un dezastru natural

dacă vreodată va fi vreun dezastru major în România, vă rog spuneți-i Pogea. da, la fel cum denumesc americanii uraganele. după ce a inventat impozitul forfetar (pe care eu una nu l-am plătit, asta e, aștept somația de plată și executarea), dl. Pogea se gândește cum să mărească TVA… pentru că șefu i-a zis că nu e bine să se apropie de impozitul unic. între timp, dacă am citit eu bine, se vor mări și contribuțiile sociale (??????!!!) și urmează creșterea vârstei de pensionare și egalizarea ei (bafta posesoarelor de vagin, care își vor dori cu toatele să nu se fi născut de sex feminin). concomitent cu scăderea consumului, blocarea tuturor investițiilor, creșterea șomajului și dorința tuturor românilor de a emigra în altă țară… acu mă întreb și eu ca proasta, în baza a ce se va reporni creșterea economică??

salarii

într-un sistem economic normal, salariile sunt corelate cu performanța. în România ultimilor ani ele au ajuns să fie invers proporțiale cu performanța, dar direct proporționale cu mușchii prestatorului, tupeul sindicatului și nesimțirea comercianților. mai adăugați la aceasta, presiunea ocazionată de intrarea în UE și aveți imaginea completă. și dacă nu venea criza… de unde o fi venit ea… România intra în recesiune. pentru că ai cum să susții un asemenea sistem pe termen mediu, ce să mai vorbim de termen lung. lucrul acesta încep să îl înțeleagă cei din presă. cei din presa locală l-au simțit deja, căci salariile au fost tăiate și oamenii concediați. cei din presa națională, care poate își imaginau că o să scape, au intrat și ei în joc. dl. Vântu a descoperit subit că nu rentează să plătești o armată de oameni, doar pentru ego-ul propriu și bătăliile politice, așa că acu joacă foaia falimentului care-va-să-vină… salariile încep să sune mai aproape de realitate – ex. 1000 lei (de la cât or fi scăzut???)… ce e amuzant este faptul că în unele redacții, angajații vor fi testați la cultură generală și limba română… adică i-ați angajat analfabeți și acu iî testați… cool. dacă o să mai avem răbdare vreo 2 luni, o să înceapă să înțeleagă același lucru și bugetarii… căci instituțiile statului deja au probleme de cash-flow și sunt pe muchie de faliment. iar politica dlor. Videanu și Pogea nu este una care să avantajeze economia. sau salariile.

să ne clonăm politicienii

cică există un doctor care se manifestă prin Orientul Mijlociu și care s-a apucat de clonat oameni… de parcă nu am fi suficienți (apropo, dacă procedurile de înfiere ar fi mai relaxate și dublate de o campanie de marketing, toata această tevatură cu “nu pot să fac copii, vai de mine, ce mă fac” s-ar stinge de la sine)… revenind, doctorul cu pricina zice că are suficiente cereri pentru a nu da faliment (haha), dar că nu acceptă decât cazuri pentru care clonarea este ultima soluție (cred și eu, doar trebuie să câștige o pâine și frații lui, ginecologii cu inseminările artificiale și alte tratamente glorioase de același fel). dar, atenție, nu va accepta să-l cloneze pe Michael Jackson sau alte celebrități similare. 😀 eu zic să îi cloneze numai pe politicienii noștri, după cum urmează: pe Pogea, câte unul pentru fiecare țară, că e indispensabil în curtea fiecărui guvern (o să numere fiecare capilară și o să o impoziteze, laolaltă cu firicelele de praf pe care le inhalăm…); pe Udrea, o bucată pentru țara vecină Bulgaria, să le scoată și lor turismul la liman; pe Vanghelie, măcar de un band cât al lui Depeche Mode, care să cânte în paralel la toate petrecerile câmpenești electorale din luna mai; pe Berceanu & co, pentru personalul care va lustrui pista noului aeroport din Brașov; pe Becali, câte unul de agățat în fiecare din noile biserici care se vor construi cu banii luați de la cultură și pe Băse, doar șuvița, că e suficientă pentru a-și da cu părerea în gard…