Și miliardarii plâng câteodată

Cei de la Hallmark sunt absolut haioși, au terminat filmele cu americani datori la bancă și au început cele cu miliardari rămași singuri acasă de Crăciun.

Dar altceva am observat. În orășelul uitat de lume marele boss nu este primarul, ci miliardarul. Și mă întrebam dacă Gigi al nostru face plecăciuni când se întâlnește cu marii investitori din oraș. Știți voi, ăia de primesc autorizație să construiască, deși nexam locuri de parcare, străzi asfaltate sau giratorii prin zonă. Pentru nevoile cărora se strică un parc și se hobanează un pod, fără să întrebăm contribuabilii din zonă ei ce părere au. 

Ctitoriile sfântului Cherecheș

Aici a guvernat cu succes un mandat din pușcărie sfântul Cherecheș, primar de Baia Mare între 2016-2020.

DSC_0002

În bunul spirit – era să zic românesc, dar relax, nu-i nici măcar european – al politicienilor care nu mai fac diferența între rolul lor de slujbaș în interesul cetățeanului și orice altceva, nici mister Cherecheș nu face rabat de la obiceiul pământului. Știți voi, cel cu “numele proștilor pe toate investițiile publice”, că deh, dacă Cherecheș nu era, nici cișmeaua nu se făcea. pam pam.

DSC_0003

Domnul primar de Baia Mare nu este singur, cu siguranță vă amintiți panourile de prin tot Brașovul, cu mărețele realizările ale domnului Căncescu – din banii săi de Cico, zău așa 😛 – un al reprezentant de marcă al politicienilor duși pe la mititica, de corecți ce sunt ei…

Nu știu cât este de etic să-ți pui numele pe investiții care nu-s făcute din buzunarul tău personal (ce proces de consultare publică, ce nevoi publice, primarul inițiază dle proiectele!!!), dar ce este etic într-o țară în care nesimțirea și tupeul sunt reguli și nu excepții?

În altă ordine de idei, dacă nu știați, toaletele ecologice automate au program de funcționare 🙂

DSC_0005

 

Să râdem cu…

În una dintre cele mai aglomerate stații RAT din Brașov, cea de la teatrul dramatic, în care oricum trotuarul este insuficient și dacă plouă ai îmbulinat-o, s-a deschis o covrigărie (habar n-am când, că nu prea am mai circulat cu autobuzul în ultima vreme). No bine, unde credeți că se află geamul și vitrina pentru clienți? Da, în stație :)))) Practic dacă vrei să vezi oferta, nu prea ai unde, pentru că e plin de oameni care așteaptă autobuzul și care sărmanii nu prea au unde să se mute, pentru că ar însemna să iasă pe carosabil… Dacă 2 persoane vor să cumpere ceva, cred că se face o coadă mai mare ca cea de la chioșcul de bilete.

Super amuzant.

Asta apropo de investiții prin Brașov, că e subiect de sezon 🙂

 

un dezastru natural

dacă vreodată va fi vreun dezastru major în România, vă rog spuneți-i Pogea. da, la fel cum denumesc americanii uraganele. după ce a inventat impozitul forfetar (pe care eu una nu l-am plătit, asta e, aștept somația de plată și executarea), dl. Pogea se gândește cum să mărească TVA… pentru că șefu i-a zis că nu e bine să se apropie de impozitul unic. între timp, dacă am citit eu bine, se vor mări și contribuțiile sociale (??????!!!) și urmează creșterea vârstei de pensionare și egalizarea ei (bafta posesoarelor de vagin, care își vor dori cu toatele să nu se fi născut de sex feminin). concomitent cu scăderea consumului, blocarea tuturor investițiilor, creșterea șomajului și dorința tuturor românilor de a emigra în altă țară… acu mă întreb și eu ca proasta, în baza a ce se va reporni creșterea economică??

zapping printre știri

ferrari vrea să se retragă din Formula 1… nici nu mă mir, am rămas șocată să văd unde au ajuns în ultimii ani.

contestarea impozitului forfetar… no așe, s-au pus firmele pe contestat în justiție… iar boc, întrebat cică ce părere are despre impactul noii dări, a lăsat de înțeles că se apucă de făcut evaluări… let’s hope for a change.

geoană pe neogen… damn, și câți prieteni are!! 😀

știri de cacao la tv. nimic nou. nu mi-am luat tv, relaxați-vă :)) se întâmplă să fiu prin turneu și printre altele, mă pun la curent cu noutățile, dar prin alte canale 😀 așa am aflat că în faimoasa localitate Tărlungeni din Brașov, care pentru mine este egal cu apă/ romi/ târg de mașini, americanii vor să facă stațiune de lux… no bine, dacă aș avea timp, tare mi-ar plăcea să văd studiul de impact…

deștepți sunt ăștia din țările nordice care zic că noi nu avem ce căuta în Parlamentul european. am prins frânturi dintr-o dezbatere tv între niște necunoscuți din niște partide de nișă… dobitocii au irosit timpul de emisie cu atacuri la persoană și acuze, în loc să îți promoveze ideile… de asta refuz să merg să mai votez.

eurovision, oareșce semifinală: interesanți – armenia, islanda, macedonia, portugalia, bosnia & herzegovina; elena – ok, dar nu extraordinar; turkey rules!  – corul armatei – geniali tipii, dar totuși… și gagicile de la tatu… se vede că organizator e Rusia :D… și după cum am prevăzut, elena s-a calificat, la fel turcia… însă finala va fi dură.