hi5 | claudia

După o zi cu capul în excel m-am trezit că, în același timp, a murit yahoo cu totul și facebook mi-a afișat pe ecran reclamă la jocuri!!! Deci eu nu mă joc niciodată pe computer. Never. Ever. E singura chestie pe care le-am interzis-o în trecut angajaților (da, le-am șters solitaire de pe computere :)) ) Și nu, n-am avut o copilărie tristă și nici nu am mâncat bătaie la “nu te supăra frate”. Și în loc să văd rapid ce s-a mai întâmplat prin lume m-am trezit cu tot ecranul umplut de reclame la trei jocuri… și vreo două postări în josul paginii. Că e suficient.

N-am crezut că o să ajung să mă întreb, dar, sincer, mai există hi5? Ne mutăm și noi pe altă rețea??

Până la facebook, am avut cont pe hi5. Creat cu scopul de a distribui poze participanților la taberele de vară… profesional, cum s-ar zice. Pe vremea aia conversațiile erau în general private, pe messenger, rar de grup. Hi5 a apărut ca o rețea șmecheră pe care toți cei din grup vedeau pozele și le comentau. Dar discuțiile erau tot private. Până în momentul în care s-a inventat un soi de timeline, în care dintr-o dată vedeai tot ce fac prietenii tăi. Un voyerism modern. Ciudat. Bizar. Spooky. Dar care a prins atât de bine, încât a ajuns fundamentul facebook-ului, twitter-ului și a întregii societăți din ziua de azi. Chestia pe care fac babele când se uită după perdea să vadă cine mai intră în bloc, o reproducem cu toții cu grație pe rețele sociale. Curiozitatea a omorât pisica. Se pare ca nu. Și nici oficialitățile locale care își plătesc polițe în spațiul virtual, astfel încât toată urbea să știe cât sunt de profesioniști.