept somația de plată și executarea), dl. Pogea se gândește cum să mărească TVA… pentru că șefu i-a zis că nu e bine să se apropie de impozitul unic. între timp, dacă am citit eu bine, se vor mări și contribuțiile sociale (??????!!!) și urmează creșterea vârstei de pensionare și egalizarea ei (bafta posesoarelor de vagin, care își vor dori cu toatele să nu se fi născut de sex feminin). concomitent cu scăderea consumului, blocarea tuturor investițiilor, creșterea șomajului și dorința tuturor românilor de a emigra în altă țară… acu mă întreb și eu ca proasta, în baza a ce se va reporni creșterea economică??