Nu este despre sarmale, este despre rucsaci

It’s a 1973 executive ashburn attache. They don’ t make it anymore. (The Intern)

De când mă știu car un rucsac după mine. În el, un laptop, caiete sau dosare, câteodată harddiskul extern, plus o tonă de șervețele de nas, pastile și, mai nou, o sticlă cu apă. Invariabil, trebuie să reziste la temperaturi de tot felul și să țină la jeg, pentru că nu se știe niciodată pe unde aterizează 🙂 No bine, anul ăsta am stricat vreo doi sau trei rucsaci. Cărând mai puține lucruri ca de obicei. Chiar și pe cel primit în State :)) Tot marfă de China, după cum se vede. Nu înțeleg și pace de ce toate lucrurile din ziua de azi sunt de unică folosință. Și de ce continuăm cu ipocrizie maximă să discutăm despre responsabilitate corporatistă, grija pentru mediu șamd. Poate ar trebui să începem discuția de la conceptul de bază: cum facem un produs care rezistă mai mult de o unică folosință sau un sezon?

misoginismul companiilor cosmetice

Azi mi-am cumpărat un duș gel 3 în 1 bărbătesc… pentru că nu mai există pe piață variante feminine. Căci noi, damele, trebuie să mergem după noi cu dulapul din baie, când vrem să  ne dușăm… Doar că eu am obiceiul să călătoresc sau să merg la piscină. Și mi se pare o idioțenie să plec cu toată casa după mine… Drept urmare am o singură explicație pentru situația actuală: probabil decidenții din companiile cosmetice locale sunt niște misogini împuțiți…

ca să înțelegeți ce mâncăm

Arată delicios, așa-i? De parcă am făcut-o azi dimineață… Bucata din imagine face parte dintr-un experiment ad-hoc, realizat fără intenție. Spre dezamăgirea voastră nu va fi vorba despre experimentarea abilităților de gătit. 😀

Povestea: s-a întâmplat să combin într-o zi un blat de tort de fructe, cumpărat din comerț (cu etichetă de fabricat în Germania), niște gem de zmeură (tot import) și un strat țăpănos de cremă de iaurt și frișcă (frișcă vegetală de la cutie, iaurt de fructe Zott). Ăstea-s toate ingredientele. Din diverse motive o bucată a rămas nemâncată și a stat în frigider aproape 2 săptămâni. După care am scos farfuria pe masa din bucătărie… unde stă de aproape o săptămână, arătând impecabil… aș vrea să o arunc… pe de altă parte, sunt curioasă să văd când și dacă se va strica (mucegăi etc).

V-aș invita la degustare, dar numai dacă semnați că e pe propria răspundere 😀

 

nu cumpărați înghețată Napoca

decât dacă vreți să cheltuiți bani pe un produs pe care nu îl puteți consuma! partea de frișcă nu știu prin ce procese teribile a trecut, însă unul din componentele “naturale” nu s-a omogenizat, astfel încât am avut impresia că mâncam nisip… într-un final, înghețata a ajuns la gunoi… cam nașpa pentru produsele unei companii de la care aveam alte pretenții 😦

PS: am cumpărat două produse, din același lot și același magazin – ambele aveau aceeași problemă…

despre prețuri

întotdeauna am știut prețurile la două chestii: apă minerală și pâine. pentru că le cumpăr o dată sau de două ori pe săptămână. în rest, sunt total habarnistă. deși probabil, undeva pe braindisk, informația e înmagazinată și folosită atunci când procesez elemente noi. de regulă apar scurtcircuite când un produs mi se pare mai scump decât ar trebui să fie. uneori mi se întâmplă în piață. deși stau la doi pași de una, ajung rar și foarte rar. așa că presupun că există o explicație logică pentru prețurile respective, important e să mă încadrez în buget. când ajung în fața raftului din supermarket e mult mai simplu: am mărcile pe care le folosesc de mult timp și pe care rar le schimb (de exemplu am renunțat la iaurtul obișnuit pentru că deștepții de la Covalact și-au schimbat ambalajul, moment în care și-au modificat și sortimentul, fiind dintr-o dată foarte greu să îmi găsesc produsul pe care îl consumam regulat… după vreo două vizite nereușite prin magazine le-am transmis în gând mii de salutări și am trecut la altă marcă…). așa că nu prea mă interesează cât costă, atâta vreme cât prețul pare rezonabil. iar rezonabilul depinde de ce bani posed în acel moment. 😀 voi cum vă descurcați cu prețurile?