Dezbaterea de azi (care între noi fie vorba a fost un simulacru) a început cu un exercițiu de forță din partea primarului și a consilierilor locali, care i-au ținut pe oameni în primă fază 30 de minute în stradă, în fața porții închise și păzite de un gardian și ulterior în picioare și pe scaune înghesuite, aduse în ultimul minut, într-o sală de consiliu în care mureai de cald și sete.
Dezbaterea publică ar fi trebuit să fie despre problema mirosurilor și a poluării din municipiul Brașov. În fapt a fost punctul 4 pe ordinea de zi a unei ședințe festive de Consiliul Local dedicată evenimentelor din 89, punct care spunea “Informare ISO Mediu”. Ceea ce a și fost, o prezentare powerpoint de școală generală, prin care un consultant privat din Cluj a început să explice audienței cum se vor face și drege lucrurile de la un moment dat până prin 2025 (!!!), cu finanțare UE pe mediu, în domeniul gestionării deșeurilor… ocazie cu care am aflat că cică prin Brașov, cei 2 operatori reciclează cam maxim 9% în prezent, chipurile că n-au infrastructura necesară și că vor să ajungă la 50%… Încheiat paranteza.
Noroc că s-au enervat oamenii veniți de prin mai multe cartiere din Brașov, inclusiv cele super afectate de mirosuri, din Triaj, Tractorul Nord și Bartolomeu, moment din care am aflat via intervențiilor senatorului Coliban, ale celor doi șefi de agenții de mediu din Brașov și a unor reprezentanți din primărie (cred) că pentru unul din depozitele vechi, neconforme, în sfârșit există o sentință finală care va obliga operatorul – care este FIN-ECO, dacă am înțeles bine, să îl închidă, că instituțiile de mediu nu au instrumente de măsurare, dar s-a oferit primăria să le cumpere (să și vedem asta!!), că în cazul unei poluări, poluatorul își face singur măsurătorile, apelând la niște firme care-s pe site-ul național (asta e cea mai tare fază!!!), că municipalitatea nu are pârghii legale și nici nu poate să meargă la cetățeni acasă, că s-au dat amenzi și că vom face și vom drege.
În timpul ăsta FIN-ECO a împărțit broșuri colorate, calitate glossy, despre rezultatele mărețe ale activității lor și ne-a spus cum au început ei demersurile de închidere a celulelor 1 și 2, din fonduri proprii (sunt la celula 3 și mai urmează încă 3, dacă poluarea este de la ei vă puteți imagina cum va fi în următorii ani). Iar consilierii locali au stat și au ascultat, ca loazele, fără să aibă niciun fel de opinie, nimic, zero barat.
N-am prins finalul, am plecat în momentul în care l-am auzit pe Bogdan Micu, care acum face și drege la Ministerul mediului, ducând discuția din nou către poluarea cu fertilizatori – laitmotivul domnului primar din ultimele luni – încă mă întreb dacă este prost sau doar ticălos…
Sunt convinsă că oficialitățile s-au bătut pe umăr pentru favoarea făcută cetățenilor, de a-i asculta trei ore, vinerea la prânz – primarul a dat și niște sincroane, din generozitatea lui maximă – dar oamenii care s-au învoit să plece de la servici pentru a dezbate o problemă care nerezolvată, ne va baga în pământ pe toți, au plecat, rând pe rând, triști, furioși și cu lehamitea pe față.
“Niște nesimțiți” a fost replica unui tătic prezent în sală, sentiment pe care l-am împărtășit cam toți cei prezenți.
Niște nesimțiți care decid pentru sănătatea noastră.
