Analfabeții cu studii superioare vor putea crea noi generații de analfabeți, ura!

Pe lista mea de probleme majore, pe lângă război, trumpiței, încălzire globală și haine din plastic, figurează spațiul de după virgulă. Odinioară mă legam de gramatică, de exprimare, dar să fim serioși, chiar și standardele mele au scăzut considerabil, exemplu ultimele articole de pe acest blog. LOL.

Folosirea spațiului de după virgulă este ultima dovadă a faptului că, indiferent de studii (superioare, chiar), de profesie (jurnaliști locali, anyone?!) sau de nivel de comunicare (oficial, superoficial și de primă bancă a țării), analfabeții sunt o sectă bine înfiptă în structura societății. Vă rog să nu îmi cereți printscreenuri!

Acestea fiind datele, nu trebuie să ne mire că, cităm dintr-un articol recent de pe Hotnews, “Absolvenții de studii superioare pot să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic – Proiect legislativ”.

Practic oamenii din minister au descoperit că au o problemă de personal și s-au hotărât să o rezolve clasic, ca la români, coborând standardele sub nivelul mării. Parafrazând din respectivul proiect, dacă ai studii superioare, atunci mai dai un test teoretic de pedagogie și voila, poți deveni profesor.

Acum, tot din experiență știm că studiile superioare în România, chiar și la nivel de master, sunt supraevaluate și că absolvenții uneori sunt incapabili să profeseze în domeniu, darmite să îi învețe pe alții pe subiect. Problema numărul doi este că modulul pedagogic din facultate dura trei ani pe vremea mea și vreo doi acum, dacă am înțeles eu bine. Dacă el este redus la un test teoretic, atunci ceva nu este în regulă. Ori durează prea mult, caz în care trebuie reevaluat, ori vor intra în sistem persoane care habar nu au metode de predare și care vor trebui instruite la locul muncii, proces care va perpetua harababura din domeniu și nu va ajuta retenția de personal. Și nu poți să dai copy-paste de planificări, dacă nu știi ce să copiezi. 🙂

Și această măsură face parte din faimosul program România educată? Caz în care, wtf ppl?!!

Avem nevoie de educație pentru femei

N-am înțeles niciodată de ce majoritatea femeilor care ajung în politică sau decidenți în Ro sunt proaste, super proaste și incredibil de proaste. Nu e de la culoarea părului, că m-am făcut și eu blondă, de nevoie, și uite că jumătatea de neuron încă funcționează. Nu e nici de la culoarea politică, pentru că le regăsim prin toate partidele. Este un efect al politicii defectuoase de cadre, că ne băgăm la înaintare neamurile și amantele, în detrimentul altora de pe stradă, care ar putea fi profesioniste, asta e clar. Dar omul învață la locul de muncă și devine enervant când, peste ani, nu se vede nicio schimbare.

Din punctul ăsta de vedere haterii au dreptate când spun că a avea paritate între sexe nu va duce neapărat la performanță în sistem. Dar dacă obligativitatea de a avea mai multe femei în politică și în boarduri de companii va fi dublată de fonduri pentru formarea bazei din care să recrutăm doamne și domnișoare, atunci s-ar putea să avem o șansă.

Și da, incredibil, dar uneori avem nevoie de perspectiva ambelor sexe, mai ales atunci când facem politici publice. Care se fac pentru toată lumea, nu doar pentru cei mai deștepți sau cu penisul cel mai mare.

În același timp, avem nevoie majoră de educație pentru femei, continuă și nonstop, ca să nu mai regăsim opinii pe net de genul “avortul este folosit de vitele care fac sex” sau “femeile de la țară, unde nu există doctor de familie, ar trebui să-și bage sterilet că e ieftin” sau alte tâmpenii similare.

Drepturile pentru femei, de la cu ce haine ai voie să te îmbraci, la avort, contracepție, cu cine ai voie să te căsătorești, dacă ai voie să fii singură, să ai venituri sau proprietăți, să lucrezi sau să votezi, au fost câștigate după secole și oricum sunt zone întregi pe glob unde femeile valorează mai puțin decât o cămilă. Extremiștii creștini republicani tocmai au reușit să mai anuleze o parte din drepturi, transformându-le pe americance în cetățeni de mâna a doua, val care se va propaga și în alte țări. Pe tărâmurile noastre sunt o mulțime de mizerabili care ne-ar vrea docile și cu lanțul de gât. În aceste vremuri odioase, mi se pare imperios necesar să pui mâna pe carte & net, să te informezi și să te educi singură și să nu mai repeți ca o gaiță proastă rahaturile propagandei extremiste. Pentru că toate drepturile din ziua de azi, inclusiv cel de a comenta, mâine s-ar putea să nu le mai ai.

Da, chiar și tu care ești împotriva avortului, proasta dracului!

PS: pentru educația dumneavoastră nu uitați să urmăriți patruzecișidouă de minute pe zi documentarul The Handmade’s Tale.

Școala de pe vremea mea

(Pe vremea mea maică… :D)

Nu îmi amintesc nicio materie unde profesorul să fi fost interesat de părerea mea critică. Nici în școala generală, nici în liceu, nici măcar în facultate.

La română îți spuneai părerea despre opera literară dacă eventual erau un mic geniu – ceea ce nu a fost cazul meu – dar chiar și atunci, dacă nu citai din marii critici, Manolescu et co, însemna că ești degeaba. Și mai trist, în afară de compunerile cu “ce ai făcut în vacanță”, nu aveai niciun context în care să te exprimi literar și/sau creativ. Ba da, mâzgălind pe bancă. :))

Când i-am spus profei de latină din liceu să mă mai scutească, pentru că predă o limbă moartă – uite ce subiect bun, din care poți face minim 45 de minute de educație pură – în afară că s-a frustrat maxim, n-am rămas cu nimic din momentul respectiv.

Modelul de învățat pe de rost și reprodus mă gândesc că avea mai multe cauze: în primul rând kinderul în școală era privind ca un puțoi care nu știe nimic, drept urmare părerile lui nu sunt demne de luat în considerare – spre deosebire de prezent, unde se merge în extrema cealaltă. În al doilea rând, moștenirea comunistă, prin care era periculos să ai opinii, că riscai să devii dușman al partidului plin de opinci – partea asta nu s-a schimbat nici acum prea mult.

Cuvintele au semnificații diferite și de multe ori trebuie privite în context; de aici o mulțime de situații absurde în viața noastră de zi cu zi.

Paradoxul face ca sistemul actual să permită și chiar să promoveze gândirea critică, dar lucrul acesta să nu se mai vadă deloc în societate.

Ucenici, interni și certificări de competențe

Sistemul actual de formare a adulților permite câteva modalități prin care o persoană poate dobândi competențe profesionale, altele decât prin educația clasică. Pentru cei care nu au timp și răbdare de cursuri, statul român a inventat ucenicia și internshipul, precum și certificarea de competențe în centre independente de evaluare.

Și acum să ne distrăm cu AJOFM Brașov: site-ul spune că “Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate la ANOFM care îndeplinesc condiţiile legale, pot beneficia, în mod gratuit, de servicii de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale.” Am fost și eu curioasă să aflu câte persoane au beneficiat de acest lucru. Zero. Pentru că ne spune AJOFM, “nu este centru de evaluare și certificare”.

No bine, dacă partea asta am rezolvat-o rapid, cum stăm cu ucenicii și internii?

Interni nu știm dacă avem, că din nou “lista organizațiilor și a programelor nu este disponibilă”. Național sunt 63 de organizații gazdă înregistrate și 62 de interni, în 14 programe. Problema este că dacă locurile nu sunt mediatizate, accesul la ele este o loterie.

Pe de altă parte știm de ucenici, URA! Ucenicia este o formare profesională la locul muncii pentru persoane de la 16 ani în sus. În 2019 au fost 22 de persoane angajate ca infirmieri, îngrijitori bătrâni la domiciliu și electricieni, în timp ce în 2020 numărul lor a crescut la 87, în domeniul construcțiilor și lucrători comerciali. Nu sunt multe, dar dacă lucrați cu persoane vulnerabile, poate fi o modalitate practică de a intra pe piața muncii. Pe site-ul AJOFM găsiți un registru cu angajatori și oferte de programe de ucenicie (care par ușor neactualizare, așa că verificați-le cu un telefon înainte).

Dacă tot ați pomenit de CV-uri :)

Că tot s-a înfocat poporul pe tema CV-urilor, să ne readucem aminte că Românica a trecut de la CV-urile de o pagină, scrise de mână pe tipizatul ridicat de la AJOFM la modelul european Europass, o invenție care a avut la bază uniformizarea sistemelor din Uniunea Europeană, concomitent cu cea de-a doua invenție, sistemul educațional Bologna.

No bine, cele două ar fi trebuit să facă puțină curățenie în viața de toate zilele, doar că acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că nomenclatorul de meserii COR are personalitate proprie și din cauza faptului că viața reală bate birocrația. Mai precis, toți angajatorii au fost nevoiți să se adapteze pieței muncii, pentru că degeaba zice standardul ocupațional că angajatul trebuie să aibă bacul luat, dacă la interviu apar doar persoane fără bac, așa că îi faci omului contract pe altă funcție, îi adaptezi fișa de post și bagi cărbuni pentru bunăstarea societății.

Drept urmare chiar dacă peste tot se cer CV-uri, în practică poți să treci orice kkt vrei în ele, pentru că de cele mai multe ori sunt doar o hârtie la dosar, nu contează nici diplomele, nici nivelul de calificare. În viața reală va conta impresia de la interviu, ceva teste, dacă e cazul, și disponibilitatea de a accepta condițiile patronului.

De asta avem un singur salariu minim pe economie, modificat de curând în două, al doilea fiind pentru studii superioare, și nu mai avem cele x nivele, pentru că diplomele de școală sunt ultimele luate în considerare de majoritatea angajatorilor.

Bineînțeles că sunt domenii în care diplomele au sens, pe meserii nișate. Și of course că bătălia este în domeniul public, acolo unde doctoratul îți aduce 950 lei în plus la salariu. De asta toți pulifricii au doctorat făcut fix la aceleași universități, ca să ne înțelegem. Și ca să prindă și gura lor un salariu extra pe POSDRU-uri și alte finanțări europene, unde contează să treci cursuri și diplome fancy, fără a presta mare lucru.

Discuțiile acestea au sens strict în birocrația europeană, pentru că peste ocean lucrurile sunt clare: dacă vrei să ai succes în viață, ultimul lucru de care ai nevoie este o diplomă universitară… 🙂

Ar fi frumos să avem o discuție sinceră despre competențe și hârtii, pentru că se apropie 2030, anul în care se previzionează că meseriile actuale vor fi perimate, dar nu știu dacă mijlocul unei epidemii de covid19 este momentul pentru această discuție.

PS: Singurul lucru pentru care aș face excepție în acest moment este spațiul înainte/după virgulă… băi nene, sunt îngrozită de câte greșeli văd zilnic, în comunicare oficială!!!!

De ce sunt speriați oamenii de învățământul online?

Am surprins într-un magazin o conversație despre faptul că vor rămâne kinderii analfabeți din motive de educație mutată online. 🙂 Că noah, educația de până acum ne-a dat numai genii, e plin netul de ei. :))))

Eu am făcut o tonă de cursuri online, plus juma de post-grad (asta, prin mezolitic :D) și a fost super ok de fiecare dată.

Avantajele evidente sunt că fiecare studiază în ritmul lui, individual – nu e ăsta unul din lucrurile cerute insistent de toată lumea? Păi și interacțiunea, schimbul de idei, dezbaterile? Există și ele, incredibil, precum pe fb. Doar că în loc de “fake”, oamenii trebuie să folosească propoziții întregi, chiar fraze și argumentație logică. 🙂 Și cum ne mai copiază copchiii la teste? Nu ne mai copiază, ba chiar pot să stea și cu manual deschis pe bancă (masă/birou). 🙂

Este un pic mai mult de lucru în partea de pregătire, dar ministerul a inventat la un moment dat niște manuale electronice. 🙂

Și cum fac eu kinderul să nu stea pe tiktok și să învețe? No bine și uite așa descoperim că și părinții au responsabilități în educație. Nu doar doamna de la clasă sau doamna de la afterschool…

De la ciclul secundar în sus, online-ul poate fi implementat fără probleme, de liceu și facultate nu mai zic. La cei mici trebuie puțin mai multă creativitate și mai multă metode nonformale.

Ultima și mă duc: una dintre cele mai importante trăsături ale speciilor este capacitatea de a se adapta vremurilor și condițiilor de mediu. 🙂

De ce avem nevoie de educație instituțională (exemplul plush bio)

Poate ați citit/văzut despre ceva scandal cu produse cosmetice plush bio, o companie cu fabrică prin Prahova, care se promovează ca firmă de produse biocometice de lux. No bine firma cu pricina a făcut campanie cu influencerițe locale pe instagram și a targetat copile cu acces la bani, care of course că și-au cumpărat faimoasele creme, le-au folosit de câteva ori, după care au sfârșit la dermatolog cu fața făcută praf și plină de bube.

Nu aș fi comentat pe subiect, că eu sunt de părere că dacă ești proastă, meriți consecințele. Dar m-a apucat curiozitatea și am început să fac research. Produsele cu pricina costă înfiorător de mult: o apă micelară de demachiat între 89 lei și 110 lei, un unt de corp 290 lei, o cremă de față 210 lei. Pentru comparație la Yves Rocher, care vinde produse scumpe, cel mai scump gel micelar este 45 lei (și posibil cantitate mai mare). La Douglas, un magazin de super fițe, o cremă Clinique costă 143 de lei și 122 lei cu reducere. Clinique!!!! Și dacă vrei să dai 100 euro, îți cumperi Estee Lauder. 🙂

Și atunci cum se explică faptul că Viorica (nume aleatoriu) și-a cheltuit alocația de la mami din Italia pe niște produse de duzină, de care nu a auzit nici dracu? Cea mai simplă explicație este combinația dintre marketing agresiv și lipsă de aducație. Viorica nu are suficientă educație să înțeleagă că influencerița arată cum arată de la photoshop, nu de la produse cosmetice; Viorica nu cunoaște produsele de pe piață, că deși are google pe telefon, nu știe să caute informații despre produse și să facă studii comparative; Viorica nu cunoaște modificările prin care trece corpul feminim de-a lungul vieții, nu pricepe corelația între hormoni – menstruație – activitate sexuală – sport – șamd (că la anatomie nu a învățat mai nimic și nici educație sexuală nu a făcut, din cauza fundamentaliștilor religioși); Viorica nu a ajuns niciodată la o consultație la dermatolog sau la ginecolog și, posibil, la tratament cosmetic doar la prințese care se mediatizează pe fb, care-s pe la limita profesiei.

Și acum vine tot internetul și ne explică suav că nu e obligația statului să facă educație, că e treaba părinților. No bine, uite că avem un studiu de caz concret, în care fetelor li s-a făcut educație într-un fel sau altul acasă și pe instagram și rezultatul este că au sfârșit la urgență. Care, apropo pentru internetul cel suav, este acoperită din bani publici. Concediile medicale sunt din bani publici. O pisi de 20 de ani care nu lucrează două luni, că face tratament acasă ca să-și recupereze fața, înseamnă bani pierduți pentru stat. *No bine și asta face parte tot din partea de educație instituțională – economică…

De asta sunt situații în care educația nu poate fi lăsată pe mâna cetățenilor, oricât de bine intenționați ar fi unii dintre ei. Mai ales atunci când costul (direct și cel de oportunitate) este înfiorător de mare. De asta facem educație rutieră la școală și nu cu tata, care te învață pe câmp cum să conduci. Și tot de asta educația sexuală (o denumire improprie, dar na, e mai ușor de reținut) trebuie făcută instituțional, după programă clară și la fel pentru toată lumea.

PS: Orice ați face, nu dați banii pe produsele plush bio și dacă aveți fete în anturaj explicați-le să nu cumpere produse via instagram!!!!

Tu ți-ai folosit diplomele?

Mi-a trebuit o diplomă de acum douăzeci și ceva de ani (yup, dinozaur :D) și am realizat că fac parte din acel procent fericit al oamenilor care și-au folosit cam toate diplomele. Când zic folosit, mă refer la faptul că am produs bani/ proiecte/ etc. din ele. Și diplomele, și competențele. Chiar și din banalele diplome de bac și universitate – important e să știi să selectezi ce îți este util și folositor.

Din studiile formale mai îmi lipsește o diplomă, să sperăm că o rezolv până la 50 de ani. :))

Probabil au ajutat domeniul, anturajul, faptul că anual fac măcar un curs-două, globalizarea și dezvoltarea abilității de “a învăța să înveți”.

Sau, who knows, poate-s doar plictisită de viață. 😉

Voi cum stați cu diplomele, folositoare sau hârtie de șters la …?

Mai ajută la ceva școala în ziua de azi?

Cu vreo câteva zile înainte să înceapă noul sezon școlăresc, Ministerul a declarat că cei care nu vor lua nota 5 la capacitate vor merge la școlile profesionale. Acum, cei de vârsta mea știu că filozofia aceasta nu este deloc nouă, cam așa se proceda și odinioară, picai la examenul de la liceu și sfârșeai la o profesională. Și dacă vroiai bacul, mai făceai un an-doi extra la seral și voila, aveai diplomă.

Probleme mai mari decât faptul că Ministerul continuă să trateze școlile profesionale ca un spațiu pentru loaze – deși economia în acest moment duce lipsă acută de meseriași – sunt faptul că educația a devenit un alt domeniu plin de hârtii și cu modificări nonstop, că tinerii ies din învățământul obligatoriu fără un bagaj de cunoștințe, abilități și atitudini independente de viață, că analfabetismul funcțional este la cote maxime, că sistemul de educație alternativ (cel pentru adulți) este aproape varză, că centrele de tineret sunt frumoase dar subfinanțate sau inexistente și că societatea românească per ansamblu tratează educația cu flit.

Și în definitiv ce să faci cu atâta școală, că doar dacă vrei să ajungi cineva îți trebuie clasicele PCR (pile – cunoștințe – relații) și un portofel gras.

Indiferent de cât de tare v-a lovit astenia de toamnă în cap și/sau depresia începerii unui nou an școlar, cu aceleași probleme, nu subestimați puterea unei societăți educate. 🙂

Oamenii înțeleg în dinți

Efectul direct al multitudinii de informații care ne înconjoară este că oamenii se dilesc pe zi ce trece din ce în ce mai mult. Adăugați faptul că sursele primare sunt televizorul și bârfele, în detrimentul celor oficiale, gen site-uri de instituții sau index legislativ, și veți avea cheia dezastrului actual, cel în care băștinașii pricep în dinți informații, fenomene și societatea per ansamblu.

Din acest motiv, zilele trecute o vecină îmi explica senină că a auzit ea de la Scripcaru de la tv că o să se schimbe toate apometrele din Brașov cu unele inteligente, deci și dacă sunt depășite metrologic, nu e bai, că vin Compania Apa și primarul și rezolvă problema. O fi fost George la tv – și l-am ratat iar – doar că sigur nu s-a referit la apometrele individuale, ci la contoarele de branșament. Așa cum poate să descopere oricine dă un search pe internet (apropo, un alt vecin mi-a spus că legislația de pe net nu e valabilă…).

Dezvoltarea gândirii critice nu se face de pe azi pe mâine, dar no bine, cu actualii guvernanți nici nu o să vedem vreo îmbunătățire considerabilă în viitorul apropiat.

Până atunci aștept cu interes biblioteca cu piscină, noua invenția de șifonat fonduri a CJ Bv. 😛 😀