Bosch, ce au fost și ce au ajuns

Familia a avut un robot Philips second-hand, pe care l-a folosit cred că mai mult de 10 ani și care din păcate a decedat. Mai nou când ți se strică electrocasnicele este tragedie absolută, pentru că tot ce se găsește pe piață sunt obiecte de consum rapid, după cum ne-au confirmat și vânzătorii din magazine. Indiferent de marcă, pe zona de preț mediu către măricel. (Deși prețurile merită și ele o discuție separată, că electrocasnicele sunt obiecte de folosință zilnică, nu-s tablouri de artă…). După research de câteva săptămâni, inclusiv mai multe ture de mers în magazin, în final Luci a cumpărat un robot Bosch modelul MC812W872. Culmea, nu am avut mari pretenții, doar să fie similar robotului anterior și de putere puțin mai mare. Doar că ne-am trezit că una scrie pe cutie și alta este în realitate – piese lipsă (mici, dar necesare), piese care nu se spală în mașină, deși așa scria în descriere pe site… Și pentru că Bosch ne-au tratat cu sictir, am scris la Protecția Consumatorilor. În final Luci a primit una din piesele lipsă, a doua cică nu se mai fabrică, cutia era de la modelul vechi. Și li s-a pus în vedere să-și actualizeze materialele.

Acum, cât ar fi costat firma să-și recunoască greșeala și să trimită piesa respectivă fără atâta tamtam? Credeți că noi vom mai cumpăra în viitorul apropriat vreun produs Bosch?

În altă ordine de idei, inspectorul de la Protecția Consumatorului a fost super ok. Dar ceva în sistem nu funcționează cum trebuie, dacă pentru un rahat trebuie să apelăm la o instituție, în loc ca procedurile să rezolve situația.

Ce s-a întâmplat cu industria de electrocasnice?

Că mai nou toate sunt (aproape) de unică folosință, ne-am prins și știm și de unde vine chestia asta, de la dictonul “consum, consum, și mai mult consum, să crească acțiunile investitorilor”.

Că mai toate au un design execrabil, no bine, probabil este de la scăderea orelor de desen la școală. (Sarcasm evident.)

Dar că totul ocupă din ce în ce mai mult spațiu, micșorând zona care poate fi folosită concret de utilizator, asta este ceva cu totul și cu totul inexplicabil.

Deja am două exemple, prăjitoarele de pâine – mă chinui să găsesc unul care să semene cu fostul meu Philips, care era super compact, și care să fie ok din punct de vedere tehnic, dar nimic, zero barat.

M-am uitat la cuptoare cu microunde – în majoritatea nu mai încape o farfurie normală în interior.

So, wtf, ce se întâmplă cu industria de electrocasnice? Ceva explicații logice?

ghid de supraviețuit fără mașina de spălat

Civilizația care a venit cu tot felul de tehnologii are totodată efecte perverse. De exemplu eu m-am trezit într-o seară că mașina de spălat a decedat la datorie, încercând să-mi spele teancul de rufe murdare. Oricât am încercat să o resuscitez, n-am reușit, motiv pentru care am scos-o pe hol, mi-am spălat o tură de haine manual și încă una la mașina alor mei, după care am așteptat cu nerăbdare să fac rost de înlocuitor… doar că perioada de așteptare a fost cam lungă… moment în care, reflectând, am realizat că în momentul de față mașina de spălat e ceva normal, care răspunde nevoii de igienă personală și nu mai este demult o fiță. Asta este paranteza pentru zevzecii care stabilesc normative pentru anchete sociale. Revenind la ghid: eu am rezistat eroic, pentru că se pare că am mai multe haine decât aș fi crezut :)) M-am îmbrăcat de 2 ori cu câte o bluză (iac iac iac), am făcut research prin magazine online până la epuizare și cam atât. În ultimă instanță eram pregătită să-mi duc hainele la spălat la maică-mea. Sau să iau la rând neamurile și prietenii (uite, pentru asta, uneori e bine să fii sociabil) 😀 Și când te gândești că odinioară spălam rufele cu mâna. Sau cu Albaluxul care necesita câte o vană de apă ca să le clătească cum trebuie…