Adaptare la realitate, gdpr și niște ture de înot

Adaptarea la realitatea înconjurătoare a ajuns una dintre cele mai importante abilități în momentul de față. Din nefericire, în practică, ne confruntăm cu mai multe aspecte: în primul rând generația mea și cele anterioare nu suntem construite mental și psihologic pentru șuvoiul constant de informație, care ne lovește 24/7 și care trebuie trecută prin filtrele personale, ca să te prinzi de unde să o apuci – de aici și amplificarea irațională a fenomenului de fake news. În al doilea rând, majoritatea nu avem educația necesară pentru a înțelege; noi nu prea am învățat la școală gândire critică, ci doar să memorăm informație și, în cazul cel mai fericit, să o folosim într-un context dat. Un procent mic a trecut prin experiențe de reflecție și dezbatere. Noi tot discutăm de analfabetism funcțional, dar eu știu oameni care nu-s analfabeți, au studii superioare și competențe dovedite, dar totodată sunt depășiți de vremuri și fenomene. Cu cât crește procentul inadaptaților, cu atât cresc riscurile în societate.

GDPR-ul, invenție europeană, ar fi trebuit să facă puțină ordine în lumea celor care abuzează de datele personale. În realitate, după aproape 4 ani, pe mine mă sună în continuare firme bizare să mă cheme la controale de sănătate, primesc spam cu nemiluita, inclusiv newslettere și toată ziua mă delectez cu cookie-uri – să fim serioși, cine are timp de verificat dacă atunci când dau “reject all” site-ul chiar asta și face? Ca și până acum, cine vrea să abuzeze, o face bine mersi; restul, se acoperă de hârtii. Chiar dacă Regulamentul pleacă de la o idee generoasă, problemele actuale sunt de vreo categorii: 1, de fapt el a răspuns unor efecte și nu cauzelor reale ale problemei, motiv pentru care, undeva, ceva, dă cu virgulă; 2, ca orice problemă complexă, implementarea este, no bine, generală, drept urmare fiecare pricepe ce vrea sau ce poate; 3, există deja o categorie de beneficiari direcți, acei DPO și firmele din domeniu, care ar rămâne fără obiectul muncii dacă mâine GDPR-ul dispare, drept urmare sunt direct interesați să mențină viu business-ul. Ah, da, și e sublim cum atunci când nu-ți convine ceva, toată lumea s-a învățat să bage GDPRul la înaintare.

Când merg la bazin, interesul meu este să înot o oră în mod constant. Nu repede, nu mult, ci constant. În felul acesta capăt rezistență și în timp pot să cresc numărul de bazine înotate. Plus stau departe de accidente. Uneori culoarul este gol, deși rar se întâmplă asta. Alteori înot cu persoane cunoscute, care își văd de turele lor. În multe dăți culoarul se aglomerează, astfel că trebuie să îmi calculez distanța și viteza în funcție de ceilalți, ca să pot menține un ritm relativ constant și să nu deranjez. Nu înot cine știe ce, așa că de multe ori sunt depășită de înotători și mă trag într-o parte, să aibă loc. Câteodată fac și eu același lucru, îi depășesc pe alții. Cam toți suntem amatori, așa că avem un ritm similar. Din când în când apare câte o vedetă, care se aruncă cu forță și după două bazine rămâne fără suflare, așa că iese din bazin. Și uneori de pe culoarul alăturat se aude doar zgomotul valurilor făcute de câte un profesionist, cel la care te uiți admirativ, știind că tu nu ai cum să mai ajungi la performanțele lui, pentru că ești la vârsta la care îți cunoști corpul. Și cu care poate te iei la întrecere, măcar de curiozitate sau pentru satisfacția de a fi încercat. După care te reîntorci la turele tale constante.

Fix așa e și în viață, ca pe culoarul meu de înot.

Din spuma piscinei

(Spuma mării a fost, evident, luată…)

După aproape 18 luni, am ajuns să miros iar clorul din piscină. Aproape că aș fi vărsat și două lacrimi, dar n-am avut când, că atenția mi-a fost monopolizată de urmașii lui Decebal și Bulă. Să vă explic succint.

Muiere, intră în piscina de agrement din interior cu un colac negru, gen cauciuc de camion.

Pe toți stâlpii scrie ‘săritul interzis’, kinderul sare cu tupeu în piscinuță, de mai multe ori; i se atrage atenția, mă-sa ofuscată comentează înapoi că ‘toți copiii sar’.

De pe o săptămână pe alta la dușuri, din trei cuiere de prosoape mai există unul singur.

În următoarea săptămână ușile de la toalete aproape că nu se mai închid deloc.

Pentru că în loc de uși, cu semne deasupra, avem niște paravane, cu semne lângă, mai toată lumea intră pe la femei. Că e prima intrare. Și că ‘și alții au intrat, deci pot și eu’. (Dacă ați gândit, ca mine, că uite așa devenim gen-neutri, no bine, vedeți cât de progresiști sunt de fapt românii atunci când ies de pe fb? 😀 )

Kinder se suie pe marginea care alunecă, evident, să sară, ceea ce și face. Tac’su, fericit, se bagă și el în piscină prin același loc. Pentru că în grup mai au și o bunică, cu gene similare, puteți spune singuri pe unde se bagă în piscină. Scările sunt la 10 pași.

Se vede cine a făcut înot

L-am auzit cum îi spunea asta lui frate-miu, care tocmai se oprise să respire la capăt de bazin. 

Faza e că niciunul dintre noi nu a făcut înot, amândoi am învățat singuri. (Doar dacă eu nu am fost cumva răpită de gay și extratereștri, timp în care ai mei i-or fi plătit curs lui frate-miu. Sau invers. LOL)

Și ghici ce? Cursul contează prea puțin. Ce contează cu adevărat este disciplina personală. (Dacă nu mă crezi pe cuvânt hai vreo două ture la piscină, să evaluăm împreună școlile de înot din Brașov :D)

Dacă vii la bazin să dai de două ori din brațe pentru impresia artistică și în rest stai și o freci pe margine, la povești, nu ai cum să progresezi. Ai șaizeci de minute la dispoziție să îți înveți musculatura niște mișcări repetitive. Nu trebuie să le faci perfect (că dacă ar trebui, eu sigur nu aș avea ce căuta acolo), dar trebuie să le faci. Să îți miști posteriorul în apă și să dai din brațe și picioare, repetitiv până la capătul bazinului și înapoi. De mai multe ori. 🙂 Desigur, poți găsi o grămadă de scuze, de la “nu știu să înot” (dar ai ajuns până la capătul celălalt și înapoi? atunci știi) la “e aglomerat culoarul”, “e soare afară” etc.

Pentru mine disciplina pe care o înveți la înot sau în orice alt sport, o poți replica în orice alt domeniu, business sau personal. Disciplină și puțină ambiție personală.

Găsești toate resursele despre mișcare și sport aici. Și dacă te interesează altceva, nu ezita să îmi scrii 🙂

Trebuie să o faci pe fiică-ta parașută dacă vrei să fii sigur că o va salva cineva din piscină…

După-amiază, aglomerație, patru autocare și full de mașini… Vreme nașpa afară, deci logic toată lumea călărește două bazine. Implicit în bazinul (aproape)olimpic plin de kinderi și oameni care nu au nicio treabă cu înotul. Gașcă de puști și puștoaice, stau ce stau în apă, după care ies afară și logic, ce pot să facă????, încep să sară în bazin. Salvapiscinul e la celălalt capăt al piscinei, dar oricum nu are nicio treabă cu fișa postului. Plus o mutră de om oropsit, care trebuie să presteze pentru patrie când alții se bălăcesc. Din același capăt mă uit la frate-miu să văd ce face, că de regulă înotăm în contrasens, când o văd cum dă să sară în bazin, ca și ceilalți kinderi, doar că alunecă pe marginea bazinului, se lovește cu spatele sau fundul, după care se duce cu capul sub apă… Noroc că a scos-o Luci rapid de sub apă. Din fericire copila nu și-a rupt nimic și a rămas doar cu sperietura și o tură de plâns, că ne-am uitat la ea mai multe minute să ne asigurăm că e ok și nu are nevoie de doctor. Timp în care nimeni nu a schițat niciun gest să o verifice că e ok. Nimeni. Niciun adult, nici salvapiscina, nimeni.

La vreun sfert de oră se ridică o parașută de pe un șezlong, moment în care (imaginați-vă cum crește tempoul muzicii gradual și începe să bată briza rapid :D) toată populația adultă devine instant extrem de activă, cu gura deschisă și saliva pe la colțuri. Pisi-parașuta aruncă o privire de ansamblu după care își face ieșirea triumfal, fără să fi agățat nimic, dar cu probabilitatea maximă de a i se face resuscitare bouche-a-bouche chiar și fără să fi alunecat în piscină…

PS: anunțurile ălea stupide de pe pereții de la Paradis nu sunt puse doar de fancy, ci pentru că au o logică. Dacă aveți kinderi, nu îi lăsați nesupravegheați. Mergeți și faceți curs de prim ajutor cu specialiști, pentru că nu se știe când veți avea nevoie să folosiți cunoștințele. Uitatul după parașute e gratis, dar din când în când nu ar strica și puțin simț civic. Ah, și nu vă bazați pe salvapiscină, riscați să crăpați cu succes!!!

Mic jurnal al fericirii. La înot.

Bănuiesc că dacă m-aș fi născut la Constanța, aș fi învățat să schiez… așa, dacă sunt de la munte, s-a întâmplat să învăț să înot 🙂 Prost, ce-i drept – tot am pe listă să dau de un instructor care să îmi corecteze greșelile – dar suficient cât să nu mă înec și să pot face efort o dată pe săptămână.

Dacă vreți să învățați să înotați, căutați un instructor care zâmbește, care nu urlă ca prostul, care lucrează cu grupe mici, nu cu 20 de persoane și care este organizat (când dați de el/ea, spuneți-mi și mie 🙂 ) La Paradisul Acvatic, unde înot eu, n-am văzut decât grupe de copii, dar recunosc că nu am făcut research elaborat. Pe de altă parte, extrem de rar am văzut persoane care înoată așa cum cred eu că ar înota o persoană care știe – fără mult zgomot, ture legate, respirație corectă, fără să arate efortul. Ceea ce mă face să îmi pun multe semne de întrebare față de ce naiba se învață la cursurile de înot din ro…

Eu n-am făcut curs, am învățat singură. Taică-miu a încercat să mă învețe la mare, știți voi, metoda clasică “eu te țin pe mâini, tu te faci că înoți”, dar el nu apuca să-și tragă mâinile și eu eram deja în picioare :))) După care îmi aruncam mingea în apă și mă chinuiam să înot după ea 🙂 Eram prin școala generală sau liceu… în facultate am avut un semestru de sport la bazin, dar cred că am făcut 2-3 ore, după care s-a închis bazinul… tipic. No bine și cum ai reușit totuși să înveți? În Sibiu am avut la un moment dat ceva abonament la bazin și mergând regulat, o dată pe săptămână la un moment dat am început să leg turele de bazin. După 10 ani de mers la piscină cu pauze destul de lungi am ajuns la marea realizare de a înota 40 de ture într-o oră (aprox. 1,6 km). Da, știu, e puțin, dar pentru moment e super ok.

Înotul contează atât pentru efort cardio, cât și pentru partea musculară. Toate activitățile de mișcare în apă, inclusiv înotul ajută articulațiile, musculatura, slăbitul (discutabil) și sunt bune pentru persoane cu probleme de mobilitate, artrită, inclusiv probleme cardio-vasculare, Parkinson etc. (dar discutați cu medicul înainte). Înot, mers, alergat, aqua fitness sunt opțiuni dintre care puteți alege, după caz.

Pentru înot, ideal e să găsești un culoar liber sau nu foarte aglomerat, unde să poți face ture numărate sau integrate într-o perioadă de timp. Poți înota într-un singur stil sau mai multe, poți alterna ritm mai rapid cu ritm mai lent. Și poți crește gradual efortul. Contează mai puțin să te iei la întrecere cu ceilalți înotători și mai mult să înoți respectându-i! Din păcate în Brașov nu sunt foarte multe alternative (Paradisul Acvatic și Bazinul olimpic) că restul sunt piscine private de mici dimensiuni. Vara ar mai fi strandurile, care din păcate sunt mult prea aglomerate – eventual Sfântu Gheorghe mai poate fi o posibilitate, că parcă și-au deschis și bazinul mare.

Pentru alergat, mers în apă sau gimnastică, ideală este apa care îți acoperă cam 2/3 din corp (până la piept). Aqua fitness sau zumba în apă sunt ok dacă instructorul știe să adapteze rutinele pentru apă (asta presupune să le fi încercat în apă înainte). Plus că îți trebuie spațiu, că dacă e prea full piscina riști să nu poți face mișcările că îl lovești pe cel de lângă tine 🙂

Nu uita de încălzire înainte să intri în apă și de relaxarea de după (eventual ceva hidromasaj, dacă ai unde) 🙂

Găsești toate resursele despre mișcare și sport aici. Și dacă te interesează altceva, nu ezita să îmi scrii 🙂

Azi e cu piscine

Camelia Potec a câștigat medalia de aur la jocurile olimpice din 2004, la Atena și este la al doilea mandat de președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (m-au spart ăștia cu denumirea lor). Cu câteva zile în urmă dna. Potec a declarat într-o conferință de presă că “îşi propune introducerea înotului ca disciplină obligatorie în şcoli prin fundaţia pe care înfiinţat-o recent.” De aici.

Totul bun și frumos dar poate dna. Potec are nevoie de un reality check. De exemplu în orașul de poveste Brașov, în care mai nou toată lumea vrea să se mute, există un paradis (sub)acvatic în care te bați cu kinderii pe culoare, un bazin olimpic în care nu au voie decât sportivii, un centru de agrement care stă închis pentru că nimeni din CJ probabil nu înoată și încă vreo 2-3 piscinuțe de hotel. La 300 de mii de locuitori sau câți or mai fi, în oraș cu pedigree. Are rost să discutăm de orașe mai mici sau de sate? În condițiile în care 100 de copii nu au loc să exerseze într-o serie, vi se pare realist înotul ca disciplină obligatorie?

Este drept că misiunea unei organizații este o declarație universală către care tinzi, dar nu e păcat ca în anul 2018 să irosești resurse pe idealuri în loc să le folosești pentru a rezolva probleme concrete? Și dacă ditamai omul din sistem, președinte la al doilea mandat vine cu aberațiile din articol, vorba unora, we are fucked…

PS: apropo, un instructor de înot la 20 de kinderi vi se pare o chestii adecvată?

De ce nu avem mai multe piscine publice?

Fiecare vizită la pisicină este un moment de a învăța cum să nu mă enervez, din cauza prețurilor ridicate și a condițiilor nașpa. Prietenii mei care și-au dus copiii la înot se plâng de același lucru (no bine, de asta suntem prieteni, da? :)) ). Categoric Brașovul merită cel puțin încă un bazin olimpic deschis, plus Agrementul redeschis. Deși cred că mai repede vom vedea extratereștri pe rep… De ce se întâmplă asta? Hai să facem o mică cercetare pe rețele sociale și să vedem câți dintre decidenții noștri locali, aka consilieri locali sau județeni, înoată. Câți postează poze de la vreun eveniment sportiv desfășurat la piscină. Câți practică în mod uzual un alt sport, de orice fel, sau merg la evenimente sportive. Sau măcar mișcarea de dragul mișcării 🙂 Vă dă cu virgulă precum mie? No bine, avem și concluzia.

PS1: Declarațiile în campanii electorale cu “vom face și vom drege” nu-s valabile.

PS2: Nu poți să faci performanță doar din excepții. Pentru asta ai nevoie de o bază de copii și tineri care practică sportul în mod regulat, pentru a avea de unde alege și a construi performanța pe termen lung.

PS3: Toate strategiile legate de sport, mișcare și educație fizică sunt un mare bullshit fără o infrastructură adecvată și deschisă tuturor categoriilor de vârste, persoane și buzunare.

via pinterest

via pinterest

voință și carbohidrați

Eu stau foarte rău la capitolul voință. Norocul meu este că am două defecte majore: sunt ambițioasă și sunt încăpățânată… mulțumită lor, de cele mai multe ori reușesc să am rezultate neașteptate. Ca de exemplu azi. Am înotat 30 de bazine, ce-i drept cu pauze și ultimele cam greu, pentru că mă durea un genunchi. Ultima dată targetul a fost 20. Potențialul e de vreo 100… deci, mai am 😀 Faza e că înainte de bazin am băgat o tură de carbohidrați, sub formă de orez cu morcovi (nesărat, dar bun)… plus o prăjitură, pe care am simțit-o cu vârf și îndesat cam de la tura a 2-a… Dacă aș fi avut voință, meniul meu ar fi fost constat într-o salată cu furculița… dar cum n-am, carbohidrați am avut și carbohidrați vor urma…

PS: mai nou în Paradis, lucrurile-s pe invers… apa din bazinul de înot era caldă, în timp ce apa din bazinul central era rece; pe perete scria că amândouă au 30 de grade (păcat că nu am mers cu termometrul la mine…)

azi, înotăm în familie

Pentru că e cazul să ne mișcăm mai mult și mai organizat și pentru că este iarnă și soare cu dinți, variantă aleasă de noi este înotul. Poate și pentru că în apă efortul se simte altfel și membrele devin mai flexibile. Ce este interesant e că de fiecare dată când am ajuns la piscină, lumea venea în familie sau în gașcă. În condițiile în care tariful este individual și destul de piperat și nu-mi aduc aminte să fie reduceri pentru grupuri. Ăsta-i Brașovul…

la badminton, sub Tâmpa

ce să faci într-o zi perfectă de sâmbătă? SPORT! pentru înot există 3 locații, contra cost: Paradisul Acvatic (arată cel mai bine, dar e cel mai scump), Garden Club (au o piscină mică, dar cochetă, însă în weekend se închiriază pentru evenimente) și Agrement (acoperit). dacă ai role te poți da pe lângă parcul Titulescu sau în parcul Tractorul. și dacă vrei să joci fotbal, cu siguranță găsești un teren sau curtea unei școli de închiriat (de parcă în țara asta toți sunt fotbaliști…). dacă vrei să joci badminton, no bine, devine problematic. noi ne-am dus sub Tâmpa, unde, pe unul din cele 2 terenuri, care arată destul de jalnic, am întins fileul și, la umbra copacilor am transpirat două ore cu succes. 😀 m-aș fi așteptat ca zona să fie full de oameni. că, deh, e weekend, e cald și e zona perfectă pentru a sta la aer și a te relaxa. cam slăbuță mișcarea. pe terenul de lângă, o gașcă a jucat baschet, până au obosit și au început să comenteze despre ce ar putea să facă primăria pentru ca terenul să arate mai bine (cine zicea că tinerii nu au idei??? :P). iar pe o bancă polițiștii comunitari făceau o pauză… un adevărat oraș de poveste…