Nu Olanda și Austria au ceva cu românii

Într-o țară în care nici măcar refugiații nu vor să stea, este amuzant să citești zilnic despre cum alții au ceva cu românii, care-s pita lui Dumniezău, cei mai corecți, cinstiți și devreme acasă, drept urmare merită sacii de bani din PNRR, vize de America și Schengen.

În realitate sunt puțini oameni care au ceva cu românii și da, nu e nimic neobișnuit aici, toată lumea are ceva cu alte nații, nu suntem noi nici primii, nici ultimii.

Dar imaginea țării bate criteriile tehnice, iar imaginea României nu este prea bună. Nu mă credeți? Vedeți de câte ori apar știri despre Ro în presa internațională, câte sunt pozitive și câte sunt negative. Testați pe internet care este primul cuvânt care le vine în minte străinilor și o să aveți mari surprize. Și nu, doar un înotător, o tenismenă și doi fotbaliști nu au cum să schimbe imaginea unei țări despre care majoritatea habar nu au unde se află pe hartă.

În plus, diplomația românească este plină de loaze aka politicieni analfabeți, copchii, neveste și amante, care sunt tolerați la poze oficiale, dar ignorați la discuții cu mize. Asta dacă oamenii nu-s plecați la shopping… Și doar cu unul-doi diplomați ok nu se face primăvară, și nici nu intrăm în Schengen.

Poate că noi ne-am obișnuit să ne descurcăm în tot acest sistem populat de cei mai proști copii din curtea școlii, vorba aia, se poate și mai rău de atât, dar alte țări nu au de ce să ne înțeleagă cultura locală, miserupismul, apetența pentru auto-sabotare și prostia ridicată la rang de artă.

Așa că data viitoare când dați (iar) vina pe alții, poate ar fi bine să vă uitați în oglindă. Că noi toți suntem parte din problemă.

În altă ordine de idei, uneori este bine să înțelegem că negocierile sunt o artă și să procedăm în consecință.

O să intrăm în Schengen, dacă nu acum, mai încolo, fix la fel cum am intrat și în NATO, și în UE. Dintr-un context extern.

Câteva constatări după Eurovision de România/ Cerbul de Aur reloaded

Este evident că cine face muzică mișto în țara asta preferă să câștige bani în loc să participe la jocuri de interese la TVR. Sau Eurovision. Din punctul de vedere al TVR au preferat să meargă pe o mână cunoscută, decât pe preferințele sau votul publicului. Nimic nou sub soare. Nici măcar faptul că au combinat 3 în 1 (Eurovision + lansare grilă + comemorare Cerbul de Aur) nu ar trebui să ne mire. Iar preferința pentru Brașov… no bine, cine nu vrea un weekend prelungit la munte? 😀

Recunosc că ieri m-am relaxat comentând cu prietenii porcăria de spectacol. Desigur noi suntem cei care visăm să-l aducem pe Robbie Williams la Brașov și nu vrem să organizăm evenimente în care să li se spună potențialilor voluntari bâști că nu ești de la partid. Dar no, ce știm noi? Nici măcar să aplaudăm din 5 în 5 minute….

 

amintiri din aeroport

Ieri am petrecut o zi între Băneasa și Otopeni, în așteptarea noilor noștri voluntari. Timp suficient pentru a-mi reaminti cum era odinioară prin aeroport. Când nu existau cărucioare pentru bagaje (sau dacă existau, nu le prea puteai folosi pe scările fixe). Când treceai de o grămadă de filtre ca să ieși sau să intri în țară, inclusiv cel cu viza. Ca să nu uităm de fauna locală, în căutarea ciubucului perfect. Asta a fost odinioară. Acum totul arată ca în Schengen și merge ca pe bandă. Cafeaua e aproape moca (18 lei), parcarea la fel (6 lei ora în Otopeni și 4 în Băneasa), halta Băneasa are toalete doar la plecări (că cei care așteaptă la sosiri pot să facă și pe ei), iar cerșetorii din Otopeni sunt super stilizați, insistă să te ajute la căratul căruciorului, după care dacă chiar nu vrei să le dai bani de o cafea micuță, te înjură neaoș… Da, suntem curat europeni!

ce am fost și ce-am ajuns

de când încep să redescopăr meleagurile natale, primesc câte o undă de șoc în fiecare zi… zău că îmi plăcea mai mult când veneam o dată la 3 luni, aveam contact cu 2 hipermarketuri și blocul de acasă și mă puteam duce liniștită în Sibiu, să le explic băștinașilor cât de tare e orașul urșilor! săptămâna aceasta am avut treabă prin instituții publice. și am ajuns la Consiliul Județean. oameni drăguți și amabili, de la portar la secretară. măi, dar când am deschis poarta, am crezut că nu văd bine. clădirea arată pe dinăuntru ca după război! totul stă să pice, nu prea sunt indicatoare, e ca la proști. păi cum naiba să vină investitorul străin în mega city-ul brașovean să investească miliarde de coco, dacă intră într-o astfel de clădire?? știu primării de prin comune sibiene care arată mai bine! dl. Țața, păcat că pe campania de branding nu ați bugetat și o cutie de lavabilă… că voluntari găseam eu… săptămâna viitoare vreau să vizitez instituțiile din domeniul social. dar zău că mi-e frică…