Suntem praf

Creierul meu nu reușește să înțeleagă de ce este atâta praf în această țară! Am călătorit pe trei continente, prin vreo câteva țări, unele mai dezvoltate, altele mai puțin, dar atâta praf ca în țara noastră cea verde (pe hârtie) nu am întâlnit niciunde…

Cine are o explicație de bun simț (fără conspirații, vă rog 🙂 ), este rugat să o facă publică.

eco-comuniștii

Pe vremea lui Ceaușescu, laptele, sucul și apa minerală se cumpărau în sticle. Gunoiul se strângea în ziare. La școală copiii colectau hârtie, castane și plante medicinale… Cu regularitate se sărbătorea Earth day, căci curentul și gazul erau cu porția. Tv-ul emitea 2-3 ore pe zi, fapt care a contribuit la limitarea poluării. Mașini nu prea erau și în weekend circulau cu schimbul, pare sau impare. Nu erau piste pentru biciclete, dar strada era suficientă pentru mașini, țoacle și copiii care băteau mingea după școală. În fiecare primăvară tot blocul ieșea la făcut curat în grădină, plantat flori și văruit copaci. Și măcar o dată pe an, tot poporul voluntaria în agricultură. Voluntariat socio-educațional nu prea exista, pentru că, evident, nu erau cazuri sociale și școala era stindardul patriei… doar că în 89 s-au trezit niște proști să-și dorească cola la pet și tv pe cablu… și așa s-a dus pe Spurcata armonia națiunii… și acu ne apucăm să redescoperim roata… 😀

PS: conform ultimelor studii, tinerii născuți după 89 tânjesc după vremea comunistă… nu putem să le dorim decât un comunism fericit (aș vrea să îi văd cât o să le mai placă comunismul când vor avea telefoanele mobile pe post de bibelouri, netul tăiat, granițele închise și cerceii scoși din urechi, că-n neconformi cu doctrina partidului…)

companii eco iresponsabile: Kaufland

“Noi, ca şi companie, suntem conştienţi de responsabilitatea pe care o avem faţă de mediul înconjurător şi includem în activitatea noastră măsuri de protejare a acestuia. Una dintre principalele noastre preocupări este utilizarea eficientă a resurselor naturale disponibile. Prin urmare, urmărim să minimizăm orice impact negativ asupra mediului înconjurător. Noi acţionăm! Doar să vorbim despre protejarea mediului înconjurător nu este suficient pentru noi – noi acţionăm!! ”

Asta-i bullshit-ul de pe site-ul firmei Kaufland. Dacă nu credeți în copy-paste, intrați pe site-ul lor la companie/responsabilitate și veți da peste aceste cuvinte mărețe. Realitatea: astăzi am cumpărat sucuri de la ei. Pentru 4 sortimente a câte 12 bucăți bonul măsoară 57 de centrimetri, pentru că dșra de la casă trebuia să marcheze separat fiecare sticlă, iar factura… ați ghicit, are 2 pagini x 48 de poziții cu toner negru, de cea mai bună calitate 😀 Zic să felicităm această firmă pentru (i)responsabilitatea ei față de mediul înconjurător!!!

 

 

de unde beți apă?

de la chiuvetă? probabil vă place clorul foarte mult. când eram copil, nu aveam nicio problemă să beau apă “plată” direct de pe conductă. cel puțin în Transilvania, gustul ei era ok. mai scăpau nenii guvernanți câte o pastilă de clor, dar tot nu mirosea în halul în care miroase azi. mai tragic era dacă plecam în București sau Constanța, căci gustul sălciu nu era printre preferatele mele… mai bine berea 😀 și apoi a sosit o primăvară cu multe ploi. în Brașov apa din rețea a devenit alb-gălbui și plină de impurități. și am trecut pe apă minerală. obicei care încet-încet a intrat în viața curentă și pe lista de shopping. ieri un articol din presă indica românilor apa îmbuteliată… păcat că nu recomanda autorităților să investească în rețeaua publică astfel încât apa să fie ok… până sărbătoriți Ziua Apei cu speech-uri, vă sugerez să o protejați. e mai folositor 😉

prin țara lui Andrei. plantez copaci.

Andrei și-a tras o țară, cu ajutorul celor de la Petrom. virtuală, că doar se poartă. în această țară, cetățenii au ocazia să își verifice cunoștințele eco, să propună activități, să promoveze modele de bună practică sau să facă voluntariat, efortul lor transformându-se în puncte, și punctele în copaci. pare mai haios ca Farmville 🙂 de abia aștept să propun și eu activități de voluntariat și un proiect 🙂 la plantat, așadar!