Comandă de Pizza în 2012

Clientul – Alo, bună ziua, doresc să comand două pizza.

Telefonista – Mulțumim că ați sunat la Pizza Hut. Puteți să-mi dați numărul dvs. de identitate (NIDN – national ID number), domnule ?

Clientul — Numărul meu de identitate națională… da, un moment. 6102049998-45-54610.

Telefonista – Mulțumesc, dle X. Văd că locuiți la1742 Meadowland Drive și aveți tel. 494-2366. Telefonul dvs. de la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302 iar numărul de celular este 266-2566. Adresa de e-mail este xson123@home.net. Corect?

Clientul – Mmda.. Da’ de unde aveți toate informațiile mele?

Telefonista – Suntem legați, ca orice companie, de HSS.

Clientul — HSS, ce drăcovenie mai este și asta?

Telefonista – Suntem legați electronic de Homeland Security System, domnule.

Clientul — (oftând) Asta e. Vreau să comand două pizza, Specialul All-Meat.

Telefonista – Nu cred că este o idee prea bună, domnule.

Clientul – Cum adică? Este vreo problemă cu pizza cu carne?

Telefonista – Domnule, analizele dvs. medicale arată că aveți tensiunea arterială crescută și un colesterol destul de mare. Conform dosarului medical, compania de asigurări nu vă permite alegerea pizzei cu carne.

Clientul – Ceee ? Și atunci ce-mi recomanzi?

Telefonista – Ați putea încerca Pizza cu Soia care are procentul de grăsimi foarte scăzut. Ar trebui să vă placă.

Clientul – Ce te face să crezi că o să-mi placă?

Telefonista – Ei bine, văd aici pe monitor că săptămâna trecută ați fost la bibliotecă și ați citit o carte de Rețete Culinare cu Soia.

Clientul – Bine, bine. Dă-mi atunci două pizza mărime pentru familie.

Telefonista – Da, mărimea este potrivită pt. dvs., soție și cei patru copii, iar ceea ce rămâne puteți să dați celor doi câini. Totalul dvs. este $49.99.

Clientul – (strigând în casă) Nevastă, adu-mi te rog credit cardul!

Telefonista – Îmi pare rău domnule, dar trebuie să plătiți cash. Credit cardul dvs. este blocat pentru depășirea limitei.

Clientul – Dau o fugă la o mașină ATM și voi scoate niște bani înainte să ajungă pizza la mine la ușă.

Telefonista – Îmi pare rău domnule, dar nici asta nu va fi posibil. Văd aici că nu aveți niciun ban în contul dvs.

Clientul – Da, bine, n-are nimic. Trimite pizzele și găsesc eu niște bani în casă până ajunge. În cât timp îmi vine pizza?

Telefonista – Suntem puțin în întârziere, aș zice cam 45 de minute. Dacă vă grăbiți, puteți veni dvs. până aici să ridicați personal comanda, după ce faceți rost de bani. Pe de altă parte, este puțin mai jenant să cărați pizza pe motocicletă.

Clientul – Dar de unde știi că merg cu motocicleta?

Telefonista – Păi scrie aici la informații despre vehicol. Ați avut o mașină care v-a fost luată de compania de împrumut pentru ca nu ați plătit la timp. Alături scrie că Harley-ul dvs. este cu plata la zi și în plus i-ați umplut aseară rezervorul cu benzină.

Clientul —

Telefonista – V-aș sfătui să fiți atent cu vocabularul ca să nu o pățiți din nou. Văd că ați fost arestat pentru că ați înjurat un polițist, apoi judecătorul cu care v-ați certat v-a dat 90 zile de pușcărie. Văd că de-abia v-ați întors în societate de câteva zile și asta este prima pizza pe care o comandați.

Clientul — . (fără cuvinte)

Telefonista – Mai doriți altceva, domnule?

Clientul – Da, am un cupon pentru o sticlă de 2 litri de Cola, gratis.

Telefonista – Îmi pare rau, dar trebuie să citiți mai bine. Pe cupon și în reclama noastră scrie ca persoanele care suferă de diabet nu se califică….

:D:D:D:D:D::D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:

(o să mai vreți pizza?? 😛 tot via email, de la ramo)

Fabula crizei financiare

A fost odată, ca niciodată, un biet lustragiu, care își câștiga existența lustruind pantofii domnilor, care intrau și ieseau dintr-o clădire impozantă din centru. Niciodată nu știuse exact, ce clădire este aceea, în fața căreia lucra de ani de zile, poate era o bancă, poate era o bursă, poate vreun minister, însă domnii bine îmbrăcați, care intrau acolo, opreau adeseori la el, pentru a-și lustrui pantofii. Lustragiul nostru era priceput în ceea ce făcea, folosea numai cremă de pantofi de cea mai bună calitate și era vesel și optimist. Într-un cuvânt, era mulțumit cu munca lui, iar clienții lui la fel, așteptându-și răbdători rândul la lustruit. Într-o zi însă s-a oprit la el un client nou, mai deosebit de ceilalți, care l-a întrebat prietenos: “Ce faci aici? Ce-i cu tine așa de vesel? Nu ți-a spus nimeni de criza financiară?” Ce-i drept, nu-i spusese nimeni, niciunul dintre domnii aceia bine îmbrăcați, care intrau în bancă sau ce-o fi fost acolo, probabil toți la curent cu criza. “Poate nu le pasă de tine sau poate n-au avut suflet, să îți spună, însă criza financiară e pe drum și ne va afecta absolut pe toți, nu va scăpa nimeni, nici măcar tu, un biet lustragiu. Așa că, dacă ai un dram de minte, îți iei măsuri din timp, ca să nu fii luat pe nepregătite. Aceasta e meseria mea, sunt expert, știu ce vorbesc.” După plecarea domnului binevoitor lustragiul nostru rămase pe gânduri. Poate că, într-adevar, niciunul dintre clienții lui nu îl considerase demn, să îl pună la curent cu criza financiară. Noroc cu domnul cel prietenos, care îi voia binele. Așa că, lustragiul a început să ia măsuri, încât să nu fie luat pe nepregătite de criza financiară. Pentru început folosea mai puțină cremă de pantofi și mai de proastă calitate. Apoi a început să aloce mai puțin timp fiecărui client, după cum se spune “time is money”. A început să socializeze mai puțin cu aceștia, criza e criză, nu mai e timp de smalltalk. Preocupat de criza financiară, devenise îngândurat, tăcut și își făcea treaba de mântuială. Așa că, încetul cu încetul, clienții săi fideli, cărora le plăceau veselia și calitatea muncii lustragiului, au început să se rărească. Iar lustragiul nostru cu fiecare client pierdut era mulțumit într-un fel ciudat că domnul cel binevoitor a avut dreptate. “Ce m-aș fi făcut, dacă expertul nu m-ar fi prevenit la timp? Acum aș fi fost probabil luat pe nepregătite de criza financiară.” 😛 (de pe mail, via alina)